Se duse mama
Un poem dedicat finului meu, care azi și-a condus mama spre veșnicie...
Se duse mama-n pulberi și-adâncimi,
Durerea, iat-o... a-nflorit în mine,
Primește-o "Doamne" printre heruvimi,
Măcar acolo, vreau, să-i fie bine.
În ochii mei topiți de plâns... privește
Și odihnește-o... în tăceri de lut
Mereu... ea m-a iubit''Dumnezeiește"
Și cât aș vrea-n amurg... s-o mai sărut.
De poți"Părinte", spal-o de păcate,
De-a mai greșit... cu mila,"Tu"o iartă,
De-atâtea săptamâni, noapte de noapte,
Nici n-a venit... și nici nu mă mai ceartă.
Se duse mama... știu c-a fost chemată,
Pe această lume... duhul îi e floare,
Copil nu mai sunt de-astăzi, niciodată
Și de-acest lucru, sufletul, mă doare.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.