Rămân devotată iubirii de oameni până la ultimul inspir. Pun la bătaie tot ce am, fără frici, incertitudini sau insuficienţe. Dau tot, chiar dacă acest infim tot, într-un paradox, nici nu zăreşte desăvârşirea. Sunt recunoscătoare pentru suferinţă, e bun de preţ, trece cu mine toate graniţele atribuite simplei empatii.
Suntem datori cu sacrificii, implicare, devotament şi loialitate. Ore câştigate, validări, mâine ascuns într-o rugăciune printre dinţi de timp. Nu-i o garanţie dar dacă nu dăruim fără reţineri grăuntele nostru de efemer n-are nici un rost.
Mi-e dor de oameni şi de Dumnezeu. Deşi cumva ştiu că ne ţinem strâns de mână, dincolo de ceruri şi lut. Nu ca să fim la adăpost de uitare ci mai curând că să ne purtăm în palme, cu blândeţe, fiorul de iubire din suflete...

Andreea Palasescu (7 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii vin şi pleacă. Ce simplă este în esenţă călătoria aceasta a viselor care aprind cu fiorul vieţii toate apusurile. File de hazard ticsite cu existenţă, trăiri şi prea multe schimbări de impact. E revoltător şi firesc. Noi ştim că mâine e dincolo de efemer şi certitudini, într-o aglomeraţie a sufletelor flămânde. Prea puţini aplaudă înainte de punct pentru că de fapt prea puţini înţeleg. Şi în definitiv, ce folos?
Mergem, alergăm printre gânduri, construim suflete la cheie. Acolo unde altii au lăsat gunoaie şi urme de fericire strivită, într-o zi vor creşte flori în colţ de surâs.
Oamenii sunt investiţii fără preţ. Răspunsul celor mai intense nevoi stă înghesuit într-o bătaie de inimă. Am încredere în tine!
Şi când greşim cu scuze sau nu, ne aducem aminte pe furiş, la adăpostul regretelor tardive cât de mult suntem datorită cuiva.
Pentru că toţi avem de fapt un "cuiva" fără renume şi recunoştinţă care ne-a definit cu grijă principiile. Tu ai avea curaj să recunoşti?
E atât de important să ne regăsim chiar şi în ipostaze fără însemnătate. Am înţeles cât de anevoios e să câştigi respectul şi să rămâi neclintit într-o lume schimonosită.
Şi cumva am înţeles cât de importanţi sunt tocmai acei oameni care au reuşit să-mi aducă lumină în suflet, tocmai când eram sigură că n-a mai rămas nimic dincolo de măşti..

Andreea Palasescu (14 noiembrie 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am săturat de oameni ieftini! Cu buzunare doldora în care au fost aruncate încrederi oarbe, imagini croite cu grijă, impecabil, viclean şi subtil. M-am săturat de succes furat într-o doară, de simplitate închipuită şi de lăcomie. Te rog, lasă-mă să le spun! Mi-e greaţă de mocirlă sufletească, ascunsă sub haine scumpe, mândrie ştirbă şi mâini în care alţii, sărmanii, îşi pun visurile la bătaie. Răbdarea mi-e sufocată de linguşeli, smerenie falsă, suprasaturaţie îndesată în fărâme cât o gămălie de ac. Fărâme de nimic efemer. Te rog, lasă-mă să le amintesc cât înseamnă iluzia asta a perfecţiunii pentru un om nedemn de-atâta măreţie. Fără statui, fără principii etalate în văzul tuturor. Noi când ne facem mari? Când avem loc, în lumea asta haină, plină de ispită şi frumos. Când vrea Dumnezeu. Lasă-mă să fiu furioasă chiar dacă nu-i de nici un folos. Oricum mâine o să-mi pară rău de ei şi de noi, ascunşi adânc, cu discreţie, în fiecare. Dacă accept tot înseamnă că-mi pasă sau le semăn. Aşa-i? Mâine îmi pun mâinile în şold şi mă duc la mine în suflet să fac dreptate!

