În dorul lor... de verde
Acum, bătrână toamnă, e timpul să te duci.
Un ritual, prin vreme, urmând aceeași cale,
Mereu prinsă-n risipa de mere și de nuci,
Și-atâtea bogății... prin drumurile tale.
De fiecare dată, surprinsă ni-i tăcerea,
Când hainele-ți de rod cuprinse-n jurul tău
Le dăruiesti cu drag, ne dăruiești averea.
Peste plecarea ta rămân păreri de rău.
Te plâng cu disperare, înlăcrimații nori,
Ca pe o umbr-a verii, rămasă din apusuri.
Mai rătăcesc prin tine miresmele din flori
Și aburii câmpiei se leagănă-n urcușuri.
In dorul lor... de verde, aleargă-n risipire,
Cohortele de frunze, ascunse-n arămiu.
Sub fuga lor, pământul, încearcă să respire,
Și peste tot prejurul s-a așezat pustiu.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Mai las o amintire peste flori
Am și uitat, a curs atâta vreme,
Cum arăta pe chipul tău, blândețea.
Prin amintiri, de-aș răscoli, m-aș teme,
Și n-am să-mi iert dac-aș găsi tristețea.
Ai luat cu tine, mamă, neuitarea,
Ca un înscris făcut sub legământ.
Ramâne tot, când ne-a venit plecarea,
Doar ea putea să-ncapă în mormânt.
Azi vin aici... să mai aduc o floare
Și un regret, nechibzuinței mele.
E prea târziu, și prea târziul doare...
Tu iartă-mă, de-acolo, dintre stele.
Doar bietul timp, durerea ne-o mai stinge,
Prin rătăciri de gânduri și simțire,
Azi nu mai plâng... dar lacrima tot curge
Să pună peste flori o amintire.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trepte în pustiu
Se-nșiră prin mine și par să te-aștepte,
Când urci o cărare de vreme, pe trepte,
Atâtea și-atâtea din clipele-acelea
Ascunse-n fiorii ce-mi fulgeră pielea
Și visul cu tine în fuga de-o lume
În care pe buze-mi adoarme un nume.
Și parcă-ți sunt pașii pe-o cale pustie,
Și parcă ți-e dorul o inimă vie
Pulsând în tăcerea din drumul de ape
Ce poartă-amintiri din izvoare de pleoape,
Iar mâinile tale par umbre-n șiraguri
De gânduri oprite la treceri de praguri.
Se-aud voci născute-n ecou de tenebre,
Regrete-n veșminte de note funebre
Din cântec de leagăn al stelelor moarte
Pe trepte din tot ce le-a dus prea departe,
Și-ți pare prohodul dorințelor, ție,
Și-mi e recviem al iubirilor, mie.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubește-mă departe
Pierdută, umbră verde, pe lacul plin de nuferi
M-am rătăcit în mine... în urma ta cresc goluri.
Îmi pleacă amintiri, când turme și când stoluri
Și știu ce e tăcerea... și știu cum e să suferi.
Mă veștejește dorul și frunza mea se duce.
Mai am în tine prinse speranțe de-mprumut
Și clipe de iubire, de care m-am temut.
Nerăbdător de tandru, timid le vei seduce.
Iubește-mă departe, în adâncimi de umbre
Crescute pe altare nestinse de durere.
Trecută prin săruturi... promisă mângâiere
S-alunge clipa stinsă din gândurile-mi sumbre.
Peste tăceri de noapte și peste albe zile,
Un fir de amintire, predestinat uitării,
Să creasca peste frunza din marginile verii,
Cărare netezită, un drum venind spre tine.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Septembrie, din toamna mea
Peste umăr, cu privirea,
numar toamnele
trecute,
Vieți, venite din Septembrii
și din zodii
de fecioară,
Au fost vis la timpul lor
însă astăzi
sunt pierdute.
Peste timp, orice urcuș,
are-o vreme
când coboară.
M-am născut cu toamna-n zi,
astăzi, toamnă
sunt și eu.
Toamnă, doar în toamna vieții,
fără rod,
fără bucate,
Ca să lași în urmă frunze,
e frumos...
dar este greu,
Nu poți fi și om și toamnă,
nu-i prea mult
dar nu se poate.
Din Septembrie, fecioara,
care-i doar...
o zodie,
Despre care umblă vorbe,
c-ar fi bună,
c-ar fi rea,
E un mit pierdut prin vreme...
un parfum
de rodie.
Doar Septembrie mai vine
să se-ascundă,
-n toamna mea.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să fii a mea...
