
Culoarea din tăcerea frunzelor
L-am pictat pe septembrie
în culoarea unui trandafir
freamătând în brațele vântului
dintr-o amintire
promisă neuitării.
Poate ar fi trebuit să-i dau
culoarea zilelor de mai târziu,
în care spinii ultimelor cuvinte
s-au înfipt
în tăcerea frunzelor.
Oricum aș alege,
septembrie va trebui să aibă
culoarea toamnei tuturor gândurilor.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zile
- poezii despre vânt
- poezii despre tăcere
- poezii despre trandafiri
- poezii despre toamnă
- poezii despre timp
- poezii despre promisiuni
- poezii despre pictură
- poezii despre gânduri
Citate similare
Septembrie, tu vara mea proscrisă
Septembrie, tu vara mea proscrisă
Și nerecunoscută de surori
De ce mereu doar toamnei ești promisă,
Când august e mai rece uneori!
De ce îi lași să îți arunce-n spate
Povara toamnei ca și început,
Septembrie, de-ar exista dreptate
Ar face îngerii-n jurul tău scut.
Și n-ar lăsa pe nimeni să mai spună
Că tu începi al toamnei ritual,
Iar cei ce nu-nțeleg de vorbă bună,
Să fie puși la punct procedural!
Să înțeleagă că nu se răcește
Nici vremea și nici sufletul din noi
Și orice drum al tău ce rătăcește,
Se-neacă-n soare, nu se-neacă-n ploi!
De ce mă lași să fiu doar eu de vină
Când tu ești caldă, tu și briza ta,
Septembrie, tu vara mea senină,
Tu ești proscrisă doar în lipsa mea!
poezie de Daniel Dobrică
Adăugat de Băștinașul

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre început, poezii despre vinovăție, poezii despre suflet, poezii despre ploaie, poezii despre existență, poezii despre dreptate sau poezii despre bunătate
În culoarea zilei pe aripile vântului
ni se
tocesc pe palme cuvintele
în culoarea zilei
când aripile vântului
ne amestecă privirile până la punctul
sublim
și flori de vise
și speranțe
ni se așează pe mâini în tăcere
ca o inserare de flori într-un câmp de odihnă
ni
se cere
culoarea luminii
oriunde s-o folosim
în ea să ne scăldăm cuvintele
privirile
și pașii pe care-i așternem oriunde pe pământ
timpul
ni se
pleacă la picioare
dar noi
cu rost
rostu să-l folosim
poezie de Ioan Daniel Bălan (28 octombrie 2017)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre visare, poezii despre picioare, poezii despre odihnă, poezii despre mâini, poezii despre lumină sau poezii despre flori
Sufletul este pictat cu culoarea gândurilor din timpul liber.
citat din Dean Inge
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timpul liber, citate despre timp, citate despre suflet, citate despre pictură, citate despre gânduri, citate despre culori sau citate despre arte plastice

Până când culoarea pielii unui om nu va fi mai însemnată decât culoarea ochilor lui, va fi război peste tot.
citat clasic din Bob Marley
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre război sau citate despre ochi
Un artist fotograf e interesat de culoarea fotografiei, în timp ce un pozar e interesat de culoarea banilor câștigați din fotografie.
Sorin-Daniel Stoicănescu (2015)
Adăugat de Sorin-Daniel Stoicănescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre fotografie, citate despre bani sau citate despre artă
Septembrie fără tine
toamna ne-a găsit îmbrățișați într-un pat de frunze vii.
septembrie ți-a copt roadele mirosind a femeie împlinită
iar eu le-am cules cu ochii închiși de spaima unui gest necugetat.
zilele ploioase ți-au schimbat culoarea chemării,
din carnea ta îngerii au construit temple pentru cele mai iubite păcate.
atingerea ta s-a transformat într-un fulger ce îmi brăzdează trupul cu cicatrice de iubire,
pe buzele tale aroma dimineților se culege doar trecând printre furcile caudine ale
întrebărilor veninoase.
și totul pare atât de firesc...
poezie de Eduard Dorneanu (2 septembrie 2011)
Adăugat de Eduard Dorneanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre îngeri, poezii despre superlative, poezii despre spaimă, poezii despre schimbare, poezii despre ochi sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Stins
Culoarea trandafirului s-a stins
în furia ce-ntunecă privirea
ce, până ieri, pleca spre necuprins
din ochi ce-o îndemnau cu strălucirea.
Era privirea zorilor de zi,
a stelelor din nopțile senine,
o bucurie simplă de a fi
și de-a putea în juru-i să lumine.
E trandafirul meu? Nu este el!
Cum poate-atâta roșu să dispară?
Să strice pânza mea un alt penel
venit ca o furtună de afară?
S-a stins culoarea lui, a dispărut!
E alb acum sau doar mi s-a părut?
sonet de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre trecut
- poezii despre stele
- poezii despre roșu
- poezii despre noapte
- poezii despre furie
- poezii despre dimineață
- poezii despre culori
- poezii despre bucurie
Oamenii sunt înșelați de aparențe. Ei exclamă: "Ce ființă frumoasă! Ce păr frumos! Ce surâs strălucitor!" dar în momentul în care curentul se întrerupe, ce devine culoarea? Cine mai admiră culoarea și forma unui bec stins? Curentul electric este Dumnezeu.
citat din Paramahamsa Yogananda
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre frumusețe, citate despre religie, citate despre electricitate, citate despre devenire, citate despre admirație sau citate despre Dumnezeu

