Alb - astru

privesc...
răsfrângere în cenuşa valurilor,
un chip se arată privirii
tremurător,
cutremurător
vine spre mine secunda din veacul
în care o sirenă
era doar o copilă
şi cânta valurilor
odă bucuriei
sau cu glas de soprană
tânguia cerului un dor către ape

acolo încrustat albastru
în valuri
era doar el,
râul,
plângea în lacrimi de nuferi
poveste de dor
fără final
nici trist
sau cu bucurie
ci doar cântec
de dor de sirenă
şi lacrimi de nuferi
sărut neprihănit al adâncurilor
pe chip vălurit al apei
şi ea....
poate copilă...
poate sirenă...
şi el poate râu....
poate Narcis...

între ei... doar puritate
albastră...
de valuri...
albă...
de nuferi...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu să zbor decât în versuri...

nu ştiu să zbor decât în versuri
altfel merg doar printre frunze agăţate
de-o primăvară în copaci
copacii cresc şi trec şi mor
şi aripile se duc şi ele-n zbor
de albatroşi, cocori şi alte călătoare...

doar pana mai rămâne
rătăcită-n zbor
să scrii cu ea şi versuri chiar
mai albe decât dor...


să ştii că-n lac încă mai cresc ei, nuferi
şi nu le scald parfumul lor
cu trupul meu
ci doar privesc
pierdută-n rotocoale de lumină
străină doar de valuri
şi senină
privind
doi ochi ştrengari
ce-şi pierd privirea de departe
în lac
să fie spre citire
de suflet
cald,
în rătăcire...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar femeia poate fi

Mai regina decat floarea,
Doar femeia poate fi,
Mai adanca decat marea
Doar femeia poate fi.

Mai inalta ca destinul,
Doar femeia poate fi.
Mai amara ca pelinul,
Doar femeia poate fi.

Mai frumoasa decat viata,
Doar femeia poate fi.
Mai desteapta ca povata,
Doar femeia poate fi.

Mai cumite ca poemul,
Doar femeia poate fi.
Mai cumplita ca blestemul,
Doar femeia poate fi.

Mai aproape decat dorul,
Doar femeia poate fi.
Mai de soapta ca izvorul,
Doar femeia poate fi.

Mai de-april ca primavara,
Doar femeia poate fi.
Si mai dulce ca vioara,
Doar femeia poate fi.

Mai de taina ca misterul,
Doar femeia poate fi.
Si mai tare decat fierul,
Doar femeia poate fi.

Mai barbata ca barbatul,
Doar femeia poate fi.
Mai amara ca oftatul,
Doar femeia poate fi.

Mai frumoasa decat Zeia,
Doar femeia poate fi.
Si mai vie ca scanteia,
Doar femeia poate fi.

Mai fierbinte ca Sahara,
Doar femeia poate fi.
Si mai dulce ca vioara,
Doar femeia poate fi.

Mai inalta ca povata,
Si mai scumpa decat viata,
Doar femeia poate fi.

poezie de Dumitru Matcovschi
Adăugat de Valentish
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de lacrimă

rustic privesc
clipele ce-au rămas agăţate şirag
într-o urmă
trecătoare printr-o clipă
ce-a fost odată un prezent
înalţat pe drumul către stele.

recompun un zâmbet şi-o sărutare
scrisă albastru pe scoarţa inimii mele
ca pe-un copac ridat de-atâtea versuri
costumate în alb-albastru.

sidef al luminii
acoperă rana pansată de trecut
răsare ca un steag alb
arborat a pace
către suflete rămase-n aşteptarea iertării.

nu doresc decât clipa
când
un pas va fi de ajuns
să înconjur tot pământul.

vreau să trăiesc poate doar clipa
când
lacrima mă adoarme
cu susur de valuri.

vreau să ştiu doar clipa
când
un nor va fi de ajuns
să-mi îngroape fiinţa...

vreau să sărut doar un pas
rămas în lume
cȃnd
mă va plânge lacrima
din trupul unui nor...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (iunie 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar vântul...

