Vina de a fi... (i)a(r)nă

Mai sunt umbre de iertare pentru plânsu'-atâtor Ane,
Într-un rost zidit din ape, și furtuni de necuvinte?
Plâng mirările în basme, toate au purtat coroane,
Și-au rămas captive-n lanțul tristelor deznodăminte.

Mai vor, oare, să se-nchine zeilor ce 'nnoadă sorți
Și-n speranțele deșarte, să aștepte echinocții?...
Oarbă le e tânguirea, reci zăvoare pe la porți,
Pruncii nenăscuți sunt jertfă, litere-n altarul nopții...

Mai zăresc în meșteșugul unor ucenici zidari,
Glăsuind în scorburi reci, promisiunile vieții?
Crinul nu-și apleacă fruntea printre ramuri de stejari,
Pleoapa grea își strânge roua pe arcada dimineții.

Doar o Ană mai așteaptă "nezidirea" lui Manole,
Pune visul într-o traistă cu-amăgiri, o stea polară...
Și-și anină peste umeri, în cadrane cu busole,
Vina de-a fi doar FEMEIE, o naivitate-amară...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Citate similare

Dorel Lazăr

Nocturnă

Lanț de rob,
iubire-ncătușată,
zbucium
de trupuri adunate
în licăriri de noapte.
Încorsetat în dor
frânt pe țărmuri de vânt,
sunt jertfă pe altarul vieții.
Înbălsămat de durere
spre roua dimineții
mai sper...
jertfă în șoaptele clipelor ce mor
ca într-un dans de val
în zarea trecută.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Steaua polară

respiră o lacrimă
aprinde dureri
geamul e spart și timpul plecat
o masă, un om și o pană
zgârâi hârtia cu gândurile
printre vise, himere născute
suspină stele, cad și ele în hâul materiei nenăscute
va veni într-o zi tăcerea
când stele se vor stinge
e trist un drum rătăcit printre ele
eu căutam nemurirea
dar visul nu a fost decât un foc
lăsând în galaxie un loc în clipa inocentă a unui zbor
atunci am înțeles ce este murirea
atâtea stele azi și toate reci
mă apasă umbra unui gând
în hăurile unei lumi ce a plecat
vroiam să vin și nu mai vin
tu ieși în zori din faldurile unei clipe de amor
fugind pe ușa unui vis trecut și destrămat
în urmă doar un pat nedesfăcut
atât de rece și de gol
o noapte a trecut, a fost
eu am rămas pribeag și gol în humă și nămol
și te-am iubit femeie pe o plajă
sub stele mii,
de ce nu vii
un val te-a mângâiat ușor
sunt eu sau totul este ireal și trecător
într-un început ce nu s-a mai sfârșit
da, ai fugit
tu stea polară
eu am rămas tăcut și gol
un visător în cer

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Iubiri de stele

Pe colțul alb al fluturelui-stea
Zăresc stindardul tău, iubita mea...
Întâiul tău sărut, sărutul cast
Ce-n gânduri și în suflet mi-a rămas.

Aș vrea să-mi crească aripi ca să zbor...
Zadarnic cer la tine ajutor...
În lumea ta de vise strălucești...
Mă chemi în somn... dar oare mă iubești?

Mă doare pleoapa nopților de sticlă...
Din ochiul meu durerea se ridică
Și lacrimi împletite-n raze ning
Cuvinte care sufletul ți-ating.

Tu strălucești mai tare-atunci și plângi
În leagănu-ți de lacrimi când te culci.
Sub pleoapa grea de plâns te doare geana
Și nimeni nu-i să-ți oblojască rana.

Mă chemi atunci la tine să mă-ntorc
Cu un mănunchi de umbre reci mă joc
Și brațele-mi întind spre Demiurg
Și-ncerc de-acum, lumina să-ți ajung.

Se tremură-n adâncuri lacul... Trec
Să te cuprind de braț în zbor, încerc
Dar ani-lumină încă ne despart
Și ochii-ți de rubin zadarnic ard.