Nu cumpăra covor de culoarea câinelui și nici câine de culoarea covorului.
antimetabolă aforistică de Beatrice Vaisman
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

40 de aforiști reuniți într-o colecție memorabilă
Vezi detalii despre o antologie de referință!
Vezi mai multe aforisme despre câini sau aforisme despre culori

Atâta timp cât culoarea pielii va fi mai importantă decât culoarea ochilor, vor fi mereu războaie.
citat din Bob Marley
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Culoarea violet denotă un gen de echilibru dintre cer și pământ, fiind culoarea mantiei episcopale.
Ivan Evseev în Dicționar de simboluri și arhetipuri culturale (1994)
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vegheați!
În acest început de septembrie
Cu zilele de culoarea bucuriei,
Fiecare fărâmă de soare mă mângâie.
Amiază. Pe poarta școlii țâșnesc în iureș
Zburdalnici iezi
Copii cu șorțulețe și funte,
În priviri rouă
Și pe fiecare deget
Degetar de cerneală(monorimă albastră).
Vârstă de aur
Muguri de aur.
În poartă, mame. Inima căuș plin de nădejdi
Și tone nerăbdare.
(Unde, unde să comande o pereche ciuboțele
De șapte poști? Să-l vadă mama mai repede mare...)
Ca dintr-o țară a arhivelor,
Fără voie, amintiri se adună.
Acele zile de demult
Crengilor de trandafiri le asemui:
Pline-s de flori și de ghimpi,
Medalii din culori și pete
De melodii și urlete.
La naiba, cumplită ciupercă a morții!
Vreau zborul săgeată al ciocârliei.
Azi ca și ieri
Femeia iubită are gura pe măsura sărutului,
Zâmbet al vieții din care sorbi,
Dar mereu însetat rămâi.
Bucle de lumină
Ieri bucle de culoarea și aroma stafidelor
Din valurile anilor imaculată spumă.
Într-un septembrie era:
O labă uriașă, motorizată
Porni să gâtuie Lumea;
Înnegrea vioreaua văzduhului
Seca răcoarea din păduri
Ucidea, batjocorea, ucidea
Vântul purta miros grețos de carne arsă.
În acest început de septembrie,
Cu recoltă proaspătă și neastâmpărată
Țâșnind pe poarta școlii
Cum aș uita alt septembrie,
Al ultimelei tale dimineți
Iulius Fucik
Și mărturisirea călătorind dincolo de
orizontul ștreangului:
"Oameni, eu v-am iubit!"
Și porunca ultimei tale clipe:
"Vegheați!"
poezie clasică de Sașa Pană din Culoarea timpului
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre mamă, poezii despre școală, poezii despre zâmbet sau poezii despre zbor
Uneori
Uneori cerul are culoarea gândurilor:
Senine, albastre, limpezi si nesfârșite,
Ca o mare aparținând pescărușilor
Ce zboară intre două albastruri infinite.
Uneori ochii iau culoarea pădurilor
După ploaie, așa cum sunt după plâns:
Două ferestre deschise dinspre interior,
Unde nimeni nu a privit îndeajuns.
Uneori cerul își dezvăluie misterul
Așezându-mă in verdele unui curcubeu
Ca-ntr-o speranță-n care adevărul
Este nevăzut, așa cum sunt eu.
Uneori tăcerea explodează asurzitor
O liniște absolută, intr-o gaură neagră,
Unde un altfel de nicăieri, rece și istovitor,
M-a făcut să nu mă mai simt întreagă.
Uneori, eu și cu mine suntem împreună
În lumina dimineților: străvezii, strălucind,
Evadând, niște umbre dintr-o lume nebună,
Nevăzute, neștiute, însetate, iubind...
poezie de Florentina Mitrică (17 februarie 2021)
Adăugat de Florentina Mitrică

