
Și cu toate astea ...
Doamne, înc-o toamnă răsări din vară!
Iarba mea cea verde palidă-i și trasă,
Închinându-și steagul sub greaua-i povară,
Pare că-și acceptă soarta-i nemiloasă.
Toți copacii lumii și-au pierdut vesmântul.
Ramuri speriate tremură golașe.
Și-au văzut tot straiul sărutând pământul,
Frunză după frunză, în culori gingașe.
Păsările zboară-n locuri primitoare,
Până-n primăvară când fac cale-ntoarsă,
Pe aripi de vânturi, pe plutiri de boare,
Când din larga zare, stoluri se revarsă.
Doamne, înc-o toamnă număra-vom iară!
Frunzele sunt stoarse de culori și vlagă,
Înșfăcate vajnic de a morții gheară.
Și cu toate astea, toamna mi-este dragă!...
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Frunză verde de cunună...
Frunză verde de tulpină
Ieși mândruțo la lumină
Să-ți văd chipul frumușel
Ochii ca de mielușel,
Fruntea-ți fină de petală
Obrăjorii măguleală,
Nasul cât o alunică,
Buzele-ți de căpșunică
Cu bărbița de hulub
Sărutate-aș sus și sub...
Frunză verde de salcâm
Ieși mândruțo-n caldarâm
Să te iau de degețele
Să te plimb până la stele,
Să te iau de cingătoare
Să te plimb din floare-n floare,
Să te iau pe dupa gât
Ca să nu visezi urât,
Sa te iau sa nu-ți duc dorul
Sărutați-aș trupușorul....
Frunză verde și mai verde
Cin' te ia nu te va pierde,
Și am să te iau pe rouă
Să nu-mi rupi inima-n două,
Înc-o dată la amiază
Să fie de bună piază,
Iar am să te iau pe sară
De la toamnă până-n vară,
Dar am să te iau mereu
Să te sărut singur eu...
Frunză verde-un fulg de nea
Tu-mi ești toată dragostea,
Dragostea de pe pământ,
De mai sus de cerul sfânt,
Și-ți mai spun mândruțo dragă
Ba în samă, nu în șagă,
Că te sărut curmeziș
După frunză-n ascunziș,
Că te sărut cu pecete...
Frunză verde dragobete...
poezie de Vasile Zamolxeanu (16 noiembrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Când frunzele toamnei
Când frunzele toamnei pașesc către moarte
Și-un țipăt de jale răzbate departe,
Întrega ființă-mi, iubito, se strânge,
Iar sufletu-mi soarta, pe rând, le-o deplânge.
Și verdele verii-mbătat în culoare,
Agonica toamnă îl poartă-n uitare.
Ca-n fiece toamnă, blestemul de ducă,
Din ramuri golașe și seva usucă.
Și eu simt că-s frunză pustie și rece.
Pe ultimul drum, în convoi, le-oi petrece,
Când clipa vrăjmașă zvâcnirea ucide,
Din frunze căzute pe glie candide.
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt o frunză. Parcă tu nu știi ce este aceea o frunză? Tu cunoști frunzele copacilor și prin aceasta le și stăpânești. Însuși timpul cunoaște frunzele copacilor și le stăpânește. Când timpul, dinafara frunzelor, se face toamnă, ucide frunzele. Când timpul se face primăvară, le reînvie. Dar timpul el însuși ar trebui să fie o frunză ca să elucideze frunzele.
citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Enache Andreia

Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunză de toamnă
Toamna, un tablou arămiu
Când fiecare frunză căzută
Se pierde definitiv în pustiu
Cu tot cu povestea avută.
Toamna, un trist recital
La care o frunză suspină.
Când după ultimul ei bal
Dispare în a nopții surdină.
Toamna, expoziție de pictură
În care minunata frunză
Destinul nemilos îl îndură
Să se transforme într-o muză.
poezie de Alina-Georgiana Drosu (2 noiembrie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă
Toamna cu trunze ruginii
Pasul tău călcând agale
Rătăcită printre amintiri
Calc tăcută covorul moale
Tu îmi dai putere frunză
Foșnetul tău mă aprinde
Sărut duce ca pe o muză
Iubirea toată mă cuprinde
Saltă tocurile la sandale
Mersul frunzele unește
Sare colbul din picioare
Dansul frunza definește
Păsările zboară se agită
Se adun grăbite-n stoluri
Tu-mi esti dragă toamnă
Schimb rochia pe sacouri
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
A mai căzut o frunză
A mai căzut o frunză în vals de balerină,
Plutind încet pe valuri când vântul o alină,
Spre un pământ mai rece udat de multă ploaie,
Lăsând crengile nude, vântul să le îndoaie
Când bate mai puternic, lansând și-o melodie,
Un cântec de durere cum numai el o știe,
După cămașa verde țesută-n clorofilă,
Ce-i smulsă de pe ramuri, aiurea, fără milă.
A mai căzut o frunză și multe-or să mai cadă,
Făcând codrul să plângă sub mantii de zăpadă,
Cu lacrimi de sub gene pentru durerea mare
Fără să poată cere cuiva vre-o îndurare.
A mai căzut o frunză dar altele vor crește
Căci anii trec într-una, pământul se-nvârtește
În cicluri cadențate, făcând să reapară:
După o toamnă blândă, o iarnă friguroasă, o dulce primăvară,
Când mugurii pe ramuri zâmbind de sub sprâncene
Vor naște alte frunze cu mult mai multe gene
Și roluri diferite pe ale planetei scene,
Lansând și adevărul: "Frunzele sunt perene.
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Freamăt de gânduri, lacrimi de dor (2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Simfonie de toamnă
Astăzi îți dau să savurezi în culori,
o simfonie de toamnă
și o frunză de castan matur,
cu coaja strălucitoare în zori,
iar fructul fraged, ce savurat încet
nu te va lasa niciodată sătul...
E-atat de puternică aroma de toamnă,
că vreau să-i pun pe deget,
un inel fierbinte și-un sărut pe buze...
s-o las în soare fără vlagă.
Să crezi că esti din nou copil,
nascut din flori și frunze
cu leagănul pe pat de iarbă...
Perdea de baldachin din aripe de fluturi
sau frunze de aur de vânt dansat;
Laptele să-l bei, picurând pe barbă,
din struguri albi și limpezi...
cu degetele dulci de la ciorchine.
În simfonia toamnei să cauți mângâierea
în culoarea băncii pe care te așezi
s-asculți cum cântă noaptea, luna
care tresaltă-n jocuri de așteptare,
în bălți în care înoată ultimele frunze
luminoase... clare... pănă să cadă bruma.
Vreau să-ți dau o simfonie de nori și soare,
când letargic încetinește timpul,
iar toamna se preface-n pictor
pictându-ți calea cu fructul din culoare;
Pictează vise-n simfonii, pe frunzele de aur,
când noaptea mai cade tristă, cate-o stea,
sau o lumină blandă, în rătăciri de licurici
făcând înc-o brățară pe-al cerului tezaur.
Îți dau o simfonie, cu miros de toamna...
a must și fructe coapte... a tufănică
în culori de curcubeie care să se afunde
în adâncul inimii tale, frumoasă doamnă!
poezie de Dida Diana Cioponea
Adăugat de dory58