Trec nopți la rând... Și câte zile trec!...
În lumi de galaxii și-n vis mă-nec...
Mi-e trupul pasăre cu aripi frânte...
Când ochiul gol în vremuri mi se-ascunde.

Frânturi de ere-și cern nemărginirea...
S-a stins demult în urmă-mi omenirea
Eu caut să pețesc steluța care
S-a zămislit în neștiuta zare.

Și iată c-am ajuns la Tatăl-noapte...
Călcam cu umbre de trecute șoapte
Pe pajiștea de stele adormite.
Mirific vis... Și-acum mi-aduc aminte...

Îngenunchind cu gândul, cer iertare...
Mărite-Tată, stele căzătoare
Fruntea-și apleacă... talpa ta de sticlă
Le poate sfărâma la o adică...

Dar inima de-acum înfrântă-ți este...
O stea dintr-o frântură de poveste
În măreția încă-i mă așteaptă
Și lent, de dor, se stinge biata fată...

- Și ce-mi dai tu în schimbul ăstei stele?
- Îți dau speranța de-a mă înălța.
- Lasă-mi iubrea vieții pasagere
Iar ea 'naintea ta, va-ngenunchea.

Dar oare ce fac eu fără iubire?
Sub care umbră să m-adăpostesc?
Nu voi gasi un strop de fericire
Și-atunci ce rost că-n lume mai trăiesc?

- Ne duelăm? Cu lacrima și strofa
Pe umbra nopții scriem: "Te iubesc".
S-a stins apusul zilelor de mâine
Dar sângerânde răni mai strălucesc.

Pe ametistul grav al înserării
Un el și-o ea de mână s-au luat...
Iubirea a invins eternitatea
Și soarta lumii nostre s-a schimbat.

Sunt candele aprinse sub vulcanul
Iubirii voastre. Și ecouri reci
Ți-ademenesc aducerile-aminte
În lumea lor dac-ai să vrei să treci

Prelung ca versul unui clopot trece
Timpul rămas în versuri de demult
Și din această filă de poveste
Eu începutul încă-l mai ascult.

poezie de din Cânturi printre rânduri
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Iubiri de stele

Pe colțul alb al fluturelui-stea
Zăresc stindardul tău, iubita mea...
Întâiul tău sărut, sărut cast
Ce-n gânduri și în suflet mi-a rămas

Aș vrea să-mi crească aripi ca să zbor...
Zadarnic cer la tine ajutor...
În lumea ta de vise strălucești...
Mă chemi în somn... dar oare mă iubești?

Mă doare pleoapa nopților de sticlă...
Din ochiul meu durerea se ridică
Și lacrimi împletite-n raze ning
Cuvinte care sufletul 'ți-ating.

Tu strălucești mai tare-atunci și plângi
În leagănu-ți de lacrimi când te culci.
Sub pleoapa grea de plâns te doare geana
Și nimeni nu-i să-ți oblojască rana.

Mă chemi atunci la tine să mă-ntorc
Cu un manunchi de umbre reci mă joc
Și brațele-mi întind spre Demiurg
Și-ncerc de-acum, lumina să-ți ajung.

Se tremură-n adâncuri lacul... Trec
Să te cuprind de braț în zbor, încerc
Dar ani-lumină încă ne despart
Și ochii-ți de rubin, zadarnic ard.

Trec nopți la rând... Și care zile trec!...
În lumi de galaxii și vis mă-nec...
Mi-e trupul pasăre cu aripi frânte...
Când ochiul gol în vreumri mi se-ascunde.

Frânturi de ere-și cern nemărginirea...
S-a stins demult în urmă-mi omenirea
Eu caut să pețesc steluța care
S-a zămislit în neștiuta zare.

Și iată c-am ajuns la Tatăl-noapte...
Călcam cu umbre de trecute șoapte
Pe pajiștea de stele adormite.
Mirific vis... Și-acum mi-aduc aminte...

Îngenunchind cu gândul, cer iertare...
Mărite-Tată, stele căzătoare
Fruntea-și apleacă... talpa ta de sticlă
Le poate sfărâma la o adică...

Dar inima de-acum înfrântă-ți este.
O stea dintr-o frântură de poveste
În măreția încă-i mă așteaptă
Și lent, de dor, se stinge biata fată...

