
Pe-o margine de curcubeu
Pe-o margine de curcubeu
Pășeam doar eu cu dorul meu.
O pasăre ce trece-n zbor,
Îngână-al îngerilor cor.
Aripi n-aveam să-mi iau avânt,
Tu, nerostind niciun cuvânt,
Să mă abați din drumul meu
Cum în durerea lui Orfeu,
N-a mai răbdat cumplitul chin
Privind la chipul ei divin
Și soața-i s-a pierdut etern
Pe calea-ntoarsă spre infern.
Doar m-ai privit cu ochi străini,
Umplându-mi sufletul de spini
Și-atunci m-am prăvălit în hău,
Strivind în piept numele tău.
poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zbor
- poezii despre îngeri
- poezii despre suflet
- poezii despre religie
- poezii despre păsări
- poezii despre iad
- poezii despre durere
- poezii despre dor
- poezii despre cuvinte
Citate similare

Păsări călătoare
Spre țări străine păsări călătoare
la început de toamnă trec în zbor,
le însoțesc până departe-n zare
cu ochii-ntinși pe-o aripă de dor.
De cum dispar, în suflet se arată
păreri de rău venite din trecut
pe-o margine de umbră întârziată
cu amintiri de care m-am temut.
Mă reîntorc cu gândurile toate
prin anii duși cu tinerețea mea
ca să-mi adun regretele lăsate
pe cioburile sparte dintr-o stea.
Și te revăd privind îngândurată,
cu lacrimile-n ochi ca un izvor,
dar te ridici spre ceruri deodată
regină-n stolul care trece-n zbor.
Dispari din amintirea mea târzie
cu stolul care tocmai a trecut,
dar te întorci pe dorul renăscut
în cântecul vrăjit de ciocârlie.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre amintiri, poezii despre țări, poezii despre început, poezii despre toamnă, poezii despre tinerețe, poezii despre timp sau poezii despre păsările călătoare

Hai, vino, măicuță!
Hai, vino, măicuță, de mult ți-am iertat
Purtarea de ieri; m-ai lăsat prin străini!...
În pieptul meu firav, se zbate-un oftat,-
Mi-i sufletul strâns, plin de urme de spini.
Nu pot să pricep că iubire n-a fost,
Că tu m-ai născut într-o lume de chin.
Nu-mi vine să cred c-am venit fără rost.
În minte rămasu-mi-a chipu-ți blajin.
Hai, vino, măicuță, când nici nu visez!
Eu stau, o scrisoare pe zi să îți scriu.
Nimic nu-mi învinge firavul meu crez,
Că nu m-ai uitat și-ai să vii-ntr-un târziu.
Mai stau lângă voi frații mei, vreau să-mi spui?!
Împart o bucată de pâine tustrei,
Sau astăzi sunt și ei tot ai nimănui?!
Acasă, înseamnă ceva pentru ei?!
Hai, vino, măicuță, dă-mi mâna, te rog!
Cu tine mă poartă s-ajung la liman.
Fii mândră de mine, că în catalog,
Am doar note bune în fiece an!
Îți semăn, măicuță, la minte și chip,-
Acasă mă ia, lângă voi nu-i pustiu!
Mă simt prin străini ca pășind pe nisip.
Mi-e dor în căsuța sărmană să fiu.
Hai, vino, măicuță, de mult ți-am iertat
Purtarea de ieri; m-ai lăsat prin străini!...
Mi-i sufletul strâns și mă simt rușinat,
Crezând că-i iubeai doar pe frații mezini.
poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre visare
- poezii despre victorie
- poezii despre trecut
- poezii despre scrisori
- poezii despre rușine
- poezii despre pâine
- poezii despre prezent
- poezii despre nisip
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
- Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?

