Stau ca într-un pustiu

Lumea din mine se plimbă pe străzile oraşului, seară,
se aprind lampioanele colorate,
poţi vedea vitrinele şi să te pierzi în mulţime
pentru a evita prieteniile întâmplătoare,
nu degeaba tu mă inviţi în cluburile de noapte
să văd tumultul tineresc şi expunerea
la vedere a liniilor de forţă.

Printre cuvinte străine vorbirea lipseşte,
nu mă poţi găsi rupt de imaginile astea cu noduri
în care nu aud nimic din tot ce-mi spui
şi privesc mirat ca într-un spital de nebuni
unde fiecare se tratează singur de angoasele sale
şi pleacă dimineaţa obosit la culcare.

Eu sunt aproape inexistent,
stau ca într-un pustiu în care vânturile plimbă nisipul
şi aştept oaza de linişte unde să-mi scriu sufletul
pe paginile în care lemnul cântă din frunză.

Undeva în mine
te ascund
până reuşeşti să-ţi revii în fire
şi să mă iubeşti altfel decât poţi mărturisi.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina capătă darul cel mare

Abia aştept vara, să-mi cumpăr păsări de noapte,
nu vreau să mă deranjeze ziua
în care-mi construiesc realitatea
şi rămân îndatorat la sentimentele oraşului.

Nu cunosc obârşia ideii care mă obsedează
poate sunt mai altfel decât ceilalţi
şi mă războiesc cu ielele lunii,
mâinile mele se agaţă de toate înserările
cu patima celor care iubesc pe furate.

Poate mă vei găsi nevinovat,
în alcovul tău plin de isomnii luminoase
sper că ai rămas în credinţa obişnuită
în care şi eu cred mai des decât spun,
mă rog pentru alţii mai mult decât pentru mine
şi aştept tăcut în fereastra unui vis
să se împlinească ce am gândit fără să ştiu.

Într-un final care nu doresc să se grăbească,
aş îndrăzni să opresc erorile la barieră
până trece trenul agoniilor de primăvară
şi nu opreşte în gările nepământene.

Anotimpurile trec fiecare cu angoasele sale
şi nu au niciun Dumnezeu atât de mărinimos
care să ne recunoască îndatoraţi la iertare,
ne lasă să ne zbatem în păcat
şi să-l recunoaştem singuri.

Lumina capătă darul cel mare
dintr-o împărăţie venită de la începăuturile lumii
în care totul se face şi se desface
prin cuvântul gândit, apoi rostit şi prin faptă,

nu-ţi trebuie aripi să zbori
doar suflet divin
ce te înalţă la cer.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai aproape de cer

de ceva timp, în fiecare dimineaţă mă trezesc cu senzaţia asta
e o chestiune pe care nu am cum s-o descriu, este ca şi cum ai privi un copac înfrunzit
şi pe care îl admiri cum o frunză pică ca o ultimă răsuflare
asta nu poţi să uiţi aşa cum şi eu nu uit primul sărut
pentru că, să-ţi spun ceva, nimic nu este mai suav decât amintirea primei atingeri
poţi să cuprinzi cu mâinile stelele, poţi să ai tot pământul în palme
nimic însă nu se compară cu asta

cine nu a fugit măcar o dată de acasă, cine nu s-a încălzit măcar o dată cu licărul suav al dimineţii
nu ştie cum este să ţii în pumni o picătură de lacrimă

am deschis o uşă şi nu m-am uitat înapoi
nu am trântit-o, nu am făcut zgomot, am luat hotărârea asta înainte să te privesc cum dormeai dezvelită
da. asta este imaginea, acel corp dumnezeiesc printre cearceafuri
şi eu, eu care fug. eu, cel care nu se mai uită la ceea ce a fost, dar care simte o pierdere

a pierde un obiect îţi este poate indiferent
dar să pierzi o clipă nu se compară cu nimic, pentru că nimic nu este mai important
decât acea primă scânteie
câte dimineţi poţi să cuprinzi într-un vis, în câte oglinzi poţi să vezi un surâs
şi asta nu este nimic pe lângă durerea pe care o simţi. dar
cine să înţeleagă ce este

după o noapte mă trezesc căzut pe asfalt singur în toată splendoarea cuvântului
singur pe asfalt, singur cu pustiul în carne

aşa mă simt
legat
ca şi cum aş fi
şi n-aş fi
în fiecare dimineaţă mă trezesc cu senzaţia asta
deschid uşa de la balcon şi am impresia că doamna e din ce în ce mai departe
aerul mi se pare uscat, marea nu mai urlă, cerul, deşi înnorat pare mai limpede
şi atât de aproape

poezie de Anghel Geicu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia şi moara de apă

