Năluci cu râset tandru

Prin porţi de cer deschise coboară-n şoaptă luna
Cu-alai de albe rochii ce-ademenesc feciorii,
Năluci cu râset tandru ce-n hore-şi prind cununa
Îşi spală trupu-n rouă pân' ce revarsă zorii.

Descântece şirete inundă calm pământul,
Misterioase umbre în dansuri veselesc,
Văzduhuri răvăşite înnobilează cântul,
Prin nelumeşti chemări iubirea o urzesc.

Poieni de flori animă sub chiotul zburdalnic,
Flăcăi se-aud pe nume strigaţi din depărtări,
Vrăjiţi, îndrăgostesc de glasul lor şăgalnic
Şi-aleargă spre-a le prinde din toate patru zări.

În revărsat de ziuă îşi risipesc menirea
Frumoasele fecioare ce-au veselit de zor,
În urma lor pluteşte mirabil fericirea,
Altiţe curg pe ape... băieţii plâng de dor!

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra soarelui

Luna, Soare, tot ce prinde
Prinde lumea si se lasa
Lasa zilele in urma
Urma prinde peste ape
Ape trec peste o turma
Turma vine peste toate
Toate prind de-a lumii umbre
Umbra are toate cele
Cele ce-s de-a tale nume
Nume-n fata ti se spala
Spala gandul fara glume
Glume stii si tu si noi
Noi ce suntem de sub Luna
Luna este umbra lui
Umbra lui, a Soarelui.

poezie de Emilian Robert Vicol
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când s-a lăsat sărutată..

Unii, ţantoşi ţi-ar spune
Că iubirea e în noapte
Plină de "pasiuni"moarte
Când fiorul-n zori apune..

Alţii, cu ochii de hiene
După palate aurite
Haine spălate, bucate..
Şi pentru a se supune

Soţia cu ochii plecaţi
Sclavă cu palme damnate
Şi nu aceea demnitate
In care totul să-mparţi

Firul de rouă şi pâine
Soarele, stelele, luna
Lacrima când e cununa
Iubiri, inimii genune

Cu luciri-n ochi senine
Cu patru palme-mpreunate
Cu zorii tălpii adorate
Sărutate ca o minune..

Iubire mai esti prin lume?
Sau esti ocnă de cutume
Cu amăgiri-n false spume
Împietrite-n spini, postume..

Şi zburaţi in păpădie..
Când ea lebăda-ti spune
Prin cântul ei de vecie
Iubirea e o minune...

De care nu te saturi
In infinit de infinituri
Privind uluit, tandru la ea
Mereu ziua şi noaptea

Cum ai zări-o prima dată
Când s-a lăsat sărutată...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spânzur luna...

Spânzur luna de tavanul argintat de albe stele,
Surâzându-mi din splendoarea unei nopţi inamorate,
Eu, întinsă-i cânt sonate dintr-o harfă de nuiele,
Ea m-aplaudă surprinsă, în reprize repetate.

Strălucindă licăreşte şi mă-mbie la visare,
Pe un pat de galbeni nuferi, într-o deltă cu egrete,
Ceara curge şiroindă din ea, dalba lumânare
Îmbrăcând în lucii raze aparenţele discrete.

Cântă-n şoaptă fermecată de favoarea dezmierdării
Ca o lebădă pe ape ce pluteşte graţios,
Condamnată-nsingurării nu cedează întristării,
Cere s-o dezleg din ceruri, să ne-ncânte radios.

Abajurul spart de strigăt rupe sforile pedepsei
Şi plonjează-n trambulina ce nu i-e deloc străină,
Dansatoare înfocată reanimă şarmul coapsei,
În romanticu-i balans... bolta-i plină de lumină.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul cocorilor

Ziua-ncepe să mijească, uşor se revarsă zorii
Prin văioaga mocirlită, printre dese stufărişuri,
În străfunduri de noroaie scotocesc de zor cocorii,
Puii sub aripa mamei au ieşit din ascunzişuri.

