Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Mariana Cornea

Dramă într-un act

stăpânește-ți piatră tânguirile
nu-i nimic mai plictisitor
decât o piatră mutilată
de nu una care plânge

nu există cameră
să nu priceapă verbul în care respirăm
ți-auzi scrâșnetul
huruitul și teama

nu e loc pentru capricii

până și sângele strivit își spală ochii
și nu are bucuria frigului și încremenirii

stăpânește-ți piatră tânguirile
până când vei învăța zidul
propriul eșafod
și-un înțeles

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Ceasul de piatră

Ceasul de piatră
Fără limbi și rubine
Arată timpul mai bine
Decât tine, decât mine
Care avem,"nota bene"
Ceasuri elvețiene.

Dar ceasul de piatră
E motiv de ceartă
Căci nu se știe cine
L-a făcut atât de bine
Cu mijloace puține.

Până când, într-o bună zi
Ceasul de piatră împietri
Și muri.

Poate o să-nvie
În anul trei mii.

Mai știi?!

poezie de (15 mai 2004)
Adăugat de Mihail MataringaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Am construit

un castel pentru tine
tot mai sus pe munte
inaccesibil celorlalți
am pus piatră pe piatră, piatră mare
lângă piatră mare
sau
piatră mică lângă piatră mare
un palat de vis în visul de
venit realitate
trebuie să vii acolo
să fii regina mea din palatul de piatră
peste piatră să stăpânești
inima mea lăsată-n caseta cu bijuterii
să mă aștepți în balconul de la ultimul etaj
voi urca în corzi
te rog să nu te joci cu inima mea
nu tăia din ea
cu ea te iubesc

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nichita Stănescu

Blestemat, ah, ochi de piatră

Vai vieții mele, încă de la naștere
ochi de piatră în trup de apă...
Vederea, ca tăria păianjenului
sprijinindu-se pe balele lui geometrice.
Atârnă greu ochiul de piatră
și sfâșie apa.
La ce bun vederea pietrei pentru apă
când trebuie să înghețe apa de frig
când trupul trebuie să-mi fie de gheață
bloc lucios și transparent de gheață,
gheață tare, gheață solidă
ca să nu-mi cadă ochiul de piatră de sub sprânceană
ca să nu-mi alunece prin piept
prin pântec și prin picior
ca să nu-mi ajungă vederea lui de piatră
sub tălpile mele de apă.
Blestemat, ah, ochi de piatră în trup de apă,
trebuie să-ngheț ca să te țin sub sprânceană,
mai friguros decât frigul
trebuie să mă țin
în toiul frigului
ca să văd vederea pietrei cu tine.
Blestemat, ah, ochi de piatră în trup de apă!

poezie celebră de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Zid

Pe zidul plângerii,
cu o cretă albă
desenez
forma trupului meu,
mă îndepărtez
cu o rotație elipsoidală
de inimă pe axa propriei orbite,
arunc
cu pietre în el,
colțurile
tăioase
trec prin mine
schijele luminii,
lacrima
ustură până la oase;
piatră după piatră,
privită din cer
carnea
e o karmă deschisă.
…Zidul ciobit
întoarce un zâmbet
mâinii mele războinice…

poezie de
Adăugat de Iulian LorinczSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cântecul biruinței

Pietre
ploaie
vânt
furtună

gând zvârlit
până în marginea căutării în piatră

ninge
cu ochi
plouă
cu vorbe
până în marginea căutării în piatră

clipe zdrențuite
pași sfârtecați
din piatră
picuri
picuri
pe piatră

dar
alături
o floare
floare de nufăr
cuvinte
prinse în rouă
în rouă

zbor și
stea
surprinsă în zbor peste ape pe muchii de raze

poezie de (8 octombrie 2015)
Adăugat de Ioan Daniel BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Valeriu Butulescu

Piatră să fiu

Pe câmpul primăverii
atâta frumusețe muritoare
piatră să fiu

o ploaie mă dezgroapă
alta mă ascunde
piatră să fiu

piatră gânditoare.

poezie de din Creșterea neființei (1994)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Eu îmi fortific somnul

