Unde textul se-ncheie

sufeream mereu pentru plăcerea viitoare
sălta şi cobora
întorcându-se în teaca ei ascunsă
părăsea calea
unde murmurul râului medita sub stele
privea înainte
parcă amintindu-şi
cumpăra o altă poveste
din ombilicul adevărului
o piatră de opal
zvon dulce
pentru felul în care ai ştiut
uşor cu degetele

niciun zeu nu va mai fi deasupra
precum nerăbdarea

umbre
fixate în ancorele lor
umezite şi încurcate
mâinile tale

poezie de Mariana Cornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Avea impresia

că mâna aceea se lipea de spate
încercând să-i dea un brânci
era o forţă a cuiva cu adevărat puternic
aproape că-l dezechilibră şi privind
în spate nu era nimeni
mâinile îi apăsau umerii acum ştia
că nu poate scăpa de ele prea uşor
privea în sus şi s-a cutremurat
ceaţă cobora rotundă deasupra capului
neimportantă pentru privirile celorlalţi
era disperat deoarece credea că suferise
o transfigurare care îl apropia de neant

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub degetele ploii

Sub degetele ploii se adună-un timp ştiut
numai de tine şi numai de mine;
liniştea ei ni se prelingea
peste plete şi pleoape
ca pentru bucuria verii.
Ploaia părăsise cerul
doar pentru noi,
ea încerca, alunecoasă
să ne păstreze
ca pe un trofeu al iubirii,
de foarte de mult,
...
s-a prelins de atâtea ori
peste îndrăgostiţi,
inconştienţi şi absurzi,
i-a învăluit zeieşti,
acelaşi refren,
aceleaşi incantaţii,

aceiaşi melodie sălta sub degetele ploii,
aceeaşi iubire i-a furat degetele!

poezie de Marinela Preoteasa
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul destinului

În lumină înaltă umblaţi
Pe un dulce tărâm, fericite voi, Genii!
Strălucite, zeieşti adieri
Uşor vă ating,
Ca degetele femeii la harpă
Sfintele strune.

Fără ursită, precum adormitul
Copil, respiră Cereştii;
Cast ocrotit
Într-un mugur de rând
Înfloreşte de-a pururea
Spiritul lor,
Iar ochii, preafericiţii,
Privesc în tăcută
Pe veci claritate.

Ci nouă nu ni-e lăsată
În niciun loc alinarea,
Se petrec şi se surpă
Chinuiţi muritorii,
Orbeşte zvârliţi
Dintr-un ceas în altul,
Ca apa din piatră
În piatră căzând,
Mereu în abisu-ndoielii.

poezie celebră de Friedrich Holderlin, traducere de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dramă într-un act

stăpâneşte-ţi piatră tânguirile
nu-i nimic mai plictisitor
decât o piatră mutilată
de nu una care plânge

nu există cameră
să nu priceapă verbul în care respirăm
ţi-auzi scrâşnetul
huruitul şi teama

nu e loc pentru capricii

până şi sângele strivit îşi spală ochii
şi nu are bucuria frigului şi încremenirii

stăpâneşte-ţi piatră tânguirile
până când vei învăţa zidul
propriul eşafod
şi-un înţeles

poezie de Mariana Cornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Murmurul lumii

Fiu al lumii, murmurul lumii ascult;

altar este petecul de pământ
pe care îngenunchez
învinovăţindu-mă şi dezvinovăţindu-mă totodată
pentru văzduhul ce-l soarbe şi-l pierde
dincolo de anotimpurile noastre;
murmurul lumii se ridică majestos,
ca aburul dintr-o pâine bine rumenită,
tremurător ca fumul biciuit de ploaie,
uşor ca sufletul fără vârstă al îndrăgostiţilor;
el este un continent plutitor deasupra pământului,
cu mări şi oceane şi munţi
prin care cutreeră nestingherit.

Fiu al lumii, îi ascult murmurul neliniştit,
de aici din casa cu podelele crăpate
de creşterea rădăcinilor,
din casa mea unde un copil
abia s-a născut sporind măreţia
acestui continent plutitor
cu primele lui respiraţii.

poezie de Florin Costinescu din Secunda eternă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degetele tale fac flori timpurii

Degetele tale fac flori timpurii din
orişice lucru
părul tău mai ales îl iubesc ceasurile;
linişte blândă care
cântă spunând
(chiar dacă iubirea-i doar pentru o zi)
să nu te temi, noi ieşim în împrimăvărare.

