Dincolo de lacrimi

Dacă îţi este teamă de seriozitatea mea,
Deschide, te rog, fereastra către oraşul care moare.
Nu căuta acea frază în mustaţa mea,
Ea este deja moartă –
Ochii tăi sunt cimitirul ei.

Să stingem, deci, toate luminile,
Mai puţin pe cea stinsă deja de tine.

Cineva, după ploaie, se străduie să-mi stoarcă prospeţimea frunţii
Şi mă despică feroce ca şi cum aş fi un aisberg –
Lângă sobă privesc cu bucurie cum mă topesc într-un izvor,
Surâd şi curg în venele lui, în coloana lui vertebrală.

poezie de Luo Fu din Poeme de dincolo, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog! nu deschide ochii! eu sunt aici, nimeni nu ne poate vedea, eu îţi sunt aproape.... nu deschide ochii, nu încă! nu trebuie să-ţi fie teamă, eu sunt lângă tine, mă simţi? Nu deschide ochii, şi-mi vei vedea trupul...

citat din Alessandro Baricco
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt cel mai mare critic al meu. Înainte ca oricine altcineva să mă critice, deja m-am criticat eu însumi. Dar pentru restul vieţii mele, o să fiu cu mine şi nu vreau să-mi petrec viaţa cu cineva care este mereu critic. Deci, am să mă opresc din a fi propriul meu critic. Este timpul să accept toate marile lucruri despre mine.

citat din C. JoyBell C.
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub ochii închişi

îi zâmbesc lumii fără nimeni
prin fereastra
deschisă pentru o metaforă ce se ofilise
nu mă mai tem de şarpele casei chiar dacă
într-o zi s-ar sprijini în ea
el nu ştie dar locuieşte în mine
ca un vis credincios
în sublimul neliniştilor mele

în orizontul apropiat îmi iau locul
mă cuibăresc lângă mine
în faţa ferestrei de la mansardă sunt eu surâd
am zece degete albastre şi ochii din căprui au devenit în stropii de ploaie
verzi frunze lipite de geam
curioase
cât e înlăuntru de toamnă
şi nu-i
nu-i nicăieri cel ce moare
sub ochii închişi brăzdează câmpuri pentru margarete

poezie de Marilena Tiugan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide fereastra!

Bate cineva în geam.
Deschide, te rog!
Deschide chiar dacă
Nimeni nu e acolo,
Chiar dacă mi s-a părut.

Deschide!
Deschide fereastra larg,
Să mai simţim o dată
Parfumul florilor de tei,
Invadându-ne lacom
Somnul vieţii,
În odaia întunecată
De-atâta uitare,
De noi doi.

Ştii?!
Cei ce trec
Pe strada noastră
Pot crede
Că nu mai suntem aici.
Aici, unde cândva
Totul era al nostru.
Şi fereastra,
Şi casa,
Şi strada,
Şi teii.
Deschide!
Deschide larg fereastra
Iubirii noastre apuse.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (iunie 2006, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum cineva nu poate fi format decât în domenii deja explorate, formarea îi împiedică adesea pe unii de a mai căuta căi noi; ea incită la revoltă faţă de ceea ce este, la o primă vedere, mai puţin precis, dacă nu chiar dezordonat.

C. Wright Mills în Imaginaţia sociologică (1975)
Adăugat de Homo Novus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opreşte-te puţin din alergătură. Nu este vorba despre a acumula, ci despre a te bucura de ceea ce ai deja. Iar prin intermediul recunoştinţei pentru ceea ce deja ai, vei chema în viaţa ta tot ceea ce încă nu ai, după care, vei realiza că ai avut totul întotdeauna. Dumnezeu este mereu cu tine.

citat din Cătălin Manea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este nevoie de formă

Într-o noapte pe când mergi pe stradă,
dinspre magazinul tău şi casa ta
către cimitir,

mă vei auzi strigându-te din interiorul
gropii deschise şi vei realiza
că noi am fost mereu împreună.

Eu sunt esenţa clară a conştiinţei
din fiinţa ta, aceeaşi în extaz,
ca şi în oboseala pricinuită de ura pentru propriul sine.