Eu te iubesc cu lume și cu stele,
Cu versu'-n care astăzi te zidesc,
Să fii a mea... cu bune și cu rele,
Un dor pe bolta gândului ceresc.
Să fii a mea cu primăveri și verde,
Cu toamnele-nrobite peste noi,
Cu timpu'-n care lacrima se pierde,
Să fii a mea... cu cântecul din ploi.
Să fii a mea peste tăcerea nopții,
Să te alint... cu zorii ei târzii.
Rătăcitori, pierduți în voia sorții,
Să fii a mea, mereu a mea, să fii.
Să fii a mea cu prunci și curcubeie,
Cu zâmbetul cuprins de vindecări,
Cu plânsul și surâsul de femeie,
Să fi a mea cu tot cu desmierdări.
Să fii a mea cu nopțile din păr,
Pământul de sub pași, bătută cale,
Albastrul prins, în ochii tăi de cer,
Să fii a mea cu gândurile tale.
Să fii a mea și dincolo de toate...
Și peste teamă, dragoste să-mi pui,
Iubind și veșnicia de se poate,
Să fii a mea... a mea și-a nimănui.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
În cânt de ploi pe flori de liliac
E primăvară verde, din pământ,
Prin firul ierbii, viața urcă-n cer.
Umbre de nori... pe adieri de vânt,
Mai lasă câte-o lacrimă de cânt
Peste cenușa iernii... din eter.
În mugur, vezi, tăcerea din zăpezi.
Bobocul vieții stă să iasă iar.
A mai trecut o zi către amiezi,
Privirea ei... îndeamnă, să te crezi
Un călător, prin foi de calendar.
Povara florii, este iar... miros.
Blândețea din petale s-a desprins,
Din când în când se leagănă spre jos,
Frumos ca un balsam... dar dureros,
E semn că timpul iarăși a învins.
Un flutur se hrănește din culori,
Mantaua lui o spune grăitor.
Trecut, prin cine știe câte flori...
Dar să-l lăsăm, oricum destui fiori
Ne calcă pe privire, izbitor,,,
Parcă s-a scurs un colț de paradis.
De-atât frumos și gândurile tac,
Ferestrele din ceruri s-au deschis,
Curg rătăciri pe margine de vis
Și cânt de ploi,,, pe flori de liliac.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aș fi vrut să te scriu...
Când îmi țipă tăcerea prin dor
Și-ntre liniști... durerea m-adie,
Numai tu mă poți trece ușor,
Și-aș fi vrut... să te scriu, poezie.
Te-am văzut la un poale de munte
Clipocind picături de izvor,
Se săltau ciocârlii să asculte
Cântul tău, din cuvânt, 'nălțător.
Te-am zărit, peste lumea uitată
In iubiri, de perechi, pe alei
Intr-un picur de vânt, agățată,
Peste ramul cu florea de tei.
In demultul cuvintelor tale...
Unde floarea plăpândă, de mac.
Adunase tot roșu'-n petale
Să trezească iubiri, care tac.
Te-am văzut străbătând primăveri
Prin parfumul din fânul cosit,
Ori tăcerea din dorul de ieri,
Sau al mâinelui gând, neîmplinit.
Dar se pare ca nu mi-i menirea,
Aș fi vrut să te-adun de prin tot,
De prin câte te-a dus risipirea,
Aș fi vrut să te scriu... dar nu pot.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubește-mă cu toamne...
Tu ești aici, în toamnă, același gând de joi
Te caută, să-ți pese, de mine... și de noi.
Din fosta umbră verde
Doar vise mai foșnesc.
Iubirea n-are toamnă, iubirile nu cresc.
Semințe de iubire nu sunt în galantar,
Iubirea n-are umbră, culoare, nici hotar
Și n-o culegi din vie,
Din meri sau de prin nuci,
Iubirea e făcută... din multe vorbe dulci.
Pe frunze ruginite... nici vorbele n-ajung
Să povestească toamne, cu mere și cu crâng.
Ascunde-le-n cuvinte
Și nu-ncerca să-mi spui,
Iubește-mă cu toamne... și puful de gutui.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atenție, cad flori!
