Hai, vino, măicuță!
Hai, vino, măicuță, de mult ți-am iertat
Purtarea de ieri; m-ai lăsat prin străini!...
În pieptul meu firav, se zbate-un oftat,-
Mi-i sufletul strâns, plin de urme de spini.
Nu pot să pricep că iubire n-a fost,
Că tu m-ai născut într-o lume de chin.
Nu-mi vine să cred c-am venit fără rost.
În minte rămasu-mi-a chipu-ți blajin.
Hai, vino, măicuță, când nici nu visez!
Eu stau, o scrisoare pe zi să îți scriu.
Nimic nu-mi învinge firavul meu crez,
Că nu m-ai uitat și-ai să vii-ntr-un târziu.
Mai stau lângă voi frații mei, vreau să-mi spui?!
Împart o bucată de pâine tustrei,
Sau astăzi sunt și ei tot ai nimănui?!
Acasă, înseamnă ceva pentru ei?!
Hai, vino, măicuță, dă-mi mâna, te rog!
Cu tine mă poartă s-ajung la liman.
Fii mândră de mine, că în catalog,
Am doar note bune în fiece an!
Îți semăn, măicuță, la minte și chip,-
Acasă mă ia, lângă voi nu-i pustiu!
Mă simt prin străini ca pășind pe nisip.
Mi-e dor în căsuța sărmană să fiu.
Hai, vino, măicuță, de mult ți-am iertat
Purtarea de ieri; m-ai lăsat prin străini!...
Mi-i sufletul strâns și mă simt rușinat,
Crezând că-i iubeai doar pe frații mezini.
poezie de Mihaela Banu din In volumul Bolta-și răsfrânge straiul peste brazi (2017)
Adăugat de Mihaela Banu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.