Citate similare cu Pe colţul alb al fluturelui-stea/Zăresc...

Iubiri de stele

Pe colţul alb al fluturelui-stea
Zăresc stindardul tău, iubita mea...
Întâiul tău sărut, sărutul cast
Ce-n gânduri şi în suflet mi-a rămas.

Aş vrea să-mi crească aripi ca să zbor...
Zadarnic cer la tine ajutor...
În lumea ta de vise străluceşti...
Mă chemi în somn... dar oare mă iubeşti?

Mă doare pleoapa nopţilor de sticlă...
Din ochiul meu durerea se ridică
Şi lacrimi împletite-n raze ning
Cuvinte care sufletul ţi-ating.

Tu străluceşti mai tare-atunci şi plângi
În leagănu-ţi de lacrimi când te culci.
Sub pleoapa grea de plâns te doare geana
Şi nimeni nu-i să-ţi oblojască rana.

Mă chemi atunci la tine să mă-ntorc
Cu un mănunchi de umbre reci mă joc
Şi braţele-mi întind spre Demiurg
Şi-ncerc de-acum, lumina să-ţi ajung.

Se tremură-n adâncuri lacul... Trec
Să te cuprind de braţ în zbor, încerc
Dar ani-lumină încă ne despart
Şi ochii-ţi de rubin zadarnic ard.

Trec nopţi la rând... Şi câte zile trec!...
În lumi de galaxii şi-n vis mă-nec...
Mi-e trupul pasăre cu aripi frânte...
Când ochiul gol în vremuri mi se-ascunde.

Frânturi de ere-şi cern nemărginirea...
S-a stins demult în urmă-mi omenirea
Eu caut să peţesc steluţa care
S-a zămislit în neştiuta zare.

Şi iată c-am ajuns la Tatăl-noapte...
Călcam cu umbre de trecute şoapte
Pe pajiştea de stele adormite.
Mirific vis... Şi-acum mi-aduc aminte...

Îngenunchind cu gândul, cer iertare...
Mărite-Tată, stele căzătoare
Fruntea-şi apleacă... talpa ta de sticlă
Le poate sfărâma la o adică...

Dar inima de-acum înfrântă-ţi este...
O stea dintr-o frântură de poveste
În măreţia încă-i mă aşteaptă
Şi lent, de dor, se stinge biata fată...

- Şi ce-mi dai tu în schimbul ăstei stele?
- Îţi dau speranţa de-a mă înălţa.
- Lasă-mi iubrea vieţii pasagere
Iar ea 'naintea ta, va-ngenunchea.

Dar oare ce fac eu fără iubire?
Sub care umbră să m-adăpostesc?
Nu voi gasi un strop de fericire
Şi-atunci ce rost că-n lume mai trăiesc?

- Ne duelăm? Cu lacrima şi strofa
Pe umbra nopţii scriem: "Te iubesc".
S-a stins apusul zilelor de mâine
Dar sângerânde răni mai strălucesc.

Pe ametistul grav al înserării
Un el şi-o ea de mână s-au luat...
Iubirea a invins eternitatea
Şi soarta lumii nostre s-a schimbat.

Sunt candele aprinse sub vulcanul
Iubirii voastre. Şi ecouri reci
Ţi-ademenesc aducerile-aminte
În lumea lor dac-ai să vrei să treci

Prelung ca versul unui clopot trece
Timpul rămas în versuri de demult
Şi din această filă de poveste
Eu începutul încă-l mai ascult.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cânturi printre rânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubiri de stele

Pe colţul alb al fluturelui-stea
Zăresc stindardul tău, iubita mea...
Întâiul tău sărut, sărut cast
Ce-n gânduri şi în suflet mi-a rămas

Aş vrea să-mi crească aripi ca să zbor...
Zadarnic cer la tine ajutor...
În lumea ta de vise străluceşti...
Mă chemi în somn... dar oare mă iubeşti?

Mă doare pleoapa nopţilor de sticlă...
Din ochiul meu durerea se ridică
Şi lacrimi împletite-n raze ning
Cuvinte care sufletul 'ţi-ating.

Tu străluceşti mai tare-atunci şi plângi
În leagănu-ţi de lacrimi când te culci.
Sub pleoapa grea de plâns te doare geana
Şi nimeni nu-i să-ţi oblojască rana.

Mă chemi atunci la tine să mă-ntorc
Cu un manunchi de umbre reci mă joc
Şi braţele-mi întind spre Demiurg
Şi-ncerc de-acum, lumina să-ţi ajung.

Se tremură-n adâncuri lacul... Trec
Să te cuprind de braţ în zbor, încerc
Dar ani-lumină încă ne despart
Şi ochii-ţi de rubin, zadarnic ard.

Trec nopţi la rând... Şi care zile trec!...
În lumi de galaxii şi vis mă-nec...
Mi-e trupul pasăre cu aripi frânte...
Când ochiul gol în vreumri mi se-ascunde.

Frânturi de ere-şi cern nemărginirea...
S-a stins demult în urmă-mi omenirea
Eu caut să peţesc steluţa care
S-a zămislit în neştiuta zare.

Şi iată c-am ajuns la Tatăl-noapte...
Călcam cu umbre de trecute şoapte
Pe pajiştea de stele adormite.
Mirific vis... Şi-acum mi-aduc aminte...

Îngenunchind cu gândul, cer iertare...
Mărite-Tată, stele căzătoare
Fruntea-şi apleacă... talpa ta de sticlă
Le poate sfărâma la o adică...

Dar inima de-acum înfrântă-ţi este.
O stea dintr-o frântură de poveste
În măreţia încă-i mă aşteaptă
Şi lent, de dor, se stinge biata fată...

- Şi ce-mi dai tu în schimbul astei stele?
- Îţi dau speranţa de-a mă înălţa.
- Lasă-mi iubrea vieţii pasagere
Iar ea 'naintea ta, va-ngenunchea.

