Glasul tăcerilor

M-am oprit din zbor spre seară
Lângă chipul tău durut
Mă priveai cu ochi de ceară
Dăltuit în rece lut...

Vântul legăna-n tăcere,
Ca un veşnic trubadur
Amintiri din alte ere
Peste liniştea din jur.

Aş fi vrut să-ţi fiu aripă
Înspre cerul cristalin,
Dar destinul, într-o clipă,
Ţi-a frânt zborul spre senin...

Şi nu-i nimeni să-mi asculte
Azi al inimii frământ,
Dor, nelinişti, lacrimi multe,
Se aştern peste cuvânt.

Alergăm pe-a vremii scară,
Anii vieţii-s prea puţini,
Sub a timpului povară
Suntem singuri şi străini...

poezie de Violeta Andrei Stoicescu
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai trecut o toamnă peste noi

A mai trecut o toamnă peste noi,
Bat clopotele-a dor şi-a despărţire
Şi am rămas mai singuri şi mai goi,
De-atâţia paşi pierduţi prin cimitire.

Prea multe aripi frânte timpuriu,
Prea multe inimi au uitat să bată
Şi ne-a rămas în sufletul pustiu,
Un gol şi-o lacrimă nemângâiată.

Prea multe întrebări ce n-au răspuns,
Prea multe visuri prematur ucise,
Mocnesc durut tăcerile-n ascuns
Iar vântul bate pe la porţi închise...

A-ngenuncheat şi frunza prin grădini,
Amurgul sângerează-a suferinţă,
Iar noi suntem mereu tot mai străini
Şi tot mai distanţaţi şi-n neputinţă.

A mai trecut o toamnă peste noi
Şi-n gând şoptim aceeaşi rugăciune:
Întoarce Doamne vremea înapoi
Şi-aşterne curcubeul peste lume!

poezie de Violeta Andrei Stoicescu (noiembrie 2021)
Adăugat de Violeta Andrei Stoicescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Du-mă, iarnă...

Du-mă, iarnă, peste lume,
într-o ţară fără nume,
unde şade-o zână bună
care de pe cer adună
toate tainele din stele
şi-apoi suflă peste ele,
lângă suflet să le-aştearnă.
Du-mă, iarnă!
Du-mă, vântule haihui,
într-un loc al nimănui,
unde să zâmbesc mereu,
să-mi fac cuib în curcubeu
ca să nu-mi mai dea de urmă
lacrimi care-n pleoapă scurmă
şi mă-ndoaie spre pământ.
Du-mă, vânt!
Ia-mă, crivăţ, pe-o aripă
şi mă zboară într-o clipă
până dincolo de noapte,
să miros cireşe coapte
şi să-mi vină la fereşti
ursitoarea din poveşti,
să-mi ursească să mai cânt,
să mut cerul în cuvânt.
Du-mă, iarnă, du-mă, vânt!

poezie pentru copii de Mihaela Hură
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-am uitat

Te-am văzut încântătoare,
Cu tine am vrut să zbor,
Dar... Aripile mi-ai fost frânte,
Doamne! Astăzi, rău mă dor.

De s-or vindeca vreodată,
Sau vor creşte alte, noi,
Am să zbor în lumea toată,
Peste munţi şi peste văi.

Să te caut printre Iele
Oriunde vei fi zburat,
Te-am iubit, eşti printre cele
Ce iubesc... Nu te-am uitat.

Te-oi găsi chiar şi pe lună,
Te ador! Spune-mi un "Da"
Vino! Întinde-mi o mână,
De-a pururi să fi a mea.

Apoi... Să zburăm spre stele,
Pe cărările-amintirii,
Să fim singuri printre ele,
În vâltorile iubirii.

Şi-n această dulce vrere,
Tu în braţe să mă strângi,
Să-ţi dea lacrimi de plăcere,
Dorurile să-mi înfrângi.

Eu... Cu stângăcia-mi rară
Să-ţi sărut buzele moi,
Şi uitând orice ocară,
Veşnic... Să fim amândoi.

poezie de Corneliu Zegrean-Nireşeanu din Zalmoxes gratia, ab Romania condita (2 iunie 2008)
Adăugat de Corneliu Zegrean-Nireşeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor

Eu vreau acum să zbor
spre cerul albastru,
să privesc cu atâta calm,
anii care trec uşor.

Nu am vrut să se ascundă
când timpul a fost prielnic,
să stea să se odihnească
într-o lume care-i surdă.