Andreea Palasescu (19 decembrie 2018)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mergem, alergăm printre gânduri, construim suflete la cheie. Acolo unde altii au lăsat gunoaie şi urme de fericire strivită, într-o zi vor creşte flori în colţ de surâs.
Oamenii sunt investiţii fără preţ. Răspunsul celor mai intense nevoi stă înghesuit într-o bătaie de inimă. Am încredere în tine!
Şi când greşim cu scuze sau nu, ne aducem aminte pe furiş, la adăpostul regretelor tardive cât de mult suntem datorită cuiva.
Pentru că toţi avem de fapt un "cuiva" fără renume şi recunoştinţă care ne-a definit cu grijă principiile. Tu ai avea curaj să recunoşti?
E atât de important să ne regăsim chiar şi în ipostaze fără însemnătate. Am înţeles cât de anevoios e să câştigi respectul şi să rămâi neclintit într-o lume schimonosită.
Şi cumva am înţeles cât de importanţi sunt tocmai acei oameni care au reuşit să-mi aducă lumină în suflet, tocmai când eram sigură că n-a mai rămas nimic dincolo de măşti...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am întâlnit în calea-mi prea mulţi împăraţi închipuiţi. Dar nu-s argat în galantare. Nu mă vând când ştiu că pe toţi ne-a făcut acelaşi Dumnezeu Iscusit şi Bun şi plin de iubire. Suntem datori cu jertfă şi-o inimă la cer în rugăciune dar nu cu inepţie sau smerenie închipuită, pe care nici n-am atins-o cu vârfurile gândurilor.
Îmi plac oamenii care uită răul după ce şi-au asumat bine lecţia. Iartă dar se pun la adăpost preţ de o clipă efemeră, pentru că viaţa e de-a valma din toate unghiurile. Cu binele-i altă poveste pentru că vindecă răni, ne conturează frumos, iartă pe furiş şi crede mereu.
Nu suntem perfecţi dar cine ne-ar iubi fără imperfecţiuni?
Îmi plac oamenii de toate felurile. Dar cel mai mult îmi plac străinii pentru care am lăsat o recenzie pe suflet...

Andreea Palasescu (29 octombrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative...

Nici o floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nici o pasăre nu-i rară, fără de cuvântul vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, dacă nu-i dorit de dor...
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nici o noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici un om nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nici o zi nu e aleasă, fără de iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nici o vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nici o prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Nici un gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş...
Nici o fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nici o iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are stăruinţă.
Nici o soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu, îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu vreau să rămân exact cât mă vezi. Nu suntem reflexie ci transparenţă dincolo de cuvinte. Atât pot. Tu te impiedici de mine şi eu mă agăţ de suflete pe care le simt cu toată puterea. Sunt pretutindeni, în greşeli şi-n albastrul privirilor zgomotoase.
Vreau să fim imperfecţi şi să ne acceptăm reciproc. Îmi dau silinţa. Dar câteodată văd un soi de zel inutil de a mă smulge din mine. Ia ce vrei! Nu-i nici o ironie, dacă-i cu putinţă frângem răsăritul în două. Până ne-or apune fericirile avem destulă vreme să fim OAMENI..

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-am promis un gând cu fiecare asfinţit molcom. N-am ştiut cum altfel să agăţ tăcerile de ramurile unui văzduh albastru, cât să ne adăpostim sufletele. Evidenţele par să fii spulberat fără milă fiecare emoţie firavă. Ca şi cum adevărul ar sta la pândă, dezbrăcându-ne fără pudoare de orgolii surde. Te iubesc simplu pentru mine, necesar, plin de vindecare. Într-o lume care adesea condamnă fără nici un răgaz trăiri denumite de neînţeles. Nu e nici o grabă dar dacă într-o zi m-aş pierde într-o clipā de efemer fără regrete inutile, poate numai ţie aş alege să-ţi fiu alinare cuibărindu-mă într-o bătaie de inimă.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de timp