Dar oare ce fac eu fără iubire?
Sub care umbră să m-adăpostesc?
Nu voi găsi un strop de fericire
Şi-atunci ce rost că-n lume mai trăiesc?

- Ne duelăm? Cu lacrima şi strofa
Pe umbra nopţii scriem: "Te iubesc".
S-a stins apusul zilelor de mâine
Dar sângerande răni mai strălucesc.

Pe ametistul grav al înserării
Un el şi-o ea de mână s-au luat...
Iubirea a învins eternitatea
Şi soarta lumii nostre s-a schimbat.

Sunt candele aprinse sub vulcanul
Iubirii voastre. Şi ecouri reci
Ţi-ademenesc aducerile-aminte
În lumea lor dacă-ai să vrei să treci

Prelung ca versul unui clopot trece
Timpul rămas în versuri de demult
Şi din această filă de poveste
Eu începutul încă-l mai ascult.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele căzătoare partea a IV-a

Pe colţul alb al fluturelui-stea,
Răpită de-o iubire incoloră,
Îşi duce dorul, azi, iubita mea,
De vise şi de dragoste frivolă.

Trădat, plângând, spre cer mă-nalţ în zbor
Să îmi salvez iubita de ispită;
În aripi de mătase mă-nfăşor
Şi de iubirea mea neprihănită.

E drumul lung şi piedici mă supun,
Umil, să îmi aplec privirea-n vise...
Nimic nu m-ar putea opri din drum:
Stihii, dureri, vulcani, iubiri promise.

Alunec ca o lacrimă-n pridvor,
Sub talpa providenţei plec privirea...
Sunt trup de stea şi sunt vulcan de dor,
Sortit să-şi prindă-n păr nemărginirea.

Cu moartea chezăşie am legat
Şi vulturi-universuri mă condamnă...
Eu, chip de lut, de zei pietrificat
Să port în suflet lacrimi de aramă!?

- Iubita mea, întinde-ţi braţul stâng!
- Un înger-zeu mi-a fermecat privirea...
- Se strâng frânturi de suflet, iată, plâng!
Numai la mine vei găsi iubirea.

- Dar chipul tău oglindă-i şi apus,
Pe când eu sunt de-un timp nemuritoare.
Du-te pe calea ta! (Şi s-a tot dus...)
Şi-acum mai umblă rătăcind sub soare...

- Întoarce-te! (Un clopot-vânt trezi
Hora de stele). Vreau să îmi oferi
Sărutul unui răsărit de zi,
Iar eu să-ţi dau în schimbu-i tot ce-mi ceri.

Hai, strânge-mi mâna! Nu mă amăgi!
Ia-mă cu tine-n zborul către mâine!
Numai pe tine-am să te pot iubi...
Pe veci, aici, eu n-am să pot rămâne.

În zbor de aripi frânte şi de vis,
Îngeri de sticlă au căzut pe mare...
Din valuri, o sirenă s-a desprins,
Călătorind spre ţărmul de candoare.

E sângeriu apusul, de tristeţi,
Dar el şi ea rămân în amintire,
Ca Prometeul unei alte vieţi –
Poem de viaţă şi nemărginire.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cânturi printre rânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte

Câte lacrimi de iubire,
Oare sunt într-un ocean?
Lacrimi de dezamăgire
Câte, sunt scurse în van?

Câte vise neîmplinite
Se ascund azi printre stele
Şi dorinţe infinite
Câte, oare sunt în ele?

Câte vorbe nerostite
Se găsesc oare într-un veac
Şi decizii mai greşite
Câte sunt şi nu au leac?

Câte răutăţi sunt oare
Într-un gând nevinovat,
Care la necaz apare
Câte-n gând s-au adunat?

Câte zile nesfârşite
Numără un om la care,
Viaţa este pe sfârşite
Câte, când speranţa-i moare?

Câte ceasuri trec pe noapte
Fără somn, fără odihnă
Fiindcă inima vrea fapte
Câte ceasuri fără tihnă?

Câte clipe trec în viaţă,
Fără ură şi minciună
Ce-ţi fac inima de gheaţă
Câte, nimeni n-o să spună?

Câte speranţe deşarte
Are cel care greşeşte,
De iertare s-aibă parte
Câte, dacă se căieşte?

Câte piedici îi mai pune
Unui om soarta în cale
Până când el va apune,
Câte, în zilele sale???

Câte omul pătimeşte
Într-o viaţă din trufie?
Multe şi-l nemulţumeşte
Câte, nimeni n-o să ştie!

Câte suflete sărmane
Aud vorbe jignitoare
Ce le fac reci, inumane
Câte cad jos, la picioare?

Câte zile are omul?
Câte zile are-n viaţă?
Câte frunze are pomul!?
Câte zile e speranţă!?

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dorul de tine...

Când dorul de tine mă doare, întind o mână spre un vis,
Dar numai vântul îmi răspunde, să te ting nu mi-e permis,
Eu te alint, atunci, cu gândul, eşti numai dor, eşti stigăt mut,
S-a stins în taină soarele meu şi nu mai luminează ca la-nceput.

Când dorul de tine mă arde iar sufletul îmi este pârjolit,
Te caut printre stele căzătoare, să readuc la viaţă ce-am iubit,
Dar ce e stea ca steaua piere, se stinge pirdută în depărtata zare,
Eu o privesc neputincioasă, cu ochii plini de lacrimi şi inima mă doare.

Când dorul de tine mă strigă ca un ecou de gals sfâşietor,
Eu mă arunc în valuri să te caut şi nu mi-e teamă c-am să mor,
Pe braţul tău m-aş odihni şi nu m-aş sătura, în veşnicie, să te privesc,
Nici infinitul nu mi-ar fi de-ajuns, de-ar trebui să-ţi spun cât te iubesc.