- Și ce-mi dai tu în schimbul astei stele?
- Îți dau speranța de-a mă înălța.
- Lasă-mi iubrea vieții pasagere
Iar ea 'naintea ta, va-ngenunchea.

Dar oare ce fac eu fără iubire?
Sub care umbră să m-adăpostesc?
Nu voi găsi un strop de fericire
Și-atunci ce rost că-n lume mai trăiesc?

- Ne duelăm? Cu lacrima și strofa
Pe umbra nopții scriem: "Te iubesc".
S-a stins apusul zilelor de mâine
Dar sângerande răni mai strălucesc.

Pe ametistul grav al înserării
Un el și-o ea de mână s-au luat...
Iubirea a învins eternitatea
Și soarta lumii nostre s-a schimbat.

Sunt candele aprinse sub vulcanul
Iubirii voastre. Și ecouri reci
Ți-ademenesc aducerile-aminte
În lumea lor dacă-ai să vrei să treci

Prelung ca versul unui clopot trece
Timpul rămas în versuri de demult
Și din această filă de poveste
Eu începutul încă-l mai ascult.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Nichita Stănescu

Râsu' plânsu'

Pleoapă cu dinți, cu lacrimă mânjită,
sare căzută în bucate,
dovadă că nu pot trăi numai acum
sunt amintirele mele, toate...

Dovadă că nu pot vedea fără martori
e copilăria, adolescența mea,
dublând neființa acestei secunde
cu neființa ei de cândva.

Ah, râsu' plânsu'
ah, râsu' plânsu'
mă bufnește când spun
secundei vechi putrezind în secunda
de-acum.

Ah, râsu' plânsu'
ah, râsu' plânsu'
în ochiul lucrurilor reci
și-n dintele lor mușcător, ca și sceptrul
neinventaților regi.

poezie celebră de din Necuvintele (1969)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
Nichita Stănescu

Râsu ' plânsu '

Pleoapă cu dinți, cu lacrimă mânjită,
sare căzută în bucate,
dovadă că nu pot trăi numai acum
sunt amintirele mele, toate...

Dovadă că nu pot vedea fără martori
e copilăria, adolescența mea,
dublând neființa acestei secunde
cu neființa ei de cândva.

Ah, râsu' plânsu'
ah, râsu' plânsu'
mă bufnește când spun
secundei vechi putrezind în secunda
de-acum.

Ah, râsu' plânsu'
ah, râsu' plânsu'
în ochiul lucrurilor reci
și-n dintele lor mușcător, ca și sceptrul
neinventaților regi.

poezie celebră de
Adăugat de MGSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Iubirea nu e oarbă, cum zic unii

Iubirea nu e oarbă, cum zic unii,
Cum poate ești tentat să îți imagini,
Ea vede peste marginile lumii
Și dincolo de ale vremii margini.

Ea vede tot ce e și tot ce nu e,
Te vede-n toate și pe toate-n tine,
Și doar icoana ta în ochi mi-o suie
Ca numai ei privirea-mi să se-nchine.

Ea vede roz când negru e în preajmă
Și negru vede când înjuri, când minți,
Imaginile lumii reci le sfarmă
Dând strălucire unei lumi fierbinți.

Iubirea nu e oarbă, dar să știi:
Sunt orbi doar cei ce nu mai pot iubi.

sonet de din Iubirea nu bate la ușă (noiembrie 2008)
Adăugat de Nicolae SiladeSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Rodica Nicoleta Ion

Glossă de neamul românesc

Plânge neamul românesc,
Plânge România mea,
Dar copacii-nmuguresc,
Chiar de viața noastră-i grea.
Ploi la fruntea țării cad
Și furtuni ne răscolesc,
Brazii cei mai falnici ard,
Dar mai mândrii alții cresc.

Plânge România mea!
În istorii s-a pierdut...
Doar uniți își reclădesc,
Libertatea pe pământ,
Cei ce-n țară au rămas,
Cei ce cred în țara lor...
Pân-n cel din urmă ceas,
Poartă-n suflet tricolor.