Nuferi legănaţi de valuri răspândesc mirosul florii,
Graurii treziţi din somn pornesc larma prin hăţişuri,
Ziua-ncepe să mijească, uşor se revarsă zorii
Prin văioaga mocirlită, printre dese stufărişuri.

Vor zbura în patru zări înspre alte luminişuri,
Vestea tristă a plecării încinge aprig fiorii,
Vor răsti dorul în glas răsunând de ţipăt norii,
Toamna rece va sosi prin golaşele rărişuri,
Ziua-ncepe să mijească, uşor se revarsă zorii.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zodia florilor

Luna mai ne scoate-afară
şi din casă şi din viaţă
luna mai în flori măsoară
tot ce iarna ne îngheaţă

Şi din casă şi din viaţă
toate prind încet să ningă
rămânând la suprafaţă
doar adâncul din colindă

Toate prind încet să ningă
luna mai în flori măsoară
tot ce moartea o să stingă
luna mai ne scoate-afară

Şi prin casă şi prin viaţă
flori să fim ea ne răsfaţă

rondel de Costel Zăgan din Cezeisme II (25 mai 2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scânteiau în iarbă zorii

Scânteiau în iarbă zorii şi-adormea în ceruri luna
Când un scâncet de copil stingea dulcea tihnă-a verii,
Căuta prin scutec lapte şi un prim apus al serii,
O fetiţă cu ochi verzi săruta a mamei mâna.

Nu-ntrebaţi pe Dumnezeu de ce-a spart fereastra lumii
Într-o zi de mare sfânt când în candele aprinse
I-au tors visele-n fitil ca văpăile încinse
În oraşul lui Fănuş, cel ce-mbracă-n flori, salcâmii.

Dă târcoale-un rid sau două pârguindu-i tinereţea
Pregătindu-i drum ales spre amurgul ce-nteţeşte,
Prin troienile de-omăt cu încredere păşeşte
Gustând mierea din stupina ce vesteşte bătrâneţea.

În galop trecut-au anii, iar din fradeda-i pruncie
Nu-i rămase decât dorul şi oceane de-amintiri,
Ce urmară se-oglindiră în a gingaşei priviri
Şi în zâmbetu-i... de mamă... de soţie... de femeie.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decembrie

Decembrie ne-mbracă-n praf de stele
Şi-n alibii fulgi, valsând într-un alint,
Flăcăi înnoadă-opincile de piele
În promoroaca iernii de argint.

Decembrie ne cântă valsul iernii
Pe strune de omăt şi dans de flori,
Ne-nvăluie în ceaţa densă-a lunii
În simfonii, pe-arcuşuri de viori.

Decembrie ne-acoperă-n miresme
De nori de fum şi cetină de brad,
Ne prinde-n haina miilor de basme,
Arzând lumini în braţele de jad.

Decembrie colindă Universul
Iar visele preschimbă-n bucurii,
Obraji îmbujoraţi aruncă fesul,
Muşcând din cozonacii aurii.

Decembrie întroienit coboară
Să şteargă ochii plânşi de peste an,
S-aprindă candelabrele de ceară
Pe cerul înstelat şi diafan.

Decembrie-n parfum de sărbătoare
Seduce prin magie şi mister,
Revarsă gerul nopţilor polare
În seara când răsună Leru-i ler.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu cine eşti?...

- De unde, Doamne-ai adunat atât parfum de primăvară
Şi l-ai pictat în cuib de flori, dantelării, rochii de seară?
- De unde, Doamne, ai ştiut c-o să ne placă-nmiresmarea
Şi n-ai uitat nicio petală să-i asortezi în ram culoarea?

- De unde, Doamne-ai învăţat să slobozeşti din cer divinul,
Să ne îmbeţi în dulci arome, să ne alinţi în ochi seninul?
- De unde, Doamne-atât frumos? Din câte lumi l-ai frământat
De-ai reuşit să ne surprinzi... încântător, ne-ai fermecat?

