Ţipătul ierbii-n beţia trezirii

Renaşte-anotimpu-n cuibare de dor,
Cu ochii-nsetaţi de potopul iubirii,
Se zdrenţuie geru-n migrene de nor,
Ispitind armonii în cămaşa trăirii.

Nechează hoinară copita-n nisip,
Şi fumegă-a floare şi-a ploi de cocori,
Se-mpiedică-n roua firavului timp,
Născându-i luminii hulubi voiajori.

Descalecă macii petale-n amurg
Pe oiştea neliniştii brăzdatei câmpii,
Se-adapă la sânul fântânii un murg,
Stingându-şi capriciul chemării pustii.

Se-ncing insomniile-n nopţi de amor,
Când spumegă sarea-n vulcanic huzur,
În mâneca lunii se naşte-un fior,
Ce-mpiedică zorii să toarcă-n azur.

Se scriu curcubeie pe buze de ram,
Iar sânii-nfloririi miresme revarsă,
În pacea ţesută în pântec de geam
Roire de fluturi mirabil dansează.

Din scrumul zăpezii şi-al vântului nud
Răsar primăveri din arhanghelii firii,
E foamea nevralgică-a verdelui crud
Şi ţipătul ierbii-n beţia trezirii.

poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!