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre păduri, poezii despre plâns sau poezii despre negru
European Gardens a fost îmbogățită cu culoarea violet, deoarece în Evul Mediu violetul era culoarea religiei, dar și din cauza amintirilor mele din timpul studenției, legate de o fată ce vindea toporași, strigând "un franc les violettes, un franc les violettes!" Într-o zi, ea mi-a dăruit un buchețel și de atunci am rămas îndrăgostit de toporași și de culoarea lor.
citat din Nicolas Danila
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre studenție, citate despre iubire, citate despre cadouri, citate despre amintiri sau citate despre Europa
Culoarea morții e culoarea ochilor închiși. Fără culoare. Iar neculoarea ucide tot ce-i colorat, nu invers.
aforism de Cornel Stelian Popa (1 mai 2019)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe aforisme despre ochi sau aforisme despre moarte

Kandinski susține că galbenul este culoarea vieții... Înțelegem acum de ce culoarea asta e atât de supărătoare pentru ochi.
Emil Cioran în Mărturisiri și anateme
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre viață sau citate despre galben

Astenie
Ochii mei ar fi strigat după lumină,
dar nu i-ar fi auzit
nici măcar o rază.
Culoarea de igrasie
a norilor
aluneca din înălțimi și,
încet,
se prindea în aerul
de septembrie
ca o căpușă
în pielea unui animal obosit.
Dacă în loc de ochi
aș fi avut
alte două guri,
aș fi vărsat peste anotimpul ăsta
o imagine din mine și,
ca unui cerșetor de fericire,
i-aș fi arătat că tumultul meu
este un motiv în plus
să se apuce de savurat
mizeria în care se află.
poezie de Ionuț Popa (10 septembrie 2009)
Adăugat de Ionuț Popa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre zoologie, poezii despre nori, poezii despre imagine, poezii despre gură, poezii despre fericire sau poezii despre cerșetorie

Semnul dintre clipe
Am pus un semn de carte între clipe
pe care-aș vrea să le citesc din nou,
atunci când voi dori să se-nfiripe
din picături de vreme, un tablou.
A fost ce am avut la îndemână,
ceva pe care timpul a presat
din toamna care-a devenit stăpână
și frunzelor culoarea a schimbat.
E-o frunză, da, o amintire caldă
a lumilor prin care am zburat,
a insulei, lagunei care scaldă
nisipul fără forme de păcat.
E semnul ce separă două clipe
ce au trecut frumos, ca într-un vis,
cuvântul ce-ar putea să se risipe,
căci este-n pagini diferite scris.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frunze, poezii despre nisip, poezii despre lectură, poezii despre insule, poezii despre frumusețe sau poezii despre dorințe
Culoarea originală a piramidelor este albul. De-a lungul timpului, din cauza fenomenelor climatice, acestea și-au schimbat culoarea, așa cum le putem vedea astăzi.
citat din Ioana Bugheanu
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre schimbare, citate despre prezent sau citate despre alb
Culoarea sufletului (Interogare de pictor)
- Culorile sunt calde și reci,
și nonculori...
Sufletele sunt reci și calde,
și pustii...
Fiecarui om
ar trebui să-i vină o culoare...
Oare ce culore ești tu?
- Eu sunt culoare colorată!
- Culoarea verde?!
este cea mai dragă culoare a ochilor
și a psihicului uman,
care calmează, odihneste...
Dar este o culoare rece!
Roșu?!
Este o culoare care te obosește.
Trezește în tine ură...
suparare...
nervi...
Dar este o culoare caldă!
Ce culoare are sufletul tău?
- Sufletul meu nu are culoare...
Îl simți,
dar nu îl poți atinge...
Îl poți vedea
decât dacă crezi tare în el...
Sufletul meu?!
E un amestec
între albul pur și negrul demonic...
Pictează-mă-n creion,
maine, va fi nevoie de corectură!
- Da... dacă toate sufletele ar avea culoarea lor,
ar trăi pe o paleta...
Dar... Nu...
Nu...
poezie de Anna Panovici din Sfârșit de Autograf (6 august 2010)
Adăugat de Anna Panovici

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață sau poezii despre arte plastice