Infinit vorbă hazlie

Când a-ntuneric plânge-n om secundă
ce-n gânduri existenţa îi veghează
tu urci spre cer din stele pe o rază
rostogolindu-ţi lacrima rotundă.

Îţi e privirea de altar şi trează
îţi este rugăciunea-n clipei undă
a curge, piatra morţii s-o ascundă,
clepsidra încă să nu ştie oază.

Când însă-i a crepuscul cărnii printre
coşciuguri nefiinţe ce-şi ascut
îmi pare-n umbre înger nenăscut
în sacrul zar a linişte să intre.

Tăcerile în sânge m-au orbit,
doar duhul meu aleargă-n infinit...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Oceanul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet de noapte

Când noaptea e-mbrăcată-n clipei straie
pe alb de insomnii tăceri a scrie
ci lutul ne îndeamnă la sicrie,
la orizont mistere se-ntretaie.

Pe sânge duc povara purpurie
la Dumnezeu, din coajă de odaie
suind un miez ce-n linişti se-ncovoaie
spre a luminii coaptă mărturie.

A umbră-n stea, a îngerilor stirpe
cu ochi de cuget pare-n drum că văd...
E-al şoaptelor nocturn de stih prăpăd
un bisturiu de Sus să îl etirpe...

Că şi poeţii Puntea trec din carne
chiar de-a lor urmă zări or să răstoarne...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Nox
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu chema nemurirea căci te vei stinge din clipă

cuptor de astăzi mâine-n stea îl coace
şi ieri era pitit în aur uşii
pe unde-n diamant spre veci supuşii
intrând, se convertesc la sacră pace...
mai zboară Pasărea din jar cenuşii
dar ploi îl sting şi-i scrum de-o clipă-ncoace
ca dintr-o ţigaretă, ce-n găoace
de gură cuvântează fum cu duşii...
acolo,-n Punte care priveghează
un sânge de-ntuneric astupat
mi-e adormirea în crepuscul trează...
femeie, umbra ta o am la pat,
păcatul către tine se păstrează,
un Înger din icoane decupat...

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Atlantis
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înstelări a depărtare - joc de iarnă

A depărtare cerul se-nstelează,
averi de vise vin să bea, enormă
o apă-n diamant ce se transformă
în iarna de pustiu, pe ochi stând oază.

Că la privit e vremea asta normă
de frumuseţi ce-n infinit cutează,
o umbră tălmăcind în glii o rază
culeasă-n văz, cu taina oviformă.

Iar miezul viu în coji ciocnind, să iasă
de verde s-a înflăcăra în tot...
Dar albul încă nu e-n fapt de coasă...

Ci e doar a himerelor complot...
O poezie-n geam, intrând în casă
a dezlipi din geana ta nu pot.

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de Elsa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi de ploaie

Statuie-i amintirea, timp îndeamnă
spre viitor, din ou de azi să iasă
ca umbra ce-n lumină e crăiasă
când frunza-n brâu îmi rugineşte-a toamnă.

Imaculări sub vorbă numeroasă
pe tine-n stih de linişte condamnă...
În poezia nefiinţei, Doamnă
eu nupţial duc lutu-n a ta Coasă.

Iar Dumnezeu, în sacrul domiciliu
pictat e-n a enigmelor pereţi,
pătat de Om cu rugăciuni... Şireţi
se-adună Şerpi cu Mere în sigiliu...

Ci tu, femeie ce-n păcat exişti,
ai ochi de ploaie, uzi de taine, trişti...

sonet de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul ce-şi curge clepsidra

un atelier s-a reprofilat să măsoare nisipul
adeseori nici nu înţelegem
oare cum?

este ora exactă în gama sol major
la limita dintre rost şi spaţiu
într-o dimineaţă printre paragrafe pierdute
un singur tren pleacă în şoaptă
doar el ştie

într-o gară ne aşteaptă scânteia fără răspuns
în demersul spre tăpşan
puterea focului
trecere
oare ştie?

pe coapsele simplităţii – sensuri
lumină
ospăţul poemelor albe cuprinse-n cuvinte
într-o carte
pagină cu pagină ne curge clepsidra
oare cum?
oare cât?
oare cine ştie?

poezie de Vali Niţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce?...