Doresc să rămân o clipă,
să plutesc prin norii grei,
să pot merge mai departe
dar mă doare o aripă.

poezie de Ion Răduţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna vieţii

Atâtea amintiri am strâns în viaţă –
ce grele-mi par când anii se tot duc!
S-au aşezat pe gânduri ca o ceaţă
să îmi cobească-n cântecul de cuc!...
Iar de privesc aevea peste vreme,
spre căile pe care le-am parcurs,
mă răsucesc pe muchii de dileme,
rămase cu-ntrebări fără răspuns.

Mi-am căutat destinul printre stele,
din neguri reci m-am ridicat în zbor,
am aruncat ratările prea grele
pe zdrenţele căzute dintr-un nor.
Din drumul meu am izgonit himere,
care-aşteptau credinţa să-mi-o ia,
am frânt din ochi ispite efemere,
ieşite la răscruci în calea mea.

Am adunat din tină nestemate,
le-am şlefuit şi nume sfânt le-am dat,
mi le-au furat mişeii, pe-apucate,
zicând că ei în taină le-au creat.
Ajuns acum în toamna vieţii mele,
privind în urmă parcă mă-nspăimânt,
destinul meu, luat cândva din stele,
se zbate-n van pe-o aripă de vânt.

Dar tot urcând spre sferele astrale,
lăsând pământu-n urmă răscolit,
mai ud cu stropi de viaţă câte-o floare
când văd că se-ofileşte-n asfinţit.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numărătoare inversă

Mi-am adunat cele trebuincioase
Zicându-mi
Că moartea o să-mi dea un răgaz
Să număr firele de nisip din ochii mării
m-am urcat pe un val cu spumă albastră
cu picioarele adâncite în mine
să nu-mi ud tălpile
nu ştiam de unde să încep numărătoarea
aşa că m-am aruncat în primul vârtej
şi-am dat peste un albatros
ce încerca să-şi ia zborul spre adâncuri
în loc de nisip am dat peste mii de ochi
ce mă priveau miraţi

spre seară priveam la trupul meu mort
ce încerca să ajungă la mal

poezie de Lucian Alecsa din Asupra căderii (2002)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor spre stele

De pe aripa-nflorit-a nopţii
Ne cad picuri de uimire
Până-n poarta scump-a sorţii
Cu ochi de neprihănire

Peşti de aer prin vitrină
Ca şi fulgii iată zboară
Şi privirea ta senină
O iau azi la subsioară

Ca-ntr-un basm fără măsură
Chiar şi mintea-ţi înfloreşte
Într-o falnică trăsură
Unde totul îţi prieşte

Şi în zborul tău spre stele
Ca năframa verde-n vânt
Îţi schimbi faţa ca şi ele
Te faci floare din cuvânt

Nu-i destinul tău pe jos
Ci el este în lumină
Fii o fică a Lui Hristos
De El să fii veşnic plină

poezie de Ioan Daniel Bălan (8 decembrie 2016, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nelinişti

Nelinişti prin stomac trecătoare,
Roi de fluturi
Şi păsări zburând spre plus infinit,
Pace, căldură, culoare,
Primul sosit...
Liniştea, când cerul senin se coboară-n furtuni,
La margini de lumi...
Râuri de fericire
Peste cuvioase furtuni...
Ropot de cai în tânguiri,
În irişi pătaţi de sentimente confuze...
Doar tu treci ca un necunoscut
Prin pădurea de sentimente,
Prin oceanul de frunze
Ce ţi se deschide în suflet,
Ca o poartă spre vis.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad fulgi ca într-un vis...

Dincolo de fereastra toamnei
cad fulgi ca într-un vis
iar soarele se pierde printre nori,
ca un visător ce trece,
prin oglinzile timpului
steluţe albe
se aştern peste pământul umed
vântul cu atingerea sa rece şi uşoară
priveşte spre mine din neant
ridicând braţele spre cer
poartă parfumul dimineţii
pictând razele soarelui
pe pragul zilei
rătăcesc visele iernii
cu delicateţea sa magică
şi îmbrăţişarea calmă
în lumina lunii se aprinde depărtarea
sub întunericul senin al nopţii
din marginea pădurii
se aude glasul cristalin al unui cerb
cu ochii pătrunzători şi luminoşi
de o frumuseţe neobişnuită
ecoul răsună ca un clopot al iubirii
pe cărare zăpada se aşterne
ca un covor alb şi nou.

poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O poveste

Când m-am născut
m-a durut ţipătul văzduhului
adunat în ecou
m-a durut lumina
strânsă în ghiocul ochilor
şi am tresărit când soarele
mi-a acoperit chipul
m-am mirat de întâmplare
cum mă miram în burta mamei
că nu vedeam lumina
şi iarăşi am rămas mirat
precum înainte de a mă naşte
am rămas mirat de mine
când mi-am văzut chipul
în privirile mamei
mă tot uitam în ele
şi mă vedeam înotând în lacrimi
ca în oceane de bucurii
mama mi-a simţit gândurile
şi s-a frânt de mijloc peste mine
punându-mi braţele peste fruntea ei
trimiţând izvoarele sângelui său
peste tot peste tot peste tot
zicând
ai venit ai venit ai venit
ai venit să te ei la întrecere cu timpul
să învârteşti Pământul cu gândurile
să iscodeşti minunile cerului
să numeri razele soarelui
să-ţi încrustezi paşii
la răscrucile drumurilor
să te iei la trântă cu gândurile
cu toţi cei care te vor chema
şi nu te vor auzi
când vii din rădăcini
cu muguri de litere

poezie de Ion Şerban Drincea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa

tăcerea a strigat
sub gânduri retezate
căzute pe trupul gol al unei clipe
o filă scursă dintr-un calendar în fiorul creaţiei
un chip, un trup, un om, într-o privire
veghea s-a frânt şi a curs în tăcere
clipoceau alte tăceri prin unghere
eram o clipă uitată într-o îmbrăţişare
între furtuni şi cerul din ape
se scurgeau corăbii în priviri
căutând limanul creaţiei
treceau anii în goană fără o clipă zăbavă
nu ştiam unde voi ancora
eram doar o clipă în palma Ta
o lacrimă de ceară scursă pe ţărmul iubirii
căutând aroma crudă a firii în dansul final al regăsirii
lăsam în urmă tainice clepsidre
în bucuria pură a zborului peste apele sufletului
mai aproape de cer
în lumina strigării

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul unui vis

Visam ca suntem în visul de ieri,
vroiam să înmănunchiez cateva primaveri
să ţi le dăruiesc intr-o cupa de lacrimi
dar nu puteam să-l fac sa zboare spre înalţimi
... aşa ca m-am trezit.
Visam apoi ca suntem în visul unui Univers
ce de atăta învărtit epuizat s-a oprit
iar clepsidra Timpului nostru a pornit invers
pentru a ne da şansa unui nou Rasarit.
... aşa ca m-am trezit.
Visam ca sunt în visul de seară
acolo unde erai şi tu.. in sfărşit
zambeam cand chipul ţi-am zărit în oglinda de ceară
probabil asa a fost de către Destin ursit.
... aşa ca m-am trezit.
Visul meu în visul tău sunt în spirală
şi se ating doar acolo... în Infinit
ştiu ca e vis dar mă simt ca intr-o catedrală
înconjurată de iubire şi de Bine... aşa ca fericită m-am trezit.

poezie de Adela Bădulescu (2011)
Adăugat de Adela Bădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul trece

Timpul trece ca o clipă
Pe a vântului aripă.
Ca o pasăre în zbor.
Timpul e veşnic călător.

Trece timpul fără nepăsare,
Peste mine, peste voi.
Trece ca un val de mare
Şi nimeni nu poate întoarce timpul înapoi.

Trece timpul ca o clipă
Şi nu trebuie risipit.
Căci el e ca o comoară
Şi veşnic trebuie preţuit.

poezie de Vladimir Potlog (25 aprilie 2021)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa ultimei dorinţi

Eu îmi doresc, de ziua mea, în dar,
Cum şi-au dorit şi alţii înainte,
Un strop de cianură din pahar,
Apoi să plec, în lumea mea, cuminte.
Să-mi fie somnul, un uitat coşmar,
Să sfâşii verbe-n trecerea finală
Şi să mă pierd cu fiecare val,
Secundă de tăcere, către seară.

Eu îmi doresc, de ziua mea, în dar,
Să îmi aprindeţi torţele în noapte,
Să ard precum un vis... Templu de jar,
Templu de taină, de lumini şi şoapte.
Şi să-mi lăsaţi o lacrimă de mir,
Să ud cu ea a visului petale,
Apoi, păşind tăcut spre cimitir,
Să îmi lăsaţi la tâmple câte-o floare!

Cum şi-au dorit şi alţii înainte
A frânge timpul ne-nţeles şi dur
Şi eu râvnesc... Păşiţi printre morminte
Şi ceruiţi-mi liniştea de-acum!
Pe cruce agăţaţi-mi o beteală!
Mi-e timpul iarnă şi am îngheţat...
Dac-am să dorm prea mult, nu-mi luaţi în seamă!
În viaţa mea, oricum s-a înnoptat.

