
Ascult
ascult nimicul într-un peisaj contorsionat
cu suspine de calcar
pasiunile politice defilează prin oraș
o structură erotică se desprinde dintr-un perete nostalgic
zâmbetul căutat e o nălucire dincolo de privire
nefrumosul e întrupat într-o mulțime de coafuri la fel
înclinate pe același fel de mers sacadat
amarul se scurge din tivuri descusute cu miros de legume
și așchii de răutate ce sar ad-hoc la cozi după tigăi teflonate
sau atingeri de moaște minuni
visarea e brăzdată în trecere de-o bluză rece de mătase
și niște versuri absolut normale apărute din vid
la atingerea unei mâini moi de catifea
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare

Amestec de stare
am consumat îngerii
dintre ochelarii mei și ai tăi
am încurcat gândurile
într-un amestec de turn babel
îmi ascut singurătatea
în cuvinte îmbrăcate ce nu se pot uda
asistând la timpul ce curge prin trup
dansând în corole pe mâini și pe față
golul etern curge prin palme
hiperbola memoriei smulge din mine copacii
care se nășteau neîntrebați
prezentul curge neclintit într-o structură
fără importanță
luând orice formă
nespânzurată de vreun vis.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau
stau în apropierea liniștii tale
migrez sunetele într-un loc neumblat
pe o linie dreaptă
timpul dezordonat îmi așază bărbia în mâini
și gândul mi-l plimbă necenzurat
plin de ruine
în luciri de iad
sertarul potolit din scrinul suit pe vârfuri
umplut cu versuri se face gălbui
adio zare silită să m-aștepți
te lepăd din privire cu tot cu cer și stele
mă spăl de geometria ta în cifre
mă leg de cuvânt ca de-o sfoară
ținând-o în mâna dreaptă întinsă
ca și când aș putea să te ating când nu ești.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Același...
Se scurge timpul
Printre picăturile de patimi,
Printre litere de-o șchiopă,
Între fantezii și transparențe...
Se scurge ca laptele
De pe buzele unui copil
Însetat după viață...
Ca vinul gros
În vâltoarea lui temerară...
Se scurge ca ceaiul
De pe buzele unei cești
Pline de amintiri...
Acest timp,
Ce dăinuie în noi,
În tot ce sulfă
Și poartă aureolă...
Acest timp scurs
Ca un cântec de leagăn
În cadență barbară,
Se va mai scurge,
Cântărit într-un fel sau altul...
La fel de absent,
La fel de rostit...
poezie de Vasile Zamolxeanu (5 noiembrie 2016)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tren
Se scurge gând pe șine drepte
De-un paralel concomitent,
Pierdute-n halte de-accident
Dintr-un vagon, pe uși, pe trepte.
Coboară-n ritmul sacadat
De reuniri, de despărțiri
Trecute din sosiri, porniri
Prin gări, în ritm d-accelerat.
E-un foc continuu d-energie
Se încărcând printre duete
Ce nu se știu... Doar din tichete
Se combinând, fie ce-o fie!
Este-un ecran de peisaj
Ce-aleargă-n spate, se rotind...
E-un dor de-a sta într-un colind
Regretând stop într-un triaj.
E-un drum deja prestabilit,
E locul de-a cunoaște lume;
Să bei o bere-n ritm de spume...
Să te lași dus de-un "vagon lit".
E visul în miriapod,
Un ascunziș de-o aventură
Așa-ntr-o doară, doar o tură...
E-o amintire-n timp... Un pod.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gol
În spațiul întins, tot mai departe de mine,
viața înaintează în genunchi, în coate, în degete,
în articulații nevăzute.
Uneori se protestează îndelung și neauzit.
Bisericile adună tot mai multe femei,
iertându-le păcatele din gânduri.
Se moare cu mai multă, sau mai puțină credință.
Mâinile mele rămân lângă mine
așteptând o întâlnire de gradul trei,
într-un univers contorsionat și nemilos.
Intersecțiile neclarificate îmi apasă umerii,
acoperind și dezvelind ferestre.
Pe marginea unei alegeri visele se frământă
cu pământ și cer.
Un gol navighează prin tălpi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Imagine
sunt travestită într-o imagine
de liniște, într-un miraj argintiu.
clipei rebele i-am întrerupt oxigenul
spre a nu sfâșia prezentul.
un cuvânt dezbrăcat de sunet
atârnă-n gol,
aerul rămâne destrămat într-un repaus armonic
gândind infinitul.
sunt într-o nebuloasă ce comunică cu albastrul
dincolo de starea cuvintelor, fără chemare.
în palme pustiu
și o sete întârziată pe profilul ce nu trece dincolo de inimă.
străzile se sting pe rând.
