Aloe veră

ieri noapte am avut un vis cam straniu
şi se făcu-se parcă eu cădeam
în puţ adânc cu pietre de uraniu
şi cu aloe-n glastrele la geam

se mai făcu-se un prieten dus demult
în alte lumi, desigur că mai drepte
mă îmbia aşa cu sila să-l ascult
şi să cobor cu dânsul nişte trepte

se mai făcu-se că în depărtări
ba apărea ba dispărea o siluetă
o desluseam venind din nicăieri
cu mersu-i de vârtej în piruetă

să fi fost mama?!! sufletul ei drag
în visul ista trist spre dimineaţă?!!
să pot să desluşesc în chipul vag
izvorul care îmi dăduse viaţă...

se mai făcu, că silueta îmi şoptea
să mă întorc mai repede acasă
c-aice încă nu e lumea mea
chiar dacă lumii mele nu-i mai pasă

şi m-am trezit. Abea mijea de zi
sau poate că migea o nouă eră
din vis îmi aminteam doar hi, hi, hi
şi glastra de la geam cu-aloe veră..

poezie de Iurie Osoianu (14 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem halucinant

şi am plecat pe drum alunecos
să caut altceva în alte sfere
ceva ce nimeni şi nicicând nu cere
la alde mine. Numai lui Hristos

şi se făcu-se că rostogoleam tiptil
picioarele în formă de şenile
va-nchipuiţi, nişte şenile-aşa subtile
pe un background rece şi ostil

ploua cu pietre albăstrii şi cerul
numai a cer nu seamăna - a fantezie
un cer senin cu inima pustie
acoperind şi răsuflarea mea şi flerul

din puncte de reper am stat s-aleg
o stea, pătrat de-a lui Malevici, neagră
şi cu simptome concludente de pelagră
ce molipsea nevrând, un tot întreg

eu din desaga mea cu daruri scot
şiroi de gaze presărat cu colb de stele
şi clipe dintr-un spaţiu cu surcele
şi pun la fiert un soi de antidot

cu care vindec noul meu sistem
cu puncte de reper şi referinţă
aidoma unui ocean de pocăinţa
cu valuri de tandem peste tandem

şi s-a făcut că am rămas pe loc
în noua lume şi-n sistema nouă
unde cu piatră sângerie plouă
când pietre albăstrii arunci în foc

şi s-a făcut că nu mai vreau acasă
şi că nimic în mine nu mai moare
chiar dacă-i negru şi pătrat un soare
chiar dacă alter-ego mă apăsa

poezie de Iurie Osoianu (13 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte rece de toamnă

E o noapte rece de toamnă
Şi eu visez un vis frumos,
Dar vântul se plimbă pe străzi
Trist şi cam sfios.

E o noapte rece de toamnă,
O frunză cade din pom
Şi undeva departe,
Adoarme un pui de om.

E o noapte rece de toamnă
Şi se aude cum latră un câine,
Un cocoş sprinten ne anunţă
Că o nouă zi vine.

E o dimineaţă rece de toamnă
Şi eu m-am trezit din visul meu plăcut,
Privesc la geam şi mă mir
Cât de repede noaptea a trecut.

poezie de Vladimir Potlog (3 octombrie 2019)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Steaua

ardea o stea în depărtări
o stea albastră
cu chin ardea şi nicăieri
din soarta noastră

şi licărind parcă şoptea
că tot ce trece
chiar dacă arde ca o stea
oricum e rece

o noapte lungă cât un dor
în văl de zare
stingea un trup interior
cu chip de soare...

poezie de Iurie Osoianu (6 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scara

... o, scar-a mării ce te pierzi în cer
şi construită pentru mine-n mod special
ca să mă rupi de-aici din nicăieri
şi să mă duci direct în ideal

aşteaptă-mă o clipă. Vreau să-mi iau
să-mi iau valiza mea cu manuscrise
şi mai aşteaptă-mă o clipă să mai stau
pe prima-ţi treaptă rezemat de vise

apoi mă voi urca încetişor
cum urcă toată lumea nişte trepte
spre unicul şi veşnicul izvor
şi de lumină şi de lumi.
Mai drepte...

poezie de Iurie Osoianu (26 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vis ciudat...