- De unde, Doamne, te-ai gândit a tale porţi să le deschizi
Şi Raiul florilor cereşti în largi poiene să le prinzi?
- De unde, Doamne-au coborât atâtea leacuri pe pământ
Şi-ai contopit într-un delir balsamuri ce se vor descânt?

- De unde, Doamne-ai revărsat atâta dragoste deodat'
Şi-ai presărat miresme-n flori şi ne-ai iubit... şi ne-ai iertat?
- Şi totuşi, Eu vă înţeleg, v-ascult durerile lumeşti,
Dar, tu, creştine păcătos, de ce te miri? Tu, cine eşti?

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Anotimpuri pastelate
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Herghelie de fluturi...

mi-ai furat un ciob din suflet
şi l-ai prins butonieră la sacoul de duminică
să-ţi fiu aproape când departele doare

nu-ţi fie teamă că ploile mor
atunci când sărută pământul
acoperă-mi trupul cu umbra-ţi şireată
şi-ascultă văpaia pietrelor încinse

dezleagă din hăţuri iubirea
şi-nhamă herghelia de fluturi
la trăsura bălaie din seraiul cu flori
în dimineţile ninse cu rouă
îmbie-mă-n pletele crude-ale ierbii
şi n-o să-ţi înşel aşteptarea

cu ochii-ţi ca şaua murgilor sălbatici
cuprinde-mi privirea şi fă-o să-ţi fie mireasă...

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Curcubeul muzelor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Macii

Sângerii petale clatină în spice
Înălţând spre soare flăcările vii,
Vântu-n adiere forfotă dând bice
Scuturând tulpina florilor zglobii.

Ziua-i pe sfârşite, înapoi priveşte
Câmpu-mbujorat de făclii aprinse,
Blândul serii cade, luna licăreşte,
Caută prin lanuri candelele stinse.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privighetoarea şi canarul

Sunt un blând canar stingher
Am libertate-n colivia mare,
Stăpân pe oricare ungher,
Am mei, apă şi soare.

Cântul sloboade inima încătuşată,
Un val de triluri ies din fiecare şoaptă,
Să cheme zorile tot mai aproape,
Când le cade somn greu pe pleoape.

Mi-e graiul dulce – un tezaur –
Şi haina care-o port din aur.
Şi oropsit şi personaj de vază,
În preajmă-mi stă "motanul încălţat" de pază.

Un uriaş spre a mă teme,
Sub nas purtând prelungi antene
Şi-n ochi cu două reflectoare,
Să n-am speranţă de scăpare!

Înarmat, lucesc în zare
Patru perechi de pumnale
Şi-n teacă, tot atâtea săbii stau cuminţi
Coada-i de santinelă. Cum să-l mai înfrunţi?

Dau porţia de soare şi de mei
Să zbor hoinar printre ai mei
Dau porţia de apă şi de cer cu bucurie
Pentru a ta tovărăşie.

Oh! Dacă-ai ştii Privighetoare
Cât spaţiul acesta liniştit mă doare
Şi câtă libertate, câtă fericire
Porţi tu acolo-n crângul tău, cu tine!

Prin cânturi, gândul meu cutează
Să stingă farul motanului de pază,
E visul care-l tot visez
Să pot deschide colivia şi să evadez.

Să zbor acolo-n crâng, să fiu cu tine
Şi să mă-mbăt de zilele senine
La glasul zorilor, al şoaptei din izvoare,
La glasul tău, cel plin de încântare!

Să pot să-nalţ de la-nceput
Cununa timpului ce-am irosit,
Din rouă şi din mărgăitare
Cununa doinelor tale

Să merg cu tine-n pas vioi
În rochia-ţi simplă de seară,
Să ne îmbrăţişeze luna pe amândoi
Într-un duet de primăvară!

poezie pentru copii de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De atâta primăvară

În lumina dimineţii, soarele şi-a pus cununa
Bucuriei peste oameni, să-le arate că-i iubeşte;
Şi cu raze de speranţe, a rugat până şi luna
Să-şi întârzie venirea, până somnul... se iveşte.

