Zori

Ploaia din nou (caldă sau bună?) şterge amintirile toate.
Ploaie dezvelită sub stele fără cuvinte,
Dorul mi-l poartă către apele mute
Şi pentru glasul firav al iubirii
Cântecele urcă din nou, doborând iarna.
Peste golul rotit spre soarele palid
Mai cad picături pline cu sevă
Ca şi cum nu le-ar mai primi niciodată.
Ridic braţele cunună spre cerul umezit de lacrimi...
Aştept ca foşnetul vântului să surpe
Durerea plesnită de anotimpul trecut.
Mă aşez cu faţa către soare,
Deschid pleoapele şi-l privesc:
E sufletul tău legănat de arcuirea timpului,
Sufletul tău deşirat în vânt,
Ca-ntr-o mie de glasuri, chemarea,
Purtând-o către zori.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e ploaie

Mi-e ploaie toată poezia,
În vers mă picuri cu-nţelesuri
Şi-mi verşi un pic din nostalgia
Tot timpului pierdut în mersuri.

Mă picuri ore-ntregi cu vorbe,
Din doi în doi iar numeri ploaia,
Împerechind doar slove ude
Sperând să ştergi din gând văpaia.

Îmi picuri şoapte peste noapte
Şi visele-mi pudrezi cu ploaie,
Să-nmoi din dorul către mine
Spre dimineţi scăldate-n soare.

Îmi picuri toamna să se ducă
Pe-alei de frunze-npăturite,
De ţi-ar plăcea dulcea culoare,
În galben, versuri aurite.

Şi poezia mi-e o ploaie
Şi dragostea de picuri plină,
E tot o apă curgătoare
Şi numai toamna e de vină.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul

Să sărut un strop de ploaie caldă,
Să mângâi cu faţa o rază de soare,
Cum marginea lumii o prind între mâini
Privesc cerul şi-l număr şi-astept,

Să dau crezare iubirii
Doar ca să smulg un surâs nedreptăţii,
Un dulce popas e neantul,
Prezuma secundă în frumuseţea vieţii.

Peste buze umede şi diafane,
Arunc latent respectul meu şi al timpului,
Că nu sunt om, sunt zeu,
În secunda sărutului tău.

Calc peste ape, merg către soare,
Ajung să întârzii mereu,
Dar viaţa mă calcă-n picioare,
Să plâng şi să râd, cam asta sunt eu.

Mă tulbură norii, de la atâta ploaie
Şi-n fiori de fluturi, aştept blândă ta rouă
Să-mi zguduie părul, să simt dar şuvoaie
De apă, de nalbă, de... Doamne!

poezie de Florin Mihai Gebescu (10 ianuarie 2019)
Adăugat de Florin Mihai Gebescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cunună de lacrimi (poetei Nina Cassian)

CUNUNĂ DE LACRIMI
(În memoria poetei NINA CASSIAN)

Se ofileşte frunza-n copacul vieţii,
când rădăcina nu poate să-l hrănească.
Orfani de mamă vor fi de-acum, poeţii.
Că sufletul ei plecat-a să renască.

O ploaie de stele se revarsă-n ape,
din sufletul stingher înălţat către Cer.
De îngeri şi zei să fie mai aproape,
veşnicia-şi duce în lume de mister.

Cunună de lacrimi îi împletesc şi eu,
poetei ce scria gândurile sale.
Dar când încerc să o aşez pe capul său,
se transformă-n vin de Sărbători Pascale.

Vinul de lacrimi îl torn la rădăcina
copacului cu frunze îngălbenite.
Din frunze ruginii încerc să scriu NINA.
Dar vântul le duce în zări nesfârşite.

Furtună de lacrimi din Cer se porneşte,
să ude copacul cu veştede ramuri.
De ploaia zeilor se-nalţă şi creşte...
în el să cuprindă cât mai multe neamuri.

Pe Doamna Poeziei, azi o priveghem,
că multora ne-a fost ca o mamă bună.
La făclia artei mai bine să veghem,
de-a nu fi stinsă de vânt sau de furtună.

