Infinit vorbă hazlie
Când a-ntuneric plânge-n om secundă
ce-n gânduri existența îi veghează
tu urci spre cer din stele pe o rază
rostogolindu-ți lacrima rotundă.
Îți e privirea de altar și trează
îți este rugăciunea-n clipei undă
a curge, piatra morții s-o ascundă,
clepsidra încă să nu știe oază.
Când însă-i a crepuscul cărnii printre
coșciuguri neființe ce-și ascut
îmi pare-n umbre înger nenăscut
în sacrul zar a liniște să intre.
Tăcerile în sânge m-au orbit,
doar duhul meu aleargă-n infinit...
sonet de Ștefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Ștefan Petrea. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.