Visele
Visele deschid niște uși cu o altă esență
prinsă-n rozariu iubirii.
Sufletul gol se conturează în forme imaginative
cu o perfecțiune absolută,
într-o magie trezită din abis.
Te privesc altfel în toamna cu frunzele colorate ca un sărut,
din care las în urmă ofiliri și apusuri reci.
Metaforele neacoperite locuiesc în lună,
când mă ții de mână
și preluăm tăcerea din frunzele verzi.
Ochiul rămâne deschis în picătura de ploaie,
cuvintele sunt leac pentru durere.
Camera goală nu mai umblă prin ceață,
respirația devine o scriere în vers.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Visele
Visele deschid niște uși cu o altă esență
prinsă-n rozariu iubirii.
Sufletul gol se conturează în forme imaginative
cu o perfecțiune absolută,
într-o magie trezită din abis.
Te privesc altfel în toamna cu frunzele colorate ca un sărut,
din care las în urmă ofiliri și apusuri reci.
Metaforele neacoperite locuiesc în lună,
când mă ții de mână
și preluăm tăcerea din frunzele verzi.
Ochiul rămâne deschis în picătura de ploaie,
cuvintele sunt leac pentru durere.
Camera goală nu mai umblă prin ceață,
respirația devine o scriere în vers.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Peretele din fața mea
peretele din fața mea nu există,
tavanul e prelungit până-n nori,
spațiul gol e o transă în care merg ucigând gravitația.
toate slăbiciunile se risipesc în neant,
pe buze cuvintele sunt vii,
infinitul e o sincopă ce rămâne în urmă.
copacii se-ntorc cu fața la mine
născocind păduri din frunzele alungate.
se nasc cuvinte neîntrebate
modificând lumina, încetinind timpul,
atacând zidul cu miros de lună,
iar pe banca aceea goală din parc a rămas o movilă de gânduri.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Agonia toamnei
Toamna își întinde agonia în balcon
pe sârmă, peste rufele ude,
peste arborii goi.
Cea mai lungă noapte din an bate-n geam.
Iubirea rătăcită prin ochii verii,
în drum spre Golgota,
rămâne între cuvinte,
pe o paralelă ucisă, fără timp.
Obsesiile visurilor neîmplinite
ies din transparența trecătorilor
lăsând în aer urme neșterse de viață.
Pustiul iubirii verzi suflă de pe frunzele
ce-și leapădă verdele în foșnete stinse.
Sunt o mistuire în timpul rămas,
sub focul de stele din cuvinte,
înmulțind timpul risipit în crepuscul
cu uimirea de a mai fi
trecând prin ochiul tău străin
prăbușit în onduleuri de întuneric.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Locuiesc într-o sferă
Locuiesc într-o sferă,
Tangențial, un punct atinge cerul
înlesnind poemului să modifice
cuvintele pe la spatele meu,
despletindu-se în lume.
Ploaia cade în cercuri, ca niște puncte mari
îndoind bulevardele orașului.
Amestecat în zare plutești ancestral în visarea târzie
când spațiul fără profil revendică țărmul.
Deznodământul verde rămâne
o pată finală risipită în ceruri.
Vidul înghite rămășițele ude
și nicio apă verde nu mai coboară din nou.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ia-mă de mână
ia-mă de mână,
așa mă simt frumoasă,
cu apa din mine nesălcie și sarea mai puțin sărată.
într-o alcătuire dintr-o ploaie de frunze,
cu amurgul ce cade din mine înapoi și înainte
sub luna ce ucide și mă împarte-n așchii.
printre vocale rămâne așteptarea,
vibrează deasupra-mi nuanțe-n destrămare,
cuvintele respiră materia-n durere.
desfid hotarul care duce-n haos,
nepăstrând distanța sacră de măsură,
pe-un drum neînsemnat pe nicio hartă
să alergăm, ținându-ne de mână.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu ești
o lumină mușcă din albastru,
dansează desculță,
fără nume și glas,
reface pe curba orizontului visele despicate.
un paradis verde se naște printre stele buimace
odată cu primăvara demascată
ce-și strecoară extazul
și dincolo de obloane și perdele.
verdele trăit și-a lăsat sarea
devenind piatră albă lucind printre gânduri.
frunzele neliniștite restituie sonor
respirația cuvintelor verzi.
nu ești printre cuvinte.
la capătul liniștii sparte
mă dor cuvintele, pătate de uitare.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vinovată că sunt
Vinovată că sunt
o inspirație din amurgul toamnei,
o tulburare de contururi verzi,
o recuperare din suspinele rotite în sânge.