Prea mulţi copaci se frâng şi se transforme-n cruci,
de parcă Pământul e un imens mormânt.
Copacul vieţii-i scară, către Cer să urci,
că arborii puternici nu se frâng de vânt.

17. 04. 2016 - Încetarea din viaţă a poetei NINA CASSIAN

Maria Filipoiu/ Memorii înlăcrimate

poezie de Maria Filipoiu din Memorii înlăcrimate (17 aprilie 2016)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi spune luna, noapte bună!

Voi adormi strânsă-n braţele mele
Şi luna cu-n surâs îmi va vorbi de stele,
Îmi va vorbi de tine, de soarele din cer
Ce fuge în tristeţe când cerne ea mister
Şi pe-negrita boltă doar ea cu păr bălai
Apropie pământul cu florile de mai
Şi-i pune o cunună, în jur lumină blândă,
Să doarmă în tăcerea a nopţii haină surdă.

Îmi spune luna-n şoaptă:,, noapte bună!"
Eu o privesc cu zâmbet, admir a ei cunună,
O-admir într-o tăcere ce-mi pregăteşte somn
Cu stelele surate, privesc cerul s-adorm,
Închid pe ochii-mi pleoape, le mai deschid puţin,
Zâmbesc la lună şoapte şi ochi deschişi mai ţin,
Mă mai foiesc puţin şi iar nu mă mai mişc,
Apoi se-ntâmplă totul şi nu mai ştiu nimic.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chitara

Vine iarna peste mine
Dar ce vară aş vrea să-ti fiu
Dezvelită de veşminte
Sub un soare auriu

Vine iarna braţ de ţurţuri
În genunchi la patinoar
Ridic ochii către ceruri
Totul este în zadar

De-aş ajunge-n primăvară
Să-mi pun sălciile-n plete
Adieri de vânt, chitară...
Ochii tăi să mă desfete!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate aspiră către soare

O pasăre în colivie
Nu mai poate ca să zboare.
Mai mult moartă decât vie
Nu mai caută spre soare.

O floare fără lumină
Se veştejeşte şi moare.
Nu mai poate să-şi revină
Dacă-i lipsită de soare.

O femeie iubitoare
Cu o gloată de copii,
Îi scoate pe toţi la soare,
Să le facă bucurii.

Oricare vieţuitoare,
Fie plantă, sau ce-o fi,
Toate-aspiră către soare,
Să rămână mereu vii.

Tot ce trăieşte şi creşte
Are nevoie de soare.
Dacă soarele lipseşte
Nu este continuare.

Cât soarele continuă
Să încălzească pământul,
Viaţa e perpetuă,
Cum Dumnezeu ne e Sfântul.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pulberi

De drumuri secţionată
Cernută şi dispersată
Căi multiple-mi trec prin vine
Şi mă-mping forţat spre tine.
Drumuri strâmte, răsucite
Mi se-aprind tainic-de-orbite.
Cântec mesager spre lună
Plâns de lup crescut la stână
Eşti tu, mic, încovoiat
Descărnat şi re-ncarnat.
Drumuri răsucite-n mine
Drumuri mereu către tine
Toate au făcut un plan
Să dărâme ce mai am.
Templu-i lut, stins pe podea.
Acum, sunt polen de stea.
Sufletul tău, volbură
Mi-l ia-n vânt şi-l mătură.

poezie de Luminiţa Soare
Adăugat de Laura Radoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarăşi

Iarăşi gândurile bat,
La o poartă nedeschisă,
Iarăşi sufletul plecat
Să te caute, te-aducă

Iarăşi tristă şi pierdută
Pe aceeaşi întrebare,
De ai ştii cum sunt tăcută,
Fără dor de ploi şi soare

Iarăşi în tăcerea mea,
Ca o neagră nebuloasă
Văd o rază, raza ta,
Este atâta de frumoasă

Iarăşi tu nu îmi dai pace,
Iarăşi tu te-arăţi, revii,
Cu lumina ta de ace
Coşi un dor şi-l ţii, mi-l ţii...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul plânge după tine