De ce vrei să pari bun
Când gândul ţi-e murdar?
De ce să faci taifun
Când sufletu-i amar?

De ce să urci spre cer
Când aripi nu mai ai?
De ce să fii hingher
Când poţi zbura în Rai?

De ce la orice pas
Durerii să-i dai glas?
De ce să plângi de dor
Când totu-i trecător?

De ce să nu zâmbeşti
Trăind ca în poveşti?
De ce să te opreşti
Când dragoste primeşti?

De ce sa-ti pară vis
Al clipei Paradis?
De ce-n coşmar să stai
Când şanse crezi că n-ai?

De ce ţi-e frica trează
Când Domnul te vegheaza?

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul de Pământ

adevărul face dragoste cu minciuna,
el e Luceafăr şi ea e femeie
înger de Pământ, omul
veghează mirarea
aici Dincolo e un dromader semn de întrebare
spre pustia necunoaşterii de mâine îngerul de Pământ
bea şi mănâncă
la masa sângelui şi a cărnii proprii
cocoaşa interogatoriului de Dumnezeu
o umple-n enigme

în zori de moarte moare somnul
îngerului de Pământ,
îşi va trezi toate rugăciunile
din lumânarea cu lumină etern
urcând în spinarea Domnului
crezământ

dintr-o coastă m-acostează femeia,
are brâu de dorinţă şi prunci,
are toate amorurile îmbătate de neexistenţă când viul
încă mai suceşte minţile cărnii

nu cunosc vorbele de la fântână
când şi unde
e nupţialitatea visului în secunde, fecioare de timp
în haremul sultanului Suflet

tihneşte-n cuvinte a-şi deschide sicriul
îngerul de Pământ

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Angel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel sau fleacuri în formă fixă

Veghează nopţi plutirea ta adâncă,
Femeie,-mi dai merinde spre delir...
Sisif mai urcă-n miezul minţii stâncă,
Peniţa-n alb înţeapă, trandafir.

De straiul fals nedezbrăcată încă
Ci duhul tot cu vorba îţi respir...
Veghează nopţi plutirea ta adâncă,
Femeie,-mi dai merinde spre delir.

Îmi spui iubire-n vis de şoaptă ţâncă
Convalescent pe zări pe căi mă mir
Din palma vieţii îngeri îţi mănâncă
Şi-n sânge-ţi beau al zilelor porfir...
Veghează nopţi plutirea ta adâncă.

rondel de Ştefan Petrea
Adăugat de Pictorul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Funestă

Oh, ca o lamă rece, de bisturiu, mă arde
Privirea ta, din ceruri, de dincolo de moarte...
De-acum trăieşti prin mine şi-n mine vântul plânge
Şi picură din ceruri, în taină, numai sânge.

În ploaie ţi-e mâhnirea şi mângâierea-n vânt...
Oh, nu mai eşti cu mine! M-aşez lângă mormânt...
Îmi plec umil genunchiul şi îţi şoptesc cuvinte.
Tu, în tăcerea-ţi crudă, nu le mai iei aminte...

Şi nu-mi răspunzi, iubite, întunecarea ta
E lacrima e curge tăcut, pe faţa mea...
Sunt singură şi tristă, un jurământ tacit
Te-a luat de-acum în ceruri... Tu ştii cât te-am iubit?!

Şi lacrima tot curge... Şi lacrima tot ţese
Şi adânceşte-n suflet cărările funeste...
M-aştepţi! M-aştepţi, iubite, spre dincolo de lume...
Voi fi a ta! Aleasă unei iubiri anume...