Plânge România mea,
Plânge neamul românesc!
Prunci de-acasă vor pleca,
Neamul nu-și mai ocrotesc.
Pâinea nu mai are gust,
Doar străluce ca un vis,
Fericirea a apus,
Candelabrele s-au stins!

Dar copacii-nmuguresc –
Ploi de flori și flori de vis,
Românie, te iubesc!
Culmi de glorii ai atins...
Îngenunchi la crucea ta,
Țară scumpă, țărișoară,
Soarta cât ar fi de grea,
Niciodat' nu te doboară.

Chiar de viața noastră-i grea
Tu înduri. Și din sudoare,
Alte stele-or lumina,
Fala ta să o măsoare.
Peste munți cununi de jad,
Peste câmpuri maci în floare,
Stele aurii ce ard,
Vis, iubire, alinare...

Ploi la fruntea țării cad,
Ploi de stele, ploi de șoapte...
Dorm pe cerul de smarald,
Păsări cu aripi de noapte.
Se învârt în cercuri largi
Corbi înfometați de-avere...
Sună cornul printre fagi,
Doine românești de jele.

Și furtuni ne răscolesc...
Trec prin tricolor istorii,
Brazi pe fruntea țării cresc,
Lan de grâne ascund zorii...
Roșu-n lan un mac se-arată,
Râuri repezi, limpezi, reci,
Spală-ntinăciunea toată...
Tu române, plângi și pleci...

Brazii cei mai falnici ard –
O făclie-n fapt de seară,
Flori de stele-n plete cad,
La bătrânii de la țară.
Din cenușă-au răsărit,
Rând pe rând, atâtea neamuri,
Stăpânire și-au dorit,
Dar s-au risipit în valuri.

Dar mai mândrii alții cresc...
Cei ce-n urmă se ridică,
Cei ce pace își doresc,
Nu au liniște, nici frică...
Țara și-o vor apăra –
Cărămidă strămoșească,
Pruncii își vor învăța
România s-o iubească.

Dar mai mândrii alții cresc...
Brazii cei mai falnici ard
Și furtuni ne răscolesc,
Ploi la fruntea țării cad...
Chiar de viața noastră-i grea,
Toți copacii-nmuguresc...
Plânge România mea!
Plânge neamul românesc!

poezie de din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Maria Ciobotariu

Trec anotimpuri...

Aștern pe foaia albă
cuvintele ce curg ca un izvor
cu ape limpezi
și dor nemăsurat
din frământările nopții
timpul aleargă...
prin lumini și umbre
scăntei din raiul vieții
o lacrimă uitată cade
înflorind în roua dimineții
s-au scuturat de floare pomii
de vise albe-aripi de îngeri
se coc pe ramuri fructele iubirii
fară de început și fără de sfârșit
trec anotimpuri...
plouă peste fruntea răvășită de gânduri
fărâme de neliniște din glas izvorăsc
iar clipa împletește lanțul neîntrerupt
reînflorind în orizontul veșniciei.

poezie de
Adăugat de Maria CiobotariuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Steaua

dacă frâng în brațe timpul ca pe-o stea
oare cine, cine oare, te-ar avea
dacă pașii tăi în noapte s-ar scurge pe pământ
atunci cine, cine oare, eu mai sunt

dacă astăzi te ascunzi într-un tainic suspin
lung e drumul către al meu destin
pe masă a rămas doar un pahar cu vin
cum pot acum să spulber al meu chin

s-a scurs iarăși promoroaca în sat
mi-e frig și mă plâng în iarba ce-a plecat
iubirea plecase să moară
iar pe drum nici-o moară

mai macină timpul ultimul ceas
rămas doar sărutul de tainic pripas
ce trist că mai suntem, noi, amândoi
doar triste amintiri dintre doi

te întrebasem într-o doară, în șoapte tăcute
de ce-ai plecat atunci, printre sălcii mute
tu surâdeai, erai tainic descânt
eu am rămas, pribeag să mai cânt

