Amurgul duhurilor pierdute in etern

Sufletul nopţii ne cheamă
Printre demoni şi morminte
Spiritele ne atrag prin forţe divine
Viaţă nesfârşită de apoi abia acum începe
Iar totul se termină în amurg

Printr-un etern nesfârşit
Dintre spaţiu şi timp
Duhurile pleacă urechea la strigarea noastră cu suspin
Învăluite de ura... se odihnesc în eternul somn

Urzela timpului ne cuprinde
Fără să ne gândim la cele mai importante lucruri
Materia murdară ne atrage spre rău
Dar nu realizăm că vom fii doar nişte duhuri în nesfaristul amurg

poezie de Ionuţ Olteanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amurgul pământesc

In amurg, doar în amurg
Intră Soarele în pârg
Şi deschide larg apoi
Ochii umeziţi de ploi,

Când amurgul pământesc
Cu-Asfinţitul Sfânt Ceresc
Se-mpreună în eter
Purtând Soarele pe cer.

În amurg, doar în amurg,
Plete rubinii îi curg
Soarelui pe piept, pe spate
Şi pe braţele curate.

Iar când Soarele se duce
În locaşu-i să se culce
Rugă către Ziditor
Murmură încetişor:

,, Spiritele fie treze
Astrele să le vegheze''.
Şi citeşte din Psaltire
Rugă pentru-ntraga fire.

În amurg, doar în amurg
Când e Soarele în pârg
Torsul Lunii luminat
Lumilor e închinat.

O hlamidă îngerească
Are strai bolta cerească
Până către-a doua zi
Soarele când va sosi.

poezie de Gabriela Genţiana Groza (26 decembrie 2009)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Teminta gerului în simbioză cu pământul

Tărâmul îngheţat este chiar în faţă ta
În el fără să crezi se adăpostesc mii de suflete reci
Poate chiar sufletul meu se îndreaptă într-a colo.. chiar acum
Poate chiar şi al tău

Fără să ştim, fără să găsim răspuns
Suntem din ce în ce mai reci
Suntem doar nişte suflete învăluite de gheaţă
Ce se sbat în clar de luna pentru a dovedii adevărul crunt
Al omenirii

poezie de Ionuţ Olteanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgie

Cocoşul de piatră a cântat în amurg
imnul chemărilor fără glas.
Am păşit în trecut
printre trandafiri tomnatici
să caut sâmburii viitorului.

Cocoşul de piatră a cântat în amurg
Pe faţa ta, înapoi
am zărit jarul ultimului sărut.
Am îngenuncheat să-l aprind
dar buzele mi s-au umplut de cenuşă.

Glasul cocoşului răzbătea prin amurg.
Era însă ecoul lui din nesfârşit.
Cocoşul murise din zori.

poezie de Valeriu Butulescu din revista "Mărturisiri literare" (1971)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

În amurg

În amurg, soarele pleacă
Să se culce după deal.
Când noaptea stă să înceapă,
Duios se-aude un caval.

La chemarea-i neîntreruptă
Codanele vin la poartă.
Glasul dragostei ascultă,
Îşi spun dorurile-n şoaptă.

Pe furiş, apar flăcăii
Să le fure un sărut.
Mama din uşa odăii
Le cheamă în aşternut.

Liniştea nopţii se-aşterne.
Luna somnul le veghează.
Fetele cu capu-n perne,
La iubitul lor visează.

poezie de Dumitru Delcă (iunie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

N-am să fug de amurg
atâta timp cât chipul tău mi-e întipărit pe suflet
ca un poem de iubire pură.
N-am să plâng după răsărit
cât timp ochii tăi îmi vor lumina inima.

Nu voi căuta alte drumuri
cât timp paşii tăi îmi vor fi calea spre cer
şi n-am să-mi caut alinare în alt loc,
cât timp şoapta ta răsună
în tăcerea gândurilor mele.

