Prăpastia din mine
Simt cum se deschide-n mine
O prăpastie întunecată, profundă
Ș-ar vrea-ntre gheare să mă prindă
Să mă ducă, acolo, de unde vine.
Și-n negura ei, unde-i doar scrum
O iubire își plânge tăcuta durerea
Privind în gol, își dojenea vrerea
Privind tristă spre ultimul ei drum.
Dorul sau, tâmpla-n palme-și odihnea
Și cu trupu-i obosit și glasu-i stins
Avea mersu-i lent și părul nins
A moarte prin ochi, chiar duhnea.
Frica mă pune să-mi arunc privirea
Peste apa morții tulbure și rece
Privind spre sufletul ce nu trece
Prin sita vremii căutând uitarea.
poezie de Camelia Boț (5 septembrie 2020)
Adăugat de anonim

Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre prăpăstii
- poezii despre întuneric
- poezii despre uitare
- poezii despre tristețe
- poezii despre suflet
- poezii despre păr alb
- poezii despre păr
- poezii despre plâns
- poezii despre iubire
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
1 Nelu Cazan [din public] a spus pe 19 septembrie 2020: |
| Foarte frumoase versuri Felicitari si admiratie Camelia |
2 Relu Popescu [din public] a spus pe 19 septembrie 2020: |
| Felicitări, frumoasă dnă! |