N-are rost să plângi de iubire
poti mângâia florile înmiresmate,
trupul flămând îl poate sătura
marea cu valurile calde.
Când suferi, poţi vorbi cu delfinii,
te poţi împrieteni cu pescăruşii
caută gândul dus, îl ciugulesc.
Dacă te nelinişteşte singurătatea
poţi chema femeia de seară
s-o aştepţi undeva pe râu,
îi vei mărturisi dimineaţa,
ce miracol a bântuit noaptea
şi cum moara de apă ţi-a măcinat timpul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (24 februarie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Condiţional

Gândesc.
Ar fi bine să-mi fii
De unde nu mi-e.
Să-mi aduni de unde scad
Şi să-mi aprinzi din zbor
Ce sting...
Gândesc.
Aduc.
Ar fi simplu să-ţi dau
De unde n-am.
Să-ţi cânt de unde n-aud
Şi să-ţi strâng din suflet
Ce nu poţi...
Aduc.

Simt.
Ar fi frumos să vii
De unde nu mergi.
Să poţi de unde nu vrei
Şi să iubeşti din mine
Ce nu am.
Simt.

Chem.
Ar fi tu să strigi,
De unde nu vin,
Ar fi eu să strâng de unde nu eşti
Şi să iau din tine
Ce nu sunt.
Chem.

poezie de Gabriela Chişcari (21 mai 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca şi până acum

nu pot cuprinde cu gândul marginile universului
poate nici n-are
mă chinui degeaba cu ceva care nu-i important pentru nimeni
nici pentru mine dar nu poţi struni gândul
îl urmăresc dintr-o întâmplare
neprevăzută şi ademenitoare

apoi
îmi revin şi privesc lumea
aşa cum este sau va fi în viitorul apropiat

mă împac cu mine şi rămân aşa
un trecător prin zile şi nopţi cu întrebări
şi mai puţine răspunsuri
la care pot contribui direct

dacă voi descoperi ceva palpabil
nu mă luaţi în seamă
ca şi până acum

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori mă îndepărtez de mine

Peste un timp o să ies la lumină,
nu-mi place să-mi las adevărul
să se piardă-n mulţime.

Aproape-n fiecare zi rup câte un gând
şi-l arunc în urmă zâmbind,
încerc altul cu ideea de pasăre
ce mă face să privesc spre cer.

Uneori mă îndepărtez de mine
căutând la alţii un rezultat palpabil
şi-mi doresc să valorific ocazia
prin adâncirea cunoaşterii interioare.

Îmbrac rănile în cuvinte care mângâie
pentru a uita de suferinţă
şi de a reface acel potenţial din trup
care vindecă şi apoi uită.

Tot ceea ce provoacă râsul
e modul de a te elibera de traume,
de a te regăsi în persoana iubită
cu nebunia de la începuturi.

Cu dragoste poţi îndepărta singurătatea
şi-ţi înfăşori trăirile cu ale celuilalt,
de parcă nimic nu s-a întâmplat
porţile bucuriei rămân deschise.

Lumina e aceeaşi pentru tine,
poţi urca nestingherit în sferele înalte
fără să-l atingi pe Dumnezeu
decât cu ruga de a rămâne om.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

în faţa unui calculator

trăiesc într-o lume de care nu mă pot dezice
mi-am părăsit sufletul pentru oraşul eterogen şi anost
înghiţit de singurătate n-am cu cine povesti
nu am nimic statornic familie prieteni
fără să vreau mă simt într-un pustiu care se extinde
tot timpul mă feresc de întâmplări nefericite
sunt un neînţeles alături de alţii la fel
în care tu eşti o stea căzătoare
întotdeauna fără un cod desluşit

în zile fără anvergură de memnţionat
în fiecare anotimp mă găseşti în faţa unui calculator
în care cunosc prea multe şi nu cunosc pe nimeni
ard ca o lumânare într-o închisoare
din care m-am eliberat fără un scop
oripilat de ce se întâmplă-n libertate

tu eşti singura care poţi găsi o cheie
să-mi deschizi inima zăvorâtă-n piept
insensibilă la cuvinte şi gesturi necunoscute
ca o boală la medicamente uzuale

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până dincolo de dragoste

Fug de cuvinte şi cad în neînţelegerea lor
până dincolo de dragoste,
iubiri întâmplătoare
mă cuprind în euforia lor bolnavă
şi mă seacă de perspectiva imediată.

Tu nu poţi să mă scapi
de pornirea telurică de vulcan interior
din care iese lava otrăvită
şi arde târziul din mine,
grăbeşte naşterea sentimentelor pure
mă aşază între mama şi tata,
rupe zilnic răul din mine
şi pune în loc mărinimia sufletului lor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul se închide în mine

Urc nestingherit în pomul toamnei,
sunt un copil al fructelor coapte
ce se dă în vânt de atâta miros
şi nu pot să uit că trăiesc printre oameni
într-un loc stăpânit de frumos
unde porţile soarelui sunt deschise
pentru orice flămând.

