Fereastră peste timp
N-a fost, desigur, pură întâmplare
că ai venit atunci, la început de mai
în ochi aveai doar semne de-ntrebare,
din vorbele-ți rostite se năștea un rai.
Mă-nvăluiau cu-o vrajă absolută
curgând spre mine-n valuri, ca un vis,
cădeam vrăjit sub arcul de volută,
aprins în ochii tăi căzuți din paradis.
Dar m-ai cuprins la pieptul tău, deodată,
mă rătăceam pe-o margine de infinit
când m-ai lăsat din brațe m-am trezit,
privind buimac spre bolta înstelată.
A fost prea scurtă întâlnirea noastră,
mă-ntreb acum: ce mai păstrez din ea?
doar chipul tău pe-a timpului fereastră,
deschisă-n amintiri cu raza dintr-o stea.
Erau pe drum vacanțele de vară,
cântau fanfarele în parcul regăsit,
un tren nebun tocmai sosea în gară
când soarele, pe deal, pleca spre asfințit.
Te-ai dus cu trenu-n lunga ta vacanță,
doar umbra ți-a rămas lipită de peron,
plutea-n văzduh, venind din ultimul vagon,
parfumul tău, cu-o ultimă speranță.
poezie din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Fereastră peste timp
N-a fost, desigur, pură întâmplare
că ai venit atunci la început de mai
în ochi aveai doar semne de-ntrebare,
din vorbele-ți rostite se năștea un rai.
Mă-nvăluiau cu-o vrajă absolută
curgând spre mine-n valuri, ca în vis,
cădeam vrăjit sub arcul de volută,
aprins în ochii tăi, căzuți din paradis.
Dar m-ai cuprins la pieptul tău, deodată,
mă rătăceam pe-o margine de infinit
când m-ai lăsat din brațe m-am trezit,
privind buimac spre bolta înstelată.
A fost prea scurtă întâlnirea noastră,
mă-ntreb acum: ce mai păstrez din ea?
doar chipul tău pe-a timpului fereastră,
deschisă-n amintiri cu raza dintr-o stea.
Erau pe drum vacanțele de vară,
cântau fanfarele în parcul regăsit,
un tren nebun tocmai sosea în gară
când soarele trecea domol în asfințit.
Te-ai dus cu trenu-n lunga ta vacanță,
doar umbra ți-a rămas lipită de peron,
plutea-n văzduh, venind din ultimul vagon,
parfumul tău, cu-o ultimă speranță.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Socul
La margine de drum stă socul înflorit,
cu sfintele-i corole-ntoarse către soare,
rămân în fața lui privind înmărmurit
tăcerea adunată-n tainica-i splendoare.
Parcă-aș privi, uimit, în ochi unui zeu,
venit acum, la început de primăvară,
din spectrul nemurit al unui curcubeu
întins pe-o margine de cer întâia oară.
Divine armonii în inimă îmi lasă,
iar în văzduh răsună ode de-nviere,
pe când apusul, sub cortina-i trasă,
adună razele desprinse din tăcere.
Se lasă înserarea-n marginea de drum,
pe boltă se aprind celeste felinare,
tu știi că am veni din depărtări acum
să regăsim, din nou, dorita împăcare.
Din bolta înstelată vom vedea curgând
miraje din trecut, prin amintiri uitate,
iar licurici-n iarbă vor cânta arzând,
când vei privi spre cer din locul cu păcate.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mirajul revederii
O nouă primăvară ajunge la fereastră
cu ode de-nviere în glasul fermecat
al păsării măiestre trezită sus pe creastă
când soarele răsare pe dâmbul dantelat.
În suflet redeschide o poartă zăvorâtă,
în clipa despărțirii, c-un zâmbet convolut,
la început de vară când ai plecat grăbită
lăsându-ți amintirea pe-o margine de lut.
Dorințe arzătoare în cuget dau năvală
cu amintiri rebele născute din tăceri,
iar timpul le întinde pe-a sorții nicovală
cu amăgiri păgâne venind de nicăieri.
Îmi readuc speranța rămasă agățată
pe clipa așteptării, venită din trecut,
la margine de visuri apare dintr-odată
mirajul revederii, în timp necunoscut.
Și parcă deodată văd chipul tău în zare
prin razele de soare, venind dinspre apus,
las gândurile toate în calea ta să zboare
din umbra neuitării și-a dorului sedus.