Când dorul de tine mă poartă, de mână, prin amintirile vii,
Eu vreau să cred, c-ai fost plecat pentru o vreme şi-ai să revii
Şi iarăşi vom trăi clipe de fericire, în casa noastră, pe-acest pământ,
Dar înţeleg, târziu, că nu se mai poate şi-adorm plângând, cu tine-n gând.

poezie de Lucia Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Univers

Se schimbă cerul a furtună... Linii de fulgere răsar
Pe cerul vineţiu şi putred, în dansuri frânte, de cleştar...
Plâng ochi... Ai cui să fie oare?! Sub ce blestem au adormit
Şi-acum, din umbre de furtună, ca un oracol s-au ivit?

Taie lumini întunecarea, vâltori de ramuri se ridică
Pe plumburii fâşii de ceruri, pe veşnice cărări de sticlă...
Nu-i pas să-şi treacăneprezenţa,-n tăceri uitate şi permise,
Căci au pierit în umbre stranii, atâtea ploi, atâtea vise...

Sălbatice toreadoare, secnunde-n goluri se răsfiră...
Câtă grandoare, câtă teamă, de-acum, pe mantia divină...
Şi sufletul se risipeşte, se strânge, piere, se răsfrânge,
Înnobilat de suferinţă, în crud picături de sânge.

Veşmânt de lacrimi... Val de stele pierind în neagra-ntunecare...
Doar fulgerul lumină cerul îndoliat de aşteptare..
Ridic un braţ... Apare luna... se stinge în frânturi apusul...
Adorm sub umbra vineţie şi-n urma mea se stinge plânsul...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele căzătoare

Pe colţul alb al fluturelui-stea
Adorm plângând, cerşindu-ţi dragostea
O lacrimă precum un vis se-nalţă...
Simt sufletu-mi zburând, lipsit de viaţă.

În lumi călătoresc şi mă tot doare
Prohodul tău de stele căzătoare.
Mi-aş fi dorit să fie viaţa moarte
Să-mi ţes tristeţea-n răsărit de noapte.

E-n clopot golul clipei... Mă cuprinde...
E cerul pacea unei lumi aride
Iar eu sunt marea plajei răzvrătite
Şi stânca ta de vis şi dor, iubite...

Tu mi-ai deschis a nemuririi poartă...
Povestea-ncepe cu "au fost odată
Într-un regat de gheţuri, crini şi perle
Paşii iubirii unei lumi eterne".

Surâsul meu a strălucit... În raze
De ploi căzând, misterul unei fraze
Precum o raclă s-a deschis... Şi domn
S-a aşezat pe-al nemuririi tron.

Nu ştiu să fi avut de-atunci alt nume
Nici altă-nfăţişare, nici alt dor...
De-atunci tu eşti un răsărit de soare,
Iar eu, al său apus biruitor.

Poate c-a existat o altă lume
În care am trăit cu-adevarat...
Poate există-n lume fericire
Dar eu din fericire n-am gustat.

Trăiesc de ani-lumină printre stele,
O lume rece, agonii, mistere...
În sufletu-mi e noapte veşnică şi teamă,
Iubiri de stele, stele de aramă...

Iubire nepermisă, castă, pasageră,
În lumea-n care singura himeră
Revine-n uşa sufletului meu
Şi îi deschide tot aceeaşi eu.

Comete-n zbor îşi caută menirea
Dar eu rămân în mine ca un Sfinx
Pe coala universului pătată
De dulcele lichid din zeul-pix.

De ce-n tăcerea nopţilor de sticlă
Te-ntinzi cu braţe de argint şi dor?
De ce-n tăcerea noastră se ridică
Un strigăt disperat de ajutor?

Vino aici să prelungim iubirea
Atâtor pământene amintiri!
Să resădim în suflet fericirea
Celor loviţi de griji şi amăgiri.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cânturi printre rânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele căzătoare

Pe colţul alb al fluturelui-stea
Adorm plângând, cerşindu-ţi dragostea
O lacrimă precum un vis se-nalţă...
Simt sufletu-mi zburând, lipsit de viaţă.

În lumi călătoresc şi mă tot doare
Prohodul tău de stele căzătoare.
Mi-aş fi dorit să fie viaţa moarte
Să-mi ţes tristeţea-n răsărit de noapte.

E-n clopot golul clipei... Mă cuprinde...
E cerul pacea unei lumi aride
Iar eu sunt marea plajei răzvrătite
Şi stânca ta de vis şi dor, iubite...

Tu mi-ai deschis a nemuririi poartă...
Povestea-ncepe cu "a fost odată"
Într-un regat de gheţuri, crini şi perle
Paşii iubirii unei lumi eterne.

Surâsul meu a strălucit... În raze
De ploi căzând, misterul unei fraze
Precum o raclă s-a deschis şi domn
S-a aşezat pe-al nemuririi tron.

Nu ştiu să fi avut de-atunci alt nume
Nici altă-nfăţişare, nici alt dor...
De-atunci tu eşti un răsărit de soare
Iar eu, al său apus biruitor.

Poate c-a existat o altă lume
În care am trăit cu-adevărat...
Poate există-n lume fericire
Dar eu din fericire n-am gustat.

Trăiesc de ani-lumină printre stele,
O lume rece, agonii, mistere...
În sufletu-mi e noapte veşnică şi teamă,
Iubiri de stele, stele de aramă...

Iubire nepermisă, castă, pasageră,
În lumea-n care singura himeră
Revine-n uşa sufletului meu
Şi îi deschide tot aceeaşi eu.

Comete-n zbor îşi caută menirea
Dar eu rămân în mine ca un sfinx
Pe coala universului pătată
De dulcele lichid din zeul-pix.

De ce-n tăcerea nopţilor de sticlă
Te-ntinzi cu braţe de argint şi dor?
De ce-n tăcerea noastră se ridică
Un strigăt disperat de ajutor?