Încă e noapte şi liniştea coboară,
Mă uit pe geam şi văd în zare lună,
M-aşez la somn şi văd chipul tău iubit
E linişte şi toată lumea a adormit.
În visul meu am aripi şi vreau să zbor,
Dar îmi pătrund adânc şoapte de dor,
Apoi sap adânc şi-ajung până la soare.
Sunt vise, covoare şi eu m-arunc în mare.
Pe-nsorita plajă apoi ne restrângem,
Cu dragostea oarbă noi oase frângem
Şi zborul ajunge pe margini de culmi,
Dar mă trezesc şi cred că sunt pe alte lumi.

poezie de Eugenia Calancea (27 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşafodul

rupt din soare, tăvălit prin glod
sufletul meu, vlăguit de viaţă
se întoarce înspre dimineaţă,
din exiluri îmbibate cu exod

ani la rând, l-am tot şi tot primit
totdeauna stam cu uşile deschise
ca venind să-mi tălmăcească nişte vise
care-n lipsa lui m-au prididit

ani la rând, demers după demers
ultimatum după ultimatum-toate lui
să-mi răspundă categoric- încă cui
aparţine, şi prin care Univers

el râdea cum râde o fantomă
când o sperii cu lumini de Lună plină
şi cântare de cocoş din fund de splină
-singur mai perplex ca o protomă

şi-mi şoptea să mă feresc de piua
unde ape bat, aproape de departe
şi e dincolo de viaţă şi de moarte
şi de noaptea -altercaţie şi ziua

şi-mi spunea că-i scris demult în stele
că în clipă sorocită o să plece
părăsindu-şi lutul ăsta trist şi rece
luând cu sine numai gândurile mele...

... rupt din soare, tăvălit prin glod
chiar dacă sunt chip şi asemănare
parte voi avea ca fiecare
de acelas soi de eşafod...

poezie de Iurie Osoianu (24 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aliaj

azi mai nostalgic ca ieri
mai mellancolic, mai trist
sufletul ista de fier
râde că-s prea empirist

râde că-s prea optimist
azi mai nostalgic ca ieri
sufletul meu pesimist
dornic de faste plăceri

iar te hlizeşti în doi peri
suflet esit la mezat
azi mai făţarnic ca ieri
mai efemer structurat

azi mai nostalgic ca ieri
mai mellancolic, mai trist
sufletul meu -vistier
de aliaj intimist...

poezie de Iurie Osoianu (13 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi gândul plânge ...

şi stau cu gândul rezemat de geam
şi geamul tace
de parcă între ei ar sta un ram
cu spini cu ace

de parcă între noi ar sta senin
şi clar de lună
şi tu mi-ai reproşa că nu mai vin
s-aduc furtună

că ceaţa se ridică peste mări
cu sânge rece
că vine peste noi şi depărtări
şi nu mai trece

că bolovanii vin la vale peste munţi
porniţi să fiarbă
că nici o stâncă nu mai poţi s-o mai ascunzi
sub fir de iarbă

că soarele pe cer e tot mai trist
mai pământiu
că eu ca naiba încă mai exist
al naibii viu

că stau cu gândul rezemat la geam
şi gândul plânge
c-am vrut atâta vreme să te am
şi-n el şi-n sânge...

poezie de Iurie Osoianu (25 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul unui vis

Visam ca suntem în visul de ieri,
vroiam să înmănunchiez cateva primaveri
să ţi le dăruiesc intr-o cupa de lacrimi
dar nu puteam să-l fac sa zboare spre înalţimi
... aşa ca m-am trezit.
Visam apoi ca suntem în visul unui Univers
ce de atăta învărtit epuizat s-a oprit
iar clepsidra Timpului nostru a pornit invers
pentru a ne da şansa unui nou Rasarit.
... aşa ca m-am trezit.
Visam ca sunt în visul de seară
acolo unde erai şi tu.. in sfărşit
zambeam cand chipul ţi-am zărit în oglinda de ceară
probabil asa a fost de către Destin ursit.
... aşa ca m-am trezit.
Visul meu în visul tău sunt în spirală
şi se ating doar acolo... în Infinit
ştiu ca e vis dar mă simt ca intr-o catedrală
înconjurată de iubire şi de Bine... aşa ca fericită m-am trezit.

poezie de Adela Bădulescu (2011)
Adăugat de Adela Bădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

sunt răvăşit de tine
până la buricul degetelor mele
deşi nu ştiu dacă exişti cu-adevărat
sau ochii mei ca două santinele
un nou duşman în preajmă - au depistat

şi dimineţi îneacă oraşul în rutină
şi mă trezesc
şi nu-l pot desluşi
pe-acest al treilea inutil de lângă sine
pe care-l crezi
şi îl aştepţi
că va veni...