M-AM PIERDUT !
În adâncimea ochilor căprui
M-am pierdut ca într-un ocean,
Că mă iubești ai vrut să-mi spui
Când eu la mine te chemam.
Nimic tu nu m-ai întrebat
Mi-ai vorbit pe un ton direct,
Nici un cuvânt n-ai calculat
Doar m-ai strâns la piept.
Atunci a izbucnit în mine
Ce niciodată n-am visat,
O rază, din zările senine
Fără să vreau m-am tulburat
M-am trezit curând la realitate
Cu gândul la nevinovata sărutare,
Nu mai știu în care calitate
Ți-am trimis prima scrisoare.
Câmpia Turzii Ianuarie 1965
poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre vorbire, poezii despre sărut, poezii despre realitate, poezii despre ochi căprui, poezii despre ochi, poezii despre ocean sau poezii despre iubire
Fereastră peste timp
N-a fost, desigur, pură întâmplare
că ai venit atunci, la început de mai
în ochi aveai doar semne de-ntrebare,
din vorbele-ți rostite se năștea un rai.
Mă-nvăluiau cu-o vrajă absolută
curgând spre mine-n valuri, ca un vis,
cădeam vrăjit sub arcul de volută,
aprins în ochii tăi căzuți din paradis.
Dar m-ai cuprins la pieptul tău, deodată,
mă rătăceam pe-o margine de infinit
când m-ai lăsat din brațe m-am trezit,
privind buimac spre bolta înstelată.
A fost prea scurtă întâlnirea noastră,
mă-ntreb acum: ce mai păstrez din ea?
doar chipul tău pe-a timpului fereastră,
deschisă-n amintiri cu raza dintr-o stea.
Erau pe drum vacanțele de vară,
cântau fanfarele în parcul regăsit,
un tren nebun tocmai sosea în gară
când soarele, pe deal, pleca spre asfințit.
Te-ai dus cu trenu-n lunga ta vacanță,
doar umbra ți-a rămas lipită de peron,
plutea-n văzduh, venind din ultimul vagon,
parfumul tău, cu-o ultimă speranță.
poezie din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vacanță, poezii despre trenuri, poezii despre gări, poezii despre rai, poezii despre parcuri, poezii despre nebunie sau poezii despre infinit

Aveam un vis că pot să zbor ...
Aveam un vis că pot să zbor,
Să mă înalț pe-un colț de nor
Și-n palme, strâns, să țin o stea,
Ca pe un pui de rândunea.
Să stau cu luna la taifas,
Să depănăm tot ce-a rămas
Nespus, până în zori când pier
Toate sclipirile din cer,
Când în străfund de orizont
Doar zori de zi mai sunt în cont.
Aveam un vis că pot să zbor,
Dar astăzi nu e niciun nor
Pe-al cărui colț să mă ridic,
Așa că de la vis abdic
Și cu aripi de vis înfrânt
Ce se vor zbate pe pământ,
Mă voi trezi din dor de zbor
Doar încă-o dată ca să mor...
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înfrângere, poezii despre dimineață, poezii despre aripi sau poezii despre abdicare

Speranță de iubire ...
Șiroaie de lacrimi
Se cern pe obraji
Din aripi de vise-mplinite,
Din bulgări de tristețe,
Din gânduri ștrengare,
Din sufletul meu plin,
Din dorul meu lăuntric.
Le las să alunece-n voie
Pe ultimul drum...
Oglindă-mi încropesc din ele
Să-mi privesc gândurile,
Răscolite de amintiri,
Înzăpezite în trecut.
Aducerile-aminte
Mă fac să râd, să plâng...
Cercetez cu sufletul trecutul:
Lumină și întuneric...
Caut cu-nfrigurare spre nori.
Doar urme de pași se zăresc
Călcând pe comorile vieții.
Și dorul, amorțit în uitare,
Pierdut în nisipul clepsidrei,
S-a oprit în pragul timpului,
Ce se scurge fără remușcări.
Și plâng și râd suind coama,
Pe cărările virgine ale viitorului.
Îmi cern amintirile prin sita uitării.
Din firele rămase in gând,
Împletesc prezentul
Pe care-l alint:
Speranță de iubire.
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre uitare, poezii despre întuneric, poezii despre zăpadă, poezii despre virginitate, poezii despre viitor, poezii despre viață sau poezii despre tristețe