Comentează! | Votează! | Copiază!
Povara
Trecură ploi și vânturi...
*
Pe fagul singuratic,
din poiana-ndepărtată
o frunză solitară
printre golașe ramuri.
*
Când primul fulg de nea
sosi în palma frunzei,
fiindu-i grea povara,
căzu cu fulgul în brațe
de ramuri mângâiată.
*
O rază aurie
zărind chircita frunză,
în care fulgul sta ascuns,
veni să o dezmierde.
Neaua înfiorată,
în căușul frunzei gazdă,
se prefăcu în apă,
alunecând în iarba
în care frunza poposise.
*
Sosi din nou
rafala cea de gheață
ca frunza să o salte
spre a o purta în van
printre golașe ramuri
de arbori adormiți.
poezie de Vlad Flavius
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară e sfârșit de toamnă
Afară e sfârșit de toamnă,
Copacii sunt goi.
Pământul îmi pare ca o vamă
Prin care trec lucruri mai vechi și mai noi.
Afară e sfârșit de toamnă,
O frunză rătăcită bate în geam.
Și tu citești o frumoasă poveste
Despre o prințesă și un sultan.
Afară e sfârșit de toamnă,
Norii pe cer să adună.
Eu mă întreb cam ironic:
O să plouă sau o să fie furtună?
Afară e sfârșit de toamnă,
Dar soarele tot mai încălzește
Pe un copil care aleargă după a sa mamă,
Pe o floare care îi mai zâmbește.
poezie de Vladimir Potlog (13 noiembrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară-i toamnă ...
Afară-i toamnă, cotropind coclauri,
Se-aud din cuiburi mierle, vrăbii, grauri.
Frunzele își foșnesc trena pe-alee,
Cu vii culori, ca-n mii de curcubee.
Afară-i toamnă, timp de nostalgie,
Când amintirea verii se mlădie
Și-și pierde urma către orizonturi,
Călătorind spre-ndepărtate porturi.
Afară-i toamnă, de frunzișuri moarte.
E timp destul să răsfoiești o carte.
Șuvițele tale roșcat-aurii,
Împrăștie-arome de toamnă, nurlii.
Afară-i toamnă, rumenă și coaptă.
Vântul își drege glasul, ca în șoaptă.
Ecoul lui ne cântă la ureche,
Romanța toamnei fără de pereche.
Afară-i toamnă pentru ei și noi;
În suflete e primăvară-n doi.
poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieții (2012)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine-a aprins zarea?!
Nori de plumb greoi, mâinile și-au dat,
Pe fruntea de cer trist și-ngândurat.
Fulgerele-adânc își înfig în lut,
Rădăcini de foc cum n-am mai văzut.
Vântul se înalță cu-aripi de hulub,
Veștedele frunze ridicând la cub
Și zadarnic ramuri i se-mpotrivesc,
După straiul verde și pierdut tânjesc.
Tunete pribege răcnesc speriate-
Răgușite glasuri își dreg, asudate.
Doar umbre de arbori îndreaptă spinarea,
Încercând să afle cine-a aprins zarea?!
poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna
Frunzele se sfătuiesc,
Ce culori se potrivesc,
Unele roșesc mirate
Altele-s galbui pătate,
Arămii și visătoare
Se aștern pe-alei covoare!
A sosot toamna la noi
Cu belșug și multe ploi,
Păsările plec din țară,
Dar se-ntorc la primăvară.
Toamna ninge? Toamna plouă?
Câte-un pic din amândouă!
Și noi toți îi spunem iară:
Zâna bună din cămară.
poezie de Geanina Boglut
Adăugat de Geanina Boglut

Comentează! | Votează! | Copiază!