şi mă despart de tine
la un colţ de stradă
mult mai tăcut şi mai ursuz ca astă noapte
când sărutându-ţi sânii te aveam de dragă
şi-ţi savuram extazul printre şoapte

şi plec
şi-n în urmă nu arunc nici o privire
cu spatele te simt în marea de văpăi
arzândă
şi în tăcerea ta se curmă o iubire
anterior
citită-n ochii tăi ca o izbândă

şi plec
şi-n mine moare iar bărbatul
şi ia cu sine chipul tău în lumi mai drepte
iar tu rămâi o simplă inventată
să mai cobori
sau să mai urci şi alte trepte...

la noapte ştiu
că frământat de insomnie
voi reproşa tandemului meu dur de santinele
al treilea inutil, pe care încă nu se ştie
de ce n-a fost simţit de degetele mele...

poezie de Iurie Osoianu (7 iulie 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am avut un vis

Mă uit şi fereastra nu mai e îngheţată,
Dar totuşi strada e întunecată,
Florile de la geam înfloresc
Şi caut chipul tău să-l găsesc.

Lungă e calea spre tine,
Mă chinui de mult şi nu mai ţine,
Dorul meu şi chiar visul meu,
Îl voi tine lângă mine mereu.

Cu blândeţe şi multă dulceaţă
Ţi-am vorbit mult despre viaţă
Şi-aş vrea s-aud din gură ta
Ceva frumos ce-aş putea asculta.

Mi-e dor de ale tale şoapte,
Să te chem din nou în noapte,
Să strig c-am avut un vis
Că duşmanul a fost prins.

poezie de Eugenia Calancea (6 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inelul

şi iar veni-se-i în vis
în noaptea spre vineri
de undeva din abis
cu tei veşnic tineri

şi veşnic în mare de flori
şi veşnic în ploaie
şi valuri de lini fiori
pe line şiroaie

rostolind fericit
cercuri adânci de inferin
parcă sorbea-i inedit
seve din teiul etern

se mai făcu precum eu
doină din fluier ziceam
scursă din sufletul meu
când ba tulpină ba ram

doină cu aripi de vânt
doină cu ochi de cleştar
doină ca primul cuvânt
ăla, mereu solitar

doină- figură de stil
doină- figură de fată
doină ca solul fertil
cu seminţie surpată

se mai făcu precum tu
injer cu aripi de dor
parcă şoptea-i-nu te du
spre orizontul sonor

dacă vei trece de el
dacă vei trece de tei
te vei topi în inel
de veşnicie şi zei...

şi m-am trezit dintr-un vis
spus într-o noapte de joi
când pământesc când abis
când fără noi, când cu noi...

poezie de Iurie Osoianu (30 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

hai, intră,
aşează-te cât mai aproape,
şi gustă din restul dulceţii de prune
când câinele meu bate trist din pleoape,
tu priveşte-l în ochi
şi cu zâmbetul spune-i:
- uite, fotoliul în care demult n-am mai fost
şi ar vrea să mă strângă ca pe vremuri
în braţe...
- ce fac?!
stai puţin acolo
să pun nişte lemne pe foc
căminul e rece şi strigă la mine cu voce de gheaţă
- sunt bine
desigur că sunt bucuros
am noroc că iar ai intrat pe la mine
chiar de e ultima dată
un an a trecut de când nu ai mai fost,
mă aşez
un an m-am zbătut ca un peşte pe maluri
de bine dacă vrei
- deschide te rog frigiderul şi scoate din el tot ce vezi
astă seară doar vară s-a dus,
şi toamna loveşte în mine
şi strânge te rog de pe masă slănină şi coajă de ceapă şi spăla vesela,
te rog
cât e lingura-mi plină cu apă...
îţi spun
- uite sunt mai cuminte,
mai matur,
mai aşa nu ştiu cum
dar şi tu te-ai schimbat
în cuvinte parcă torni gingăşie de fum
şi te rog,
nu-ţi feri ochii,
vreau o seară întreagă
în ei ca pe vremuri-adânc să privesc
şi mai vreau să şoptesc înc-o frază banal de banală,
însă iată o calc,
o strivesc
şi ceasornicul ăsta pe masă
sună parcă a dimineaţă
şi ecoul lui trist în timpane leagă cuie de ţine cu aţe,
- mie-mi par zornări de ciocane
te rog
tot mai rar să mai intri
- cum am spus?!...
Da desigur
mai des... dacă vrei,
poţi să-mi scrii
uite-i toamnă
deja e răcoare,
şi afară-i o ceaţă lăptoasă
vezi să nu te răceşti la picioare
ai drum lung de făcut pân-acasă...

