Trec anotimpuri...
Aștern pe foaia albă
cuvintele ce curg ca un izvor
cu ape limpezi
și dor nemăsurat
din frământările nopții
timpul aleargă...
prin lumini și umbre
scăntei din raiul vieții
o lacrimă uitată cade
înflorind în roua dimineții
s-au scuturat de floare pomii
de vise albe-aripi de îngeri
se coc pe ramuri fructele iubirii
fară de început și fără de sfârșit
trec anotimpuri...
plouă peste fruntea răvășită de gânduri
fărâme de neliniște din glas izvorăsc
iar clipa împletește lanțul neîntrerupt
reînflorind în orizontul veșniciei.
poezie de Maria Ciobotariu
Adăugat de Maria Ciobotariu
Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre îngeri
- poezii despre început
- poezii despre visare
- poezii despre viață
- poezii despre uitare
- poezii despre timp
- poezii despre sfârșit
- poezii despre rouă
- poezii despre religie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.