Vino aici să prelungim iubirea
Atâtor pământene amintiri!
Să resădim în suflet fericirea
Celor loviţi de griji şi amăgiri.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Univers

Se schimbă cerul a furtună... Linii de fulgere răsar
Pe cerul vineţiu şi putred, în dansuri frânte, de cleştar...
Plâng ochi... Ai cui să fie oare?! Sub ce blestem au adormit
Şi-acum, din umbre de furtună, ca un oracol s-au ivit?

Taie lumini întunecarea, vâltori de ramuri se ridică
Pe plumburii fâşii de ceruri, pe veşnice cărări de sticlă...
Nu-i pas să-şi treacăne prezenţa-n tăceri uitate şi permise,
Căci au pierit în umbre stranii, atâtea ploi, atâtea vise...

Sălbatice toreadoare, secnunde-n goluri se răsfiră...
Câtă grandoare, câtă teamă, de-acum, pe mantia divină...
Şi sufletul se risipeşte, se strânge, piere, se răsfrânge,
Înnobilat de suferinţă, în crud picături de sânge.

Veşmânt de lacrimi... Val de stele pierind în neagra-ntunecare...
Doar fulgerul lumină cerul îndoliat de aşteptare..
Ridic un braţ... Apare luna... se stinge în frânturi apusul...
Adorm sub umbra vineţie şi-n urma mea se stinge plânsul...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa părinţilor celor de dincolo

Şi lacrima îţi e mai caldă, vulcan al sferelor divine,
Ocean de stele peste care trec lotci, de-un timp îndoliate,
Când te privesc, iubite tată, întreaga lume-mi aparţine
Şi timpul parcă se opreşte, iar tu, tăcut, te-ntorci din moarte.
Izvor de flacără se-aprinde şi arde timpul în clepsidră,
În universuri se împarte, se-ndepărtează şi se-ntind,
Când mamă, vis apari în noapte şi torci lăptoase stele-n tindă,
Eu braţele copilăriei, spre tine, mamă, le întind.

Şi lacrima îţi e mai caldă, vulcan al sferelor divine,
Izvor din alte universuri, unde nu-i timp, nici clipa doare,
Acolo unde sunt doar îngeri şi viaţa-n veci îţi aparţine,
Acolo unde-i doar lumină şi niciodată nu se moare.
Acolo-s sufocate umbre şi alungirea clipei trece
Balsam, prin erele solare, când din fotoni ne întrupăm,
Acolo, liberi, îngeri zboară şi nimeni zborul nu le-ntrece,
Iar noi ne plângem putregaiul în care veşnic ne scăldăm.

Ocean de stele peste care trec lotci, de-un timp îndoliate
Închide geana spre apusul ce peşti de aur a închis
Şi mor în neguri mii de vise... Şi visele-s de-acum deşarte,
Nu mai există fericire... Lumina flăcării s-a stins.
Pe plaja astăzi numai sânge, înlănţuită-n alge reci
Se risipeşte-n umbre stanii un albatros înlăcrimat,
Tu, învierilor regină, cu paşii-ţi de tăcere treci,
Iar eu, o plajă de păcate, din somnul morţii m-am sculat.

Când te privesc, iubite tată, întreaga lume-mi aparţine,
Osândă-a noastră suferinţă, clopot zbătându-se în piept,
Icoană-n suflet îmi zâmbeşte şi voal din cetele divine
În falduri moi se-aşează-n gânduri şi-mi dau putere să te-aştept.
Oh, sărut mâna, dragă tată, în tine gândul mi-e zidit
Şi-nmuguresc copac pe ceruri, mereu la sânul tău ivit.
mi-e somnul greu şi-n vise iarăşi icoana ta s-a zămislit,
Oh, sărut mâna, dragă tată, oh, nici nu ştii cât te-am iubit.

Şi timpul parcă se opreşte, iată, tăcut te-ntorci din drum
Şi stelele se sting în noapte şi lacrimi cad lângă fereastră,
Te chem, mi-e dor de tine, tată şi plâng şi singură-s acum,
Îmi pare că, nici eu, de-o vreme, nu mă mai pot simţi acasă.
Ridic privirea înspre ceruri şi cerul plânge-n ochii mei,
Seninul clipei se îneacă-n vârtejuri stranii şi mă dor
Toţi îngerii ce mă-nconjoară, apoi mă dor toţi anii grei
Care-n iubirea părintească, de-o veşnicie îi măsor.

Izvor de flacără se-aprinde şi arde timpul în clepsidră,
În ochiul plin de suferinţă secunde, grabnic se succed,
E lacrimă în ochiul Maicii şi mama iar apare-n tindă
Doar un fragment dintr-o secundă, apoi ca pe un vis o pierd.
De-acum mi-e inima un clopot şi bate plâns ca o chemare,
Mă-ntorc, o arcă rătăcită către aceleaşi rădăcini,
Din care-am izvorât în timpuri, vlăstar nălţându-se spre soare
Şi-am înţeles ce grea e lupta şi suferinţa prin străini.

În universuri se împarte. Se-ndepărtează şi se-ntind
Liane, rugi de suferinţă şi trecătoare bucurii,
Cu braţele urzindu-şi plânsul, în braţe de lumini cuprind
Oh, drumuri lungi, drumuri de taină pe care ai putea să vii.
Tu, unica icoană-n stare să transformi lacrima-n argint
Şi întristarea-n bucurie, la masa eu te invit.
Dă-mi braţul gândurilor tale, speranţă vremilor ce vin,
Ca împreună,-n veşnicie, să râdem şi să suferim.

Când, mamă, vis apari în noapte şi torci lăptoase stele-n tindă,
Când univers, prin universuri fuzionează repetat
Hrănind cu libertatea fiinţei himere prinse în oglindă,
Când legi şi mii de axiome în alte lumi s-au scufundat,
Doar tu eşti singura spre care-mi îndrept privirea. Tu, mereu,
Păstrezi şi cerul şi pământul – un talisman la gâtul tău.
Doar eu sunt unica ta fiică. Şi numai tu, tăicuţul meu,
Eşti îngerul şi libertatea şi calea către Dumnezeu.