dincolo de oameni
dincolo de timp
pân" la epuizarea răbdării
în spaţiului îndoit în întuneric

praful cu viruşi se leagănă în aer
zbaterea devine zadarnic gest
şi singur te pierzi în umbra unei cruci
în ziua de azi fără mâine

se împart felii de viaţă de viruşi nelucizi
genunchii se coboară-n rugăciune
de nicăieri nu vin speranţe nici iluzii
şi totul se zideşte între porţi

purtăm stigmate de târziu pe frunte
şi aruncăm cu zarul căzuţi într-un infern
o Doamne am uitat şi nu mai ţinem minte
ce-a fost mai înainte
dar am păstrat cuvinte de dor şi de amin

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocluzie

Când sunt atât de multe ţărmuri şi urmele de paşi le şterge marea
Mă rog în taină sorilor de gânduri să ne strivească cu lumină zarea
Şi peste goliciuni de şoapte, unde prea multe inimi odihnesc
Tăcerile de ieri se fac uitate şi clipe sub apus ne întregesc.
Ne ţinem şi de sete şi de umbră când dogoresc ispite peste noi
Şi ne hrănim pe rând cu răsărituri, la adăpost de zgomot şi nevoi.
Când se-nteţesc atâtea graiuri mute şi flori de câmp pe suflet înverzesc
Mă pierd unde nu-i glas de mângâiere şi tot la tine-n piept mă regăsesc.
Ne ţinem şi de scut sub vrajba lumii când rugăciunea parcă ne înalţă
Şi strâns în pumnii mici de primăvară, un singur Cer muşcă din viaţă.
Suntem un tot, o dulce frenezie, puţin din Har, puţin din moarte
Ne suntem efemer şi veşnicie, unde-i un amalgam firesc de zi şi noapte.
Când ascultăm orgoliile surde ne-am rătăci şi-am îngropa ce-am fost.
Dar ne iubim. Şi fără doar şi poate, fără iubire n-avem nici un rost...

poezie de Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am strâns în tăcere toate amintirile. Separat şi demn, fără nostalgii sau regrete ca nişte oameni mari. Simţeam că n-au nici o noimă cuvintele fade, fără esenţă validă, menite să păstreze mirajul aparenţelor. Timpul o să curgă lent şi lacom, aruncându-ne în braţe de hazard efemer, fără menanjamente. O să uităm. Nu pentru că e impus în legile nescrise ale existenţei ci pentru că altfel, indubitabil ne-am sufoca de nevoie reciprocă. Trăim într-o lume stranie, însetată de critică şi superficial. Ne vom da sufletele la schimb, nesocotind orice glas de gând. Nu-i ca şi cum într-o aglomeraţie de călători prin hazard, n-am găsi un înlocuitor. Tu şti cel mai bine...

Andreea Palasescu (11 mai 2019)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără

Fără noapte, stelele n-apar,
Fără vise, viaţa-i un calvar,
Fără vers, poetul e absent,
Fără mâine, tu rămâi prezent!

Fără Iad, nici Raiul n-are rost,
Făr' a fi, nu poţi zice c-ai fost,
Fără întuneric, nicio rază nu-i,
Fără moarte, viaţa ta-i hai-hui!

Fără păsări, noimă cuibul n-are,
Fără lacrimi, plânsul piere-n zare,
Fără de ispită, sânii nu-ţi tresar,
Fără dulce-n suflet, nu există-amar!

Fără absolut, nici relativ nu este,
Fără vis şi forţă, viaţa-ţi joacă feste,
Fără definibil, nu-i indefinibil,
Fără măreţie, nu e nici penibil!