Vinovată c-am intrat în ochiul tău verde
sub cerul tău suspendat peste lume,
vinovată că sunt după geamul unde cad fluturi,
de trecerea galbenă a toamnei
cuvintele triste uitate prin parcuri,
obsedanții pereți singuratici,
ziua trecută prin începutul nefast
cu sărutul venit nechemat.
Vinovată că sunt neplecată de atunci,
din așteptarea reinventată altfel,
unde cuvintele nereparate au trecut dincolo de mine,
eu oprind timpul în extaz pentru noi,
vinovată sunt, pentru amândoi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dimineața rigidă
dimineața rigidă se așază pe frunze,
sentimentele au brumă de toamnă,
melancoliile devin galbene.
resturile tardive de dragoste au rămas în poze,
ultimul sărut raționalizat se șterge din memorie.
singurul loc unde erai câteodată
e ocupat de frigul fluturând mov.
în spatele meu niște cuvinte străine
măsluiesc un parastas
pentru verdele uscat din frunzele pomilor singuri.
lipsesc păsările cu aripi întinse,
lipsește luna suită-n copac,
lipsește ochiul deschis în care să intri,
lipsește alergarea trecând peste sigilii.
lipsește adierea legănată a miresmelor de vară,
neclintirea însetată de a fi doar eu cu tine.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mereu e o altă lume
mereu e o altă lume prin care trec
mereu e un cer care are bal
un altul netreaz
în altul iele dansează
o fericire e un scurt popas
o amăgire reluată iar și iar
dintr-o iluzie mereu pe ducă
pentru înalt visele mele sunt agățate de-o stâncă
și nu-mi văd nici mâinile
și nici dimineața prin care am trecut
zburând de lângă umărul tău cald
și câte sferturi de cuvinte mă bântuie
când se deschide amiaza desenată de copii pe trotuare
iar frunzele din mine mă urcă în clepsidră
în timp ce pietrele mă trag în jos
adun bucățele de duminică
lungindu-le ca pe-o frânghie pe care să merg
scuturând de pe mine scamele lumii de azi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Albastrul cade
ceva din tine trece prin alt gând,
sunt clipe albe în partea ta stângă,
respirația se colorează-n verde
independentă de ochi și de frig
când înfrunzite, visele se aprind.
o aripă trece deasupra fulgerător,
lumina se-nclină sub talpă,
inima lovită de-o stea se grăbește,
depărtarea se-ndoaie spre tine
și golul nu pleacă, cu tine rămâne.
albastrul cade peste frunte și umeri,
vibrează secunda uitată-n cărare,
umbra ta goală te ia de mână
de sub frunza smulsă de vânt și furtună.
ziua te înghite și muza nezidită
îți arde cuvântul și gura.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt blocată
sunt blocată pe urmele tale
pe distanța ta pasageră nelămurită
adun haotic cuvintele galbene
din care luna lipsește
mirosul dulceag de noapte amețește aerul
orașul s-a închis devreme
se plutește încins
deșirat
printre frunzele foșnitoare și vânt
frigul suspendat se trezește pe umărul meu
mă risipesc în forme infernale
într-un loc fără lume
sunt aidoma unui amestec de viu
recunoscut de arbori și de pietre
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o zi
ca o lămâie e gustul pe buzele mele
movile de ceață mi se scaldă-n cale
prin defileu trec uimiri
făcând tumbe în vale
esența din trestii și sălcii
urcă pe-o scară de lună
săgeți din albastru cad peste stele
sub arc se ascunde dragostea vieții mele
cuvintele ei sunt rotunde
mișcătoare de cer și de frunze
într-o zi vom suspina împreună
sub spații goale de vânt
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neizbăvire
o noapte prăbușită într-un adânc
cu luna ascunsă în păr,
îngeri plecați cu ochi coborâți,
bate vântul singurătății,
linia întoarcerii e înnodată
într-un Hades întunecat.
gândurile sunt umplute
cu plecări de strigăte sfâșietoare,
rănile de la capătul iubirii
inundă odaia gârbovită.
pereții țiuie născând goluri
ce se-nvârt într-o doară într-un singur sens,
și iarăși frunzele iluzoriu înfig în abis
năluciri despre visuri deșarte.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai ales
mai ales noaptea
himerele șterg pereții de lumină.
se gândește mai bine despre frunzele
lăsate pradă vântului,
apogeul existenței întruchipat în afara sferei
limpezind orele c-un altfel de rai.
spațiul gol nu mai e tocit de orgolii,
zările se rostogolesc fără mirare,
verdele e învins într-un aer străin,
sunetele sunt atârnate de altfel de lucruri.
cu ochii închiși inima mea pusă pe fugă
simte ochiul lunii curioase
zdruncinând materia ocultă.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răscolitorul dor
Mă răscolește acum un dor
Și-n suflet îmi urlă focul iubirii,
Pe cerul azuriu nu e niciun nor
Să-mi picure-n adâncul firii.