Ploile cu flori inundă inimile adormite,
De atâta frig în noi rătăcit-am printre umbre,
Ne trezesc din hibernare sentimentele-amorţite
Şi tristeţile ivite în culori de gheaţă sumbre.

A-nflorit până şi cerul de atâta primăvară
În culori de liliac şi magnolii albe, roz,
Totul este-o simfonie ce-n arpegii de vioară
Dirijată e din ceruri de un mare virtuoz.

poezie de Angelina Nădejde (28 aprilie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caut mărţişoare

Sub zăpezi nebune caut mărţişoare,
Flori fără de care... nu ar fi parfum,
În năluci de umbre, razele de soare,
Invelesc dorinţa... norilor de fum.

Primăvara vine cu ninsori şi gheaţă,
Scânteiaz-a frondă stranii depărtări,
Mugurii de verde rătăcesc prin ceaţă
Şi un şnur ne leagă visele de scări.

În adâncuri albe... ghiocei suspină,
Vânturi ireale... bat în porţi de lemn,
Mâine puritatea are-n ochi lumină
Şi aşteaptă demnă, neştiutul semn.

Vom săpa-n troiene a găsi culoarea,
Neaua se-mpleteşte cu un roşu dens,
Muntele-i titanul, abisală-i marea,
Iar femeia pare... dulcele consens.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioplitori de stele!

Truditori cu gândul şi cu suflu-n pană
Decojesc cerneala pân' la ultim strop,
Săgetaţi de fulger o pornesc în goană,
Deschizând ferestre fără-anume scop.

Zbor de libelule împânzesc lumina,
Cucerind hârtiei albului în umblet,
Inima cuvântă, mâna poartă vina,
Glăsuiesc fiorii, ropotesc în suflet.

Dansul nopţii albe aşternute-n pernă
Zbuciumă în ochiul sfertului de lună,
Ei, cârmaci destoinici şterg culoarea ternă
Dându-i Poeziei drept de-a fi, azi, Jună.

Corifei albaştri neştiuţi de lume,
Risipesc hotarul bunelor de rele,
Dincolo de moarte vor purta un nume,
Din martiri ai slovei, cioplitori de stele.

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România - picur de rouă

România
e piatră luată din stele
un picur de rouă
din Univers
bucuria
primului vers

România
e umbra chipului tău
întins peste ape şi munţi
e floarea iubirii
de vrei s-o asculţi
ţâşnind peste hău

România
e mâna fecioarei
ce-n gingăşie
cu atâta sete faţa îşi spală
ca luna să fie
şi haine de gală

cântul
ciocârliei ce urcă spre soare
înveşmântând păşunea-n melodie
cu flori de aer pe-aripioare
mai altfel veşnic ea să fie
e România

pe nori de stele şi de astre
croind lumina uneori
ne soarbe-n căile albastre
cu flori de zi
la subsiori
România
patria mea

poezie de Ioan Daniel Bălan (28 februarie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre de curcubeie

Versuri curg de printre nouri
Recitând în refren, doruri..
Nu ai vrea să mi le uiţi
Alergând prin ele, desculţi,

Şi cu talpa cu iz de ambrozie
Să le aprinzi-n curcubeie
Păşind aidoma unei zeie
Prelinsă-n rouă, tandru, femeie!

Că pe o ruginită cheie
Fredonându-şi doina de fier,
Pe crucile din cer de fulger!
Ce mi-s umbre de curcubeie..

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În sublima desfătare

În sublima desfătare zămislită din senin,
Trup de sânge şi de suflet cu aromă de pelin,
Îmi aduci în dar mireasma şi aroma de divin,
Mă ucizi cu mângâierea lacrimilor de venin.