Şi când iubirea va cuprinde timpul,
iar amintirea mea se va pierde în stele,
te voi îmbrăţişa
cu fiecare adiere de vânt,
mângâindu-ţi visele.

poezie de Emilia Mariam (14 noiembrie 2024)
Adăugat de Emilia Mariam
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om in amurg

Acum sunt un om in amurg,
Fugi in muntii tai, caprioara,
Nu mai ravnesc sa-ti sarut buzele
A doua oara, a treia oara.

Acum sunt un om in amurg.
Pieri din juru-mi, viclean bancher,
N-am ce sa mai fac cu aurul tau,
Aurul n-are trecere in cer.

Fiece zi are amurg,
Fiece zi are si zori.
Toamna via e plina de struguri,
Primavara numai de flori.

Acum sunt un om in amurg,
Ora amiezii a fost dulce, dulce.
In cuibul ei din fulgi de zapada,
Luna s-a dus sa se culce.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bursa (in)umană

Amurg înlăcrimat de vlagă,
de timp, de viaţă, de urzeli,
cu faţa către vest reneagă
tot ce-a fost azi şi n-a fost ieri.

Amurg cu mâini împreunate-n cer,
mult mai spre est
de foc şi neputinţă
porţi nezdreliţi genunchi de lut,
nu-n decăderi, ci în credinţă.

Amurg de nord, de sud, de veac,
de pătimiri şi de-ndurare, ridică-te să ne fim leac
cât între oameni nu-s hotare.

Amurg înlăcrimat de oase,
de sânge, tancuri şi soldaţi,
din vreri barbare nu ai case,
da'ntre ruine ai... bărbaţi.

Copii, femei, bătrâni fugari
cu paşi grăbiţi către oriunde
sunt astăzi nişte bieţi gregari,
speranţa numără secunde.

Cer libertăţi cu gust de scrum
printre ruine îşi nasc pruncii
apocalipsa-i lumea lor precum,
vor oligarhii-n, numele poruncii.

În puncte, patru, cardinale,
dezbateri... informaţionale,
şi-i vorbă multă-ntr-un cuvânt,
când iadul este pe pământ.

Amurg cu trup de plâns, de foc, de fum,
Ni-s fraţii prinşi, 'n-al lor fatum.

27.02.2022

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sentimentele pe care le trăieşti astăzi atrag evenimentele pe care le vei experimenta mâine. Astfel, grijile atrag alte griji. Anxietatea atrage şi mai multă anxietate. Nefericirea atrage nefericire. Insatisfacţia atrage insatisfacţie. PE DE ALTĂ PARTE... Bucuria atrage şi mai multă bucurie. Fericirea atrage şi mai multă fericire. Pacea atrage pace. Recunoştinţa atrage recunoştinţă. Bunătatea atrage bunătate. Iubirea atrage iubire. Universul te călăuzeşte şi comunică cu tine în fiecare secundă a vieţii tale. El reacţionează la gândurile tale şi îţi oferă un feedback nepreţuit prin intermediul sentimentelor tale. Altfel spus, sentimentele tale reprezintă un instrument de comunicare cosmică! Sentimentele pozitive se traduc prin: "AI PROCEDAT FOARTE BINE". Cele negative îţi atrag atenţia că trebuie să îţi schimbi gândurile asupra cărora te focalizezi.

Ursula Yvonne Sandner în Iubire, relaţii şi viaţă. Reflecţii
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respirăm

tăcerea şlefuieşte prezentul
ca noi să ne auzim,
printre frunze singurătatea teiului
vindecă cu ochiul de lumină umbrele crengilor.

vocea ta mă cuprinde în cuvintele ce rămân fără margini,
o mână îţi atinge mâneca hainei
şi caut privirea din toamna veche
printre cioburi sfărmate din sensul interzis.
noaptea a rămas în tremuratul frunzelor,
secunda tăcută pictează în vene un haos singular în amurg.

rodeşte o formă perfectă din visul trezit
odată cu dimineaţa intrată pe geam,
un fel de astupare a golului etern.
în ecoul cu mii de imnuri,
respirăm împărtăşit din târziul timpului final.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce anume reprezintă fiecare dintre nuvelele lui Gogol? O comedie care începe cu prostii, continuă cu prostii, se termină cu lacrimi şi care, în cele din urmă, se cheamă viaţă.