Stropesc cu lacrimi de iubire,
iar cerul plânge după tine,
durerea mea mi se revarsă,
iar inima greu m-apasă.
Ploaia strigă spre infern
eu te-am pierdut într-un blestem.
Sufletul meu s-a destrămat,
de-atâta plâns m-am săturat.
Nu pot să uit privirea ta,
ea aduce acum durerea mea.
Vreau zâmbetul ce mă-încălzeşte
şi inima ta ce mă iubeşte.
Fără iubire vreau să mor
privind spre cer la negrul nor,
cerul revarsă lacrimi reci,
şi ar vrea să nu mai pleci.
Nu văd soare sau lumină,
nici o zi de soare plină.
Şi te am mereu în minte
cu acel foc mereu fierbinte.

poezie de Eugenia Calancea (18 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sufletul plânge aşa, uşor,
Poate după Tine.

Însă Tu eşti ca apa ce-i cuprinsă
Dincolo de nori:
Nu eşti nici ploaie lungă,
mocănească,
tristă
Nici recea cădere de apă,
Ce toamna te-neacă,
Ci poate că eşti
Caldul respir al cerului către glie,
Ce-n zori,
Înainte de soare,
Cu Aurora se joacă.

Apă eşti şi apă împrăştii,
Apă Vie ce-n vin se preface.

Şi nu simt a Te fi pierdut printre sloiuri...

Poate că eşti volbura furtunii
ce-n mal de bazalt,
Poartă orice falnic catarg, spre înalt.

Nu mai ştiu Ce eşti
Doar că apa Ta mă face
Sa fiu viu,
Din spre trecut, spre prezent,
găsind o cale răsare
Spre a făuri viitorul
Care îţi poartă chipul.

poezie de Ilarie-Adrian Frone
Adăugat de Batman
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorul meu

Suspină-n adâncul meu dorul
Şi-mi cuprinde fiecare gând,
Nu ştiu cât de-nvins mi-e zborul
Că-n suflet mi-e urgie şi vânt.

Îmi înalţ ochii şi privesc zarea
Nici norii parcă nu-s la locul lor,
Furtuna mea cuprinde marea
Şi valurile mă poartă de zor.

Plutesc către larg în voia sorţii
Încercând să-înec dorul din mine,
Dar el răzbeşte şi-n faţa morţii
Şi mă readuce către mal cu bine.

Dorul înfuriat, urlând îmi spune:
Făr' de mine nu există iubire,
Soarele n-ar răsări, n-ar apune
Iar tu n-ai gusta a iubirii menire!

08.09.2020

poezie de Camelia Boţ (8 septembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul

m-am rezemat de gânduri
cu aripa de sânge întinsă peste mare
peste câmpia ce încă mai plângea în soare
în infinitul unei clipe
tot căutând cărarea către întinsa zare
eram un zbor tăcut în lacrima privirii
se aşterneau pe lespezile goale
tăcute convorbiri
la capătul tăcerilor pierdute
în lunga noapte către libertate
ciopleam o candelă din lutul milenar
ai unor sfinţi uitaţi în calendar
mai sfărâmam în gând cuvinte mute
păşeam prin adieri de suflet spre lumină
mai ancoram în vatra goală
un val, câte o corabie resemnată
de lungul drum al zării către soare
purtând spre alte mări
pe adormiţii din cetate
pe braţe de lumină se pogoară
din cerul înalt un cor de îngeri
se aşezau pe coama serii
cântau câte o poveste mereu neterminată
aici am învăţat să zbor
am înţeles şi Necuprinsul
şi am rămas cu voi să plămădesc dintre cuvinte
surâsul clipelor eterne

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerii nopţii

Mai spune-mi, iubito încă o data
Ca ne vom reîntâlni in noapte.
Mai lăsaţi parul să-ţi acopere sufletul
Cu vocea ta frumoasa,
cânta-mi încă o data
Eşti ca o candoare, spre cer ma conduci
Prin frumuseţea versului tău,
in drumul spre Soare,
spre Viaţa unităţii divine.