Privesc luminos cum fuge întunericul,
cerul se închide în mine
şi aştept să răsară luceafărul
ce dă glas cuvântului ales
lăsat de Dumnezeu să mângâie fiinţa
şi s-o ridice din picioare în aer.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurul motiv

Milion de motive-aş avea să te las
Însă doar pentru unul nu fac acest pas,
Te păstrez lângă mine atât cât trăiesc,
Eşti iubire pe viaţă, eşti tot ce-mi doresc

Îmi greşeşti repetat însă ştiu să te iert,
Te aştept să te mângâi, refuz să te cert,
Tu eşti ceea ce eşti, chiar nu vreau să te schimbi,
Eşti marea-mi dorinţă ce-n emoţii te plimbi

Poţi să-mi zbori unde vrei, libertate poţi fi,
Când te-ntorci sunt aici, pentru tine, o ştii
Nu vreau aripi să-ţi tai, ce frumoase-au crescut,
Fii un înger suav, să fii tot ce ai vrut

Însă-ţi cer doar atât, nu-nceta să iubeşti,
Să exişti minunat şi duios să trăieşti,
Iar de vrei, dacă simţi, poţi să-mi spui: te iubesc
Eu atâta aştept, pentru asta trăiesc

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume incomodă

o lume nebună care nu se dezminte
nu poţi s-o laşi să aştepte la barieră
când prin staţie nu trece niciun tren
o rupi în bucăţi pentru fiecare oraş sau sat
şi o laşi să se descurce singură
să-şi croiască drumul
cel fără de moarte
şi prin pustiu

nici într-un gest de supremă graţie
tu nu crezi un pacient vindecat de iubire
ci mai mult îi persiflez sentimentele
mă adaug la fiecare clipă pentru tine
ca vinul într-un pahar

mă simt ameţit de atâtea orgolii
îmi caut ca un orb oglinda în perete
de azi am o libertate ascunsă
ce-mi scapă printre degete.

caut ce nu găsesc
poate, poate mă voi dezlipi
ca nişte cuvinte de memoria în care-s păstrate
şi mă voi refugia în sufletu tău

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treacă iertarea de la mine

Noaptea flămândă se hrăneşte cu întuneric,
în cetăţi, prinţese furate privesc nedumerite cerul
şi împletesc în gânduri posibilităţi de evadare.

Se prind cu mâinile de durere pentru a o înşela
dospind îndurarea în inimi desprinse din mângâieri
în care iubirea aşteaptă la locuri de taină.

Nu ştiu altă formă care se pune-n cuvinte
mai dulce decât mântuirea de păcatele făcute
decât spiritul care mă înalţă prin rugă,

treacă iertarea de la mine la voi toţi
ca o cupă cu miere ce amprenta şi-o pune
pe buzele uscate de vântul tristeţii.

În dimineţile care vin nevăzute pe ape
lumina se desfată şi vindecă trupul bătrân,
intră-n el cu arcuşul de înflorit sunete celeste
ca într-un ulcior din care curge luminos vinul
până când sfârşitul obosit odihneşte-n lut
şi nesfârşitul pleacă odată cu timpul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditez la singurătate

Am crescut într-un ochi de viperă
ca un duşman de moarte,
mi-a rămas teama şi mai ales precauţia
care mă îndepărtează de risc,
în gândul meu nu e loc de întâlnire
e un spaţiu care trebuie să fie sigur.

Supus tuturor greşelilor
meditez o vreme la singurătate
şi deschid pe nesimţite porţile cuvântului,
trec prin ele cu sufletul picurat de tristeţe
până se pierde pe albul hârtiei.
într-un scris ce nu-i al meu.

Ca într-o cădere în beatitudine
caut o stare de imponderabilitate
undeva într-o stea cu numele tău
în care mă regăsesc altfel decât sunt
şi tu mă iubeşti
cu trupul luminos şi înalt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu mă laşi din strânsoare

De la o întâmplare, la zeci, sute
timpul trece şi se cuibăreşte în ele sănătos ori bolnav,
poţi locui în el ca într-un oraş în care-ţi scrii biografia
căutând cu tine-mpreună să depăşim cuvintele,
să pătrundem unde se zideşte-n dragoste poezia
şi unde starea imaginară îmbracă forme de hârtie
în care poţi râde ori plânge cu lacrimi
după pofta inimii.

Lumea-i decojită şi străină de fiecare om,
o matcă în care curge lovindu-se de pietrele sorţii
cu tot ce înseamnă vama lăsată prin ani,
limba are toate mesajele de rugă
puse pentru înţelegerea vieţii şi înălţarea în har.

Tu nu mă laşi din strânsoare,
să mă privesc în vrajba oglinzii
nici să am clipele dezlipite de gânduri
în care se contopesc pe neobservate.