Fereastră peste timp
N-a fost, desigur, pură întâmplare
că ai venit atunci la început de mai
în ochi aveai doar semne de-ntrebare,
din vorbele-ți rostite se năștea un rai.
Mă-nvăluiau cu-o vrajă absolută
curgând spre mine-n valuri, ca în vis,
cădeam vrăjit sub arcul de volută,
aprins în ochii tăi, căzuți din paradis.
Dar m-ai cuprins la pieptul tău, deodată,
mă rătăceam pe-o margine de infinit
când m-ai lăsat din brațe m-am trezit,
privind buimac spre bolta înstelată.
A fost prea scurtă întâlnirea noastră,
mă-ntreb acum: ce mai păstrez din ea?
doar chipul tău pe-a timpului fereastră,
deschisă-n amintiri cu raza dintr-o stea.
Erau pe drum vacanțele de vară,
cântau fanfarele în parcul regăsit,
un tren nebun tocmai sosea în gară
când soarele trecea domol în asfințit.
Te-ai dus cu trenu-n lunga ta vacanță,
doar umbra ți-a rămas lipită de peron,
plutea-n văzduh, venind din ultimul vagon,
parfumul tău, cu-o ultimă speranță.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Prăpastia din mine
Simt cum se deschide-n mine
O prăpastie întunecată, profundă
Ș-ar vrea-ntre gheare să mă prindă
Să mă ducă, acolo, de unde vine.
Și-n negura ei, unde-i doar scrum
O iubire își plânge tăcuta durerea
Privind în gol, își dojenea vrerea
Privind tristă spre ultimul ei drum.
Dorul sau, tâmpla-n palme-și odihnea
Și cu trupu-i obosit și glasu-i stins
Avea mersu-i lent și părul nins
A moarte prin ochi, chiar duhnea.
Frica mă pune să-mi arunc privirea
Peste apa morții tulbure și rece
Privind spre sufletul ce nu trece
Prin sita vremii căutând uitarea.
poezie de Camelia Boț (5 septembrie 2020)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prăpăstii, poezii despre păr alb, poezii despre păr sau poezii despre plâns

Avers și revers
De zor privind o domnișoară,
Că m-am crezut a fi deștept;
Ea a simțit c-o trag pe sfoară,
Eu m-am trezit că-s tras în piept.
epigramă de Mihaela Banu din volumul de versuri Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre inteligență

Tot ce m-a ucis, îmi lasă sufletul să scrie...
m-ai căutat prin fel și fel de zaruri,
în cărți de viitor, sau glob de sticlă...
și m-ai tot căutat prin mii de veacuri
să-mi furi ce n-ai putut... fiind prea mică!
m-ai căutat doar să distrugi și să îmi iei
ceea ce n-ai putut avea tu niciodată...
și-ai fi dorit să legi etern cu chei
sufletul meu... ce n-ai să-l ai vreodată!
m-ai căutat în fiecare zi dacă mai sunt,
și-n fiecare zi te întristai...
că nu plecasem de pe acest pământ,
ai fi făcut orice să plec... căci mă urai!
m-ai căutat să te răzbuni cu o cruzime,
ce n-ar putea să zacă într-un om...
și-ai preferat să crezi doar ce-ți convine,
iar adevărul... adânc să îl îngropi!
m-ai căutat să mă omori, fetiță,
m-ai urmărit și ai uitat de viața ta...
obsesia ți-a luat titulatura de ființă,
și duhul tău... doar moartea-mi aștepta!
imagini din vis mi se arată.
tu nu mai ești mister cum ai fi vrut...
pe chipul vieții văd apă cea curată,
și te-am învins...! Tu totul ai pierdut!
poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zaruri, poezii despre legi, poezii despre imagine, poezii despre fete sau poezii despre dorințe
În seara întâlnirii
În seara întâlnirii noastre pe colină
Pășeam îngândurat, pe drumul spre neant
Fără nicio legătură cu cei ce se închină,
Fără înclinații spre ce e important.
Zburat-au anii vieții fără rezultate
(Rutina era haina de fiecare zi)
Hrănindu-mă cu pâinea numită vanitate
La flăcări fără vlagă voiam a mă-ncălzi.
Privirea Ta duioasă, deodată, mă pătrunse
Și am știut, Isuse, că vrei să îmi vorbești
Să îmi explici lucrarea și tainele ascunse,
Să-mi conectezi ființa la stări dumnezeiești.
Tendințele firești de a-Ți respinge harul
Au dispărut când prima vorbă ai rostit
Mi-ai arătat atunci Scriptura și Altarul
Și chiar în clipa-aceea cu Tine m-am unit.
Sub bolta înstelată s-a petrecut predarea
(N-am mai putut trăi cu false-ncredințări)
Nicicând n-oi regreta c-am acceptat chemarea
Ce mi-a-ndreptat privirea dincol' de-albastre zări.
Miracolul schimbării și azi mă cercetează
C-am fost pierdut în traiul "moral, dar fără Țel"
Azi cântecul mi-e prieten și sufletu-mi cutează
Să își croiască drumul spre veșnicul Betel.
În seara întâlnirii noastre pe colină
Pășeam îngândurat pe drumul spre infern
Dar mi-ai adus, Isuse, edenica Lumină
Să pot călători spre Plaiul cel etern.
poezie de George Cornici din Pelerini printre versuri (20 mai 2016)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vestimentație, poezii despre seară, poezii despre schimbare sau poezii despre prietenie