Hai sa-mi dai mâna şi sa ne descoperim
Sufletele in dansul lor spre stele.
Lumina va deschide calea dreptăţii şi pământul ce-l călcăm va deveni o stea.
Lasă-te condusă şi tu de şoferul nostru
Către lumea de vis... către lumea-fereastra.
Ferestre 3 D devin versurile noastre in duet.
Flacăra iubirii va sta permanent in lumina.
Îngerii nopţii ne vor veghea...
aprofundând sentimentul iubirii divine.

Iubirea ta ma şcoala noaptea din pat
Iubirea ce ne duce spre stele
Conducandu-ma printre îngerii de lumina.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păcatele toate

La ceasul pierdut din noapte,
îmi bat la poartă cruntele păcate
lacrimile sunt acuma de prisos
sufletul mi-e deja de molii ros.
Acolo-n colţ un înger plânge,
lanţul pân-la sânge ajunge
aripile-s toate rupte
privirile-s demult timp mute.
Cui să mai cer acum iertare,
când soarele nu mai răsare,
când stelele pe cer s-au ofilit,
când pe Cel bun L-am osândit?
O, tu, viaţă trecătoare
eliberează-mă din a răului strâmtoare,
mai dă-mi o oră, două, trei..
să-mi spăl sufletul cu flori de tei,
să spăl aleile cu lacrimi,
să spăl sufletul de patimi
să cerşesc dulcea iertare
de la oamenii până la soare.

La ceas târziu în noapte,
îmi spăl sufletul de păcate
îngerul îl las să zboare
de la mine pân-la soare
şi-ntind mâna spre iertare
spre iubire, spre uitare
El, păcatu-mi va ierta
însă NU şi conştiinţa!

poezie de Adriana Monica Burtea (27 februarie 2016)
Adăugat de Adriana Monica Burtea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vântul din zări

Voi, zări îndepărtate şi ascunse
în orizonturi ce n-au fost nicicând
atinse ori uitate printr-un gând,
lăsaţi-vă de dorul meu pătrunse!

Deschideţi o fereastră către Soare
şi nu mai tindeţi către infinit,
spre stele şi spre tot ce v-a minţit
c-aveţi în voi iubire ce nu moare!

Eu vă străbat în zboru-mi vijelie
şi vă întreb, privindu-vă surprins:
-Aceleaşi, sunteţi? – zările ce, mie,
îmi acordau sărutul necuprins?

-Nu eşti decât un vânt în acalmie!
Ai fost o adiere ce s-a stins.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutări pierdute

Şi chiar lângă marele pas al timpului,
Lumina bătea clar pentru soarele acelor zăpezi calde.
Nu avem pentru stele gheţii
Decât firavele rădăcini calde ale sufletului.
Ele topeau zăpezile pe sub ţărâna pleoapelor.
Undeva, departe, încerca să ningă cu petale de lumină.
Paşii grei de mister n-ar fi putut ajunge
Niciodată la hotarul eternităţii pentru că,
Departe de clipele furate luminii unei calde priviri
Se ascundeau tainele vieţii
Coborâte în sufletele purificatoare ale zeilor.
Pentru ce-ar mai fi chinuit amintirile
Clipa cea veşnică a apusului,
Dacă toate speranţele nesfârşitelor căutări
Se pierdeau pe rând,
Fără lacrimi şi zbor de cuvinte...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutări pierdute

Şi chiar lângă marele pas al timpului,
Lumina bătea clar pentru soarele acelor zăpezi calde.
Nu avem pentru stele gheţii
Decât firavele rădăcini calde ale sufletului.
Ele topeau zăpezile pe sub ţărâna pleoapelor.
Undeva, departe, încerca să ningă cu petale de lumină.
Paşii grei de mister n-ar fi putut ajunge
Niciodată la hotarul eternităţii pentru că,
Departe de clipele furate luminii unei calde priviri,
Se ascundeau tainele vieţii
Coborâte în sufletele purificatoare ale zeilor.
Pentru ce-ar mai fi chinuit amintirile
Clipa cea veşnică a apusului,
Dacă toate speranţele nesfârşitelor căutări
Se pierdeau pe rând,
Fără lacrimi şi zbor de cuvinte...