într-o închipuire din bucăți
neopritul gând intră mereu pe cealaltă parte,
rotindu-se pe locul gol.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Un gol
tristețea circulă ca o boală
prin ziua cenușie și rece
segmente de orizont se năpustesc în ochii mei
cuvintele se roagă să le scot din iluzii
tăceri rotunjite despică aerul
creând imagini de fugă
tu ești într-un spectru nedescifrat
recompus pe curcubeul colorat de gând
în felul tău de a merge traversând nimicul
universul meu ghemuit e gata de zbor
ipoteze neflexibile se agață de tălpi
liniile drepte se rup pe verticală
un gol izvorât din neant
îmi caută umbra și-o înghite.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Și mai departe
și mai departe de dincolo
printre fisurile rămase libere
amețesc luna logodind-o cu cerul meu
alteori iau din anotimp drumul stivuit cu memorii
și caut copacii cu simfonii pe crengi
și las nimicul în urmă
storcând staticul cuvintelor ce dor
pe foaia albă goală
nu mă pot vindeca de golul etern
de aerul verde ca o prezență
adăugat respirației
realul vocii întrupat în cuvinte desfăcute-n comete
urcând spre cer
de tine de toamna și iarna ce vine
scriu pe criza de timp în haina mea veche
despre vidul dintre silabe
și acel ceva înfrunzit în strigăt de moarte
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Locuiesc într-o sferă
Locuiesc într-o sferă,
Tangențial, un punct atinge cerul
înlesnind poemului să modifice
cuvintele pe la spatele meu,
despletindu-se în lume.
Ploaia cade în cercuri, ca niște puncte mari
îndoind bulevardele orașului.
Amestecat în zare plutești ancestral în visarea târzie
când spațiul fără profil revendică țărmul.
Deznodământul verde rămâne
o pată finală risipită în ceruri.
Vidul înghite rămășițele ude
și nicio apă verde nu mai coboară din nou.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Sonet la întâmplare
Dintr-un volum de versuri, doar sonete
Citesc în noaptea asta. Cât să-mi treacă
Tristețea mult și oful... doar oleacă...
Apoi întorc oglinda din perete.
Alunecos, ca firul de mătase,
Din cupa vieții-mi picură amarul
Sperând zadarnic să-mi arate zarul
În loc de "unu-unu","șase-șase".
De mult aștept din ceruri o minune
Trifoi cu patru foi să îmi răsară
Dar soarta, văd, se ține doar de glume...
Îmi dă doar ierni în loc de primăvară
Și mă trimite rătăcit prin lume.
Apoi mi-aruncă-n silă zarul iară...
sonet de Mihail Mataringa (5 martie 2013)
Adăugat de Mihail Mataringa

Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *
Ce îmi place, iubite,
Când mă vrei absolut,
Când mă dezbraci de haine,
Și mă-mbraci în sărut...
"Îmbată-mă cu tine,
Puțin câte puțin,
Eu, alcoolic notoriu,
Tu, sticlă de vin.".
Îmi iei ușor șuvița,
După ureche-o dai,
Și mă privești de parcă,
Aș fi înger din Rai.
"Frumoasă ești, femeie,
Cum alte femei nu-s,
Deci mă declar, pe viață,
De ochii tăi, sedus!".
Mă iei ușor pe brațe,
Călcând printre petale,
Spre patul de satin,
Hapsân de trupuri goale.
"Pe pielea ta, iubito,
Lasă-mă să-ți gravez,
Atingeri păcătoase,
Atingeri de-amorez...".
Te simt apoi, cum curgi,
Pe trupul meu; cascadă;
Mă răcorești, arzând,
Tu prădător, eu pradă.
"Miros a tu, divino,
Miros a cer, a mir,
Miros a veșnicie,
Miros a trandafir.".
Ce îmi place, iubite,
Când mă vrei absolut,
Când mă dezbraci de haine,
Și mă-mbraci în sărut...
poezie de Andreea Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Păsări de abis
ne vedeam la capătul zilei
într-o absidă,
uneori
te așteptam la capătul puterilor
într-o trecere a vieții
prin fața ochilor.
te credeam centrul absolut al
Pământului,
tu mă luai drept
punctul de sprijin
al singurătăților tale.
erai ca trecerea unui inel
prin degetul destinului,
eu eram doar fulgerarea unei păsări
de abis
prin inima ta
într-o secundă,
tu te lăsai săgetată
de trecerea anilor într-un zbor,
eu te țineam pe brațe
să nu te ascundă norii de fluturi.
tu aveai obsesia puterii cuvintelor,
eu aveam impresia unei iubiri
suspendate în aer.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Se moare
se moare din nou
se moare în cerc,
cu genunchi coborâți și fruntea plecată
în locul surd și orb,
în fața sfinților cu o mie de chipuri.
spațiul se umple cu miros de pelin.
mor cifrele, moare mișcarea,
timpul se dăruie sfârșitului.
masca, e scoasă
vidul se adună în ochi,
reculul te trece prin zid,
încremenește amiaza zdrobită de perete.
din cuvintele verzi sar cristale de sare,
tristețea dansează nepăsătoare,
glasul copacilor singuri topesc albul hârtiei.
scriu subțiind literele,
scriu după gratii.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Depărtarea
depărtarea e sfâșiată de brazde
din ce, în ce mai lungi.
fărâma mea de cer aduce zăpadă,
năluciri mai plutesc fără milă,
cuvintele scumpe au rostuiri trecute.