poezie de Iurie Osoianu (5 septembrie 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo, lângă acel geam

- Unde eşti, inima mea? Răspunde!
- Acolo, lângă acel geam.
În piept doar pustiul mi se-ascunde
Şi chin, dar inimă nu am.

- Unde eşti, vis al meu, de lumină?
- Acolo, lângă acel geam.
Odaia mea de-obidă-i plină,
Şi foc în ea nu am.

- Unde sunteţi, privirile mele?
- Acolo, lângă acel geam.
Din ochii mei pustii curg lacrimi grele,
Fierbinte şi sărat noian.

- Unde sunteţi, voi, stihuri? E dorul
Care vă fearecă în chin?
Cântece, stih, spre ce vă luaţi voi zborul?
- Zburăm spre acel geam vecin.

- Unde sunteţi, voi, gânduri hoinare?
- La acel geam de-acolo-am stat...
- Şi cine-acolo sălaş are?
- Cei doi: soţie şi bărbat.

- Ei doi, dar eu, pe-aici, ce caut oare?
Odată, eu pe ea o cunoşteam...
Trezit de-ntâiul licărit de soare,
Priveam, acolo, spre acel geam.

poezie celebră de Rasul Gamzatov
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amalgam

vin de la spital
mama a fost operată dimineaţă
îmi tremură picioarele
îmi vine să vărs

în faţa ochilor
doar tărgi şi seringi
aparate complicate şi oameni incompleţi

mama e mai uşoară cu câteva pietre

când m-a văzut în uşă
mi s-a părut
că mă năştea din nou

pe chipul ei
durerea şi toată lumina vieţii

se chinuia să râdă
un domn – şi el incomplet – i-a spus că e frumoasă

cum să nu fie frumoasă mama mea?

înainte să plec
am strâns-o de-un deget
vei fi bine, căprioaro, i-am zis, ai să vezi!

Zâna a râs puţin

pe coridor
mi se părea că plutesc
şi-mi spuneam în gând
Doamne, cât îţi mulţumesc pentru zâmbetul ei!

în faţa următorului salon de reanimare
am dat cu ochii de tanti Todosica
vindea demult cele mai bune prăjituri
la cofetăria din colţ
plângea şi-şi zgâria obrazul drept
soţul ei nu rezistase

un preot se bâlbâia
rudele scrâşneau din dinţi
de ce nu l-ai împărtăşit?
cum e sufletul, părinte?
sufletul lui? dar al tău?

restul cuvintelor nu le-am mai auzit

nu mai pluteam
se lipise parcă tot plumbul pământului de picioarele mele
m-am chinuit să urc de la 3 la 8

la pediatrie mă aştepta o tânără
n-o cunosc
ştiu doar că se numeşte Claudia
şi că e prietena din facultate a prietenei surorii mele
fetiţa ei de abia o lună e bolnavă
nu are cine veni la ele

a ieşit pe hol
i-am dat sacoşa cu mâncare şi fructe
printre uşi, peste mâna asistentei,
Claudia mi-a dat o iconiţă cu Maica Domnului de la Mănăstirea Cămârzani

mi-au dat lacrimile
sufletul omului este atât de imprevizibil
o străină m-a făcut să plutesc din nou
nici nu ştiu când am ajuns în faţa spitalului

ştiu doar
că m-a sunat fiica să mă întrebe când ajung acasă
şi că am ridicat ochii spre cer
vorbind cu Dumnezeu
nu-i aşa că mama vine acasă?...

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amalgam

vin de la spital
mama a fost operată dimineaţă
îmi tremură picioarele
îmi vine să vărs

în faţa ochilor
doar tărgi şi seringi
aparate complicate şi oameni incompleţi

mama e mai uşoară cu câteva pietre

când m-a văzut în uşă
mi s-a părut
că mă năştea din nou

pe chipul ei
durerea şi toată lumina vieţii

se chinuia să râdă
un domn – şi el incomplet – i-a spus că e frumoasă

cum să nu fie frumoasă mama mea?