Până și tăcerea urlă-n mine,
Și prinde rădăcini prin gând,
Dar inima-mi fuge către tine
Pe aripa unei adieri de vânt.
Și se strecoară lin în noapte,
Se așează pe păru-ți argintiu,
Să te iubească iar în șoapte
Spulberându-ți gândul pustiu.
Tu, uiți, iubite, că timpul trece
Și vine toamna, tu nu observi
Iar iubirea devine tot mai rece,
Nici frunzele nu vor mai fi verzi.
Vino, iubite, stinge focul iubirii,
Și-alungă dorul din pieptul meu
Rupe tăcerea din adâncul firii,
Iubește-mă cum te iubesc și eu.
poezie de Camelia Boț (31 august 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 3 comentarii până acum.Probabil
probabil vii atât de aproape
deși totul e inundat de trăirile pierite și goale,
de-un soare palid cu razele mutate-n altă parte,
de albul hârtiei îngrămădit dinainte
ce alungă absența care îmbată.
se dislocă totul într-o rotire de gând
și înainte ca ploaia să vină
se aprinde lumina,
se eliberează alcătuirea verdelui din albastru
devorând tăcerea și nemișcarea frunzei
și zbuciumul e răsucit în haos.
prin sânge se pictează amurgul răsărit altfel,
un nou început de albastru revoltat pe locurile ocupate cu ceață
așteaptă o altă reîntoarcere sub vraja unei singure orbite.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vântul răsucea umbra
Sunt înghițită de camera largă,
cuvintele se urcă pe pereți,
rămân ca niște stalagmite galbene
prin care trece un ecran cu visuri,
unde iluziile poartă mască.
Ușa are o trântire importantă
simțindu-se rănită în tăcerea ei.
Furtuna mea se sparge în cioburi
pe care tot eu le adun, aranjându-le
într-un mod ireversibil.
Caut conturul umbrei mele pierdute
în stropii bucuriei de soare,
trezind un dor dintr-un migdal înflorit
și tulburând drumul din zare.
Un ochi a îngenuncheat în fața mea
și strada s-a spălat curând de oameni.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna
deodată greierii nu mai cântă,
frunzele își pierd copacii,
într-o altă rotire praful se așază pe geam.
alte culori despică lumina,
liliecii învață un nou echilibru
ascunși printre stânci.
melcii tulburați nu mai ies la soare,
luna se deșiră murind în ochii mei.
cearcăne de toamnă se ascund în vie
tu ești încă acolo, cu pașii tăi grăbiți,
poteca de la capăt ce taie noaptea albă
vom regăsi-o poate, într-un decor, în vis.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răscruce între singurătate și ultima haltă
îmi pun capul pe palme și aștept
ca și cum nimeni nu m-ar fi dorit
sângele îmi aleargă prin vene
îl aud dar
nu spun nimic
sunt un anonim uitat într-o casă
cu bagaje de mână
dintr-o haltă prin care
n-a mai trecut niciun tren de multă vreme
din când în când deschid ochii și-mi
rostogolesc privirea de la un colț la altul
e mult întuneric și nicio speranță
de care
să-mi atârn ultima clipă
nici nu știu dacă e vară sau toamnă
tăcerea se instalează în mine ca
într-un fotoliu scorojit
și mușcă necondiționat
umblă prin măruntaie
ca o durere
coincidență sau nu
între cele două spații
văd un alb nesfârșit
nu sunt disperat ci doar
am o senzație ciudată
știu că mi-am depășit maturitatea și că
mă voi dizolva în verdele din iarbă
sau într-o floare de mușețel
însă știu
că fluturii care îmi vor sta pe coapsă și
ceața care va tăia respirația numelui
lăsat în loc de poartă
vor aminti de mine
poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Ceva rămâne
ceva rămâne
în frunzele ca niște gâze sub soare
în liniștea care dansează în oasele orbilor
ceva ca un cristal
care nu se sparge
sub biciul de foc al neputinței și furiei
în calea spaimelor
un dig tăios puternic necruțător
vor veni zorii opaci
cu un toiag de ceață în mână
și vor lovi
vor lovi
dar
ceva rămâne
ceva ca o respirație intraductibilă
ca un oftat imaculat înaintea asfințitului
când umbra pășește în șoaptă
să nu atingă marginea
să nu trezească vocea care ne locuiește
ceva rămâne
când nu ai nimic de ales
nimic de pierdut
5 comentarii1 distribuire
poezie de Geo Galetaru din Sintagme Literare (8 septembrie 1947)
Adăugat de B IULIA CORINA
Comentează! | Votează! | Copiază!