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cocorul

aici sunt ape zbuciumate
aici plâng norii si cocorii
aici curg lacrimi în cetate
amurgul în triste lumini se scaldă
o lacrimă se scurge în sânge
stau rezemat de mine
afară e frig şi e vânt
sorb din clipa amară a unui gând
în ochi doar întristare şi timpuri amputate
sunt beat sau visez
pe jos cad petale de flori
sunt lacrimi ce curg dintr-un trup
ce arde pe un rug
ma caţăr către soare
în mână a mai rămas o pană ruptă şi un dor
îmi ceri să scriu de centenar
nu vezi cum oamenii în jur, mai mor
azi unul, mâine altul
ucişi de demonul unui trecut barbar
privesc cum triste raze
se frâng într-un pahar
sau poate în altă zare
spre stele îl arunc
se sfarmă în cioburi mii
aici pe ăst pământ
odată pur şi sfânt
sunt biet suflet plăpând, rătăcit într-un gând
pierdut pe aici, nu ştiu când
sufletul
sufletul, un trup însângerat
pe treptele murdare ale vieţii
a rămas tăcut
de nimeni văzut, necunoscut
nu sunt singur
lângă mine zac
lumina şi întunericul, în tăcere
mă dor lanţurile vieţii
sânge pe dalele timpului
m-au înfăşurat în tristeţea cotidiană
singur, pas lent incoerent
bere fără alcool
beţii cu ecou
căderi în gol
scuze fără răspuns
în timp ascuns
căutări sterile, toate inutile
ale unui timp pierdut demult
ce să mai caut
doar ascult
cum picură tăcerea
prin geamul spart
al unei vieţi
fără sens
într-un deplin consens
singur cu tăcerea timpului
am obosit
au trecut anii
împrăştiaţi
de mine, de viaţă
păsări călătoare ţipă în zbor
zbor călător
pleacă, mor
a mai rămas
doar un cocor în zbor
pe cerul ăsta trecător
stau la mansarda timpului
trecut, prezent sau viitor
aştept să zbor
un singur zbor
spre infinitul clipei trecător
mă înalţ la cer
munţii înalţi să îi dobor
cu hohotul meu, un râs homeric
ha-ha-ha
cad, ceara a curs peste sufletul meu
pe asfaltul murdar
a rămas un trup zdrobit de întrebări

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Praf stelar

Printre degetele mele te-ai strecurat
Şi te-am scăpat, cum scap pe jos nisipul
Şi vântul te-a învolburat şi ridicat,
Mi te-a furat, lăsându-mi slobod tot abisul.

Ai fost purtat către o altă zare,
Către un alt destin, cu alte flori,
Rămasă, mă plâng valuri de mare,
Mă-nvaţă să mă zbat din ţărm în ţărm.

Mă strânge cerul cu a lui culoare
Şi sus şi jos albastrul lui de neoprit,
Stropeşte cerul şi cu marea, lacrimi care,
Se-amestecă cu lăcrima-mi spre infinit.

Se lasă trupul meu şi-acoperă nisipul,
Cu pumnii strâng fărâmele de praf stelar,
Îl simt cum scapă alegându-şi sensul,
Rămân cu pumnii goi, i-ascund în buzunar.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Agăţată de cuvinte

Eu rămân ca o mare de iarnă
Am mâini de apă pline de voci...
Îmi respiră tăcerea cuvintelor.
Dacă mă uit şi mă schimb în ochii tăi
Îmi dau seama că te văd...
Dacă privesc din ochii tăi
Văd omul care nu vorbeşte
Dar care spune ceva:
Linia orizontului, aspectul tău peste zile
Sau nemulţumirea secretă
Sau chiar dezbrăcată.

Dacă privesc din ochii tăi
Văd cerul în perspectivă...
Norii ce judecă alb,
Văd mainile care deschid ninsoarea
Pe fruntea gândurilor.
Dacă te uiţi la ochii tăi, în ochii tăi,
Vezi dragostea pe care
Nu o înţelegi niciodată,
Restul rămâne în tine şi ningi.

Am fost un zâmbet în vocea ta
Şi-o privire într-un strigăt
Agăţat de cuvinte.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!