Eu braţele copilăriei spre tine, mamă mi le-întind
Şi păru-n stele croşetat ţi-e, lumina fie-ţi în privire!
Suntem întregul în repaos, soare arzând şi jar mustind
Vulcan de pace şi... măicuţă, izvor de cânt şi fericire.
Trec paşi spre casa părintească şi şoapte-vânturi ne recheamă,
Viori sub braţele de ramuri, aleile împarfumate,
Să întregim eternitatea, să fim doar noi, iubită mamă,
Precum am fost în astă viaţă. Doar noi, întâiul pas spre moarte!

Eu braţele copilărie, spre tine, mamă, mi le-ntind,
Când mamă, vis apari în noapte şi torci lăptoase stele-n tindă.
În universuri se împarte... se-ndepărtează şi-mi cuprind,
Izvor de flacără se-aprinde şi arde timpul în clepsidră
Şi timpul parcă se opreşte, iar tu, tăcut, te-ntorci din moarte...
Când te privesc, iubite tată, întreaga lume-mi aparţine –
Ocean de stele peste care trec lotci de-un timp îndoliate.
Şi lacrima îţi e mai caldă, vulcan al sferelor divine.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă pentru vremuri triste

Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
S-au înălţat nămeţii înspre stele
Şi stelele din ceruri au căzut,
Azi pleoapele sunt plumburii şi grele,
Scumpă măicuţă. Ştiu că te-am pierdut.

Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină
În Univers te-ai rătăcit tăcut.
La tine oare cine-o să mai vină
Să-ţi mângâie tăcerea din mormânt?!
În ochiul tău cel sfânt, zadarnic lacrimi
Se risipesc. Făclii îmi ard la geam,
Şi-am dus durerea morţii după datini
Şi doar în gânduri, mamă, te mai am.
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
Un timp fatidic ţi-a furat menirea,
Mamă, de-ai fi cu noi mereu, aici!
Tu mi-ai îndoliat nemărginirea.
Eu îngenunchi de-acuma în zadar
Şi rog la ceruri, mamă, îndurare,
Ciorchini de lacrimi azi îmi bat în geam,
Durerea mea e veşnică şi mare.

S-a-ntunecat privirea ta divină,
Furtună e în cer şi pe pământ,
A încolţit un sâmbur de lumină,
La cele sfinte. Dincolo de gând,
Când ard în mine litere de gheaţă,
Tu-ai să te naşti poem de catifea,
Căci vei zidi în noapte, ca şi-n viaţă
Versuri de lacrimi şi frânturi de stea.

Eu, lăcrimând de doruri sunt aici.
Şi caut clipa revenirii tale,
Tu dormi, măicuţă, nu te mai ridici
Spre cer înalţi un zid de întristare.
Pe drumul tău, plecând, s-au arătat
Îngeri vuind de lacrimă şi jale,
Te-ai adâncit în clopote deodat'
Şi ne-ai lăsat cu sufletele goale.

S-au înălţat nămeţii înspre cer
Şi s-a zidit tăcere în morminte,
Iar eu aici sunt un străin stingher,
Rămas doar cu aducerile-aminte.
E pleoapa grea de plâns şi-ndoliată,
Nici lacrimi nu mai am, măicuţa mea,
Eşti de plecarea asta vinovată
Şi vânt de dorul meu vei suspina.

Şi stelele din ceruri au căzut,
Nu-ţi mai ridici privirea către mine,
Plecarea ta, măicuţă, m-a durut...
Din lumea-aceea nimeni nu mai vine.
Şi stelele pe cer se sting tăcut,
Te-ai dus în zbor de pasăre măiastră,
Măicuţa mea, ce tare m-a durut
Că ai plecat, că ai plecat de-acasă...

Azi pleoapele sunt plumburii şi grele,
Şi candela se stinge-n noi tăcut,
Mamă, s-a stins lumina vieţii mele
Şi să te am aproape n-am putut.
Ţi-e trupul lut şi te-a chemat destinul
Să mergi să te-ntrupezi cu Dumnezeu,
Măicuţă bună, prelungindu-ţi chinul,
Poate că aş fi suferit şi eu.

Scumpă măicuţă, ştiu că te-am pierdut.
Te-ai rătăcit spre nicăieri în noapte
Şi mângâierea-ţi simt şi te ascult
Strigându-mă, tu, înger, de departe.
Te-ai risipit în stele şi în ploi,
În lacrimă de foc şi în furtună,
Dar va veni un timp când amândoi
Destine frânte, fi-vom împreună.

Scumpă măicuţă, ştiu că te-am pierdut,
Azi pleoapele sunt plumburii şi grele
Şi stelele din ceruri au căzut,
S-au înălţat nămeţii înspre stele.
Eu, lăcrimând de doruri sunt aici,
S-a-ntunecat privirea ta divină,
Şi clipa s-a oprit la ora cinci...
Te-ai dus spre ceruri, înger de lumină!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa iubirii revendicate

Mi-am revendicat iubirea...
s-a deschis spre mâine cerul.
Iar se naşte fericirea.
Soarbe în adânc misterul...
Flori şi pace şi lumină,
Frunze, vise, păsări, stele...
Şi un dulce dor de tihnă
Mă aduce printre ele.

Mi-am revendicat iubirea,
Sângeri mi-au crescut în plete.
Iarăşi m-a pierdut cu firea.
Trec uitatele regrete
Şi mărşăluiesc spre tâmple,
Se lovesc de stânci de lacrimi,
În unghere stau ascunse
Printre sutele de patimi.