Picioarele tale cele mai albe rătăcesc.
Mereu
ochii tăi limpezi se joacă de-a săruturile
a căror ciudăţenie mult
spune; cântând
(chiar dacă iubirea-i doar pentru o zi)
pentru ce fată vii flori aducând?

Să fii buzele tale e lucru mult dulce
şi mic.
Moarte, spun că eşti bogată mai mult
decât ţi-ai dori, dacă prinzi asta,
orice altceva pierzând
(chiar dacă iubirea-i doar pentru o zi
şi viaţa nu e nimic, sărutul mai dăinuie)

poezie de E.E. Cummings, traducere de Mircea Ivănescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oh, mamă!

Mama e cânt de leagăn şi-adiere,
Mama e pentru prunc eternul vis,
Mama e veşnic dulce mângâiere
Şi sufletul îi este paradis.

În mama e frântură de iubire,
Frântură de dureri şi adevăr,
În mama este zvon de mulţumire,
În mama este lacrimă şi dor.

E poartă sfântă, cerului deschisă,
Iubire şi lumină pe pământ,
La tâmple albă-adesea-n cărţi descrisă,
Cu suflet mare şi cu chipul blând.

E vad de lacrimi şi de suferinţă,
Rugă şi-ngenunchere şi cuvânt,
Roua de pe beriş, de pe altiţă,
Şi murmurul... da, murmurul din crâng.

Mama-i pe veşnicie Catedrala
Unde cu ochii-n lacrimi ne rugăm...
Prin ea noi ne răscumpărăm greşala...
Mama e goana după adevăr.

Cu ea ni-i somnul limpeziri de ape
Şi visul împlinire pe pământ,
De ea suntem mereu, mereu, aproape,
Căci mama este lucrul cel mai sfânt.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Azi-noapte Luceafărul respira aburos
Privea peste umăr pe Calea Lactee simţind
Frigul cum muşcă înainte să vină
Haita albă
(Noiembrie încă reuşeşte s-o ţină-ntr-un cearcăn de lună)
În văzduh ustura rece
Iz de sfârşit
Şi de brumă
Azi-noapte parcă
Se scorojiseră pereţii odăii de umbre
De jocurile mele târzii
Tristeţea mă privea resemnată
Hai
Că nu-i nimic
I-am zis
Facem altele
Doar nu lăsăm focul să moară
Haitei îi e frică de el

poezie de Mihaela Poduţ Ienuţaş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem sincerităţii

Nu pot să te uit!
în inima mea doar vânt
şi tu esti departe
Poate că plouă sau ninge în calendar, şoaptele tale sunt vii, nu sunt moarte
la noapte în tren va ciopli călătorul în mâinile tale
un zid prin care zborul dragostei mele îşi va ciopli un copil
copilul de aur, visând la stele în căutarea ochilor tăi
nu pot să te uit!
ai crescut în trupul meu ca un copac, cu aripi de flăcări
şi cât ai fi de departe, blestemul iubirii mă naşte în altă piatră
găsesc cuvintele şi ţi le şoptesc la noapte
în inima mea luna ochilor tăi va sclipi copilul din mine, se va închina în mâinile tale alb-azurii.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâinile Tale

Mâinile Tale, dulce Isuse,
mâinile care din lut ne-au creat,
întinse pe lemn se lăsară străpunse,
o, mâinile Tale ce totul au dat!

Gleznele Tale, glezne trudite,
pline de colb, şi de spini, şi de dor,
pe lemnul ruşinii au fost ţintuite,
ca dreaptă răsplată a dragostei lor...

Fruntea senină ca zările-albastre,
plină de milă adânc s-a plecat,
primind diadema batjocurii noastre
drept cel mai de seamă triumf de-mpărat.

Buzele Tale, pe care stătură
vorbele sfinte din cer coborând,
gustară paharul de fiere şi ură
şi râuri de sânge lăsară iertând.

Inima sfântă, floarea ascunsă,
cerul întreg părăsindu-l, veni,
de-o suliţă rece să fie străpunsă,
adânc vinovată c-atât ne iubi.

