Fereastră peste timp
N-a fost, desigur, pură întâmplare
că ai venit atunci, la început de mai
în ochi aveai doar semne de-ntrebare,
din vorbele-ți rostite se năștea un rai.
Mă-nvăluiau cu-o vrajă absolută
curgând spre mine-n valuri, ca un vis,
cădeam vrăjit sub arcul de volută,
aprins în ochii tăi căzuți din paradis.
Dar m-ai cuprins la pieptul tău, deodată,
mă rătăceam pe-o margine de infinit
când m-ai lăsat din brațe m-am trezit,
privind buimac spre bolta înstelată.
A fost prea scurtă întâlnirea noastră,
mă-ntreb acum: ce mai păstrez din ea?
doar chipul tău pe-a timpului fereastră,
deschisă-n amintiri cu raza dintr-o stea.
Erau pe drum vacanțele de vară,
cântau fanfarele în parcul regăsit,
un tren nebun tocmai sosea în gară
când soarele, pe deal, pleca spre asfințit.
Te-ai dus cu trenu-n lunga ta vacanță,
doar umbra ți-a rămas lipită de peron,
plutea-n văzduh, venind din ultimul vagon,
parfumul tău, cu-o ultimă speranță.
poezie din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.