Mă doare existenţa inexistentei umbre!
Ceva-n adâncuri stranii de dorul tău se umple...
Tu nu-mi mai eşti lumină! Eşti înger... Ştiu că vii
Să-mi protejezi destinul în fiecare zi.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ipostaze

în dimineţi de floare tânăr este
parfumul năvălind în om pe nară
şi în grădini îs frumuseţi ce cară
eternitatea dulce, de poveste.

tăcerile acolo-mi te visară,
tezaur de lumină stând în veste
în aer săvârşind mirare peste
sărutul ce ţi-am dat pe vorbă-aseară.

zadarnic plângi de n-ai amaruri hâde
şi nu înmugureşti în tine spini
o jale să îţi fie-n gânduri gâde.

spre senectute dacă urci tulpini
corola-nţelepciunii îţi surâde
dar viaţa ta abia de-o mai suspini.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Pămpălăul
Comentează! | Votează! | Copiază!

Macerări în doi

pe umăru-mi tu tâmpla mică-ţi lasă
pe când respiri de aer catifele,
deasupra limfei intru să-ţi fiu piele
şi cerul în spinare mă apasă.

triumf al cărnii sta în cuib de stele
destine amândouă să le ţeasă
prin toată-a ta şoptire ne-nţeleasă
când adevărul umblă în atele.

iar duhul îţi priveam, alert pe margini,
zadarnic zvon, icoana nu-mi dă bici,
credinţa din memorii e-n paragini.

rostirea-n preacuvinte moi o strici
şi pixelii te-mbracă în imagini,
pe creştet ţii marama unei frici.

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Iolaus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mâine ciung

tăiş de umbre
în carnea amintirii
chirurgicală noapte

bisturiul morţii
amputarea clipei
trup de mâine ciung

rest la plată timpul
dându-i veşniciei
lin se nasc morminte

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La spelunca din văzduh

în goana furioasă a gândurilor tale
ţi-e cugetul în stele dar vătămat de criptă
în amintirea cărei, de mâine-n azi înfiptă,
adoarme raţiunea în visului petale.
mormântul locui-vei cu plumbic al tău sânge
din ochi ţi se vor şterge a sinelui lecturi,
o salcie ce ramul la vârf spre-afund răsfrânge
spre apă de secunde cu dumnezei mature.
eu sunt bolnav de tine-n distanţelor altar,
mi-ai scris...
făr' a-ţi răspunde mă sting în sacrificiu
iar duhul mi-e de îngeri cu rost sedimentar
căderea unei pietre sisifică mi-e-n viciu.
ci-n zodie de oameni doar ne-aruncă
în pisc de arbori, în văzduh speluncă

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Bacchus
Comentează! | Votează! | Copiază!

Materia trează

Materia trează sufletul ne veghează
şi pomii ostenesc să dea-n floare
planeta albastră sub unicul soare –
iubirea măiastră din genunea albastră.

Cum un cuvânt
cândva nerostit,
prin noi răsărit
şi unicul soare ne va fi asfinţit,
ca pomii daţi în floare –
albastră ninsoare
de la infinit la infinit.

Materia trează
sufletul viu ne veghează
cu genunea albastră,
iubirea măiastră – unicul soare
adâncului omului fără sfârşit,
cel carele încă deodat´ răsărit,
ca un cuvânt dintr-un timp nerostit,
va fi asfinţit infinit,
în genunea albastră – la infinit.

poezie de Dumitru Găleşanu din Pe corzile luminii (octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Galesanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă vă rog să plâng

Să mă lăsaţi vă rog să plâng...

Să mă lăsaţi vă rog să plâng
Cum plâng doar florile din crâng,
Când gerul le ucide orice speranţă,
Şi nu au nici o şansă de a reveni la viaţă.

Sa mă lăsaţi vă rog să plâng
Văzându-mi zilele cum trec pe rând
Iar înapoi să le aduc nu pot
Clepsidra s-a umplut de tot

La jgheab de amintiri privesc
Nimic ce să-mi surâdă nu zăresc,
Doar sufletul rănit până la sânge,
Prea plin cu lacrima ce încă curge.