Dragostea care din Tatăl purcede,
plânge şi astăzi cu-acelaşi suspin.
Dar oricare suflet aude şi crede,
în dragostea sfântă se-alină deplin!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune

rugăciune

ai ţinut Lumina în mâinile tale
ai ţinut totul în mâinile tale
ai ţinut perfecţiunea în mâinile tale
ai ţinut veşnicia în mâinile tale
ai ţinut sori şi luni în mâinile tale
ai ţinut lumea în mâinile tale
ai ţinut gândul în mâinile tale
ai ţinut cuvântul în mâinile tale

în mâinile tale mă ţii pe mine
în sufletul meu te ţin pe tine
mulţumesc

poezie de Gabriela Marin
Adăugat de Gabriela Marin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deja sunt continuarea

nu cred în umbre
doar în îngeri
şi caut semnele pe braţele lor
toate opririle şi munţii cu fiecare coastă
cu orgoliul pădurilor

în valea liniştii două bucăţi de cremene
au obosit
nu mai scrâşnesc în toate direcţiile
de unde vin
depozite din cherestea
zbrobesc ogoarele roşii
copacii şi-au mâncat ultima fărâmă de pâine
nu din lemnul dulce adunat în carnea pietroasă
din coastele icoanelor înnobilate
atârnă plânsul căutării şi negăsirii

m-am împerecheat
cu morile de hârtie
cu stâncile
cu iarba şi graurii
înainte de pubertate
în zăpada lucrurilor şi oamenilor
miroseam argintiu

iar tu
devenit cu ceea ce eşti
te-ai bucurat în miezul poveştii
beţie şi viscol
însângeratelor boabe de tămâie

poezie de Mariana Cornea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi, pentru că ne aflăm la încrucişarea drumurilor, să ascultăm fără teamă de vocea intuiţiei. Biblia o numeşte "murmurul dulce şi uşor".

Florence Scovel Shinn în Poarta secretă care duce la reuşită
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Recurs pentru Lumină

Lumina a fost tocmită de către Dumnezeu să dea strălucire iubirii în veacul
vecilor, precum şi acelor suflete care cred cu desăvârşire în ea...

Am evadat cu tine într-un vis,
asemeni negrăit,
pentru că n-aveam la ce ne aştepta
de vreme ce se nalţă tot mai rar
înspre Dumnezeu câte-o rugăciune de la oameni zăvorâţi
în cugetul eretic,
apoi năvălesc cu toţii înfricoşaţi
spre lumina ancorată undeva de cer,
unde timpul se supune zădărniciei până la ultima iluzie;
deasupra lor,
un gol urzit de ierni fără hotar...

Oamenii bârfesc adesea îngerii c-ar fi năluci risipitoare,
născute din umbre de apusuri reîncarnate,
dar ei au uitat demult înfăţişarea paradisului pierdut
în murmurul ispitei,
au lăsat – păgânii - nada florilor
în primăveri nedesluşite!...

Însă mai e vreme de renaşterea acelor
ce se risipesc absurd sub cerul lor desculţ,
purtând povara de noroi a stelelor ucise,
mai sunt atâtea vise nesupuse
şi nepurtate în piept de către muritori;
Noi ne-am înălţat în visul cel din urmă,
purtând credinţa Celui Preamărit din multele ispite
şi am aflat de crezul în Lumină,
izvorul de iubire nesecat, iubindu-ne atât de simplu şi curat
cu mâinile întinse către semeni, că suntem anonimii trecători
prin glorii de cenuşă...

Avem răgaz, iubito,
să m-adulmeci la colţul gurii tale,
de stingem răsărituri unul după altul,
dureros de trecător, dar toate împreună,
în sărutul plămădit din rai pentru umbre de ţărână
ce rătăcesc în ceasuri,
de vreme disecate...

poezie de Ştefan Radu Muşat din revista Actualitatea Literară USR Lugoj (decembrie 2012 (19 aprilie 2011)
Adăugat de Adi Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

E de-ajuns să-ţi îndrepţi ochii către înlăuntru şi vei vedea izvorul tuturor frumuseţilor. (Cu greu izbuteam să văd; iar după fiecare izvor venea altul şi la urmă nu mai rămânea nicio frumuseţe. Era ceva precum un vagon obosit fără niciun fel de şine şi cu un hârdău înăuntru; şi asta nu era decât începutul, cum ar fi zis Tozgrec - dar asta-i altă poveste; mă întreb dacă ea privea îndărătul tuturor acestor lucruri; după mine, tot felul de ciudăţenii se întâmplaseră în acel hârdău, dar lipsite de orice frumuseţe sau generozitate; da, era o chestiune de importanţă vitală de-a şti dacă venea de dincolo de toate acestea, de acolo unde vreo frumuseţe oarecare ar fi putut să se înfiripeze în cele din urmă; mă întreb însă dacă ea seamănă cu frumuseţea îndeobşte admirată de noi.)