S-a deschis spre mâine cerul...
O fisură de lumină...
Dintr-o dată piere gerul,
Sub o mantie divină,
Iar cresc muguri de mătasă,
Fluturii de catifele,
Iarăşi zboară înspre casă
Pe un cer pavat cu stele.

Iar se naşte fericirea...
În incubatorul lumii,
S-a născut din nou iubirea.
S-au ivit pajii furtunii...
Trec războinici, trec în cete,
Printre valuri de uitare,
Purtând vânturile-n plete,
Nourând întinsa zare.

Soarbe în adânc misterul
Flori şi fluturi, zâmbet, soare.
În clepsidră, efemerul,
Cată timpul să-şi măsoare.
Trec chihlimbării poeme
Pe sub fruntea azurie,
În secunde timpu-şi cerne,
Azi, cuvinte, pe-o hârtie.

Flori şi pace şi lumină,
Ning la tâmple veşnic reci.
Tu le-acoperă-n surdină!
Şi prin ploi de frunze treci.
Strângi în pumn eternitatea?!
Lacrimi curg la tâmpla ta.
De departea vezi cum noaptea
Plouă licăriri de stea.

Frunze, vise, păsări, stele,
Într-un zbor celest trec toate,
Vei rămâne fără ele
Într-o zi, poate-ntr-o noapte.
Lasă-ţi sufletul ofrandă,
Celor care-ţi sunt aproape,
Ca în lumea cealălaltă
Să uneşti munţii cu ape.

Şi un dulce dor de tihnă
Pieptul să ţi-l împresoare!
Trăind veşnic în lumină,
Să fii răsărit de soare!
Îngenunche şi te roagă,
Înger ce-n lumină-ai fost!
Dacă aripa-i beteagă,
Iartă! E al vieţii rost...

Mă aduce printre ele,
Printre stele, printre muze,
Printre crucile pictate,
Doar sărutul de pe buze.
Tu eşti diavol de lumină,
Prima carte de poveşti,
Tu răzbaţi din întuneric...
Numai tu mă mai iubeşti!

Mă aduce printre ele
Şi un dulce dor de tihnă...
Frunze, vise, păsări, stele,
Flori şi pace şi lumină.
Soarbe în adânc misterul,
Iar se naşte fericirea,
S-a dechis spre mâine cerul,
Mi-am revendicat iubirea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele căzătoare partea a VI-a

Luceafăr blând al existenţei mele,
În câte constelaţii să conjug,
Sub plugul sufletului, praful dens de stele,
Apoi, în râu de lacrimi să tot curg?

Pe-al visurilor rug, demente umbre
Îşi plimbă trupul, căutând un sens
Trăirilor atât de insalubre
Din fiecare lacrimă şi gest.

Zadarnic cauţi raze de lumină...
Sub geana mea, un tulbure destin,
Durerea altor mii de vieţi ascultă –
Fâşie ruptă din incest divin.

Sunt albatroşi ce zboară-n universul
Scăldat în ape tulburi şi stihii...
Azi, mângâiere-mi este numai versul
Ce-a izvorât din nopţile pustii.

Un clopot de tăcere-mi rupe gândul
În două lumi: trecut şi viitor.
Sălbatice secunde-mi scaldă trupul
În lacul de secunde incolor.

Nu vreau să vii să îmi pătezi cu ură
Atingerea petalelor de jad.
De mult mă doare strângerea-ţi de mână...
Mă balansez între pământ şi iad...

Dezleagă-mi zborul! Vreau să plec departe...
Mi-e aripa rănită, dar alerg,
Căci sufletu-mi mereu lipsit de moarte
E-un bastion de suflete întreg.

Sunt un bastard răpit de generaţii,
În căutarea unei alte lumi...
Nu vreau iubire, temeri sau tentaţii!
Mă pierd în ploi de stele şi-n furtuni...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cânturi printre rânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când plâng...

Când plâng, o lacrimă de-a mea,
Îmi plânge-ntreaga lume.
Şi infinitul plânge-amar,
Cu ploi de stele, iar şi iar...
Nu mai cunosc nici zâmbetul nici visul.
Mâ-ntreb dacă există paradisul...
Dar cine să-mi răspundă la-ntrebare?!
Şi sufletul de suferinţă doare.
Oh, nici speranţa nu îmi mai rămâne,
Căci cine-s eu de-acum pe-această lume?!
Adorm - o stea la margine de zare.
Scheletul unei clipe trecătoare
Îmi dă o umbră - aripă târzie -
Un zbor plăpând de puf de păpădie.
M-acopăr cu veşminte de lumină,
Dar singură-s, durerea nu-mi alină
Nici valul cast, nici răsăritul, Doamne.
Cărări de pietre-n vreme de ninsoare...
Şi ochiul plânge albele zăpezi,
Când încă o iubire, iată, pierzi!
În curcubeu mă învelesc şi iar
Iluzii mă apasă vertical.
În înger, transcendent, mă definesc
Şi-aştept de-acum, aştept o mângâiere,
Din visul meu urât să mă trezesc.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsărit de dor

Asfinţit de dor în suflet, dor de clipele de ieri
Câte nopţi se vor mai duce, câte zeci de primăveri?
Aş mai vrea în taina nopţii să-ţi şoptesc, ca intr-un vis
O poveste-a cărui titlu a rămas încă nescris.
Poate înc-aştept sau poate n-a rămas nimic de spus,
Câte nopţi s-au scurs agale, câte lacrimi au apus?
Te privesc şi esti acelaşi, doar tăcerea ta e rece,
Zâmbetul nu-ţi mai vorbeşte şi-nţeleg că timpul trece...
Altădat-o-mbrăţişare, astăzi nici măcar un ceas
N-ai păstrat să-mi scrii pe gânduri, cu tristeţe, bun rămas!
Asfinţit de dor în suflet, dor de mângâierea ta
Câte nopţi se vor mai duce, câte am să pot uita?
Şi-ncâ-mi pare câteodată c-am pe buze atingeri fine,
Al sărutului ce-ncearcă, urme de-amintiri să-ngâne.
Poate înc-aştept sau poate uşa-n urma ta s-a-nchins,
Câte nopţi s-au scurs alene, câte vise nu s-au stins?
Toate trec şi-n întuneric caut să te regăsesc,
Mi-ai lipsit, dar stiu că viaţa îşi urmeaz-un drum firesc.
Vreau fărâma mea de suflet, ce la tine s-a pierdut,
Am să uit a ta privire şi-am s-o iau de la-nceput.