Mă adormi în pat de rouă şi în fânul doar cosit,
Fierbi răcoarea boreală din altarul risipit,
Străluceşti ca diamantul lunii pline-n asfinţit,
Fir de iarbă, dor nebun, vis de perlă lustruit.

Cânţi din bucium pe coline istovind mărgăritare,
Fugi în stele căzătoare şi în visele polare,
Bei din apa ne-ncepută a candidelor fecioare,
Mă săruţi pierind în valuri, în sublima desfătare...

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Buchetul de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţipătul ierbii-n beţia trezirii

Renaşte-anotimpu-n cuibare de dor,
Cu ochii-nsetaţi de potopul iubirii,
Se zdrenţuie geru-n migrene de nor,
Ispitind armonii în cămaşa trăirii.

Nechează hoinară copita-n nisip,
Şi fumegă-a floare şi-a ploi de cocori,
Se-mpiedică-n roua firavului timp,
Născându-i luminii hulubi voiajori.

Descalecă macii petale-n amurg
Pe oiştea neliniştii brăzdatei câmpii,
Se-adapă la sânul fântânii un murg,
Stingându-şi capriciul chemării pustii.

Se-ncing insomniile-n nopţi de amor,
Când spumegă sarea-n vulcanic huzur,
În mâneca lunii se naşte-un fior,
Ce-mpiedică zorii să toarcă-n azur.

Se scriu curcubeie pe buze de ram,
Iar sânii-nfloririi miresme revarsă,
În pacea ţesută în pântec de geam
Roire de fluturi mirabil dansează.

Din scrumul zăpezii şi-al vântului nud
Răsar primăveri din arhanghelii firii,
E foamea nevralgică-a verdelui crud
Şi ţipătul ierbii-n beţia trezirii.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti!

În freamătul de şoapte, în tremurul de vânt,
te recunosc, când teii se leagănă-n zefiri,
Un vis care aievea pluteşte pe pământ,
frumoasă ca tumultul a mii de trandafiri.

Parfum, e-ntreg crenelul din buclele-ţi rebele
ce palidele raze, de lună, împletesc.
Mireasmă de narcisă, de maci şi viorele,
crescute în dumbravă, când zorii se ivesc.

Pe fruntea-ţi luminoasă, privirea-i nor de gânduri,
Ce-apare-n nopţi cu lună, ca-n basme-poezii,
Şi se strecoară-alene, furişe, printre rânduri
de etherate gene, spre-a viselor stihii.

Mlădiul corp, un lujer cu fragede petale,
îmbelşugări pierdute pe-ascunsele cărări,
împrăştiind în juru-ţi, sclipiri ca de cristale
cu strălucirea, plină de-a' dragostei chemări.

Tu eşti! îmi spune noaptea, prin reci clipiri de stele.
Pământul, prin răsuflu de viaţă şi mister.
Tu eşti fecioara blândă a visurilor mele,
ce-mi laşi în suflet urma cometei de pe cer!

poezie de George Ioana din Zborul. Vis şi destin (2 iulie 1942)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau iar poieni cu oaze de narcise!

Miroase a parfum de primăvară...
Când vântu-şi saltă trena mă-nfioară,
Iar eu la gura sobei nu mai stau,
Cu visele-mi ce-n gânduri pribegeau.
Vreau iar poieni cu oaze de narcise,
Spre care-alerg cu braţele deschise,
Dumbrava mea cu insule gălbui,
Ca mierea de salcâm, ori puf de pui!
La pieptu-mi strâng buchetul de narcise,
De-un auriu venind parcă din vise,
Ce-aşteaptă de un an, câteva clipe,
Din somnul mult prea lung să se-nfiripe.
În marea de narcise aş mai vrea,
Să-mi cânte-a dor, în tril, o rândunea
Şi răstignită-n lacul de smarald,
Din iarba verde-n care-am să mă scald,
În răsărit de soare şi-n amurg
S-aud narcisele, şiroi, cum curg
Cu unduiri, ca spicele din lan,
De-s prin poieni, dumbravă, ori tăpşan.

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!