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexii dintr-o piatră de opal

Plutire, zbor şi lung privire
Tăind zig-zag-uri în aisberg,
Mă urc pe-o singură-amintire,
Pe creanga ramurii de cerb.

Tu ţi-ai sunat, în dorul meu,
Brăţările sclipind oftaturi
Şi-ai fost tristeţea unui zeu
Ce-a dăruit nopţii palaturi,

Lumini albastre, verzi, coral
Cu-ncrengături de sentimente,
Inel din piatră de opal
Cu raze-n şapte continente.

Tu ţi-ai întins, în gândul meu,
Chipul gingaş din spumă brună,
Să pot să te cuprind mereu
Cu braţe galbene de lună.

De ce-ai venit, de ce te-ai dus
Pe creanga ramurii de cerb,
Pe al emoţiei apus,
Lumină dulce de la verb?

poezie de Ilorian Păunoiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri evlavioase

dorul meu zboară peste creste de munte
se înalţă spre stele în noaptea de opal
lumina iubirii să se-aşeze pe frunte
ca o călauză pentru drum principal.

strălucirea lunii intră prin perdele
joc de umbre ilustrează pe pereţi
scoate la suprafaţă visurile fidele
trăiri mirobolante ale acestei vieţi.

izvorul speranţelor scoate din adâncuri
formează cascade cu murmurul duios
se aventurează prin lumea cu riscuri
în stâncă sapă cu crezul cuvios.

plin de iubire sufletul trece piscuri
sub îndrumarea sfântă a lui Isus Cristos

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru mine viaţa nu e doar o lumânare; e un fel de splendidă torţă care acum e în mâinile mele şi pe care vreau să o fac să ardă cu cea mai mare strălucire posibilă înainte de a o preda generaţiilor viitoare.

Stephen R. Covey în Etica liderului eficient sau Conducerea bazată pe principii
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fa-ma sa fiu

Mi-e dor de dorul tău
de ochii tăi adânci ca marea
când algele infloresc pe dragostea lor...
Mi-e dor de zilele scurte, călduroase
şi fierbinţi
ca inimile noastre.
Mi-e dor de gura ta peste a mea
de ochii tăi cu priviri verzi
ce-mi învaluie faptura
din creştet pâna în vârful mersului,
de mâinile tale cu catifea pe degete
ce-mi revoltă simţurile
Unde eşti...
pe unde-ţi merg paşii?
Iţi văd urmele pe nisipul fierbinte al zilei
sau răcoros al nopţii,
când număram stelele şi ne scăldam în calea lactee,
ori când mi-ai aşezat la picioare
ploaia de stele
facându-mi cunună deasupra ochilor verzi,
m-ai luat în braţe din valul mării
zburând îmbrăţişaţi pe swit-tuttle
unde ne-a dus în faţa lui perseu
cununându-ne cu pecetea iubirii:
stele în cer,
stele sub noi,
un roi de stele cântând iubirii noastre,
luminându-ne calea
pe care ai pavat-o cu patale roz de tranfafir...
Vino degrab',
te aştept cu înfrigurare
în nopţile astea fierbinţi
şi adu-mi sărutul,
îmbrăţişările
fă-mă să fiu o noapte de august,
cu dimineţi
pline cu rouă şi fluturi aurii.

poezie de Maria Nicolae
Adăugat de Mona Dinici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paul McNeely

Dragă Jane! Zâmbitoarea mea Jane!
Cum te strecurai în salon (unde eu zăceam foarte bolnav)
Cu boneta ta de infirmieră şi cu manşetele albe,
Mă ţineai de mână şi-mi spuneai surâzând:
" Nu eşti chiar atât de bolnav – în curând te vei face bine."
Şi cum ţi se scurgeau gândurile, lichid, din ochi
Pentru a intra în ochii mei cum intră stropii de rouă
În inima unei flori.

Dragă Jane! Întrega avere a familei McNeely
N-ar fi putut cumpăra grija pe care mi-ai purtat-o,
Zi şi noapte, noapte şi zi;
Nici nu ţi-ar fi putut plăti zâmbetele, nici căldura sufletului,
În mâinile tale mici şi-a aflat odihnă fruntea mea.

Jane, am sperat şi-am dorit să mă fac bine
Până în ultima clipă, când văpaia vieţii mele
A trecut în bezna de deasupra discului nopţii,
Pentru a-mi cuibări capul pe sânii tăi micuţi
Şi pentru a te strânge-n încleştarea iubirii –

Ţi-a asigurat tata cele de trebuinţă înainte de a muri,
Jane, dragă Jane?

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER, editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!