Un strop de cianură din pahar
Să sorb, poate mi-ar fi îndeajuns,
Căci vreau să trec al nopţilor hotar,
În zbor spre cer, oricât ar fi de sus.
Sunt un copac tăiat din rădăcini
Şi-n secetă iubirea mi-am plantat,
În jurul meu, mi-s toţi cei dragi, străini...
La cruci străine au îngenunchiat.

Apoi să plec în lumea mea cuminte...
Să nu vorbiţi de mine! M-am pierut...
Oh, biet străin, doar tu să iei aminte,
Rugină fi-va tot ce am făcut.
De-acum voi fi o aripă de ceară,
Un zbor flămând de pace şi lumină.
Şi cianura parc-a fost amară,
Iar trupul greu, îmi putrezeşte-n tină.

Să-mi fie somnul un uitat coşmar
Inconştient de timp – o rătăcire,
Iubirea voastră astăzi e-n zadar,
Nu îmi mai poate-aduce fericire.
Fâşii îndoliate de tăceri
V-aţi prins la braţ. Şi nu aţi luat aminte!
Frângând în mine zeci de primăveri,
Mi-aţi luat din toc nămeţii de cuvinte.

Să sfâşii-n verbe trecerea finală?!
Ce rost când din durere m-am născut?
Din pulbere de stele... şi prin boală,
Cu fiinţa mea, prin timpuri am trecut.
Cât am luptat cu tainice himere!
V-aţi întrebat vreodată, dragii mei?
Ce rost să îmi lăsaţi alese semne?
S-au dus şi anii buni şi anii grei...

Şi să mă pierd cu fiecare val,
Căci am fost vouă cu netrebuinţă,
Un ne-nţeles, făr' de iubire dar.
Eu mi-am plecat genunchiul în căinţă.
Voi, cruzi şi nemiloşi, v-aţi osândit,
Eu pentru voi, de-acum îmi cer iertare.
Pedeapsa morţii când voi fi-mplinit
Voi ştii că-n moarte nimeni nu mai moare.

Secundă de tăcere către seară,
În neguri, corb, prin timpuri mă scufund.
Se-aude, grav, un clopot de aramă
Şi alte lacrimi, alte lacrimi curg...
Ni-i somnul orb. Străin, ca o făclie,
Osoarul ne aşteaptă primitor.
El nu-i decât a vieţii mărturie...
Eu nu-s decât un simplu muritor...

Secundă de tăcere, către seară...
Şi să mă pierd cu fiecare val,
Să sfâşii-n verbe trecerea finală,
Să-mi fie somul un uitat coşmar.
Apoi să plec în lumea mea, cuminte,
Un strop de cianură din pahar,
Cum şi-au dorit şi alţii înainte,
Eu îmi doresc, de ziua mea, în dar.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş fi vrut...

Aş fi vrut să îţi scriu exaltate poeme,
Prin metafore-alese,, Te iubesc!" să rostesc,
Presărându-mi iubirea printre rime boeme,
Tărâm de poveste, meleag strămoşesc!

Aş fi vrut să îţi spun cum în inimă plânge
Mâhnirea că astăzi nu mai eşti dodoloaţă,
Străini că-i numim pe fraţii de-un sânge,
Umbrind sărbătoarea din ziua măreaţă.

Aş fi vrut să mai strig revolta din mine
Pornită spre cei ce-ţi vor azi dictatură,
,, Patrioţii" flămânzi care vor să domine,
Farisei îndemnând românii la ură.

Să-ţi grăiesc aş fi vrut că mă arde suspinul
Pădurilor care, nebunesc, sunt tăiate,
Că mai plâng în tăcere văzând jalea şi chinul
Urşilor împuşcaţi, ciocârliilor moarte.

Aş fi vrut să mă crezi, scumpa mea ţărişoară,
Că-nţeleg suferinţa părinţilor care
Îşi lasă copiii să muncească,, afară",
Găsindu-şi menirea numai peste hotare.

În slove de aur aş fi vrut să te-mbrac,
Dar cuvinte amare au curs pe hârtie.
Când poporul îţi este prea trist, prea sărac,
Nici oda nu ştie al meu suflet s-o scrie.
.
Aş fi vrut să-ţi mai zic, ţara mea prea-ncercată,
Că durerile tale ca o rană mă dor,
Însă vorba de lacrimi a fost înecată
Şi-am privit în tăcere spre divin tricolor.

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel avid de indecenţă

Şi tot revin spre tine... indecenţă,
În dimineţi prea pline de păcate
Când visul pare o incandescenţă
Topind iubiri... adeseori trucate.