O, vis de primăvară, trezit din hibernare,
e doar o nălucire, mai cruntă decât ieri,
când chipul adoratei, în asfințit apare
pe umbrele-nserării brodate cu tăceri.
poezie din Drum spre eternitate, Ed. ePublshers, București, 2019
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Salcâmii
La margine de drum au înflorit salcâmii,
o, Doamne, ce beție în parfumul lor...!
Pe crengile-nflorite au venit lăstunii,
iar prin văzduh, înaripat, trecea un dor.
Și dus a fost, dar mi-a lăsat ca amintire
privirea ta, de lung extaz în asfințit,
când sub salcâmii înfloriți și scoși din fire
noi ne iubeam pe-o margine de infinit.
Ne rătăceam prin galaxii necunoscute,
gustând din adâncimi de cosmos elixir,
ne întorceam, apoi, pe nefirești volute
când soarele venea râzând de la nadir.
De trec acum, salcâmii nu mai dau în floare,
iar crengile pe trunchi se rup de-atâta dor...!
Când dragostea dintâi fără motiv dispare,
nici florile-n salcâmi să crească nu mai vor.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâcuri, Ed. ePublshers, București 2018 (2018)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mirajul revederii
O nouă primăvară
ajunge la fereastră
cu ode de-nviere
în glasul fermecat
al păsării măiestre
trezită sus pe creastă
când soarele răsare
pe dâmbul dantelat.
În suflet redeschide
o poartă zăvorâtă
în clipa despărțirii,
c-un zâmbet convolut,
la început de vară
când ai plecat grăbită
lăsându-ți amintirea
pe-o margine de lut.
Dorințe arzătoare
în cuget dau năvală
cu amintiri rebele
născute din tăceri,
iar timpul le întinde
pe-a sorții nicovală
cu amăgiri păgâne
venind de nicăieri.
Îmi readuc speranța
rămasă agățată
pe clipa așteptării,
venită din trecut,
la margine de visuri
apare dintr-odată
mirajul revederii
în timp necunoscut.
Și parcă deodată
văd chipul tău în zare
prin razele de soare,
venind dinspre apus,
las gândurile toate
în calea ta să zboare
din umbra neuitării
și-a dorului sedus.
O, vis de primăvară,
trezit din hibernare,
e doar o nălucire,
mai cruntă decât ieri,
când chipul adoratei,
în asfințit apare
pe umbrele-nserării
brodate cu tăceri.
poezie de Corneliu Neagu din Drum spre eternitate, Ed. ePublishers, Bucureșri, 2019 (2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Castanii
Au înflorit castanii la-nceput de mai,
coroanele par sfinte candelabre,
cu brațele întinse spre cerescul rai,
să-și etaleze sfintele podoabe.
Ajung când soarele dispare-n asfințit,
lăsând în urmă gara-ntunecată...
Cobor din tren și văd în fața mea, uimit,
castanii mai frumoși ca niciodată.
Mă-ntreb, fără speranță, dacă n-ai ajuns,
cu-același tren, în gara noastră mică,
și gându-acesta, printre amintiri ascuns,
îmi toară-n suflet reci fiori de frică.
Rămân în urmă și privesc nedumerit
atâtea chipuri care-mi par străine,
eu pentru ei nu sunt decât un nou venit,
nu cel ce-și vinde viața pentru tine.
Pe malul râului ajung într-un târziu,
urmând poteca, parcă neumblată,
unde aș vrea s-ajung nici nu mai știu,
mă-ntorc din drum spre gara-ntunecată.
Mă cheamă înapoi un tren necunoscut,
las pe peron prezentul care doare,
vei fi de-acum doar umbra din trecut,
sau, între foi, petala dintr-o floare...!
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Priveam uimit...
Priveam uimit cascada în cădere
cu vălătucii rupți din rădăcină
pe stâncile cu brâuri austere
sub razele curgând din luna plină.
Ajuns cu vântul serii de departe,
un dor de ducă se oprea pe frunte
brodat cu lacrimile unui munte
care-mi citea trecutul dintr-o carte.
Citea despre idila fermecată,
cu amintiri rămase pe o stâncă
dintr-o iubire care-a fost odată
sub muntele ce lăcrimează încă.
A fost numai o scurtă nebunie
la un sfârșit întârziat de vară,
cu jurăminte dând pe dinafară
în clipele de-adâncă frenezie.