Fără infinit, n-ai parte de finit,
Fără start, nu-i, Doamne, nici sfârşit,
Fără Diavol, nu-i nici Dumnezeu,
Fără Tine, Mamă, nu-s nici eu!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog nu-mi lua iubirea! Chiar de s-ar strivi sub greutatea orgoliilor mute toate rasăriturile, chiar de s-ar spune în şoaptă adevăruri închipuite. Nu vreau să-mi fie sfârşit lent şi anevoios această lipsă a iubirii nemărginită. Să-mi rămână rugăciuni calde, înălţate din suflet păgân până la usile cerului şi câteodată, cu îngăduinţă, pe gene de văzduh albastru să-mi reazăm visurile firave.
Te rog nu-mi lua iubirea! Ca nu cumva însetat de nevoi primordiale să rămân un biet hoinar în această tragică aglomeraţie. N-am vreme. Ia cu tine bogăţiile, pizma, trufia şi nemultumirile. Îngroapă-le cu înţelepciune departe unde n-ajung nici măcar gândurile nestăvilite. Altfel ne vor cotropi fară regret fiecare acces tardiv de bunătate.
Te rog nu-mi lua iubirea! Mai cu seamă când nu sunt vrednică de veşnicia ei în acest amalgam de ispite. Şi dacă plâng şi sunt furioasă iartă-mă! Poate din mila aceasta nemăsurată o să învăt la rându-mi meştesugul iertării, fără pic de reminescenţe.
Te rog lasă-mi iubirea! Dacă vrei îţi promit c-am s-o dăruiesc neoprit pentru vindecare. Până rămân pustie, săracă şi fericită. Ne-am împărţit! Şi noi ştim, în lumina tainelor noastre că tocmai iubirea aceasta dăruită ne înalţă până dincolo de efemer..

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

I-am spus că în definitiv oamenii se construiesc reciproc. Şi există cumva dincolo de aparenţe şi evidenţe realitatea unei investiţii pe care sufletele o poartă cu sine definitiv prin umbre de trecut, pretutindeni. Nu-mi plac impostorii. Nu pentru că sunt egoistă, capricioasă şi probabil ispitită adesea de impulsul unei vanităţi neglijate. Nici pentru că încă ridic ziduri înalte de tăcere surdă ca să-mi fie la adăpost peticul de emoţie strivită. Nu vreau să fiu altfel. Pun la bătaie tot ce am, în câmpul acesta de incertitudini, bune şi rele, amalgamul ostenelilor mele, în pragul bătăilor de inimă bună. M-ai învăţat că oamenii trebuie să încerce necontenit să fie. Nu trecători simpli sau vânzători ambulanţi de minciuni ieftine. Să fie o fărâmă de tot pentru menirea lor într-o existenţă superficială a iubirii flămânde de reciprocitate. E drept că mi-ai spus să păstrez ceva şi pentru mine dar simt până dincolo de înţeles vădit, că fericirea aceasta a dăruirii fără limite mă ajută să înving efemerul. Nu mă condamna! Sau dacă-i musai câteodată, lasă la o parte raţiunea şi priveşte-mă în adânc de suflet. Las uşa deschisă...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Decaloguri comparative

Nicio floare nu e floare, dacă n-are admiratoare.
Nicio pasăre nu-i rară, fără cântecul de vară.
Nici vântul nu este vânt, dacă bate doar în gând.
Nici izvorul nu-i izvor, de nu e dorit de dor.
Nici o mare nu e mare, fără valuri vorbitoare.
Nicio noapte nu-i frumoasă, dacă luna nu-i mireasă.
Nici omul nu este om, dacă n-a sădit un pom.
Nicio zi nu e aleasă, fără iubire în casă.
Nici o casă nu-i frumoasă, fără de copii la masă.
Nicio vorbă nu e vorbă, fără tâlcul scos din tolbă.
Nicio prietenie mare, nu e fără cumpătare.
Niciun gând nu-i măreţie, fără a lui împărăţie.
Nici un drum cu ocoliş, nu e fără ascunziş.
Nicio fală nu e fală, dacă n-ajunge de-ocară.
Nicio iubire nu-i mare, de nu trece de hotare.
Nici durerea nu-i durere, de nu cere mângâiere.
Nici o dărnicie în lume, nu rămâne fără nume.
Nici credinţa nu-i credinţă, dacă n-are străduinţă.
Nicio soartă nu e soartă, când bate din poartă în poartă.
Nici viaţa nu e viaţă, de nu îţi zâmbeşte în faţă.