În acea noapte când, eliberat de frica şerpilor
şi de întreaga tracasare pricinuită de furnicile sâcâitoare, vei auzi
vocea mea familiară, priveşte candela deja aprinsă,

miroase parfumul, surpriza cinei pregătită
de iubită în lăuntrul tuturor celorlalte iubite.

Acest tumult al inimii este semnalul meu
trimis din mormânt pentru tine.

Nu pierde timpul cu giulgiul
sau cu praful de pe drumul către cimitir.

Ele sunt deja trecut, sunt deja cuprinse
în muzica întâlnirii noastre finale.

Şi nu mă căuta sub forma omenească.
Eu sunt în interiorul privirii tale. Nu există loc
pentru formă într-o iubire atât de intensă.

Bate toba şi lasă poeţii să vorbească.
Aceasta este ziua purificării pentru cei care
sunt maturi şi iniţiaţi în ceea ce înseamnă iubire.

Nu trebuie să aştepţi până mori!
Există mai mult de dorit decât bani
şi faimă, şi fripturi la grătar.

În fine, cum am putea numi acest nou gen de casă a contemplării
care s-a deschis în oraşul vostru, unde oamenii stau
tăcuţi şi privind pe furiş aşteaptă ceva,
cum ar fi o lumină, cum ar fi un răspuns?

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă îţi lipseşte coloana vertebrală, nu mai căuta să-ţi ieşi din piele.

aforism clasic de Stanislaw Jerzy Lec
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să înveţi să iei din aripile păsărilor zborul şi liniştea unui înalt

[să înveţi să respiri din nou]

într-un loc în care iţi spui închide şi aşteaptă
poate că de pe gleznă va ţâşni în sus acea teamă ubicuă de început de lume
acea teamă ce spulberă pe loc toate casele, toate lanurile în care s-au dizolvat macii
şi poţi să o iei pe mai departe ştiind că ai primit darul iertării
spui fiecărei ape cum se înoată până la mal
dai fiecărui sunet tot ce aduce pescarul
întorci cu ochii spre soare albastrul dilatat de rezonanţe
ca o umbrelă
ca o iertare
ce vine din amurg
şi dacă ai ştii că limpezimea se naşte odată cu tine,
odată cu celulele,
într-un loc în care fasonezi rădăcinile înveţi să respiri

cât pe ce să nu mai prinzi decât tăcerea în goana acea organică a unui răsărit de lume

poezie de Afrodita Popescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când lumina se ascunde

Mi-e teamă de ziua când n-am să te mai văd
şi uit adeseori să-mi trăiesc prezentul

Mi-e teamă de clipa când paşii mei
se vor opri lângă uşa iubirii noastre, închisă- mută
fără ca eu să mai pot răzbi dincolo de cheie
atunci voi urî toate uşile, cheile, porţile
nopţile ce se vor topi în dimineţi fără tine

Nu vreau să ştiu când
aşteptarea ta se va contopi tristă cu dorurile noastre
iar eu nu voi mai căuta oglinda
în ochii căreia mă făceam atât de frumoasă
numai pentru tine
...................................................................
Dăruieşte-mi maieul tău, iubite
să-ţi simt mirosul în dimineţile pustii
să-mi îmbrac oglinda cu tine
căci fără tine iubite eu sunt goală
lumina fără tine de mine se ascunde...

poezie de Marieta Căprăruşi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prieten al meu, eşti deja iluminat. Deja te afli în siguranţă deplină. Deja ai pacea minţii, cât şi toate resursele necesare pentru a-ţi împlini scopul creator. Există un singur lucru pe care nu-l ai: conştienţa că toate acestea sunt adevărate.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

coloană vertebrală

Coloana vertebrală este arborele vieţii.

definiţie de Martha Graham
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide, deschide fereastra

Deschide, deschide fereastra
Numai o vorba sa-ti spun!
Caci nimeni in lumea aceasta
Frumoasa ca tine nu-i!