citat clasic din Vissarion Belinski
Adăugat de Iorgu Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am aripi

Îmi cresc aripi către o nouă viaţă,
către un somn lin fără de uitare
către acele vise, ce azi le am
aşa cum le-am avut şi ieri
şi le mai am şi mâine...
Îmi cresc aripi, aici
lângă lăstarii timpului meu
şi vreau să zbor...,
dar voi zbura acolo unde
numai lăstarii timpului o vor şti
Îmi cresc aripi,
către o ţintă bine definită
şi chiar dacă îmi va fi greu
voi învinge..., doar
am lăstarii timpului meu
ce acum abia au răsărit.
Am aripi şi sunt abia
la începutul zborului meu
către... TOT
Am aripi!

poezie de Ionela Van
Adăugat de Daria Dumitras
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când se întâlneau trăirile intense, lumea îşi stingea aglomeraţia fadă. Brusc, fără introduceri ample, fără final echivoc. Doar cuprinsul ne frământa trupul gol, şi sufletul plin de iubire până la suspin. Ajungeam la extaz doar regăsindu-mi rostul firesc în profunzimea ta nesfârşită. Şi apoi mă căutam din nou fără oprire...

Andreea Palasescu (mai 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunoaşterea de sine

Se scurge timpu-n legea lui firească,
îl resinmţim în cugete din plin
de cum în noi începe să se nască
cunoaştere de sine şi destin.
Sădeşte-adânc în conştiinţa noastră,
prin nesfârşite clipe care curg,
trăiri adânci ce ne vor fi fereastră
pentru-a privi în urmă din amurg.

Şi uneori amurgul ni se pare
doar un prolog la noul început,
prefigurat spre lumea viitoare
urmând cărări ştiute din trecut.
Înaintăm având în noi credinţă
că falnica zidire ce-am primit,
de unică-irepetabilă fiinţă,
e concepută fără de sfârşit.

În drumul nostru descifrăm prezentul
ori tainele trecutului apus
şi-adăugăm noi legi la fundamentul
dorit în viitorul presupus.
Şi ne gândim, în fiecare clipă,
cum să urcăm în falnicul destin
doar genele care prin noi ridică
noi începuturi pentru cei ce vin.

Prezent acum şi conştient de sine,
tu, cel ales din toamna tuturor,
vei retrăi, prin timpul care vine,
un alt apus în veacul viitor.
Şi veac de veac trecut vei fi prin vreme
prin succedenţi care din urmă vin,
în drumul lor mereu or să te cheme
să fii temei pentru un nou destin.

poezie din Cunoaşterea de sine, Ed. ePublshers, Bucureşti, 2017
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eutanasia îngerului meu

sunt plămădit
din carnea lui Eros şi sângele lui Bachus
priviţi-mi îngerul intrat în stare de ebrietate
fantomă alimentată de singurătate
în colivia oaselor este închisă o inimă
ce bate la poartă fără niciun răspuns
inima este şi vie şi moartă
pe jumătate înşelată
de propriul ecou

te simt dincolo de imaginaţie
dar mă aflu într-un timp fără spaţiu şi într-un spaţiu acronic
(i se mai spune gaură neagră şi vreau să atrag
toată materia ta)
secundele dansează striptease în faţa plăcerilor carnale
cerşesc infinitului începutul sfârşitului
vreau să fiu Om aşa cum simt eu Omul
să trăiesc printre culori
şi nu printre cuvinte născute din euforia
de visuri şi speranţe alb-negru

palmele astea ar fi trebuit să fie porţi către alte vieţi
degetele astea menghină
ar fi trebuit să fie aripi sau muguri
celulele mele sunt spori care vor parazita universul
ce mică-i lumea când te cuprinde
colapsul iubirii
prăbuşirea tuturor zeilor
în caverna omului primitiv