Eu locuiesc un munte în care intru seara
prin ușa larg deschisă a jnepenilor suri
și mă întind pe lavița de piatră
mutilată de furia fulgerului
pe lavița de piatră în care e-ngropată
ninsoarea neagră a insomniei mele
eu îmi fortific somnul și el o piatră veche
rostogolită din culmea muntelui
spre ferigile văii
fereastra mea e mărul tăiat în jumătate
cu sâmburii ca două fecioare la scăldat
adorm în rădăcina copacilor bătrâni
mă scoală noaptea foșnetul coroanei

poezie clasică de
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Muha

Eram piatră

eram piatră aruncată pe stradă
nici frumoasă măcar
am luat cerul și l-am pogorât în mine
relaxat priveam corăbiile timpului
pe oceane de lumi
străjuiam o bordură de timp
să nu o ia la fugă
dar deodată un cui m-a acroșat
direct cu un pocnet în cap
în capul meu de piatră
Doamne ce s-a întâmplat?
ochii au fost aruncați în sus
am văzut
înaltă până în cer
coborâtă în mine
frumoasă în secunde
de timp
tu a mea...
eu piatră
te așteptam să mă ridici
în palma ta de viață
nu am fost aruncat
m-ai băgat în buzunar
și...
ai plecat mai departe.

poezie de (2008)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Piatră...

Piatră, piatră,
Coaptă-n vatră,
Tu mă mârâi
Ca pe-o șatră,
Ești oloagă,
Întro doagă,
Și mă târâi
Fără șagă...
Piatră ești de temelie,
Piatră acră de mormânt,
Unsă-n colțuri pe vecie,
Aruncată-n cercul sfânt...
Urcată-n zări
Dai cugetări,
Cu seva uzi
Multe-nsetări,
Tu piatră crești
Dintre povești,
Te rog, m-auzi,
Vreau să-mi vorbești?!...
-Eu, am inimă în mine,
Îți simt piatra inimii,
Și păstrează-mă-n suspine,
Te voi ferici, să știi!...

poezie de (10 iunie 2017)
Adăugat de Vasile ZamolxeanuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Nicolae Vălăreanu Sârbu

Podul de piatră

E o punte care se aruncă singură peste apă
îi place să zburde peste râu. Nu pot
trece pe ea, dacă se așează singură.
Nici unui rîu nu-i folosește. Valurile
o privesc cu suspiciune, nimeni n-a pus-o acolo.
Arinii o văd ca pe un obstacol în cale
și așteaptă mână de om
să-i cioplească într-un pod ca lumea.

Satul din care sunt nu vrea să mă știe,
nu-i arde de nimic în aceste vremuri.
Rămân acasă cu gândul că am destul
sat în mine și nu-mi mai trebuie altul.
Până se va face un pod de piatră,
podul ăsta îl visez de copil.

poezie de (28 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu SârbuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Dana Logigan

La final

La final,
după tot ce e ars până la scrum,
nu mai rămân decât pietrele.
merităm măcar atât – o aromă de adio
cu apus de soare peste piatră
și piatră peste piatră
ca un tort de aniversare a morții noastre.
cine știe câți vor mai fi pe mal
și se vor întreba peste timp
Doamne, de ce nu și-or fi savurat și ultima felie?
suntem rătăcitori
precum Ra
murim la fiecare apus
și ne naștem mai înțelepți
dar cui îi mai arde de lumină când în jur totul e scrum?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
N. Petrescu-Redi

"Casă de piatră, de piatră, de piatră", răsuna în urechea Anei lui Manole ecoul urărilor din ziua nunții.

aforism de din Reverber (2005)
Adăugat de Mariea PetrescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Antologia aforismului românesc contemporan
cumpărăturiAntologia aforismului românesc contemporan, ediția a II-a
40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!

Piatră cu ochi

O piatră cu ochi
Se uită la mine,
Ea cunoaște liniștea,
Eu nu sunt de piatră,
Ea cunoaște limbajul ploii,
Eu sunt grăbit, deschid umbrela,
Ea a fost om, pe când eu
Eram piatră, astfel ne privim în secret,
Eu – o biată carne cu suflet, acolo,
Ca un câine credincios – sufletul.

poezie de
Adăugat de Boris Marian MehrSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Alin Ghiorghieș