Deschide, deschide si vina
Alaturi o clipa sa fim
Sub murmurul de mandolina,
asa sa ne-ndragostim!

poezie de Mihai Stanciuc
Adăugat de Mihai Stanciuc
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschide ochii

Deschide ochii, deschide-i albastru,
Te rog, lasă marea din ochii tăi
Să se reverse asupra mea,
Să mă poarte pe talazurile ei,
Peste nisipuri,
Aşa cum ştii numai tu...
Deschide ochii, deschide-i cât cuprinde,
Deschide-i albastru!
Sunt aici, cât mai sunt,
Nu mă vinde pe o monedă de aur...
Eşti atât de frumoasă!
Hei, sunt încă aici,
Lângă tine, voi fi pentru totdeauna,
Trebuie doar să vrei,
Putem respira acelaşi cântec,
Putem trăi printre nisipuri,
Putem număra stelele nopţii...
Ochii tăi sunt două crizanteme albastre,
Care trezesc îngerul din mine.
Nu întinde mâna după furtuni tropicale,
Sunt trecătoare,
Deschide ochii, ia-mă cu tine
Pe cărarea albastră,
Trezeşte îngerul din mine,
Nu mă vinde pe treizeci de arginţi...

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când moare cineva, moare şi o parte din univers. Tot ce a simţit acea persoană, a trăit sau a văzut, moare odată cu ea, precum picurii de ploaie.

Paulo Coelho în Învingătorul este întotdeauna singur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ce dacă...

Şi ce dacă spune lumea să m-ascund de ochii tăi,
Eu ascult şi mi-e totuna ce îmi spun cei buni, cei răi
Şi ce dacă niciodată, tu spre mine nu priveşti,
Eu rămân în urmă, raza, care tu o încălzeşti
Şi cu toate că de-odată când de mine oboseşti,
Mă goneşti cu dulcea şoaptă, eu revin, tu mă primeşti.
Ce să fac, îmi este bine din puţin, nu vreau mai mult,
Doar o clipă lângă tine mă înalţă peste vânt.
Doar o clipă rătăcită când vrei tu, eu ţi-o cuprind,
O ţin strânsă între braţe şi aştept tăcută-n gând.
Aştept să-mi rosteşti cu ochii razele ce mă recheamă,
Am răbdarea dimineţii, când ea vine fără teamă.

Şi ce dacă trece timpul, şi ce dacă am albit,
Încă pot iubi cu gândul, încă pot şi mult mai mult.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zdrenţe

Ziua se arată a ploaie.
Însă dis-de-dimineaţă, era mai degrabă senin.
Ziua se arată a ploaie.
Dis-de-dimineaţă eram deja uşor trist.
Anticipare? Tristeţe? Nimic?
Nu-mi dau seama: eram trist încă de la trezire.
Ziua se arată a ploaie.

Ştiu perfect: penumbra ploii e elegantă.
Ştiu perfect: soarele e prea vulgar pentru cineva elegant.
Ştiu perfect: a fi sensibil la schimbările de lumină
nu este elegant.
Dar cine le-a spus soarelui şi celorlalte că eu vreau să fiu elegant?
Daţi-mi cerul albastru şi soarele vizibil.
Căci ceaţă, ploi, umbre - ele se află deja în mine.
Astăzi nu vreau decât linişte.
Mi-ar plăcea să am chiar şi un cămin, mai cu seamă dacă nu
ar fi al meu.
Începe să-mi fie somn de cât de mult îmi doresc liniştea.
Să nu exagerăm!
Efectiv mi-e somn, asta-i totul.
Ziua se arată a ploaie.

Mângâieri? Sentimente? Au rămas doar amintiri...
E nevoie să fii tu însuţi copil dacă vrei să ai parte de ele...
Pierduta mea auroră, adevăratul meu cer albastru!
Ziua se arată a ploaie.

Frumoasa gură pe care o avea fata fermierului,
Pulpă de fruct dintr-o inimă bună de mâncat...
Când s-au petrecut toate astea? Nu ştiu...
Pe când era dimineaţa senină...

Ziua se arată a ploaie.

poezie de Fernando Pessoa din Odă maritimă, traducere de Dinu Flămând
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre încăpăţânare

Femeia aceea care m-a rugat să fim împreună
dar n-am iubit-o nicicând, de fapt am ignorat-o
ca pe un Cernobâl domestic şi infect,
căci temându-mă că depresia m-ar fi iradiat letal,
eu întotdeauna m-am ferit să intru în vorbă cu ea.

Calea pe care profesorul acela serios m-a îndemnat
dar pe care nu am mers niciodată, evitând-o,
ca pe-un tir cu frânele rupte ce se duce-n prăpastie,
deşi, lui, în expertiza lui princiară
i se părea predestinată mie.