poezie de Valeria Mahok (august 2014)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am aţipit pe-o geană de timp, în lumina palidă a răsăritului. Abia aştept să te întâlnesc. În locul nostru idilic, îmbrăţişaţi pe un petic de aprilie molcom şi firav. Te rog să nu mă cerţi! E tardiv şi hazardul ne-a smuls deja din rădăcină prezentul, nevoia acută de iubire şi-n răspir toate emoţiile încă necoapte. A rămas din jumătăţi de suflet păgân o umbră de amintire vie, numai bună de păstrat în buzunarele ticsite cu ieri şi insuficient mâine. Miroşi a iubire şi a pace pierdută printre străini lacomi. Îti bate inima înauntrul sinelui meu cuprins în palme invizibile, limitat de viaţă şi efemer. M-ai lăsat în furtună, cu picioarele goale, rătăcind fără busolă şi ocrotire, într-o lume necunoscută. Uneori sunt stingheră, alteori mă avânt fără judecată printre cuvinte cu aripi tăiate. Ştiu că tu înţelegi. Ştiu că poţi să călătoreşti idilic, pe mări învolburate de gânduri, aşteptându-mi inima mică la ţărm.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu

Eşti prezent mereu: în minţi, în suflete, în noi.
Nu eşti nici bun, nici rău. Ne ajuţi dacă vrem binele
Dar dacă facem răul îţi îndrepţi mâna înspăimântătoare către noi...
Şi ne dai răul înapoi. Şi iar ne ierţi, şi ne aştepţi să fim mai iubitori.
Ne ierţi, dacă greşim, şi vrei să ne ridici din nou.
Fără să ştim.
Nu uiţi nimic neiertător şi uiţi greşeala când vezi credinţă într-un om.
Eşti peste tot: tu vii dacă te chem. Dar nu îmi zici nimic.
Şi nu te arăţi pentru că nu sunt pregătit.

Oamenii cred că tu stai undeva în ceruri, dar tu eşti zilnic printre noi
Eşti înger bun, dar înspăimântător... Ne vrei perfecţi, lucizi
Tu dai viaţă, tu ucizi
Dacă suntem buni ne dai de toate
Dacă suntem răi ne dai durere, boală şi chiar moarte.
Îţi place să te joci, te înduioşezi dacă iubim.
Eşti lângă noi, când plângem.
Eşti femeie sau copil?
Tu ştii planul bun: ne treci prin rău să fim mai buni,
Tu eşti nemuritor, şi vrem şi noi să fim, căci pentru tine
Moartea nu-i nimic, pe noi ne sperie... un pic.

poezie de Iustinian Cruceanu
Adăugat de Iustinian Cruceanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de durere

Câteodată sufăr şi dacă pleci... şi dacă vii;
Uneori sunt tristă dacă plouă sau dacă-i soare.
Câteodată plâng, nici eu nu ştiu, nici tu nu ştii
Ce-mi plouă-n suflet, ce mă doare...

Câteodată sufăr aşa, din senin.
Doar pentru că am nevoie să mai doară.
Când sacul de durere mi-e prea plin,
Mai vărs, atât cât pot, din el afară...

Nu mă-ntreba ce am, o să-ţi spun eu
Dacă voi şti sau... încerc să ghicesc.
Aş vrea doar să rămâi lângă mine mereu
Spunându-mi, din privire!, "Te iubesc".

Dar... ştiu că uneori... şi sacul tău e plin...
Şi fiindcă nu te-ai mai uitat demult,
S-a transformat în pâclă şi venin
Acea nevoie de "te văd", "te-ascult"...