Surâsul
în noaptea aceea
desculț de gânduri, de păcate
pășeam prin valurile vieții
mă loveam de stele răzlețe
căzute din cer lângă mare
m-am ascuns în trupul ăsta
desfăcându-mi legăturile cu flăcări și foc
purtam în ochi făclia să lumineze drumul
în palme stropi de iubire
să înflorească mărgăritare sub pași
uneori îmi așezam craniul ostenit
peste întrebările lumii
alteori mă culcam între cei adormiți
unde nu era nici durere, nici suspin
o clipă doar, o clipă eternă
atunci am înțeles veșnicia
când m-am trezit
râurile sufletului curgeau alegoric
pur, pășeam peste spini
purtând pe buze surâsul învierii
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trup și suflet, poezii despre stele, poezii despre somn, poezii despre râuri, poezii despre noapte sau poezii despre lumină

Aș lua în piept ...
Aș lua în piept talazul mării
Cu trupul ars de-o cruntă sete.
Frumoasa nimfă să mă-mbete
Să cad în brațele uitării.
Aș lua în piept și stei de munte
C-un suflet chinuit de furii,
Căci mintea mi-ai sucit cu nurii
Și m-ai făcut din om, grăunte.
Aș lua în piept și depărtarea
Și vânturile zbuciumate,
Cerșind pentru-o eternitate,
Să-mi umpli cu iubire zarea
poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vânt, poezii despre munți, citate de Mihaela Banu despre iubire sau poezii despre frumusețe
Ne uităm cu ochii, dar vedem cu sufletul; de aceea, privind un vultur, unii văd doar clonț și gheare, iar alții doar aripi și zbor...
citat din Luminița Aldea
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre zbor, citate despre vulturi, citate despre suflet, citate despre ochi sau citate despre aripi