Cad flori de tei
ca un păcat
prin geamul verii care plânge
de dorul tău
ce-nsingurat
de dorul meu nu ți se frânge
Cad flori de tei
și ape reci
prin ploaia verii se strecoară
că de-ai venit
doar ca să pleci
pe dorul meu ploua-va iară
Cad flori de tei
din când în când
pe urmele cu vârfu'-n stradă
și-mi este teamă
că-n curând
nu va avea ce să mai cadă.
poezie de Sanda Nicucie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aceeași
în reci dimineți de toamnă târzie
suspină doar vântul prin vița de vie
ce frunza pătată demult și-a lăsat
la streașina casei din margini de sat
când gândul s-așterne în raza de soare
si-n suflet pătrunde aromă de floare
pot să zâmbesc când ziua începe
nu-i Eros pierdut încă prin vreme
iarna îmi face semn de departe
cu mine vei merge peste o noapte
eu îi răspund... sunt încă în toamnă
și vise mă-mbracă cu frunze de-aramă
când haina o schimb în altă culoare
la fel voi zâmbi aceeași sub soare
de-i toamnă sau iarnă sufletul meu
respiră-n poeme ce-s scrise mereu
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iar toamnă
Te prind toamnă în palmele mele,
Culoarea ta ruginie în suflet mi-a intrat,
Prin frunze moarte îmi caut veșnicie,
Din zborul unui gând eu astăzi te-am luat!
Cu pași plini de iubire, spre tine mă îndrept,
În fiecare an tu mă cuprinzi cu-a tale vise,
Tot ce-mi oferi e viața, am înteles!
În tine, sunt toate nopțile de dragoste promise.
Te scuturi de speranțe și le oferi în dar,
Celor nostalgici, plini de dăruire.
Prin liniștea și puritatea ce-o trăiești,
Aduci în jurul tău doar iubire!
Acoperă-mă toamnă cu parfumul tău,
Îmbracă-mă în covor de frunze ruginii,
Plouă peste mine magia ta,
Lasă-te descoperită de oamenii cu suflete vii!
poezie de Liliana Andrei (2 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi port pustiu prin noapte pasul
Îmi port pustiu prin noapte pasul meu
Pe drumul cu pietriș lucind la stele.
S-apleacă peste lume Dumnezeu
Și stau de vorbă stelele-ntre ele.
Solemn e cerul, minunat mereu!
Pământul doarme-n ceață azurie.
De ce mi-e sufletul atât de greu?
Aștept ceva? Păreri de rău să fie?
Păreri de rău? De ce? În van sânt toate!
Și de la viață ce-aș mai aștepta?
Vreau numai liniște și libertate.
S-adorm adânc, s-adorm, să pot uita!
Dar nu vreau somnul de mormânt să-mi fie!
Să dorm pe veci și totuși pieptul meu
Să fie încă plin de vlagă vie
Și să se-nalțe răsuflînd mereu.
Și zi și noapte-auzul să-mi dezmierde
Un cântec de iubire lin și clar
Și să foșnească-ntr-una, veșnic verde,
Deasupra frunții mele un stejar.
poezie clasică de Mihail Lermontov, traducere de Alexandru Philippide
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Peste sufletu-mi cărunt
Sunt aici
și mai tresar,
când se-nchid, pe umbre, stele,
mă mai leg
de câte pot...
printre gândurile mele.
Tot mai duc
și tot mai car,
viața-n firul ei subțire,
și ca sprijin,
drept toiag,
folosesc o amintire.
Au trecut
prea multe veri
peste iernile din toamne,
m-a durut
pustiul lor
și mă rog la tine, Doamne,
vreau copiii
să-i mai văd,
cât îmi este incă bine.
Pune-un gând
în gândul lor
să mai treacă pe la mine.
Timpul mult
prea nemilos,
când îi ia și când îi lasă,
n-am o vorbă
cui să-i spun,
bolul singur de pe masă
îmi vorbește
fără grai,
fără grai se-aude-n toate,
tot încerc,
încerc să uit,
mamă sunt și nu se poate.
Mai aud
curgând prin ploi
câte-o lacrimă tăcută,
dorul ei
de dorul lor,
când obrazul îmi sărută.
Mai aud
cum nu mai sunt.
poarta, veșnic, încuiată,
peste
sufletu-mi cărunt
s-a uscat tăcerea toată.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și visul
Clătinând în zig-zag
înnoptări
între flori de mac
în ochii mei iarăși
când freamătul de geană
presimte răsărirea
ca o ie înflorită
din cap până în picioare
să respire prin mine
și frig și cald
cum îi vine bine
și tăcerea ca o amenințare
și tu habar nu ai
încotro
încotro dorul cu tine prin vară
poezie de Eli Gîlcescu (2 iunie 2016)
Adăugat de Eli Gîlcescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spațiul nu e cu totul pustiu; în drumul lui, Soarele și prin urmare și planeta noastră, poate să dea peste nori cosmici, peste imense astre întunecate, foștii sori de odinioară, peste nenumărate comete etc. Nu știm nici o dată ce ne așteaptă, "neprevăzutul" ne aține mereu calea, în Univers, ca și în viața de toate zilele.