Răsărit de dor în suflet, dor de alte mângâieri
Câte nopţi se vor mai duce, câte zeci de primăveri?
Poate înc-aştepţi sau poate inima ţi-e rătăcită,
Ce folos are iubirea, dacă nu e preţuită?
Mi-ai lăsat o amintire, doar atât în urma ta
Şi-astăzi spun din nou iubirii:
Bun venit în viaţa mea!

poezie de Andreea Palasescu (26 aprilie 2016)
Adăugat de Andreea Palasescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa zborului spre stele...

Zbor spre cerul plin de stele,
Candelă pe drum de noapte,
Toate-n lume-s efemere,
Toate-s dor, dureri sau şoapte.
Trec quasari prin lumea mare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Suntem stele căzătoare
Şi ne zbatem în noroi.

Zbor spre cerul plin de stele,
Pe pământul răsturnat,
Din fereastră, din oglindă,
Ca un vis m-am înălţat.
Viaţa-i zbor! Aripi de fluturi,
Trec cu îngerii – o şoaptă,
Către alte începuturi,
Parcă ne-nţeleşi deodată.

Candelă pe drum de noapte...
Fulger – lanţ pentru furtună.
Drumul nostrutrist, prin noapte,
Gânduri şi secunde-adună.
Ca-ntr-o cofă,-n plânsul meu,
Strâng speranţe, strâng suspine...
Drumul, cât mi-ar fi de greu,
Las un zâmbet pentru tine.

Toate-n lume-s efemere...
Pe petalele de crini,
Dorm iar gândurile mele.
Sunt boboci de trandafiri.
Liliac pe cer cu stele,
Rădăcină de vulcan.
Pe cărarea vieţii mele,
Nici o lacrimă nu am.

Toate-s dor, dureri sau şoapte...
S-au născut spre a muri!
Printre pleoape legănate,
Trec secunde argintii.
Dor de prunci, părinţi şi stele,
O durere, un blestem,
Şoapte, toate-s efemere...
Mâine nu le mai avem.

Trec quasari prin lumea mare,
Peste vămi. Prin cimitire,
Cruci vor străluci în soare,
Sub eterna amorţire.
De sub stâncile durerii,
Ca un sâmbure de nucă,
Sufletul – simbolul vieţii,
Către cer se-nalţă-n fugă.

Ca un vis se pierd sub noi
Fluturi albi de sărbătoare,
În al râului şuvoi.
Trecem – păsări călătoare.
În clepsidră s-a oprit
Timpul – pasăre albastră
Şi de-odată s-au sfârşit
Timpul şi povestea noastră.

Suntem stele căzătoare,
Strălucim, ne înălţăm,
Fiinţe dragi şi vise scumpe,
În tăceri, le apărăm.
Curge lacrimă de gheaţă...
La mormântul pustiit,
Parcă dintr-o altă viaţă,
Numai noi am mai venit.

Şi ne zbatem în noroi...
Într-o viaţă trecătoare,
Plâng tăcerile din noi.
Suflet biciuit ne doare...
Cerul s-a întunecat,
Pleoapa-i zbatere-n furtună.
Doamne, multe-am îndurat!
Nu-mi uraţi de noapte bună!

Şi ne zbatem în noroi,
Sutem stele căzătoare,
Ca un vis se pierd sub noi,
Trec quasari prin lumea mare.
Toate-s dor, dureri sau şoapte,
Toate-n lume-s efemere,
Candelă pe drum de noapte,
Zbor spre cerul plin cu stele.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi de iubire

Un cer noros se-aşterne,
Pe-acest întreg pământ
Îţi văd privirea-n umbre
Şi păr bătut de vânt,

Cu gândul doar la tine
Aşa simt că trăiesc,
La noru' fumuriu în zare
Cu ochii aţintiţi privesc.

Te văd pe tine între stele,
Te văd cum străluceşti
Cu stropi reci de ploaie
Încerci ca să-mi vorbeşti,

Nu înţeleg ce vrei să-mi spui,
Dar ştiu că eşti cu mine.
Afară plouă neîncetat
Cu lacrimi de iubire.

poezie de Claudiu Românu (28 iulie 2017)
Adăugat de Claudiu Românu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ai fi...

De-ai fi ultima gară,
Popas în zări virgine,
Pavată cu miraje,
N-aş mai veni la tine.

Zadarnic jurăminte
Şi false sărutări.
În sufletu-ţi se-ascunde
Furtună şi ninsori.

Zadarnic timpul trece,
Căci trece fără tine,
Mă bântuie durerea
Care musteşte-n mine.

Ce aşteptare crudă
Cu sensul "a uita",
De ce-ai plecat, Alina,
Rănindu-mi inima?!

În pumnu-ţi bate încă
Inima mea rănită...
Acum te-ntreb, iubito,
Eşti oare fericită?!

Îmi las pe banca udă
De lacrimi, tot ce-a fost.
Iau în bagaj tăcerea...
N-ar mai avea vreun rost

Să petecesc iubirea
Care s-a rupt în trei.
Tu eşti cu altu-n braţe...
Ştiu că nu mă mai vrei.