Or... cum să stai cu lacrimile mele
Şi în căuşul inimii să le primeşti,
Când ale tale sunt cu-atât mai grele?!
Atunci... eu simt... că tu nu mă iubeşti...

Dar... dacă tragi de sac să il lărgeşti
Şi-aştepţi, deşi te doare de crezi c-o să mori,
Dacă nu fugi, nu lupţi, ci doar stai să priveşti
Până zăreşti miezul furtunii de fiori,

Dacă rezişti deşi te sfarmă frica
Şi nu poţi vedea dincolo de ea,
Dacă nu urli şi nu faci nimica,
Ci doar... în braţe-ţi strângi inima grea,

Dacă aştepţi, şi-aştepţi o veşnicie
(Vei şti c-au fost minute doar, apoi),
Având doar respiraţia drept garanţie
Şi raza de iubire dintre noi,

Te vei trezi că-ncet, trece furtuna
Şi ai ajuns într-un loc minunat,
Un loc ce-l cunoşteam dintotdeauna
Dar, cândva, şi eu, şi tu, l-am uitat.

În pace, în lumină, să te scalzi
Şi să mă ţii de mână cu putere
Şi-acum, abia, fă-mi loc în ochii-ţi calzi;
Acum iubim. Suntem dincolo de durere...

poezie de Vistiana Long
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea să ne-ascundem lumina sufletelor într-un gând uşor de rostit. Graiul tăcerilor oarbe să curgă molcom fără vibraţia orgolilor, fără temeri şi necunoscut. Pentru o clipă cuvintele vii să ne fie poem frumos, în vidul regretelor. Acolo unde nici ispitele n-au pătruns, chiar dacă timpul le-a amestecat fiorul adânc în trecerea sa.

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am încredere să primesc pe cine vrei tu. Dar te rog, învaţă-i pe oameni să-şi câştige respectul. Să nu creadă că se cuvine să poarte măşti de viclenie sordidă ori să-şi asume merite atribuite semenilor lor. Invaţă-i pe oameni să fie demni, blânzi şi răbdători pentru că fiecare azi e o nouă şansă. Să cadă titlurile, diferenţele impuse, suprasaturaţia. Astea sunt ifose efectiv. Nu eşti de acord?
M-ai construit cum ştim. Asta poate mă face greu de substituit câteodată, ambiţioasă şi un adversar redutabil, nerecunoscut. Nu-i nevoie să ne spunem nimic cu voce tare. O să încerc să fiu om până la capăt. Promit. Nu ştim niciodată când se încheie povestea.
M-am întâlnit cu atâtea suflete hoinare...
Şi cumva fără explicaţii plauzibile m-am străduit necontenit să le merit, să nu dezamăgesc niciodată. Asta am trăit noi? Mulţi au plecat din senin şi-au luat aproape tot după sine. Nici nu ştii ce bine îmi pare. Şi-o fărâmă din iubirea mea dacă le-a rămas în suflet, n-a fost în zadar...

Andreea Palasescu
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu contează cine am fost ieri, într-o vreme uitată ori mâine. Azi! Să iubim azi, să trăim frumos clipele amestecate cu răsărituri, să facem schimb de poveri, cât să muşte şi alţii din fericire. Oricum plecăm. Toţi, fără menajamente sau diferenţe, suntem datori cu acelaşi răspuns. Iartă-mă şi pleacă dacă nu-ţi mai sunt, iartă-mă şi dacă-ţi rămân şi pot atât de puţine.
Ne prioritizăm şi ne tratăm ca pe opţiuni. Depinde de context. Nu-i obligatoriu să mă porţi în braţe de gând, să-ţi aminteşti cu drag, să fii blând şi înţelept în judecată. Dar măcar să fii cinstit cu tine, omule! Dacă mai poţi iubi, nimic nu e pierdut...

Andreea Palasescu (13 noiembrie 2020)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!