și te chemam femeie într-o noapte
tot sărutând a tale șoapte
mă întorceam mereu în depărtarea mea
tot căutând prin valuri doar o stea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Ultimul rând

pluteam visând la cer
cuvântul era strigăt
băteam la ușile lumii
printre gratii de fier

eram tineri odată
pășeam prin furtuni și prin ploi
ploua femeie, gestul tău eram noi
doar un dor trecător

orele vieții se frâng
căutam doar o viață, să plâng
lângă mine, o femeie, un gând
scriam pe trup cuvinte ce curg

se furișau amintiri
între vise, tăceri, despărțiri
răsărea câte o floare,
se stingea visătoare

sânii tăi, atingerea ta
durerea și lacrima mea
eram singuri și goi fără noi
niște porți frânte între noi

adormeam apoi obosiți amândoi
ploua, inima mea
cuiele plângeau pe o cruce
din palme rupeam gânduri și alte dureri

răsărea între spini, o cuce de crini
treceau oameni pe drum
ne-au hulit, ne-au lovit, ne-au vândut
pe o oală de arginți

au venit într-o noapte, ca hoții
sărutul lui Iuda l-am primit pe obraz
au scuipat în biserici de suflet, călcând peste cruci
te-am pierdut femeie într-o noapte de hoți

într-o cameră, zăcea trupul tău
era o cameră goală
între mine și anii rămași
curgeau ochii către ultimii pași

erai rană deschisă
sângele roșu se scurgea pe asfalt
uneori veneam să te caut
rătăcind mereu ochii tăi

nu închide ochii, iubito
e devreme în lume
orele se scurg
doar sărutul a rămas într-o glie

dormi femeie, ochii sunt reci și sunt goi
plec singur, nebun, într-o noapte
te-au închis într-o piatră
în palme port încă doar aripi de fluturi

mai scriu uneori, mă mai scriu
scriu durerea în tragic blestem
singur sunt pe pământ și mi-e frig
e un drum al sorții, uitat într-un gând

crucea este goală
nu, nu pleca femeie
nu pleca cândva
am rămas acasă, am rămas cu ea

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Lorena Craia

Când luna pare veștedă și grea

obloanele se-nchid la miezul nopții
când luna pare veștedă și grea
iar ea
se ține de o margine de stea
cu ochiul ațintit în buza porții

foșnește primăvara prin poteci
când luna pare veștedă și grea
dar ea
se-apasă de pe marginea de stea
cu fruntea și cu buzele ei reci

nici urșii nu-și mai caută bârlog
când luna pare veștedă și grea
spre ea
se-aruncă de pe-o margine de stea
același dumnezeu, mut și olog

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Viorel Birtu Pîrăianu

Într-o zi

tic-tac, tic-tac
ceasul s-a poticnit într-un ciob
s-a oprit, apoi a tăcut
am țipat atunci la porțile timpului ucis într-o noapte
nimeni nu m-a auzit
uneori mă regăseam între buze ascunse în primăveri
atingeri din trecut, pe unde am trecut odată, poate niciodată
o adiere îți mângâia paloarea unui surâs
foșneau frunze uscate în toamne uitate
eram scoică risipită în nisip milenar
un suflet pierdut într-un psalm
căutam un strop de mare, în zare
mereu mă întrebam, mai era marea o mare
alteori desenam pescăruși pe asfalt, mă priveai
renășteai în zori din mare, în cântecul tragic al valurilor
la ceasuri târzii îmbrăcate în șoapte
se frânge amurgul, cuvintele au început să mai moară
tăcerile mă apasă, eu zac în negura lumii, printre lacrimi, păcate
uneori ascult tăcerea în noapte, mă doare
pic-pic, apoi nimic
e ceară în suflet, sunt suflet de ceară în bezna milenară
un suflet sfâșiat, trecător pe drum la ore târzii
mă zbat și mă tem
pe frunzele reci se scutură amintiri, se scutură și timpul rămas
clepsidra lumii e spartă
rătăcit în valuri târzii, te caut în noapte, străină sau cine oi fi
stingher călător printre șoapte, sunt frântură de vis din timpul ucis
de rămas nu a rămas nimeni
amurguri de ceară se aștern peste pleoape
plâng stele pe cer, mă ceartă, mă cheamă
și totuși doar pe tine te așteaptă
femeie a nopții, femeie în noapte
plouă prelung și mi-e frig
plouă și timpul spală gânduri în piatră
fiorul nopții uitată, în noaptea existenței noastre
ploile se întorc în privire, e toamnă în mine, în lume, în toate
femeie, suflet scăldat în lacrimi culese din rouă
sunt umbră în penumbra lumii în timpul uitat între pleoape
visul mi-a furat trecutul, dar unde-i prezentul
timpul s-a unuit cu marea, descarcă ochi din cer, într-o noapte
așa mă regăsesc despuiat de primăveri în fiecare vară ce-a rămas
dar ce-a rămas astăzi din lume
unori desenez cai liberi pe scoarța copacilor, să aud în zori, tropotul lor
în zare cresc rădăcini
ancorez uneori, sunt suflet pe mare
se sparge un val într-o scoică în timp ireal
cuvântul meu e sărut, al unui străin ce a iubit odată, o fată
de voi veni la răsărit de gânduri, într-o zi oarecare
să smulg de pe umeri trecutul
să știi că am venit dintr-o eră ratată pe un tărâm de umbre
sub tălpi freamătă iubirea
uneori conturez universul cu un surâs
mă reîntorc în zori să aprind candele în altare de suflet
să mă aștepți femeie în poartă
azi, am venit, am venit acasă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Toamnă