Singurătatea creatorului
pășesc printre stele
pelerin al nopții
acum aici, mâine departe
aici a ars totul, dincolo e tăcere
doar Dumnezeu a rămas
mi-e fiecare cuvânt o mărturisire
fiecare zbor e un verb către cer
am spus iubirii iartă-mă
era rugăciunea din urmă
de ce mă doare absența
de ce cuvântul e rană
am început atunci să zbor
uitând că nu am aripi
am devorat timpul căutând ideea
într-o zi voi fi eu
căutând zborul m-am rătăcit în singurătatea Ta
când mă cerți, te rog să mă ierți
m-ai învățat să respir boboci de trandafiri
să simt parfumul pur al unui ideal
nu ți-am simțit mâna când m-ai mângâiat
nu ți-am văzut chipul când m-ai sărutat
atinge-mi ochii să văd necuprinsul
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre verb, poezii despre tăcere sau poezii despre trandafiri
Glasul tăcerilor
M-am oprit din zbor spre seară
Lângă chipul tău durut
Mă priveai cu ochi de ceară
Dăltuit în rece lut...
Vântul legăna-n tăcere,
Ca un veșnic trubadur
Amintiri din alte ere
Peste liniștea din jur.
Aș fi vrut să-ți fiu aripă
Înspre cerul cristalin,
Dar destinul, într-o clipă,
Ți-a frânt zborul spre senin...
Și nu-i nimeni să-mi asculte
Azi al inimii frământ,
Dor, neliniști, lacrimi multe,
Se aștern peste cuvânt.
Alergăm pe-a vremii scară,
Anii vieții-s prea puțini,
Sub a timpului povară
Suntem singuri și străini...
poezie de Violeta Andrei Stoicescu
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inimă

Zbor de fluturi
Fluturii trăiesc puțin,
Doar o dragoste, un chin,
Doar o floare, doar un vânt,
Poate veșnic... în cuvânt
Vin și pleacă, prin iubiri,
Sunt culori, închipuiri,
Aripi ce plutesc ușor
Prin furtuni de vis, de dor
Sunt metafore ce tac,
Amintiri care ne plac,
O emoție în zbor,
Ce păcat că și ei mor...
Fluturii... se nasc în noi,
Când iubim frumos, în doi,
Fluturi nu-s doar pe pământ,
Ei... iubirea noastră sunt
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fluturi, poezii despre naștere, poezii despre metafore sau poezii despre flori

Clipa
cerul presăra cenușă pe drum
desculț de gânduri, de păcate
pășeam prin valurile vieții
mă loveam de stele răzlețe
căzute din cer lângă mare
băteau în tâmple clopote a jale
m-am ascuns în trupul ăsta
desfăcându-mi legăturile cu flăcări și foc
purtam în ochi făclia să lumineze drumul
în palme stropi de iubire
să înflorească mărgăritare sub pași
uneori îmi așezam craniul ostenit peste întrebările lumii
alteori mă culcam între cei adormiți
nu era nici durere, nici suspin
o clipă doar, o clipă eternă
atunci am înțeles veșnicia
când m-am trezit
râurile sufletului curgeau alegoric în vale
pur, pășeam peste spini
purtând pe buze surâsul
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre văi

* * *
pășesc printre stele
pelerin al nopții
acum aici, mâine departe
aici totul a ars, dincolo e tăcere
doar Isus a rămas rezemat de o cruce
mi-e fiecare cuvânt, mărturisire
fiecare zbor, un verb către cer
am spus iubirii iartă-mă
era rugăciunea din urmă
de ce mă doare absența
de ce cuvântul e rană deschisă
am început atunci să zbor
uitând că nu am aripi
am devorat timpul căutând ideea
într-o zi voi fi eu
căutând zborul m-am rătăcit în singurătatea Ta
când mă cerți, te rog să mă ierți
m-ai învățat să respir albi boboci de trandafiri
să simt parfumul pur al unui ideal
nu ți-am simțit mâna când m-ai mângâiat
nu ți-am văzut chipul când m-ai sărutat
Doamne, atinge-mi ochii să văd necuprinsul
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis
Te-ating cu razele mele ce-alungă și luna,
Îți mângâi chipul cufundat în tristețe,
Căldura mea curge prin venele tale
Și-n ochii tăi palizi de-atâta blândețe;
M-apuc să îți sfârtec cu dinții tăcerea,
Să sparg cu piciorul durerea din piept,
Să smulg suferința din sufletul sumbru,
S-o fac fără pic de regret;
Și-atunci când tresari și lacrima-ți curge
Topesc tot în tine, îți iau și puterea,
Îți las doar curajul să zbori înspre mine
Să-mi dai înapoi mângâierea.
poezie de Carmen Comloșan
Adăugat de Carmen Comloșan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre suferință sau poezii despre picioare