într-un peisaj al uitării,
neliniștit întunericul țese o pânză acoperind ochii,
picături de întuneric construiesc un echilibru rece,
printre cuvintele ce dor și cele însetate de iarbă.
desfrunzirea prăbușește înaltul
întinzând arborii pe obraz și transformând în cruce săruturi.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora mea
lichide nechemate pătează
imaginea unei plutiri.
aștept isprăvirea cuvintelor încarcerate-n gesturi.
la fiecare plecare răsare durerea
în timona cu simțurile mele seduse
de metamorfoza unei clipe eterne
venite din gol.
prin oraș cad linii ferate,
uneori sparte ca gândul meu orb,
vorbind încet să nu mă trezească.
ora ta mă apasă ca o piatră.
trec prin jumătăți diferite
jumătate beznă, jumătate lumină,
descrescând în vechi imagini
ce se destramă-n ora mea de vis.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Zgomot de fond
După fiecare iubire rămâne un cearceaf zbârcit
În care s-au chircit câteva nopți de dragoste
Fragile, neputincioase, ca niște pisoi fără ochi
Degeaba mi-am cumpărat ceas care ticăie
Pentru că el nu-ți imită bătăile inimii
Degeaba am învelit lângă mine sticle calde
Pentru că ele se răcesc spre dimineață
După fiecare iubire rămâne o pagină albă
O pagină albă în care simt nevoia să îndes
Ca într-o valiză tot fel de povești alandala
Ca și cum m-aș muta în alt oraș necunoscut
Și îndes tot felul de vise usturătoare
Și e ca și cum aș trece cu degetele prin
Plante urzicătoare și nu prin amintiri
Sau poate rămâne doar un perete, da, acel perete
Care strălucea în lumina cărnii, mereu la locul lui, ghemuit
Aproape fără drept de apel în toată făptura mea
Niciodată cucerit, un fel de redută de care
Niciodată nu pot trece, ar însemna
Să dărâm tot blocul și-n același timp și pe mine
După fiecare iubire rămâne o coroană de spini
Pe un trup imaculat, străin, gol și încă plutitor
Subțire, ca un gât lung de lebădă, undeva în depărtare
Poate pe un lac sau pe o foaie mototolită
Până la urmă după fiecare iubire rămâne o mare mizerie
Închisă bine între copertele unei cărți a cărei limbă
Într-o zi ți-e total străină, doar un zgomot de fond
Iar urmele mele lăptoase pe gresia rece clipocesc
Zi de zi, nu se șterg cu anii, și îngerii le-ar linge
poezie de Carmen Sorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul cel mai iubit reprezintă superlativul absolut al unei vieți. Oricâtă pasiune ar exista între un bărbat și-o femeie, judecata își situează la un moment dat partenerul numai pe verticală. Nu-ți poți închipui cum se șterg din tine senzațiile... E de necrezut cum uită trupul. Ceea ce-ți rămâne dintr-un om e ceea ce-l abstrage din animalitate: gândirea lui, cuvintele, gesturile. Orizontalitatea erotică este cel mai perisabil element al unei legături. Ai să vezi într-o zi că numai spiritualitatea rămâne într-o iubire.
Ileana Vulpescu în Arta conversației (1992)
Adăugat de Genovica Manta

Comentează! | Votează! | Copiază!

De cealaltă parte
de cealaltă parte a stelei căzătoare
ești suspendat între orizonturi,
migrând cot la cot cu destinul,
până la pierderea cerului cunoscut.
prin fanta îngustă țâșnește amarul
din viscolirea trezită printre răni.
ochii iubirii au adormit la graniță,
acolo unde se termină albul.
prin fereastra crăpată nu trece nicio pasăre.
straniu joc de flăcări din sânge
e scris în poemul înarmat cu slăbiciuni.
cuvintele se întind dincolo de ziduri
spărgând aerul stătut
într-un ecou al dreptului de mâine.
pe nedrept luna se rostogolește în deșert.
prin târziu aleargă iluzii și-o amețire de cătușe
pe sinuosul drum către abis.
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul s-a oprit
a obosit pământul
ziua a refuzat soarele
zidurile s-au adunat degrabă astupând poarta
totul e indigo
ultimele forme de viață verde
după raționalizare
au devenit hârtie de scris
o structură necunoscută peste oasele mele respiră acum
destrămarea are reguli ce nu le știu
timpul s-a oprit într-un țipăt aflat în cădere
ursitoarele mi-au pictat pereții demult
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Am mers împreună
am mers împreună prin nori
ne-am reciclat pașii din singurătate
am trecut peste eroziunea reală
scanată vizibil în accesorii
am ars epuizați pân" la detalii
devenind fantome de fum
scrumul rămas a sărutat
copacul cu frunze vorbitoare
amiaza e tot albă
dar fără umbra verde plecată cu noi
poezie de Oana Frențescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!