Vorbele calde şi tot ce vor să spună
îmi adaugă lumina ce străbate noaptea
cu raze de lună-n ferestre
prin fiecare geam al sufletului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (16 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

într-o noapte ruptă de îndoieli

Când se întoarce cu spatele
Nu mai văd şi partea din faţă
şi nu se cade să mă ridic de jos
mai mult decât o linie

nu sunt un găsit de ocazie
cu buzunarele rupte de căutare
totul se petrece într-o tăcere locuită

nu ştiu ce poate să se lipească
ca o dorinţă fără sens
oricum nu mă pierd de mine

iubirea e o plagă greu de vindecat
supusă aceloraşi greşeli
pe care le fac în fiecare zi
fără să mă gândesc prea mult

într-o noapte ruptă de îndoieli
pe care n-o mai poţi opri
şi tu guşti din amărăciune
şi nu spui nimic

nu uita să-ţi laşi privirea acasă
poate cineva descifrează orizontul
spre care mergem împiedicaţi
cu inima-n palme

lumea dă din cap şi se miră
cum se poate clădi ceva din bucăţi
strânse dintr-un oraş plecat în afară

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mă mir

În fiecare noapte privesc la o stea
şi nimeni nu ştie de ce,
unii cred că nici n-o văd bine,
dar ea în mod sigur mă vede c-o iubesc
şi întotdeauna străluceşte puternic,
îmi pătrunde pe fereastră
până în pat.

Nu mă mir să mă fi ales ea,
să număr firele de nisip din pustiu
cu băgare de seamă şi sârguinţă
pentru a mă descoperi cu furie
cel care rupe zăgazurile biruinţei
şi zideşte libertatea în simboluri
la care se închină oamenii.

Femeia mă priveşte cu nedumerire,
ştie că acolo sus undeva departe
se leagă şi dezleagă ciudat destine
acceptate fără nicio îndoială ca un dat
la care nu te poţi opune, cel mult amânat
până la un puct nedeterminat
pe sinusoida vieţii.

Tot timpul mă socotesc un câştigător
la loteria vizelor
de plecare la steaua mea ocrotitoare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine o noapte străină

Mă-ntorc cu faţa la bucuriile vieţii
mulţi se adună pe la colţuri de stradă
să-şi povestească întâmplările
care n-au avut ecou.

Oraşul ascultă cu ferestrele deschise
şi se miră,
nu iartă pe nimeni şi-l judecă aspru
pentru ce a făcut sau n-a făcut pentru el,
oamenii se plimbă, văd lucruri noi,
critică autorităţile şi pleacă liniştiţi,
vine o noapte străină
cu gânduri şi planuri pentru ziua de mâine
în fuga de angoasă.

Lumini multicolore se perindă pe la vitrine
e o linişte ca într-o amiază
în care şi păsările dorm,
stelele se aprind şi se sting pe rând
în candelabrul cerului gânditor.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără să cadă cerul pe noi

Dacă nu-ţi pierzi cumpătul
îţi pot explica ce nu-ţi convine
fără să cadă cerul pe noi,
de-o să se sperie păsările.

La mine am destule variante
care nu te lasă buimac,
să navighezi pe mări străine
fără să ştii unde ajungi sau naufragiezi.

Limba pe care n-o cunoşti
o poţi înlocui cu gesturi şi semne
bine conturate şi calme
care spun mai mult decât cuvintele.

Dacă înţelegi ce-ţi spun alţii
eşti cel mai înţelept intrus
împăcat cu gândul că nu-i niciun pericol
şi tot ce se întâmplă
e o curiozitate plăcută şi hazlie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De unde bate vântul

ai putea să-mi spui
de ce porţi pe umeri întunericul
şi nu-l fugăreşti călcându-l în picioare

el se loveşte de ochii fiecăruia
cu o furie oarbă
pe care nu pot să o înţeleg

lumina îmi curge din ei
fără lacrimi
şi nu pot să-i opresc să privească departele

de unde bate vântul
vine praful şi ierburile îl subţiază
oamenii îi întorc spatele
şi nu se lasă orbiţi

poţi neglija întunericul din tine
dar nu neglija lumina
care îţi călăuzeşte paşii.

drumul pe care mergi
nu-i numai al tău
dar vei ajunge singur unde trebuie
şi eşti aşteptat

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Citeşte cu suflet de femeie

Las un poem pe masă,
poate spune mai mult decât mine,
are fiorul subţire al inimii
unde cuibăreşte demult dragostea.

Iartă-mi modul de atingere,
nu ştiu s-o fac altfel
şi timpul trece nepăsător,
m-a învelit nuanţa culorii de foc
care mă aprinde pe rug.

Citeşte cu sufletul de femeie
şi caută printre cuvinte
tot ce vrei să înţelegi profund.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!