Dar a venit un tren din depărtare,
oprit doar cât să urci într-un vagon,
eu am rămas privind de pe peron
cum dispărea pierzându-se în zare.
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nici aici, nici mai departe
Magnolia s-a dezbrăcat de frunzele inerte,
Martie fulguie flori pe crengile-i alerte.
Triști luceferi de muguri agătați
Îmi biciuiesc obraji de lacrimi inundați.
Nu e nici urmă de a ta ființă,
Să-mi treacă pe la poartă împinsă de dorință.
Pășesc singură fără o cărare,
Îmi plânge urma de însingurare.
Ne bate-n geam parfum de primăvară,
Călăuzind singurătăți pe sunet de vioară.
Timpul în loc nu se gândește să rămână,
Nu ne așteaptă și nu ni se închină.
A fost prea scurtă întâlnirea noastră
Uitată zace pe-a timpului fereastră,
Închisă-n amintiri cu fruntea aprinde-o stea
Mă-ntrebă taciturnă: ce s-a întâmplat cu ea?
Cântă privighetoarea prin parcul nostru mic,
În camera prea rece cred că am adormit.
Un tren uitat a poposit în gară,
Luna pe cer trece tristă și solitară.
Nici umbră-n doi nu zăresc pe peron,
Și a trecut și ultimul vagon.
S-a dus deci trenul în lunga lui vacanță,
Mi-a luat cu el și ultima speranță.
De atunci tot caut drum fără troiană,
Și dau de o nălucă, de-o fată morgană...
Te rog să mai aprinzi înc-o lumină,
Scăparea de pustiu poate-o să vină.
Mi-am strigat durerea în cele patru zări,
A viselor pierdute pe drumul dintre gări.
Încă aștept telefonul să sune iar,
Mă uit pe stradă lung și parcă e-n zadar.
Putut-a oare atât-amor curat
Ca norul de pe cer să fie alungat?
Copacii solitari cu frunzele lor triste,
Își varsă de durere culoarea în batiste!
Cu pași tăcuți umblând prin necuvinte,
Parfumul clipelor apuse răsar ca mai-nainte.
Dar lumina nu apare aici și nici pe mai departe
Și mă cuprinde teama amarnică de moarte.
(primăvara anului 2012)
poezie de Camelia Oprita din volumul -Enigmele sufletului (2012)
Adăugat de Gian Luigi Giampieri Roma
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mrajul revederii
O nouă primăvară ajunge la fereastră
cu ode de-nviere în glasul fermecat
al păsării măiestre trezită sus pe creastă
când soarele răsare pe dâmbul dantelat.
În suflet redeschide o poartă zăvorâtă,
în clipa despărțirii, c-un zâmbet convolut,
la început de vară când ai plecat grăbită
lăsându-ți amintirea pe-o umbră de sărut.
Dorințe arzătoare în cuget dau năvală
cu amintiri rebele născute din tăceri,
iar timpul le întinde pe-a sorții nicovală
cu amăgiri păgâne venind de nicăieri.
Îmi readuc speranța rămasă agățată
pe clipa așteptării, venită din trecut,
la margine de visuri apare dintr-odată
mirajul revederii, în timp necunoscut.
Și parcă deodată văd chipul tău în zare
prin razele de soare, venind dinspre apus,
las gândurile toate în calea ta să zboare
din umbra neuitării și-a dorului sedus.
O, vis de primăvară, trezit din hibernare,
e doar o nălucire, mai cruntă decât ieri,
când chipul adoratei, în asfințit apare
pe umbrele-nserării brodate cu tăceri.
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp (2020)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
A fost scris un comentariu până acum.Tren rătăcit
Cad fugii de nea peste case dansând,
iar vântul pătrunde pe usă de-afară
cu vechi amintiri, așezate la rând,
uitate de noi, mai demult, într-o gară.
În gară sosea doar un tren rătăcit,
din hăuri de timp se ivea câteodată,
părea să fi fost doar un vis născocit,
venit special din trecut să ne scoată.
Eu încă l-aștept pe peronul pavat
cu mii de regrete în urmă lăsate
în seara de toamnă în care-ai plecat
călare pe-o umbră de visuri trădate.
Și încă mai sper să apari pe-nserat,
din trenul bizar să cobori neschimbată,
venind din trecutul rămas suspendat
pe margini de vis într-o gară uitată.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe-o margine de curcubeu
Pe-o margine de curcubeu
Pășeam doar eu cu dorul meu.