cerul capotează
toate stelele rămân plate pe o stradă pe care-am fost celebri
sfinţii au chipul cioplit în marmura albă şi rece
eu mă închin la nişte rămăşite din lut
seamănă cu nişte figurine
cu sânii tăi aduc şi cu buzele tale
(unde eşti, coloana mea vertebrală este infinită
şi plină de sevă)
îmi pot creşte frunze pe fruntea Lunii
sau rădăcini în inima Pământului
pot fi vântul sau gândul
şi-n lacrimă te pot scălda, să fii nemuritoare

aminteşte-ţi ce am simţit, îngerul meu
cea mai frumoasă clipă de sinceritate
săgetându-mi sufletul dezvelit de iertare
un copil surghiunit într-o colivie de vise erotice
condamnat la dorinţă
mai exist?

poezie de Ionuţ Caragea din Antologie de poeme 2006-2012 (2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sufletul

Sufletul nu este decât metafora noastră
Restul timpului fixează lumina foarte încet
Omenirea aparţine spiritualităţii divine
Dumnezeu a creat materia cu spiritul, nu e mort?
Ce nu înţelegem mort e când vedem soarele temporar
El are umbră ca si viaţa ce nu are moarte.

poezie de Lorin Cimponeriu din Călătorie spre steaua promisă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zgomotul surd al roţilor negre se pierdea în aglomeraţia de paşi şi urmele timpului scrijeleau adânc gânduri nespuse pe asfaltul fierbinte. O priveam în tăcere, cuprinzand într-o palmă mică, întinderea nesfârşită a cerului albastru. Soarele aţipise într-o geană de amurg şi aripile albe de metal mângâiau pământul cu mantia umbrelor. Doar vântul cobora agale pe pistă, cu bagajul viselor îndesate într-o doară, fără regrete. Ne-am strâns în braţe, cu toată puterea iubirii care ne unea. Era atât de frumoasă. I-am făcut o poză cu sufletul şi zâmbetul ei, mereu tânăr şi viu m-a îmbujorat. Şi-a cerut iertare că pleacă. Eu mi-am cerut iertare că n-o pot urma.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

timpul trece
nu se-ntoarce
ce a fost...
este doar fum
o speranţă se preface
că e floare..
dar e scrum

amintiri
întorc pe deget
ba le-arunc
ba le adun
simt cum soare
învie afară
o viaţă în amurg

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amurg

timpul trece...
nu se-ntoarce
ce a fost...
este doar fum!
o speranţă se preface
că e floare..
dar e scrum!
amintiri...
intorc pe deget
ba... le-arunc
ba... le adun
simt cum soare
invie afară
o viaţă în amurg!

poezie de Doina Bonescu din Buchet de gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Demoni...

Demoni de apă
Demoni de vânt
Demoni din flăcări şi din pământ
Demoni de suflet
Demoni cu gând
Demoni din ochi mereu sărutând
Demoni din mine
Demoni din tine
Demoni cu grijă aleşi din vitrine
Demoni cu aripi
Demoni de sânge
Demoni ce inima-n tine o frânge
Demoni serafici
Demoni din minţi
Demoni născuţi din ai noştrii părinţi
Demoni şi oameni
Demoni din fire
Demoni ce ştiu să lege iubire...

poezie de Vasile Zamolxeanu (31 ianuarie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de viaţă

Am ieşit astăzi la rampă
Cu un gând tivit la lampă,
Cu stropi reci de ploaie-n iarnă
Si- o iubire care cheamă.

Cheamă primăvara-n mine
Ca zborul unei albine
Cheamă ochii tai căprui
Zi frumoasă să imi spui

Si-n chemarea ei ascunde
Dor de viaţă, dor de munte
Dor de ziua care vine,
Dor fără melancolie.

Si-am plecat râzând prin ploaie,
Am in inimă văpaie
Violetă -i zarea toată
Noaptea pleacă intunecată.

Pasul meu nu se opreşte,
Peste valul vremii trece,
Dor de viaţă cât cuprinde,
Timpul merge inainte.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!