Povaţa pe care înteleptul acela mi-a dat-o
dar pe care am uitat-o imediat
de parca ar fi fost un aisberg
trântit obscen în Deşertul Kalahari...
Şi ca într-un somn de moarte
eu nu mi-am mai adus aminte nicicând de aceasta,
deşi el, în bunătatea lui, chibzuise îndelung
şi se rugase pentru mine.

Toate, poate, au fost predestinate de tine, Doamne
să fie nerealizate, neînţelese sau neglijate de mine.
Este nerecunoştiinţa, ratarea, neascultarea sau uitarea
cea mai rea dintre toate?

Vezi, mie mi-a fost frică să rup un trandafir,
deşi uneori mi se părea
că unii din ei mă îndemnau dinadins să-i rup.
Dar eu, în dobitocia mea primordială am crezut
că trebuie să-i cultiv la nesfârşit, nu să-i rup,
ori cel puţin nu când ei au decis deja pentru mine.

De aceea, eu am fugit întotdeauna de femeia care
decisese deja că trebuie să fim împreună.
Am ignorat calea pentru care
toţi ajunseseră deja la concluzia că este cel mai bine.
Am ignorat sfatul pe care toţi
deciseseră deja că este cel mai bun.

Dar în rătăcirea mea nesfârşită
continui neîntrerupt să cultiv
şcolile, femeile şi bisericile
dragostea, făptuiala si sfatul.

Scuipat de ridicoli şi îndepărtaţi dragoni,
stau sub cariatide sorbind opaluri cu neuroni,
ţinându-mi timona uitată, regal, continuând să păstrez
feţe, lanţuri, şoapte din al lumilor spectacol şi crez.

poezie de Dorian Stoilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-te după ea! La naiba, nu mai sta acolo aşteptând ca ea să te sune. Du-te după ea pentru că asta ar trebui să faci când iubeşti pe cineva, nu să aştepţi să-ţi dea ea un semn care ar putea să nu vină niciodată. Nu lăsa oamenii să fie o simplă întâmplare pentru tine. Ea nu este o nenorocită de emisiune TV sau o tornadă care ţi se întâmplă. Sunt oameni pe care poate i-aş fi iubit dacă s-ar fi urcat într-un avion sau ar fi alergat pe stradă după mine sau m-ar fi sunat beţi la 4 noaptea pentru că trebuia să-mi vorbească chiar atunci şi pentru că nu vroiau să regrete asta. Chiar dacă sunt poate singura persoană care face lucruri nebuneşti pentru alţii ce nu ar da doi bani pe asta sau nu s-ar comporta ca nişte idioţi sau să fie complet vulnerabili şi oneşti. Să faci pe cineva să se îndrăgostească de tine este uşor şi nu poţi să stai acolo speriat, respirând în telefon. Nu este idea tuturor despre ce este dragostea, dar este ceea ce cred eu că ar trebui să fie, pentru că eu aşa fac. Aşa că du-te strigă-i dragostea ta, şi fii cu ea în moduri în care contează pentru că asta este frumos şi este generos şi asta înseamnă să iubeşti pe cineva. Este nepoliticos şi nesigur, dar nu contează.

citat din Harvey Milk
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri peste timp

Tăcerile care ajung spre seară
pe-o umbră de uitare-ntârziată
mă ţin lângă fereastra încărcată
cu gândurile-ntoarse de afară.

Revin acum mai obosite-n casă
să-mi tulbure tăcerea regăsită
cu bocete ascunse de-o ursită
în lungile regrete ce m-apasă.

Ieşite-acum din muta neuitare,
lăsată pe o margine de dună,
pe muchia ferestrei se adună
când soarele se duce la culcare.

Din buza nopţii vântul le ridică,
cu tolbele-ncărcate de păcate,
să le aducă din trecut pe toate
când flacăra în sobă se despică.

Poveştile-ascultate mă-nfioară
cu armonii aduse peste vreme
din versurile scrise în poeme
cu notele găsite-ntr-o ghitară.

Adorm târziu tăciunii în cenuşă
se rupe-n sobă flacăra tăiată
când glasul tău se-aude deodată
în vântul care intră pe sub uşă.

poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!