înainte să plec
am strâns-o de-un deget
vei fi bine, căprioaro, i-am zis, ai să vezi!

Zâna a râs puţin

pe coridor
mi se părea că plutesc
şi-mi spuneam în gând
Doamne, cât îţi mulţumesc pentru zâmbetul ei!

în faţa următorului salon de reanimare
am dat cu ochii de tanti Todosica
vindea demult cele mai bune prăjituri
la cofetăria din colţ
plângea şi-şi zgâria obrazul drept
soţul ei nu rezistase

un preot se bâlbâia
rudele scrâşneau din dinţi
de ce nu l-ai împărtăşit?
cum e sufletul, părinte?
sufletul lui? dar al tău?

restul cuvintelor nu le-am mai auzit

nu mai pluteam
se lipise parcă tot plumbul pământului de picioarele mele
m-am chinuit să urc de la 3 la 8

la pediatrie mă aştepta o tânără
n-o cunosc
ştiu doar că se numeşte Claudia
şi că e prietena din facultate a prietenei surorii mele
fetiţa ei de abia o lună e bolnavă
nu are cine veni la ele

a ieşit pe hol
i-am dat sacoşa cu mâncare şi fructe
printre uşi, peste mâna asistentei,
Claudia mi-a dat o iconiţă cu Maica Domnului de la Mănăstirea Cămârzani

mi-au dat lacrimile
sufletul omului este atât de imprevizibil
o străină m-a făcut să plutesc din nou
nici nu ştiu când am ajuns în faţa spitalului

ştiu doar
că m-a sunat fiica să mă întrebe când ajung acasă
şi că am ridicat ochii spre cer
vorbind cu Dumnezeu
nu-i aşa că mama vine acasă?...

poezie de Dana Logigan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul către nicăieri

Sunt drumul către nicăieri!
Un drum cu flori şi plin de rouă,
Te-ncânt cu-a mele dulci cărări
Şi îţi promit o lume nouă.

Vând doar iluzii pe nimic
Şi de mă ninge ori mă plouă,
Când visul lumii e prea mic
Eu îi ofer o haină nouă.

Sunt drumul către nicăieri,
Uşor de străbătut şi poate,
Ce ţie-ţi pare azi ca ieri
Eu văd lumina după noapte.

Sunt doar un drum ce n-a ştiut
Să se pietrifice cu moarte
Şi-arar pustiu, şi-ades tăcut.
A mers cu viaţa mai departe.

Din mii de drumuri numai eu
Mai ştiu ce-nseamnă şi odihna
Am timp să dorm, dar somnul meu
În veci n-o să-şi găsească tihna.

poezie de Luiza-Adriana Grama din Risipitor de albastru
Adăugat de Luiza-Adriana Grama
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbătrânim

Se lasă toamna peste noi.
Anii au plecat – păsări călătoare
Ce nu vor mai veni-napoi,
La cuiburile lor rămase goale.

În urma lor doar amintiri,
Un şir întreg se leagă:
Părinţi, copii, prieteni şi iubiri
Ce viaţa ne-o făcu-se dragă.

La tâmple bruma s-a lăsat.
Căldura n-o îndepărtează;
Părul ni-la grizonat,
Iar timpul faţa ni-o brăzdează.

poezie de Adrian Timofte (decembrie 2019)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul

... nu voi nimic în noaptea de Crăciun
decât măcar în vis să vii la mine
măicuţa mea şi îngerul meu bun
iar visul meu să nu se mai termine

nu voi nimic în noaptea de Crăciun
decât să vii şi tu cu mama, tată
şi visul ista cenuşiu cu brun
să nu se mai termine niciodată

nu voi nimic în noaptea de Crăciun
decât să stăm în vis de vorbă, Doamne
şi apoi să plec călăre pe colun
în lumea gata iar să mă condamne...

poezie de Iurie Osoianu (25 decembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărăruia...

cu pietre de pe creste de Olimp
rostogolite lin pe depărtări
pavat-am cărăruie între timp
ce duce din nimic în nicăieri

cu ochii în orbite adânciţi
cu pumnii încleştaţi ca două zări
petrec pe cărăruie osândiţi
la veşnicul nimic din nicăieri...

poezie de Iurie Osoianu (4 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!