Doar un regret mai am când am să plec
Şi doar un gând mă însoţeşte permanent,
Regretul ca trecând prin asta viaţă
Clipa de fericire să o simt n-am avut şansă...

poezie de Dorina Omota
Adăugat de Dorina Omota
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar ploaia mai poate uni

când Dumnezeu răstoarnă lumina în oameni
te ascunzi în frica unei tenebre, prea toate-s în văz şi lutul
aleargă înaintea asfinţirii

rostogoleai cuvinte în
jelania păsării de a fi
pe uşa din spate a clipei de fiinţă evadează
insecte de suflet
roua moale a nemuririi apleacă petala gândului
raţiunea e o secundă a mirării

vorbeşti pe limbi de ceasornic
trezind emoţia copilului în ajun de mâine
îl aşteaptă fericiri de soare în zori
când se deschide corola luminii spre floare,
clipa aceea unică a dezlipirii dintre cer şi pământ

doar ploaia mai poate uni
ce s-a despletit între noi

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Paparuda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rapsodia luminii

drumul spre lumină e pavat cu rugăciuni
cu ample sentimente din iubirea curată
nu supăr universul nu fac stricăciuni
în creaţia divină veşnic binecuvântată.

la răscruce de gânduri se află Cristos
cu alaiul de îngeri ce cântă în cor
e triumful dragostei, elixirul gustos
ce curge prin sânge ca un magic izvor.

sărbătoarea luminii îmi curge prin vene
nu-i nici o fericire ca în zi de Paşte
când mântuitorul învie printre gene
şi pretutindeni natura renaşte.

razele dansează printre triluri codrene
un înger al dragostei în mine se naşte.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Homer şi Beethoven

E noapte, Homer scrie
poema Iliada,
frumoasă ca o zee,

în ochii-i trişti şi umezi
citeşti şi-o odisee.

Lui Beethoven, amarul
clepsidra îi inundă,
cu lacrima lui Homer,
se întâlneşte-n undă.

Ce-i viaţa fără văz,
oftând, Homer ne spune:

"O rază ce apus-a
când eu m-am întrupat,
o stea ce răsărit-a
în ochiu-mi înnoptat"...

- Ce-i viaţa, Beethoven,
când fără de-auz rămâi?

-Oceanul de tăcere
sub vâslă de galere,

cea linişte răstită,
venită de acolo,

cea linişte-ncordată
ca arcul lui Apollo.

Cămilă ce mă poartă
pe drumul din pustie,
eroica-ncercare
să dau de apă vie.

Auzul răstignit
pe sunetul furat,
timpanul ce percepe
doar şoapta din oftat.

E oda bucuriei
că pot şi-acum crea,

tristeţea să n-aud
când veţi aplauda.

poezie de N. Petrescu-Redi (31 martie 2020)
Adăugat de Njcolae Petrescu- Redi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul unui sfânt

Se închină-o secundă
Spre-un pas infinit,
Vibrează pe-o undă
"Un rob fericit"
Ce-n Rai se scufundă.

epigramă de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Marin Oprescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Con orbiri literare

uneori făptuiesc suicidul
la sânul ciudat al îmbrăţişării tale,
mă reîntorc la tine în viaţă,
moartea umblă în papuci de casă prin odaia cu lebede
luntrea e încă departe iar luntraşul, beţiv,
în largul de ape de leaturi aruncă
ca în mal, de ancore-a morţii poruncă

zidind mănăstiri, sentinţe-n gingii
(dinţii mi-au emigrat încă din vremuri eterne-n efigii)
tiptile-n nimicuri de dricuri
şi-mi eşti în cuminte de rai,
mi-e piatra mai moale, căzută-n lăuntrul
pletelor tale de grai
şi pielea-ţi era mai moale la strai

doar noaptea voiaja perpendicular
pe umbre
şi taina e-n clar

poezie de Ştefan Petrea
Adăugat de Persefona
Comentează! | Votează! | Copiază!