Mi-ar plăcea să trăiesc
acolo unde s-a născut vântul.
Acolo unde respiră oceanele,
descoperind secretele valurilor,
ca să mă înţeleg pe mine însumi,
şi să-mi ascult singurătatea.
Citindu-mi apoi lacrimile,
în timp ce se amestecă în valuri.
Doar vântul mă poate înţelege,
doar vântul îmi va usca lacrimile,
numai el îmi va asculta
strigătul de durere,
stând pe mare
şi simţindu-se protejat
de strigătul oceanului.

poezie de Eugenia Calancea (28 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Meditaţie cu nuferi

Câţi nuferi din stelărie
au fotonii-n pălărie...!

Câţi nuferi – frâu la pârâu –
au luminile în brâu...!

Câţi nuferi ning pe pământ,
câţi nuferi ard în Cuvânt...!

Spre-a nunti-n oglinzi de cânt,
dat-au vămi la ploi şi vânt...

poezie de Ion Pachia-Tatomirescu din volumul de versuri Ultimele poeme hadronice (30 iunie 2001)
Adăugat de Ion Pachia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar o singură cămaşă

Doar o singură cămaşă
Ştie taina vântului
Ca o atingere
Înnebunită de dor
Doar o singură cămaşă
Poate fi sau nu fi
Între mine şi tine
Ca un târziu nedescifrat
Doar o singură cămaşă
Poartă stigmatul
Parfumat al păcatului
Tânguitor ca o poveste
Doar o singură cămaşă
Arde metaforic plăcerile
Din acele cuvinte
Nespuse de priviri
Doar o singură cămaşă
Poate fi albă
Providenţial
De albă.

poezie de Constanţa Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea nuferilor

Şi m-am trezit cu nuferii pe pleoape,
Acoperindu-mi lacrima albastră,
Sub gene vise albe-mi sunt aproape
Şi nuferi galbeni intră pe fereastră.

Şi îmi şoptesc, aşa, cum luna cântă
Deasupra apelor învolburate.
Ai crede că sunt flori şi nu cuvântă
Dar, ce tăceri ascund şi-n taină, poate,

În scâncetele albe mor cuvinte
Neînţelese. Doar în gând se-aşază,
Iar eu privesc cum albul lor cuminte
În versuri se-mpleteşte şi rimează.

Mi-e bine când pe gleznă mă sărută
Poemele cu nuferi în oglindă.
Sunt flori în care suferinţa mută
Un univers întreg poa' să cuprindă.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dreptul la replică în iubire

La ceas târziu, când Luna se arată
Şi-n vise îmi apari precum un prinţ,
Când umbrele pe chipul meu se ceartă
Mă-ntreb de adevăr spui, ori mă minţi.

Mi-am tatuat în suflet nuferi, vise,
Dealuri cu flori am tot cutreierat,
Dar nu ştiu calea către fericire
Şi-n spinii suferinţei am călcat.

Pe malul stâng al sufletului tău
Eu m-am oprit o clipă în cădere
Şi te aud cum fredonezi, dar eu,
Doar cu-un sărut mai pot prinde putere.

Câmpiile cu greieri m-au primit
Ca pe o nimfă. Mă bârfesc ades,
La tine-n braţe că am poposit,
Dar că iubirea nu ţi-am înţeles.

Adesea vântul cade în genunchi
Şi-mi prinde toamna-n valuri de cercei,
Mă chinuie, de vreme rea un junghi,
Iar tu pari un străin şi nu mă vrei.

În ochii mei eşti doar o amăgire...
În lacrimi - o epavă, mă scufund
Un S. O. S. pluteşte în privire
Şi gându-i smuls de valuri, fad şi nud.

Mi-a poposit în palme un izvor...
Tu, înainte de-a mă pune-n pat,
M-ai sărutat pe chip, încetişor,
Apoi cu vântul vieţii ai plecat.

Şi drumuri lungi, precum un somn de vară
Cutreierat-am ca să te găsesc.
Dar ceasul a sunat. Şi-ntâia oară,
Ţi-am spus în şoaptă, simplu, te iubesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuferi violet...

