Zori
Ploaia din nou (caldă sau bună?) șterge amintirile toate.
Ploaie dezvelită sub stele fără cuvinte,
Dorul mi-l poartă către apele mute
Și pentru glasul firav al iubirii
Cântecele urcă din nou, doborând iarna.
Peste golul rotit spre soarele palid
Mai cad picături pline cu sevă
Ca și cum nu le-ar mai primi niciodată.
Ridic brațele cunună spre cerul umezit de lacrimi...
Aștept ca foșnetul vântului să surpe
Durerea plesnită de anotimpul trecut.
Mă așez cu fața către soare,
Deschid pleoapele și-l privesc:
E sufletul tău legănat de arcuirea timpului,
Sufletul tău deșirat în vânt,
Ca-ntr-o mie de glasuri, chemarea,
Purtând-o către zori.
poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Corina Mihaela Soare. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.