O pasăre ce trece-n zbor,
Îngână-al îngerilor cor.
Aripi n-aveam să-mi iau avânt,
Tu, nerostind niciun cuvânt,
Să mă abați din drumul meu
Cum în durerea lui Orfeu,
N-a mai răbdat cumplitul chin
Privind la chipul ei divin
Și soața-i s-a pierdut etern
Pe calea-ntoarsă spre infern.
Doar m-ai privit cu ochi străini,
Umplându-mi sufletul de spini
Și-atunci m-am prăvălit în hău,
Strivind în piept numele tău.
poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Păsări călătoare
Spre țări străine păsări călătoare
la început de toamnă trec în zbor,
le însoțesc până departe-n zare
cu ochii-ntinși pe-o aripă de dor.
De cum dispar, în suflet se arată
păreri de rău venite din trecut
pe-o margine de umbră întârziată
cu amintiri de care m-am temut.
Mă reîntorc cu gândurile toate
prin anii duși cu tinerețea mea
ca să-mi adun regretele lăsate
pe cioburile sparte dintr-o stea.
Și te revăd privind îngândurată,
cu lacrimile-n ochi ca un izvor,
dar te ridici spre ceruri deodată
regină-n stolul care trece-n zbor.
Dispari din amintirea mea târzie
cu stolul care tocmai a trecut,
dar te întorci pe dorul renăscut
în cântecul vrăjit de ciocârlie.
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Salcâmii
La margine de sat au înflorit salcâmii,
o, Doamne, ce beție în parfumul lor!...
Pe crengile-nflorite se-adunau lăstunii
iar prin văzduh, înaripat, trecea un dor.
Și dus a fost, dar mi-a lăsat ca amintire
privirea ta, de lung extaz în asfințit,
când sub salcâmii înfloriți și scoși din fire
noi ne iubeam pe-o margine de infinit.
Ne rătăceam prin galaxii necunoscute,
gustam din adâncimi de ceruri elixir,
ne întorceam apoi pe nefirești volute
când soarele venea râzând de la nadir.
De trec acum, salcâmii nu mai dau în floare,
iar crengile pe trunchi se rup de-atâta dor!...
Când dragostea dintâi fără motiv dispare,
nici florile-n salcâmi să crească nu mai vor.
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O voce din Laodiceea
Eu Te-am lovit, Tu mi-ai dat binecuvantare!
Te-am parasit, dar Tu ai stat in asteptare...
Te-am inselat cu idoli, dar Tu credinta mi-ai jurat!
Si mortii eu Te-am dat, dar Tu din moarte m-ai rascumparat!
Cand chinuit si singur atunci eu m-am aflat,
Doar cu-o scanteie de credinta in duhul meu sarac,
Precum se-arata soarele in zorii diminetii,
Asa Tu mi te-ai aratat si m-ai scaldat in apa vietii...
A fost odat' un om ticalos, sarac, orb si gol
Hristos ins-a venit sa moara pentru el.
Sa-i dea credinta Sa si haina Lui cea scumpa
Si-n Duhul Lui cel Sfant sa-l poarte spre izbanda
poezie de Andreea Giosanu (februarie 2011)
Adăugat de Andreea Giosanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La tine am venit
Crezi că nu te pot vedea
Nu -mă tem de umbra pasului
Îți simt respirația în ceafa mea
Îți simț tremurul glasului
Îți simt pași -n umbra mea
Esti lumina mea în ceață
Mâini împreunate aievea
Umbra lacrimi pe față speranță
Tu esti arcul unui ceas
Eu săgeata din secundă
Timpul meu în urmă a rămas
Vremea a trecut ca și o undă
Ora pare fi rămasă în impas
Nu sunt singură dragul meu
Esti parfumul ce-a rămas
Tu mă aperi de ce -i rău
Soarele coboara spre asfințit
Vom fi iarăsi doar noi doi
Umbra pe pământ sa sfârșit
Nu mă caută la tine am venit
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când noaptea se așterne peste gară
Își cerne toamna frunzele uscate
peste-amintiri lăsate în trecut,
iubitele din viața mea plecate
revin acum cu-un tren necunoscut.
Apar pe rând în gara neștiută
cu loc plătit la ultimul vagon
și mă privesc cuprinse de derută
văzând că le salut de pe peron.