Mai crezi în fericire?!
Cum nu, iubita mea?!
Dar ai schimbat macazul...
Nu asta-i gara mea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă... de toamnă

De toamnă tremură-n adâncuri lumina... şi se risipeşte.
Chihlimbărie cade frunza şi-n gândul nostru se opreşte,
Căci dor de dorurile toate orchestrele re-devenirii,
Iar noi, de dincolo de moarte, cânta poemele iubirii.
În jarul stelelor de-o clipă ne regăsim nemărginirea
Şi transcendent prin altă lume ne urmăreşte fericirea.
Poem clocotitor şi sumbru, un somn profund, bolnăvicios,
Pornim în vis, pe drum de stele, întâiul pas de abanos.

De toamnă tremură-n adâncuri lumina... şi se risipeşte
În ochi înfometat de stele... acelui care mai iubeşte.
Se scutură de umbre noaptea... şi frunze cad... şi lacrimi cad,
Doar şoapta-n ceţuri mai vibrează în timp ce flăcările ard,
Lăsând cenuşa existenţei – un timp ascuns la ceas târziu,
Când biet semănător de lacrimi, altar tăcerii am să fiu.
Singurătatea trece iarăşi în paşi grăbiţi spre nicăieri,
Iar eu rămân aceeaşi umbră, poem tăcerilor de ieri.

Chihlimbărie cade frunza şi-n gândul nostru se opreşte.
Bat ramuri clopotul tăcerii şi val de-nsingurare creşte.
Altar întunecării noastre, genunchiului îi e oprire
Când vânturi bat, când plânge cerul întru a noastră mântuire.
Sunt lacăte la porţi închise... Ceru-i mormânt de păsări moarte,
Ascunde toată neputinţa ce trup de suflet o desparte.
Veniţi să frângem braţul toamnei, la geamul vieţii nu mai bată!
Căci bieţi bătrâni şi reumatici au tot umblat din poartă-n poartă...

Căci dor de dorurile toate orchestrele re-devenirii
Şi vuiet vine de departe... cutremură legile firii.
Se-adună-n zări întunecate secunde-timpuri peste care
Ard lumânări, ţâşnesc vulcanii şi curge lacrima ce doare.
E toamnă... palidă fecioara, etern nutrind spre puritate...
Printre şuviţe despletite leargă-n fiecare noapte.
E toamnă... şoaptă de lumină unui apus însângerat.
Poate că este toamna-n care m-aş fi născut, ai fi plecat.

În noi, de dincolo de moarte cântăm poemele iubirii,
Viori de dor nestăpânite, caleidoscopul amintirii.
Trudim cu fiece secundă, lăsând nisipul în oasoare
Spre risipire peste lumea în care deseori se moare.
Plecăm cu fiecare toamnă, dar ne întoarcem înapoi
În lumea voastră trecătoare, copaci posomoraţi şi goi.
Sfioşi, în plângerea de gheaţă, ne strângeţi – pumnul de pământ,
Apoi călcaţi cu nepăsare, străini, pe trupul nostru sfânt.

În jarul stelelor de-o clipă ne-am regăsit nemărginirea.
Dealuri de umbre se ridică! Se-ngroapă-n umbre omenirea!
Gene de ramuri, pleoape stranii, de gri şi taină aplecate,
Ne prind în cruda penitenţă – un pas stingher trecând spre moarte.
Amar şi trist e universul! Amară-i trecerea spre mâine,
Precum o pâine de secară... Apoi o altă toamnă vine.
Păienjenişuri de spreranţă ne poartă-n timpuri înapoi,
Bieţi penitenţi în toamna vieţii, atât de trişti, bolnavi şi goi...

Şi transcendent prin altă lume ne urmăreşte fericirea.
A noastră-i toamna asta rece, a noastră e nemărginirea.
Ne soarbe liniştea şi doarme sub pleoape negre de granit
Ochiul orbit de prea devreme, ochiul de prea curând cernit.
În sobă ard spre înviere, prin marea flacără de sânger,
Un gând la marginea pădurii, un vis, o aripă de înger.
Pivesc icoana-mpodobită... miroase a gutui, a toamnă!
În iureşul singurătăţii eu te revăd, iubită doamnă...

Poem clocotitor şi subru, un somn profund, bolnăvicios...
În rochii albe, decoltate, sub voal de ceţuri, argintos,
În glas de clopot, în tăcere, ascund quasari în pumnul meu
Şi ard vulcan... ocean de frunze mă soarbe în adâncul său.
Sunt nopţi mai lungi, zile mai scurte... Bătrâni amnezici rătăcesc...
Doar în poveştile cu zâne, eu, doamna mea, te regăsesc.
Colind cu tine, înger! Pacea, în palma mea-i prizonieră...
Colind cu tine, scumpă doamnă, în lumea noastră austeră.

Pornim în vis pe drum de stele, întâiul pas de abanos...
Vreau să-ţi arăt imensitatea... Şi cerul cât e de frumos.
Să ne pitim în praf de stele, umbre pe ceruri rătăcite,
De-acum, mereu, iubită doamnă! Şi din aducerile-aminte
Să revărsăm în lumea noastră atâtea ploi câte mai sunt
Şi să ne-ntoarcem în uitare şi noi, o ploaie pe pământ.
Să râdă iarăşi curcubeul pe sănii moi de catifea,
Iar eu să ard, acelaşi suflet, de dorul tău, iubita mea.

Pornim în vis pe drum de stele, întâiul pas de abanos,
Poem clocotitor şi sumbru, un somn profund, bolnăvicios.
Şi transcendent prin altă lume, ne urmăreşte fericirea...
În jarul stelelor de-o clipă ne-am regăsit nemărginirea,
Iar când de dincolo de moarte cântăm poemele iubirii,
Căci dor de dorurile toate orchestrele re-devenirii,
Chihlimbărie cade frunza şi-n gândul nostru se opreşte.
De toamnă, tremură-n adâncuri lumina... şi se risipeşte.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Altă glossă... de toamnă