Victor Anestin în revista "Orion"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La margine de timp
La margine de timp, cu dorul călător,
te mai zăresc trecând câteodată
prin amintirile ce-ajung în zbor
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Te pierzi însă prin umbrele rebele
din ceața care mi se-așterne-n cale,
dispari treptat din gândurile mele
cuprinse-n vrăji de magice sucale.
Le deapănă sucalele prin vreme,
nu pot să te aducă mai aproape,
nici din adânc de haos să te cheme
când luna trece-n taină peste ape.
Rugina toamnei se revarsă-n zare,
iar frunzele venite dinspre crânguri
par stoluri lungi de păsări călătoare,
cu amăgiri lăsându-se pe gânduri.
Dispare luna sub un colț de stâncă,
iar gândurile smulse din sucale
la margine de timp aleargă încă
spre tine să-mi deschidă altă cale,
să te ajung când timpul se oprește
pe umbrele din toamnă-ntârziată,
să gust din infinitul care crește
mireasma clipelor de altădată.
poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediția: 12 februarie 2020 (12 februarie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
La margine de timp
La margine de timp, cu dorul călător,
te mai zăresc trecând câteodată
prin amintirile ce-ajung în zbor
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Te pierzi însă prin umbrele rebele
din ceața care mi se-așterne-n cale,
dispari treptat din gândurile mele
cuprinse-n vrăji de magice sucale.
Le deapănă sucalele prin vreme,
nu pot să te aducă mai aproape,
nici din adânc de haos să te cheme
când luna trece-n taină peste ape.
Rugina toamnei se revarsă-n zare,
iar frunzele venite dinspre crânguri
par stoluri lungi de păsări călătoare,
cu amăgiri lăsându-se pe gânduri.
Dispare luna sub un colț de stâncă,
iar gândurile smulse din sucale
la margine de timp aleargă încă
spre tine să-mi deschidă altă cale,
să te ajung când timpul se oprește
pe umbrele din toamnă-ntârziată,
să gust din infinitul care crește
mireasma clipelor de altădată
poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamnă mohorâtă
E atât de mohorată toamna asta fără tine,
Încât și verdele în frunze sângeriu se stinge,
Pe aripe de vânt plutesc acum destine,
Iar prin clepsidre triste, dorul se prelinge.
Măsor de-acuma timpul în frunzele căzute,
Și-n gânduri ce gonesc necontenit spre tine,
Îți spun adio, ceasornic cu ore și minute,
Măsor de-acuma timpul cu frunze și suspine.
Plouă cu amintiri pe poteci triste, rătăcite,
Peste singurătatea-mi desfrunzită și adesea pală,
Îmi picură pe suflet cu frunze seci, zbârcite,
Ce cad rostogolindu-se pe-a timpului spirală.
poezie de Paul Aelenei din Gingășii de Toamnă (2019)
Adăugat de Diana Iordachescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O toamnă
mă sfâșie prin mansarde insalubre
zi de zi plâng pe diagonală
rescriu aceeași poezie în fiecare
toamnă pe lume nu tresar
gesticulez prin frunze pe bulevarde
stau într-o lacrimă turnată-n bronz
sunt același nebun rătăcitor
așteptând privirea aceea de plumb
să umblu disperat și îndrăgostit
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ascultă-mă copile
Dacă n-am fost așa cum ți-ai dorit,
Nu căuta, în vina mea, răspunsul.
Mi-e martor, Dumnezeu, ca te-am iubit,
Dar mi-am ascuns și lacrima și plânsul.
Prea multe rugăminți neîmplinite
Trezesc acum... regretele târzii.
Ai să-nțelegi durerea de părinte
Când ai să ai la rândul tău copii.
Imi caut, printre gânduri, vindecarea.
Azi, să mă ierți... povară dacă-ți sunt.
Doar grijile îmi rătăcesc plecarea,
S-au strâns cu toate-n părul meu cărunt.
Când am să mor să n-ai păreri de rău...
Tot mamă-ți sunt, de n-oi mai fi în viață.
Te-oi cauta prin nopți... în visul tău,
Să-ți mai aduc o vorbă... o povață.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!