Nuferi violet ai pus la macerat
Într-o cupă cu îngheţată
Ai admirat ikebana creată...
Nuferi violet stropiţi cu cerneală de caracatiţă
Ai prins în postavul din geam
Şi i-ai dirijat pe tapetul de fum...
Nuferi violet mi-au umplut saci de gânduri
Nuferi violet s-au pitit printre rânduri...

poezie de Silvia Filip (11 martie 2020)
Adăugat de Silvia Filip
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuferi de bitum

Pe unde păşeşte ea!
Înverzeşte mai verde
decât orice verde,
iarba.
Si răsar nuferi
in mlaştini de bitum
cu râuri de caldarâm
pe care în calcare plutim
din spuma valurilor de sânge
izbiţi de falezele clepsidrei
unde ea cu o privire
a topit o fantă
de zbor în albatros
spre nemurire

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar doi...doar noi

Când sunt singur şi mă gândesc:
Ce să fac s-o cuceresc?
Cum să fac să-i dovedesc?
Cum să-i spun că o iubesc?

Căci ea nu ştie ce-mi doresc,
Ea nu ştie cum o privesc,
Şi tot încerc s-o cuceresc,
Dar ea nu ştie c-o iubesc.

Ea are un chip, un chip ceresc,
Când o văd mă-ndrăgostesc
Şi doar cu ea vreau să trăiesc,
Doar cu ea pot să zâmbesc.
Şi când cred că reuşesc,
Ea pleacă... unde greşesc!?

Of, încep să obosesc,
Poate doar mă amăgesc,
Ce să fac? Să mă opresc?
Pot trăi doar s-o privesc?

Nu! Nu mă pot opri!
Am să lupt pentru-amândoi.
Am să lupt până vom fi,
Doar doi... doar noi.

poezie de Andrei Tudora
Adăugat de Andrei Tudora
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai fost şi eşti doar om

ai fost şi eşti doar om
şi cu greşeli
şi cu păcate
dar om.

iar cine poate
şti ce-i în adânc?
doar tu
şi clipa ce-a trecut!

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când vorbeşti

Când vorbeşti.. doar marea ascultă
încuiată într-o scoică.

Câd vorbeşti doar sirenele cântă
tânguios pentru cei plecaţi pe ape.

Când vorbeşti doar valul strigă durere
în spumă de alb jertfită pe mal.

Când taci doar paşii vorbesc
În urme sărutate de ape…

Când vorbeşti sau când taci…
doar fiinţa mai scapără-n apă
înnecată de lumina mişcătoare a valurilor,
prelungă umbră pe chipul mării...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (iunie 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nuferi la xi-hu

In oglinzi de margarite
Ondulate-n moi covoare,
peste ape-ncremenite
Nuferi pun stravechi stergare.

Insulite mici, cochete,
Printre unde tremurande,
Strang alaturi in buchete
Nuferi mari cu flori rotunde.

Albe flori, ca o mireasa
Ce se-ndreapta spre altar,
Pete albe de matasa
Printre frunze verzi rasar.

Mai departe-n alte cercuri,
Gelozii de mandarini,
Nuferi galbeni duc de veacuri
In a lacului gradini.

Cu tinuta eleganta,
Balerine ce danseaza,
Nuferi roz ca o fondanta,
Luciul apei il pateaza.

Nuferi rosii-n panoplia
Lacului aprind splendori,
Integrate-n armonia
Simfoniori de culori.

Largi petale arcuite
In stransoarea lor combina,
Melodii dezlantuite
De culori si de lumina.

poezie de Constantin Enache
Adăugat de Laurentia Paun Taban
Comentează! | Votează! | Copiază!

două lacrimi

Două lacrimi, pereche de irişi,
se-nvălmăşesc în cuvinte şoptite de rugă...
Urcă din mine
coloană de abur către un cer
prea arid de plânsul din nori...
Răscolesc cenuşa orizontului
exil în deşertul albastru al fiinţei.
Descos fire de sânge,
veşmânt sufocant de trăire,
amnar pentru zenit şi dorinţe.
Cărbuni de tunete urcă
din hău de-mpietrire
şi...
aplec către pământ
potop al durerii
din lacrimi gemene de irişi
zămislite-n foc de priviri
rup strigăt de ploaie

Tăcere apoi...