M-ai amăgit cu tainica-ţi licenţă
Ce dă savoare... buzelor uscate
Şi tot revin spre tine... indecenţă
În dimineţi prea pline de păcate.

Arunc apoi c-un pic de inocenţă
Înspre abisuri veşnic neumblate
Jucând destinul.... fără reticenţă,
Pe-a timpului pierdută... libertate

Şi tot revin spre tine... indecenţă

rondel de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un trubadur

Un trubadur al nopţilor celeste,
Rămâne-o filă scrisă într-o poveste,
Este-un simbol care-a înflorit în vers
Al vremii scurse, poate-un fapt divers,
O vrajă consumată-n nopţi târzii
Şi umbra unei dulci melancolii,
Un cânt duios în inimi tresărind,
Când stele-n candelabre se aprind,
Cu visele ce s-au născut în timp,
În zborul îndrăzneţ peste Olimp,
Un gând pios şi drag şi renăscut,
Care-mi aduce aminte de-un trecut...
Nu mă certa că liniştea ţi-o fur,
Tu iartă-mă, sărmane trubadur!

poezie de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă ştie

Se pleacă ziua înspre seară
Se-aprinde un luceafăr sus
Mă-nconjura tăceri de ceară
Pândind cuvintele ce nu-s.
Mi-s munţii-alături la picioare
Şi trece-un maine peste ieri
Mai plânge-un cântec, mă mai doare
Mai sufla-un vânt de nicăieri.

Mă mai arat într-o oglindă,
Mă mai privesc un pic şi las
Să-mi ardă stelele în tindă,
În liniştea ce mi-a rămas.

Un val se-nalţă peste-o mie,
O zi s-a dus, o alta nu-i
M-am rătăcit şi nu mă ştie
Nici Dumnezeu de sunt a Lui...

Mă uiţi, Dumnezeu
Mă tulbură-o stea
E sufletul meu
E inima mea...

poezie de Adriana Cristea (31 iulie 2004)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept să vii (răspuns la poezia Lilianei Trif)

Canioane strânse, -nlăcrimate pagini
Înspre depărtarea-n care ai apus,
Lasă gânduri stranii, spre tine să zboare....
Eu străin sunt încă şi cu gândul dus.

Peste cerul putred, printre curcubee,
Risipiţi, sunt sângeri şi parfum de vis
Caută spre stele alte începuturi –
Ţeluri fără noimă şi de neatins...

Travestit în înger de sticlose lacrimi,
Peste pragul vieţii treci cu îndrăzneală,
Nu îţi stau în cale nici tăcerea nopţii,
Nici iubirea, pură, ca o catedrală.

Incisivi, haotic, erodează taina
Şi-ndrăzneala-aceea de-a ne fi iubit...
Fantezii bizare, calcă bănuiala
Că iubirea noastră, azi, ar fi murit.

Noi suntem destinul aripilor frânte,
Păsări fără aripi, ancorate-n cer...
Ne-am brodat lumina vieţii cu tăcere
Şi-am rămas acum, c-o inimă de fier.

Peste cerul putred, printre curcubee,
Unde căutarea urcă-n veşnicii,
În genunchi de sticlă, stau şi-mi cer iertare
Şi te-aştept, iubito... Te aştept să vii!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te aştept să vii (răspuns la poezia Lilianei Trif)

Canioane strânse, -nlăcrămate pagini
Înspre depărtarea-n care ai apus,
Lasă gânduri stranii, spre tine să zboare....
Eu străin sunt încă şi cu gândul dus.

Peste cerul putred, printre curcubee,
Risipiţi, sunt sângeri şi parfum de vis
Caută spre stele alte începuturi-
Ţeluri fără noimă şi de neatins...

Travestit în înger de sticlose lacrimi,
Peste pragul vieţii treci cu îndrăzneală,
Nu îţi stau în cale nici tăcerea nopţii,
Nici iubirea, pură, ca o catedrală.

Incisivi, haotic, erodează taina
Şi-ndrăzneala-aceea de-a ne fi iubit...
Fantezii bizare, calcă bănuiala
Că iubirea noastră, azi, ar fi murit.

Noi suntem destinul aripilor frânte,
Păsări fără aripi, ancorate-n cer...
Ne-am brodat lumina vieţii cu tăcere
Şi-am rămas acum, c-o inimă de fier.

Peste cerul putred, printre curcubee,
Unde căutarea urcă-n veşnicii,
În genunchi de sticlă, stau şi-mi cer iertare
Şi te-aştept iubito... Te aştept să vii!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!