O ploaie deasă cade din văzduh
Din norii cenușii și reci,
Stau și privesc la sălcile ce plâng
Cum le apleacă ploaia pe poteci.

Văd doar alei triste și goale
Din parcul plin de frunze
De cânt și glasuri autumnale,
De iele, zmei și muze.

Ridică vântul frunze șuierând
Din parcul trist în ochi și cugetări
Și-același antic, umed anotimp
În ale nopții dese evadări.

Privește toamna-n casă mohorâtă
La joc de umbre reci și selenare,
Sufletu'-i singur iar odaia mută
Și ochii prizonieri in lumi bizare.

poezie de
Adăugat de Emil UtaleaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
Constantin Anton

Labirintul voinței

Nu toate bucuriile vieții mă-ajung
Nu toate sacrificiile îmi sunt destule
Nu toate rugăciunile mă ard pe rug
Fiindcă Doamne uit uneori eu de Tine?!

Noi necazuri zilnic ispășesc
Temeri fără rost, grea răscumpărare...
Trec prin viață sincer și firesc
Timpul netrăit... amar, amar mă doare!

Nu toate bucuriile vieții mă-ajung
Nu toate sacrificiile îmi sunt destule
Nu toate rugăciunile mă ard pe rug
Fiindcă Doamne uit uneori eu de Tine?!

Sunt prea mândru, prea orgolos,
Nu dau din trufiile mele celorlalți...
Mă tem să nu trăiesc fără de rost,
Să nu ascund pururi mie noii talanți!

Nu toate bucuriile vieții mă-ajung
Nu toate sacrificiile îmi sunt destule
Nu toate rugăciunile mă ard pe rug
Fiindcă Doamne uit uneori eu de Tine?!

Mă tem de fapte crude fără de iertare
De bucurii false, de bucurii reci amare...
Mă tem de suferințe pline de trufii
De tăcerea care arde-n miez de poezii!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Câte

Câte lacrimi de iubire,
Oare sunt într-un ocean?
Lacrimi de dezamăgire
Câte, sunt scurse în van?

Câte vise neîmplinite
Se ascund azi printre stele
Și dorințe infinite
Câte, oare sunt în ele?

Câte vorbe nerostite
Se găsesc oare într-un veac
Și decizii mai greșite
Câte sunt și nu au leac?

Câte răutăți sunt oare
Într-un gând nevinovat,
Care la necaz apare
Câte-n gând s-au adunat?

Câte zile nesfârșite
Numără un om la care,
Viața este pe sfârșite
Câte, când speranța-i moare?

Câte ceasuri trec pe noapte
Fără somn, fără odihnă
Fiindcă inima vrea fapte
Câte ceasuri fără tihnă?