Soldatul de piatră

Mai înainte de a fi piatra
mi-ai zis
A fost un soldat de piatră!
Mai înainte de a fi aerul
mi-ai zis
A fost ultima suflare de apă a soldatului de piatră!
Mai înainte de a fi apa
mi-ai zis
A fost sângele de foc al soldatului de piatră!
Mai înainte de a fi foc
mi-ai zis
Ai fost arma soldatului de piatră!
Mai înainte mi-ai zis...
Mi-ai zis!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Nu sunt nebun și poate nici chiar atât de prost pe cât se pare. Înțeleg foarte bine că astăzi pământul se scufundă sub picioarele celui ce vorbește ca mine, dacă nu se ține cu tărie pe această Piatră despre care s-a spus că "Porțile iadului nu o vor învinge". Și totuși nu pe ea stau, sau cel puțin nu întotdeauna, mai cobor uneori. Din ce motiv și în ce scop, voi explica mai târziu. Acum voi spune doar un singur lucru: pentru cei ce stăruie pe această Piatră nu are nicio importanță dacă pământul se scufundă și lumea piere - "Împărăția Mea nu este din lumea aceasta". Așa se interpretează ceea ce s-a spus despre Piatră. Însă nu așa înțeleg eu - pierderea lumii nu îmi este indiferentă. Știu că nu există altă Piatră, și cine se bizuie pe ea va fi mântuit - însă mai știu că cei asemenea mie nu se vor mântui până când nu vor salva, odată cu ei, lumea ce piere.

în Iisus necunoscut, volumul I
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gogol si diavolul" de Dmitri Merejkovski este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -22.05- 15.99 lei.
Alin Ghiorghieș

Trenul de piatră

Când venea nașul
îi arătam o piatră culeasă din tren
el îmi ștampila piatra cu o piatră
culeasă de lângă tren.
Trenul trecea prin piatra
de sub tren...
Urla
cu un urlet de tren
o piatră
în urma trenului...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Jorge Luis Borges

Nimic nu se construiește pe piatră; totul se construiește pe nisip, dar trebuie să construim ca și când nisipul ar fi piatră.

citat clasic din
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.Semnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba spaniolă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Es.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "The Total Library: Non-fiction 1922-1986" de Jorge Luis Borges este disponibilă pentru comandă online cu o mare reducere de preț, la -81.00- 34.99 lei.

Piatra

O piatră, care se rostogolește de pe un vârf de munte,
în mod aparent doar cade. De fapt, ea caută în adânc
sensul vieții. Ea sfârșește prin a se scufunda pentru a
deveni piatră de râu, memorizând istoria în fosilă.

Această piatră are sentimente. Ea simte lacrimile
timpului, dar și picăturile de ploaie. O piatră de râu
strălucește veselă în lumina soarelui, dar este
tristă în umbra muntelui, extrem de melancolică

în lumina lunii și visătoare noaptea, în special
atunci când râul o îmbrățișează cu undele sale.
Această bucată de stâncă rămâne singură în
albia secată a râului mult timp pentru a reflecta

asupra propriei ei existențe. Ea este aceeași piatră
care se crapă, aceeași, care este zidită în altarul
pentru jertfă, sau așezată de Iisus în capul unghiului.
Dar, uneori, ea poate deveni simbolul pietrei filozofale,

sau chiar vârful unei piramide. Indiferent de structura ei,
ea nu va putea fi îndoită și nu-și va schimba esența,
pentru că orice piatră este și rămâne întotdeauna o
parte din muntele de care se desprinde.

poezie de din Poeme
Adăugat de Marieta MăglașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Ioan Petru Culianu

Nu se aștepta, dar când n-a mai fost nimic de privit, încât ochii ei nu mai aveau întrebuințare, tocmai atunci o întâlni pe Zeița de smarald. În fiecare piatră verde e o mică Zeiță care este în același timp marea Zeiță a tuturor smaraldelor. Dacă ești în piatră, ea pare întotdeauna mare, deși n-ai cum s-o vezi, întrucât nu-i nimeni pe care să-l vezi și nimic de privit. Zeița se află într-un fel acolo, dincolo de frontierele smaraldului, iar tu nu ești niciunde și n-ai traversat nicio frontieră. Te simți ca un contrabandist, deși nu faci niciun fel de contrabandă.

în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Gnozele dualiste ale Occidentului" de Ioan Petru Culianu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -38.48- 28.99 lei.
Dostoievski

În piatră nu există suferință, dar în frica de piatră suferința există.

în Demonii
Adăugat de Lidia ResteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
în alte limbiTextul original este scris în limba rusă. Dacă îl găsești, îl poți adăuga la Ru.Citatepedia.net. Dacă există deja, ne poți semnala pagina, ca să creăm legătura.
cumpărăturiCartea "Le Joueur" de Dostoievski este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -59.72- 32.99 lei.

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Fani pe Facebook