Doar zbaterea tâmplei îmi aminteşte
că ruga m-a plâns cu cerul
spălând pentru o clipă amar prea amar
din cupa de viaţă tăcută-n durere...

poezie de Mirela Nicoleta Toniţă (2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniţă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar iubirea...

"Isus este iubire."
(Goethe)

Cea mai mare frumuseţe pe pământ
Ţelul cel mai strălucit şi sfânt
Cine are, cine poate al avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.

Glas pururea dulce şi plăcut
Bunătate strălucită şi sărut
Cine poate, cine poate a avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.

Orizonturi largi şi orizonturi vii
Anii tineri cum sunt numai la copii
Cine poate, cine poate a avea?
Doar iubirea, doar iubirea numai ea.

Şi furtuna prin iubire-i blând susur
Numai iubirea are chipul drag şi pur
Nimenea, nimenea ca şi iubirea nu-i
Doar iubirea, doar iubirea-i fericirea orişicui.

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lacrimi, în poeme

În lacrimi,
în poeme...
Te găsesc într-o discuţie cu indecizia,
te găsesc într-un viitor străin, prizonierul soarelui...

Unde eşti acum?
Când eu mor în finalul de vineri de dorul tău absurd...

De ce nu eşti acum?
Lângă mine să poţi vedea în trei silabe tot ceea ce vreau într-o singură poezie...

Eu vreau acum.
Să-ţi vorbesc negru
undeva pe-un câmp de nori,
unde vorbesc eu
iar tu nu-mi spui doar ziua bună...

În lacrimi,
în poeme...
Te strig cu toată fiinţa mea nebună,
cu o obsesie în vene
ce nu-mi permite să fac abstracţie de timp şi să aştept imposibilul...

Poate că,
într-un mal spart în toracele valurilor
mă abţin să nu mai scriu mâine
scrisori vizibile ochilor tăi...

Poate nu,
acum cred că nu se poate povesti nimic despre noi, inexistenţii anilor mei de uitare absolută,
dar în povestea mea de la pământ la cer
îţi voi rosti de fiecare dată numele...

Poate nu ştiu
şi mi-e frică
de neputinţă şi atât.

Poate nu ştiu
şi mi-e dor
de nenumăratele dorinţe
ce mă urăsc bătrână...

În lacrimi,
în poeme...
Tu exişti perfect şi imperfect
doar pentru mine...

poezie de Tiana Badea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eliza

Adie pe stradă o undă, Eliza
Şi lasă în urmă de proaspăt, o boare,
Cum marea pe val împrăştie briza
În calm de amurg... Un sărut de la soare.

Se îmbată vecini de la chip de sirenă
Ieşită din ape, în cristale sclipeşte
'n şuviţele-n lungi de culoare mondenă...
Şi-n gând fiecare cu jind o cerşeşte.

E-o muzică pasu-i, solfegiu în memorii
Şi-n poante pe tocuri e-un corp de balete,
Iar degete fine, aşteptând peţitorii,
Îşi trece pe clape acorduri discrete.

Nespusă, doar gând, e pe buze o Eliză,
Simbol de amor neînfrânat, sau idilă,
Ce-oricare o păzeşte cu inima în criză,
S-o aibă într-o zi... Pe adulta copilă.

Sublimă-i Eliza, model de femeie
Ce sfinţi au creat pentru o lume, e muză
Ce arta nu poate s-o copie... E cheie
De adâncuri, venin translucid de-o meduză...

Trăind din iubire... într-o lume confuză.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Poate nu ai să crezi
dar astăzi,
valurile îmi arătau cum trece august
în septembrie
şi doar cochiliile melcilor
care ţin captiv timpul
ştiu rostul înserărilor din noi,
eu, doar un eu, ţintuită în albastru
am simţit pentru o clipă
cum stau lipită de trupul tău,
sau poate a fost doar vântul
sau doar un ecou
sau poate septembrie....

poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de sirenă

Cu algele dorului, sfinte,
Să te împresor îmi doresc.
Şi-n zbuciumul mării, cuminte,
În taină să mi te vrăjesc!

Lasă a lumii scenă
Şi braţelor mele, te dă!
Iar cântului meu de sirenă,
Jertfeşte-i, a ta inimă!

poezie de Ioana Voicilă Dobre
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!