Când trec pe lângă mine, supărate,
le strig pe nume, ca la început,
ele se-ntorc din drum înduioșate
văzându-mă cât sunt de abătut.
Și mă cuprind în brațe resemnate,
mă strâng tot mai aproape, temurând,
eu mă îmbăt sub șaluri dantelate,
primind îmbrățișările la rând.
Când noaptea se așterne peste gară,
cu-n ultim tren, venit din infinit,
apari și tu, iubita mea povară,
să mă privești pe cruce răstignit.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vis Hibernal
Cad fugii de nea peste case dansând,
iar vântul pătrunde pe usă de-afară
cu vechi amintiri, așezate la rând,
uitate de noi, mai demult, într-o gară.
În gară sosea doar un tren rătăcit,
din hăuri de timp se ivea câteodată,
părea să fi fost doar un vis născocit,
venit special din trecut să ne scoată.
Eu încă l-aștept pe peronul pavat
cu mii de regrete în urmă lăsate
în seara de toamnă în care-ai plecat
călare pe-o umbră de visuri trădate.
Și încă mai sper să apari pe-nserat,
din trenul bizar să cobori neschimbată,
venind din trecutul rămas suspendat
pe margini de vis într-o gară uitată.
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine (2017)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pleca un tren
Ploua tăcut în seara noastră,
iar trenul ce pleca din gară
avea doar chipu-ți la fereastră
cu zâmbetul rămas afară.
Pleca încet, dar nu știu unde,
lăsând în urmă mica gară,
iar eu priveam rănit de-afară
prin stropii ploii tremurânde.
Rămas acolo-n prag de seară,
mergeam confuz, în urma ta,
văzând că trenul ce pleca
purta o mască mortuară.
Dar unde pleci?te-am întrebat,
cu glas pierdut, în ploaia rece,
când trenul aștepta să plece
cu chipul tău, în păr buclat...
Nu mi-ai răspuns, dar ai zâmbit,
privind peronul cenușiu,
unde plângeam încă mâhnit
plecarea ta c-un tren pustiu.
Plângeam încet cu fulgi de nea
care-mi cădeau în suflet doar,
iar tu, din trenul selenar,
priveai adânc uimirea mea.
Dar ai plecat, într-un târziu,
iar chipul tău, rămas o pată,
mă răscolea fără să știu
de-o să mai vii-napoi vreodată.
poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 31 decembrie 2019 (31 decembrie 2019)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubita mea povară
Își cerne toamna frunzele uscate
peste-amintiri lăsate în trecut,
iubitele din viața mea plecate
revin acum c-un tren necunoscut.
Apar pe rând în gara neștiută
cu loc plătit la ultimul vagon
și mă privesc cuprinse de derută
văzând că le salut de pe peron.
Când trec pe lângă mine, supărate,
le strig pe nume, ca la început,
ele se-ntorc din drum înduioșate
văzându-mă cât sunt de abătut.
Și mă cuprind în brațe resemnate,
ținându-mă aproape, tremurând,
eu mă îmbăt sub șaluri dantelate,
primind îmbrățișările la rând.
Când noaptea se așterne peste gară,
c-un ultim tren, venit din infinit,
apari și tu, iubita mea povară,
să mă privești, de-aproape, răstignit.
poezie de Corneliu Neagu din volumul de versuri Poeme peste timp
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi pare rău... De ce m-ai părăsit
La 15 ani de la dispariția celei ce a fost...
De ce oare mi-a fost lăsat
Să sufăr ani înlăcrimat
Și să trăiesc de parcă nu-s,
De când te-ai dus, de când te-ai dus...
De ce atâtea suferinți
Ce uneori mă scot din minți
Și-atunci eu plâng îndurerat,
De ce-ai plecat, de ce-ai plecat?
De ce? Că doar nu ți-am greșit,
Fără să-mi spui m-ai părăsit,
Sau ți-a fost jenă să mă lași
Să-ți fiu părtaș, să-ți fiu părtaș...
Odorul meu, "Tu" ai știut
Cât am sărit și m-am zbătut
Să fac așa cum ți-ai dorit,
Dar tu m-ai părăsit, m-ai părăsit...
Fii liniștită de știam,
Eu până-n ceruri alergam,
Să te opresc din drumul tău,
Îmi pare rău, îmi pare rău...
poezie de Corneliu Zegrean-Nireșeanu din Freamăt de gânduri Lacrimi de dor (intern) (20 ianuarie 2005)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireșeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!