Din vară până-n primăvară
Se stinge vara lent în ploile de toamnă,
Râd strugurii din vii, dar pleacă rândunele
Și-un dor de ducă lin, nostalgic mă îndeamnă
Să zbor hai-hui cu gândul pe firul vieții mele
Să trec prin codrii vechi, agale, cu încetul,
Când frunzele de-aramă foșnesc în blând alint
Și-apoi, cum măiestrit ne-ademenea Poetul,
Spre mândra glăsuire-a pădurii de argint...
Vrăjit de toamnă, văd cum totul parcă joacă
În ampla simfonie de viersuri ori culori...
Cu fulgi de nea zglobii, cristal și promoroacă
Natura-mbracă straiul festiv, de sărbători!
De-acum, Moș Nicolae, Crăciunul trec pe rând,
Cu fast, Revelionul preschimbă anu-n țară,
Iar prin nămeți și geruri ne ispitește-n gând
Ea, calda primăvară, renașterea sprințară...
poezie de Petre Ion Florin Vasilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi e dragă viața
Fă Doamne ce vrei tu
numai nu mă lua acu,
că drag îmi e să trăiesc
și frumosul să-l iubesc.
Îmi e dragă astă viață
chiar de-i cusută cu ață,
lasă-mi firul cât mai lung
la capăt de drum s-ajung.
Frunză verde lemn domnesc
mai dă-mi Doamne să trăiesc
să ajung în primăvară
s-ascult cucul cântând iară,
să văd mieii pe câmpie,
s-ascult glas de ciocârlie,
să văd codrul înfrunzind
și să văd omul iar iubind..
poezie de Eugenia Calancea (19 mai 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Purice: Da, doamnă! Am văzut cu ochii mei o minune! Când s-au ivit dușmanii, pădurea a început să freamăte! S-au răzvrătit copacii cei mari! Brazii și-au întins cetinile, ca niște aripi ocrotitoare. Stejari și paltini și-au unit crengile. Și dintr-o dată s-a auzit vuietul unei oștiri de arbori... Un zid viu a devenit pădurea... Trunchi lângă trunchi, frunză lângă frunză... Corbii și vulturii au înnegrit văzduhul! Lupii urlau amenințător! În poieni, pâlcuri, pâlcuri, se adunau jivinele!
replică din piesa de teatru Ștefan cel Viu (Valea Albă), scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Printr-o frunză de lumină
Ne-a-nflorit iar pe afară
Ochii astăzi și privirea
Pe o punte legendară
Ne tot strigă amintirea
C-a venit toamna deplină
Și cu zâmbet și culori
Printr-o frunză de lumină
Ne strecoară-n noi fiori
Totu-i colorat afară
Chiar și zâmbetul și mersul
O privire lapidară
Ne despică înțelesul
Căci oriunde azi privești
În culori deosebite
Cu ochii tu poposești
Chiar sub frunze aurite
Toamna iat-a zugrăvit
Și cu sete-a colorat
Împrejur ce a găsit
Chiar și câmpul l-a uscat
Iarba nu mai este verde
Chipul tainic i-a schimbat
Și nimic nu se mai pierde
Căci iată e recoltat
Numai frunzele rămân
Și din pomi și din copaci
Cu privirea de străin
Pașii tăi să îi îmbraci 23-10-2019
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă târzie ...
E toamnă târzie între râpi și crâng.
Ramul, verde-odată, acum este ciung.
Fără frunze pare speriat și gol;
Doar păsări mai zboară, peste el, în stol.
Sus pe deal, în zare, povârnitul drum,
Pavat e cu frunze veștede de-acum.
Vântul lung mugește, strigătu-i aud
Prăvălind ecoul până-n prundul ud.
Toate-s fără vlagă, totu-i cenușiu;
Nimic nu rămas-a din ce era viu.
poezie de Mihaela Banu din Ne învârtim în cercul vieții (2012)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!

- toamnă
- Toamna este o a doua primăvară, când fiecare frunză e o floare.
definiție celebră de Albert Camus
Adăugat de Antonio Rado

Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunză verde nucă dulce (Doină românească)
Frunză verde nucă dulce!
Cu mireasmă de câmpie
Boarea vine de-mi aduce
Ce mi-a fost de jale mie.
Mândrei mele nici că-i pasă
Inimioara că mi-a frânt.
Vocea mea prin frunza deasă
Cântă singură pe vânt.
Frunză verde nucă dulce!
Boare, vin' să nu te pierzi,
Primăvara de-mi aduce
Păstorița să-mi dezmierzi!
De i-ai duce dragostea,
Dorul fraged ce mi-l știi,
Doamne, cum aș mai cânta
Mândra de m-ar auzi!
Frunză verde nucă dulce!
Cu mireasmă de câmpie,
Boare lină, mândrei duce
Ce mi-a fost de jale mie.
poezie celebră de Iulia Hasdeu, traducere de Monica Pillat
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena

Comentează! | Votează! | Copiază!
Frunză verde și-un smarald
Frunză verde și-o lalea,
ce spectaculoasă-i viața mea
Când urmez a înțelepciunii stea!
Frunză verde, bob de grâu,
Îmi țin poftele în frâu
Și îmi pun zâmbind al răbdării brâu!
Frunză verde și-un smarald,
Îmi păstrez sufletul blând, cald
Și în apa frumuseții eu mă scald!
Frunză verde și-un cristal,
Galopez pe al victoriei cal
Și ajung mereu la al fericirii bal!
Frunză verde și-un safir,
Cu fugiții nu dau bir
Și port al curajului trandafir!
Frunză verde și-un rubin,
De forță îmi e gândul plin
Și rapid iubire eu obțin!
Frunză verde și-un cais,
Le amintesc oamenilor de paradis
Și îi ajut la îndeplinirea magnificului vis!
poezie de Michelle Rosenberg (26 septembrie 2020)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!