Câte clipe trec în viață,
Fără ură și minciună
Ce-ți fac inima de gheață
Câte, nimeni n-o să spună?

Câte speranțe deșarte
Are cel care greșește,
De iertare s-aibă parte
Câte, dacă se căiește?

Câte piedici îi mai pune
Unui om soarta în cale
Până când el va apune,
Câte, în zilele sale???

Câte omul pătimește
Într-o viață din trufie?
Multe și-l nemulțumește
Câte, nimeni n-o să știe!

Câte suflete sărmane
Aud vorbe jignitoare
Ce le fac reci, inumane
Câte cad jos, la picioare?

Câte zile are omul?
Câte zile are-n viață?
Câte frunze are pomul!?
Câte zile e speranță!?

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton trist

Distribuie
Adrian Păunescu

Ana lui Manole

Voi ziditi in jurul meu
Dar aici in zid sunt eu,
Dar aici in zid sunt eu,sunt eu
Hai, Manole, pune zid
Sa nu pot sa-l mai deschid,
Hai imbraca-ma in zid, zid greu.

R: Turla-mi soarbe capu-n ea,
In altar sta fruntea mea,
Ochii in feresti vor sta spre cer...
Voi lucrati si va e greu
Insa de murit mor eu
Jertfa voastra sunt chiar eu, eu pier
Pe oriunde sunt zidiri
Omul meu, sa nu te miri,
Le-au intruchipat doi miri de rand
Dara tu de-a pururi pleci,
Eu raman aici pe veci
Prada caramizii reci plangand.

Sangele mi-i inca viu,
Voi nu stiti ca si eu stiu
C-am sa mor dintr-un pariu stupid
Hai Manole fii mai demn,
Cum sa-ti faci aripi de lemn ?
Mi se face-a moarte semn din zid

Sa te-nchini cand vei pleca
Sa nu, sa nu uiti cumva
Ca-nauntru-i Ana ta, om crud.
Mila cum nu poti sa ai
Voi plecati catre alt Rai,
Eu din zid de-abia va mai aud

poezie celebră de
Adăugat de Ion BogdanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
cumpărăturiCartea "Iubiti-va pe tunuri" de Adrian Păunescu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -19.17- 10.99 lei.

Toamna polară

A căzut bruma pe tâmplele mele
arse de flacăra durerii,
iar buzele tremură luând cu ele
roua dimineții, trezită pe pragul serii.

Mă-nlăcrimez când fruntea
în noapte o lipesc pe raza de lună
și plopu-și usucă frunza rea
pe palma mea de răcoare,-n cunună

Și strig cu litere de abur
când geamul clănțăne de frig
aleg o floare de pe tâmplă, laur,
pentru nourul din care ning.

Aicea sunt, dar sunt departe,
pe-o stea polară eu te-ajung
și chiar de-mbrățișarea-ți ne desparte
eu suflu cald pe trupu-ți lung...

poezie de
Adăugat de AdelyddaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Plânsul șoaptelor

Femeie singură...
e noapte...
speranțe pierdute,
șoaptele plâng,... privește!
sfârșit de șoapte deșarte...
secundele se scurg...
pierdute-n pământ,
e noapte...
Sufletele ce zac șterse,
rătăcesc pe-al nopții drum,
șoaptele plâng,
aud murmurul tânguit
acorduri deșarte,
prin al vieții labirint.
Femeia și-aprinde-o țigară,
și-așteaptă...
pentru a mia oară,
un strop de iubire în seară.
Dar... totul e doar
Fum!

poezie de
Adăugat de AMIKASemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Costel Zăgan

Sărut mâna România

Sunt o verigă tricoloră

din lanțul lumii infinit

și doar o mână mă adoră

de care sunt înlănțuit

În lanțul lumii infinit

se zbate libertatea mea

și-n inima ca de granit

luminează doar o stea

Se zbate libertatea mea

și doar o mână o adoră

noapte bună viață rea

într-o verigă tricoloră

Din lanțul lumii infinit

o furtună a-ncremenit

poezie de din Cezeisme II (2020)
Adăugat de Costel ZăganSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook