Zbor spre alte lumi

Ascult în noapte cum lună-şi strigă dorul
La margine de boltă printre luceferi-fluturi,
Îşi uită pentr-o clipă, voinţa, rostul, zborul
Şi caută prin iarbă, urma la dulci săruturi.

Ea urmăreşte ciuta şi cerbul când se-adapă
Învăluiţi de-un abur născut dintr-o iubire,
Atuncea tulburată zăreşte-n ochi de apă
Cât este de stingheră, cu soarta-n rătăcire.

Şi pleacă fără vlagă, zburând peste pământ
Să-şi caute perechea prin alte lumi astrale,
Dar către miezul nopţii se-abate straşnic vânt,
Ce-i răscoleşte faţa ascunsă-n nori şi jale.

Încet şi peste mine se-aşează un văl de somn,
Iar timpul meu se-opreşte la margine de vis,
Mai simt pentru o clipă că luna-mi face semn,
Apoi, trudită adorm şi mă transform în ibis.

Mă-nalţ spre cer uimită, căci nu zăresc hotare
Şi trec o punte-albastră ce pare o rădăcină,
Din când în când m-aşez pe un ecou din zare
Sădind grăunţi de pace şi lotuşi de lumină.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gorunul

În limpezi depărtări aud din pieptul unui turn
cum bate ca o inimă un clopot
şi-n zvonuri dulci
îmi pare
că stropi de linişte îmi curg prin vine, nu de sânge.

Gorunule din margine de codru,
de ce mă-nvinge
cu aripi moi atâta pace
când zac în umbra ta
şi mă dezmierzi cu frunza-ţi jucăuşă?

O, cine ştie? - Poate că
din trunchiul tău îmi vor ciopli
nu peste mult sicriul,
şi liniştea
ce voi gusta-o între scândurile lui
o simt pesemne de acum:
o simt cum frunza ta mi-o picură în suflet -
şi mut
ascult cum creşte-n trupul tău sicriul,
sicriul meu,
cu fiecare clipă care trece,
gorunule din margine de codru.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de stassia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când luna pare veştedă şi grea

obloanele se-nchid la miezul nopţii
când luna pare veştedă şi grea
iar ea
se ţine de o margine de stea
cu ochiul aţintit în buza porţii

foşneşte primăvara prin poteci
când luna pare veştedă şi grea
dar ea
se-apasă de pe marginea de stea
cu fruntea şi cu buzele ei reci

nici urşii nu-şi mai caută bârlog
când luna pare veştedă şi grea
spre ea
se-aruncă de pe-o margine de stea
acelaşi dumnezeu, mut şi olog

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E plânsul Tău

Când stau culcată-n margine de noapte
Şi mă-nfior de ce mai este rău
Printre atâtea mii şi mii de şoapte
Aud în depărtare plânsul Tău.
Când stau culcată-n margine de lume
Şi-aud scrâşnind al vieţii ferăstrău
Şi vine-un plâns amar să mă sugrume
Eu ştiu, o, Doamne, că e plânsul Tău.

Când stau culcată-n margine de clipă
Cu scoici de lacrimi prăbuşite-n hău
Şi inima şi sufletul îmi ţipă
Eu plâng, o, Doamne, pentru plânsul Tău.

Când stau culcată-n margini de tăcere
Şi-am îngheţat trecând prin vadul său
Când închinată sunt dar nu pot cere
Aud în depărtare plânsul Tău.

Când am ajuns povară pentru mine
Şi mă cutremur în atâta rău
Mă sfâşii, Doamne, toată pentru Tine
Atât de mult mă doare plânsul Tău...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echinocţiu Boreal

Când ziua cu noaptea se-mbină egale,
sub geana cerească-a-lui Marte fălos
vestale de strajă, în temple astrale,
întorc într-o clipă-anotimpuri pe dos.
Atunci te-ai născut neuitată speranţă,
să vii înspre mine în strai hibernal,
din vraja tăcerii să-mi dai cutezanţă,
trecând peste visuri, doinind din caval.

Veneai din neant într-o casă săracă,
când noaptea cădea peste jarul încins,
iar timpul din mers se oprise să treacă
prin porţi redeschise de gând neatins.
Pornisem din cer pe cărări temerare,
un prunc fără nume, şi fără destin,
când ziua cu noaptea oprite-n hotare
vorbeau la zenit despre cei care vin.

Iar eu printre ei, cu ursita-mi divină,
la ceasuri răzleţe, de greu început,
naiv aşteptam peste vreme să vină
doar har din vrăjit paradis neştiut.
Primit-am si nume, de bună chemare,
să-l trec peste vreme cu gândul pios,
când timpul astral, necuprins în hotare,
din noi anotimpuri îşi lua un prinos.

Mergeam înainte, spre căi de lumină,
trecutul primea doar un spaţiu închis,
când ziua cu noaptea abile se-ngână
în zorii aprinşi peste cerul deschis.
Dar anii trecut-au pe căi temerare
lăsându-mi în prag nevăzute uitări,
pe toate le-am strâns să le pun în tipare
croite din franje cu lungi întrebări.

Şi totuşi, tu viaţă mi-ai dat fericire,
să trec peste lume mesaj în Cuvânt,
gustând din pocale cu har nemurire
ajunsă-nlăuntru prin Duhul Cel Sfânt.
Primesc în tăcere şi ultima clipă,
trecută prin vreme de ceasul banal,
aştept fără teamă Preasfânta Aripă
să-mi pună pe frunte mirajul astral.

poezie de Corneliu Neagu din revista Confluenţe Literare, ediţia din 04.03.2021
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echinocţiul boreal

ECHINOCŢIUL BOREAL
(Corneliu Neagu, 20.03.2024)
.
Când ziua cu noaptea se-mbină egale,
sub geana cerească-a-lui Marte fălos
vestale de strajă, în temple astrale,
întorc într-o clipă-anotimpuri pe dos.
Atunci te-ai născut neuitată speranţă,
să vii înspre mine în strai hibernal,
din vraja tăcerii să-mi dai cutezanţă,
trecând peste timpuri, doinind din caval.
.
Veneai din neant într-o casă săracă,
când noaptea cădea peste jarul încins,
iar timpul din mers se oprise să treacă
prin porţi redeschise de gând necuprins.
Pornisem din cer pe cărări temerare,
un prunc fără nume, şi fără destin,
când ziua cu noaptea oprite-n hotare
vorbeau la zenit despre cei care vin.
.
Iar eu printre ei, cu ursita-mi divină,
la ceasuri răzleţe, de greu început,
naiv aşteptam peste vreme să vină
doar har din vrăjit paradis neştiut.
Primit-am şi nume, de bună chemare,
să-l trec peste vreme cu gândul pios,
când timpul astral, necuprins în hotare,
din noi anotimpuri îşi lua un prinos.
.
Mergeam înainte, spre căi de lumină,
trecutul primea doar un spaţiu închis,
când ziua cu noaptea abile se-ngână
sub zorii aprinşi peste cerul din vis.
Dar anii trecut-au pe căi temerare
lăsându-mi în prag neştiute chemări,
pe toate le-am strâns să le pun în tipare
croite din franje cu lungi întrebări.
.
Şi totuşi, tu viaţă mi-ai dat fericire,
să trec peste lume mesaj prin Cuvânt,
gustând din pocale cu har nemurire
ajunsă-nlăuntru prin Duhul Cel Sfânt.
Primesc în tăcere şi ultima clipă,
trecută prin vreme de ceasul banal,
aştept fără teamă Preasfânta Aripă
să-mi pună pe frunte mirajul astral.

poezie de Corneliu Neagu din Ecouri Existenţiale, Ed. www. Coresi. ro (2022)
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zborul...

Să-şi desăvârşească zborul,
pasărea are nevoie de cer,
căci zborul a fost dat visului
şi păsărilor deopotrivă
de către îngeri;
visul e sortit uneori eşuării
când iluziile se risipesc,
pe când zborul
reprezintă împlinirea păsării:
Pasărea să se numească păsăre,
omul să se numească om cu rădăcină.
Bunăstarea lui nu ţine de o fericire anume:
fericirile vin şi trec.
Apar alte iluzii din speranţe
care să-l facă fericit
preţ de o clipă.

poezie de Camelia Opriţa din revista Boema, numărul 152 (octombrie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Magia nopţii când coboară,
Satu' se transformă-n hău.
În piept îmi zace-a câta oară
Un dor nebun de chipul tău.

Şi azi mai simt plăcere fină...
Din lumea ta doar pot s-o am.
Îmi umpli viaţa cu lumină
Prin fulgii moi ce-mi bat în geam.

Şi prin dorul cel enorm
Născut din pieptu' tău, de-aproape,
Te simt prin vis atunci când dorm,
Luceafăr tăinuit în noapte.

Vreun vis urât vrând să te zboare
Tristeţea-şi cată cărărui.
Un zâmbet vrea să mă-nfioare
Născut din ochii tăi negrui.

Tot ce-i trist e mai departe...
Tristeţea-şi caută cărări,
Pentru vis se naşte-o moarte
Ce-l elimină în zări,

Şi-i pustiu, şi-i fără urmă,
Deja triumfă nalţii nori...
Din tot ce-a fost rămâne-o umbră
Ce se-ngroapă în ninsori.

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plec spre lumină

umbrele nopţii gonesc peste câmpuri
în patru anotimpuri
la capăt de mare, o casă...
o casă desenată pe un mugure de lume...
la margine de cer,
printre stele obosite
o apă, un gând şi o plută
în zare cântă cocorii
e timpul să plec spre lumină
păşind către El.

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu din Printre cei ce vin sau pleacă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-şi desăvârşească zborul, pasărea are nevoie de cer, căci zborul a fost dat visului şi păsărilor deopotrivă
de către îngeri; visul e sortit uneori eşuării când iluziile se risipesc, pe când zborul reprezintă împlinirea păsării: Pasărea să se numească păsăre, omul să se numească om cu rădăcină. Bunăstarea lui nu ţine de o fericire anume:
fericirile vin şi trec. Apar alte iluzii din speranţe care să-l facă fericit
preţ de o clipă.

Camelia Opriţa în Aşa am învăţat să redevin român, Revista Boema, nr. 152, oct. 2021
Adăugat de Brătescu Teodora Vasiliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de timp

La margine de timp, cu dorul călător,
te mai zăresc trecând câteodată
prin amintirile ce-ajung în zbor
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Te pierzi însă prin umbrele rebele
din ceaţa care mi se-aşterne-n cale,
dispari treptat din gândurile mele
cuprinse-n vrăji de magice sucale.
Le deapănă sucalele prin vreme,
nu pot să te aducă mai aproape,
nici din adânc de haos să te cheme
când luna trece-n taină peste ape.

Rugina toamnei se revarsă-n zare,
iar frunzele venite dinspre crânguri
par stoluri lungi de păsări călătoare,
cu amăgiri lăsându-se pe gânduri.
Dispare luna sub un colţ de stâncă,
iar gândurile smulse din sucale
la margine de timp aleargă încă
spre tine să-mi deschidă altă cale,
să te ajung când timpul se opreşte
pe umbrele din toamnă-ntârziată,
să gust din infinitul care creşte
mireasma clipelor de altădată.

poezie de Corneliu Neagu din revista Armonii Culturale, ISSN: 2247-1545. Adjud, Vrancea, RO/ Ediţia: 12 februarie 2020 (12 februarie 2020)
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

La margine de timp

La margine de timp, cu dorul călător,
te mai zăresc trecând câteodată
prin amintirile ce-ajung în zbor
pe-o aripă de toamnă-ntârziată.
Te pierzi însă prin umbrele rebele
din ceaţa care mi se-aşterne-n cale,
dispari treptat din gândurile mele
cuprinse-n vrăji de magice sucale.
Le deapănă sucalele prin vreme,
nu pot să te aducă mai aproape,
nici din adânc de haos să te cheme
când luna trece-n taină peste ape.

Rugina toamnei se revarsă-n zare,
iar frunzele venite dinspre crânguri
par stoluri lungi de păsări călătoare,
cu amăgiri lăsându-se pe gânduri.
Dispare luna sub un colţ de stâncă,
iar gândurile smulse din sucale
la margine de timp aleargă încă
spre tine să-mi deschidă altă cale,
să te ajung când timpul se opreşte
pe umbrele din toamnă-ntârziată,
să gust din infinitul care creşte
mireasma clipelor de altădată

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Născut din lacrimile tale

Şi chiar de nu aş fi deloc,
Aş apărea din suferinţă,
Să intru-n al iubirii joc,
Născându-mă dintr-o dorinţă

Deşi nu ştii, mă chemi mereu,
Ţi-e dorul strigăt către mine,
Eu te aud în visul meu
Şi imediat alerg spre tine

Oftatul tău străbate mări
Prin galaxii şi universuri,
Deschide-o cale peste zări,
În care îţi apar prin versuri

Şi chiar de nu m-ai aştepta,
Am să te mângâi pe cu seară,
Când tandru îţi voi recita,
Poeme pentru prima oară

De poate n-aş fi existat,
Te-aş fi iubit cu-nverşunare,
Pe lacrimi te-aş fi sărutat,
Atunci când sufletul te doare

Cumva mă inventezi din nou,
Din neant devin iubire iară,
Când glasul tău ca un ecou,
Mă caută şi mă-nfioară.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi dau tristeţile cadou

Dintr-o mie de-nceputuri şi o mie de-ntrebări,
Eu am pus speranţe gri într-un glas fără ecou,
Ca să fac punte cu ele peste văi şi peste mari,
Să mă rog la zei domestici, să-ţi dau tristeţile cadou!

În odaia răcoroasă, moartea naşte altă moarte,
Iar pe creştet îi cresc flori să le pună pe cavou,
Unde pomii se urăsc şi se războiesc în noapte,
Cu-al meu suflet dezbinat, că-ţi dau tristeţile cadou.

Tu joci teatru-n alte lumi şi te-acoperi cu lumină,
Ca să fii în ochi la demoni adorat ca un erou.
Aventura vieţii tale este plină de rugină,
De aceea scriu în cărti, că-ţi dau tristeţile cadou.

Sunt un urlet de durere când te văd pe la vecini,
Cum pictezi o zeitate şi cum te avânţi din nou,
Spre înaltul cer albastru ce se-nchide în lumini,
Şi se întristează parcă, că-ţi dau tristeţile cadou.

Fă-mă liberă de tine şi mă lasă pentr-o clipă,
În mâna lui Dumnezeu ca să par un bibelou,
Ca să uit ce e mândria şi să uit că-mi este frică
Să te mai privesc o dată, şi sa-ţi dau tristeţile cadou!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mileniu?! Clipă?!

Mileniu?! Clipă?! Veşnica chemare
Spre mâine, spre sfârşit? Necunoscut!
Un drum ce duce spre o altă zare,
Dar care încă-abia a început...

Neiertător şi asimetric, trupul
E gârbovit... Sunt lacrimi prinse-n barbă
Pe-acelaşi drum, de generaţii, timpul,
De-acelaşi ţel, de nicăieri, ne leagă...

De când ne naştem, graba ne cuprinde
Şi alergăm... Când drumul s-o sfârşi,
Vom fi decât un piedestal de umbre,
Intrând ca un ecou în veşnicii.

Ce căutăm? Când nimeni nu ne cheamă
Pe drumu-acesta, ce ne-nfricoşează?!
Ne-apropiem cu jale şi cu teamă
De noaptea care timpul ni-l veghează.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scânteie ori tăciune

Visez ades că vreau să zbor,
Dar vai, nu pot doar c-o aripă
Şi-atunci speranţele mă dor
Că nu se împlinesc, o clipă.

Mi-e teamă, Tată, şi nu ştiu
De sunt lumină ori tăciune,
De vreau albastru sau pustiu,
Ori trai cu sfânta rugăciune.

Eu simt că vin furtuni curând,
Ce vor ascunde calea dreaptă,
Himere care-n noapte vând
Iluzii, fum, vicleană şoaptă.

Trimite-mi, Tată, sfântă cheie
Să mă dezleg de rea voire,
Căci sunt şi eu a Ta scânteie,
Şi-aspir spre pace şi iubire.

Apoi, de vrei, fă-mă izvor
Curat în lacrima ce-aleargă
Şi fă-mă, Doamne, norişor,
Lăcaş al ploii-n lumea largă.

Când ceasul va veni să zbor
Un înger să îmi dea aripă,
Spre Tatăl meu să plec uşor
Fără de teamă, într-o clipă.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără tine, femeie...

Fără tine, femeie, mă gândesc cum mi-ar fi,
Dac-ar fi numai noapte, dac-ar fi numai zi,
Iară viaţa pustie mi-ar părea tot mai mult
Un bazar de suspine prejmuit în tumult.

Prea lumească-i iubirea să te pierd nefiresc,
Mi te-apropii în vise şi prin somn te zăresc,
Întind mâna spre tine, tu spre mine te-apleci,
Îţi văd umbra, femeie, încotro vrei să pleci?

Sunt aici pentru tine, dar departe te simt,
Să te-ntorci nu îţi vine, să te vreau nu te mint,
Când amurgul coboară şi spre noapte alerg
Mi te caut în pernă şi durerea mi-o şterg.

Nu-mi dau pace vreodată să te ştiu nicăieri,
Eu, pierdut printre patimi, tu, o clipă de ieri,
Nici să-mi iert n-aş putea de cumva te-aş răni,
Eşti seninul din nori, eşti ce am şi-aş iubi!...

poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossa iubirii

Când sub sabia tăcerii, învrăjbit de-a nopţii taină
Te ascunzi în întuneric şi te pierzi, iubită doamnă,
Când frunzişul fiintei mele, lutul, straniu modelează,
Şi fantasmele durerii sub privirile-mi dansează,
Mă ascund în ceaţa pleoapei de smarald şi-n dulce somn
Îţi spăl tălpile de gheaţă şi sub vraja lor adorm.
În a timpului clepsidră îmi cern visele şi dorul
Şi las luna să răsara... şi să mă cuprindă somnul...

Când sub sabia tăcerii, învrăjbit de-a nopţii taină
Las, sub valul mângâierii, umbra-n ceţuri să răsară,
Când înjunghiat de doruri, cad străin şi îmi astâmpăr
Setea crudă de săruturi cu duioase flori de nufăr,
Tu, iubito, dormi în taină! Dormi... căci veşnica-ţi chemare
Azi, e-atâta de departe şi atât de aspru doare...
Îţi ating neiertătorul gând, cu marginea privirii
Şi cad pradă disperării, în adâncurile firii.

Te ascunzi în întuneric şi te pierzi, iubită doamnă,
Stea la margine de lume, bântuit frunziş de toamnă,
Îmi cunoşti întunecarea, tu, stihie îmbrăcată
Azi, în rochie de iarnă... Pentru toate vinovată
Eşti! Şi plata ţi se cere... Tu te-ascunzi sau te arăţi
În a ochiului strânsoare... şi-ai să pleci doar când socoţi.
Însă, doamnă, ia aminte! Suflet într-un pumn de lut,
Pentru tine voi rămâne muritor, pe-acest pământ.

Când frunzişul fiinţei mele, lutul, straniu modelează,
Scormoneşte-n pumnul celui, ce-n cuvinte re-crează
Trupul meu... Şi din nisipul strâns în podul palmei tale,
Fă margean de lacrimi calde, drum spre ultima chemare!
În ocean de îndurare lasă ţărm născut din mine
Şi înalţă-mă-n săruturi şi speranţe, către tine!
Dă-mi din falsa omenie, ideal al lumii mele,
Cheia fericirii mele ce mă va-nalţa spre stele!

Şi fantasmele durerii sub privirile-mi dansează...
Hai, deschide poarta vieţii! Tainei mele tu veghează!
Parcă nu mai curge sânge-n trupul meu... curge lumină...
Eu sunt flamura dreptăţii, tu, eşti stea diamantină.
Zbor de fluturi peste cerul gol de îngeri şi de stele
Când o însetată umbră peste lume se aşterne...
Înghiţiţi de veşnicie, dintr-un pumn de oseminte,
Am făcut alese versuri, într-o salbă de cuvinte.

Mă ascund în ceaţa pleoapei de smarald şi-n dulce somn
Caut, frământata umbră, azi, la sânu-ţi să adorm...
Şi-mi ascund în lacrimi ochii şi-mi ascund în gânduri dorul
Şi sub dulcea-ţi mângâiere simt cum mă apuca somnul.
Nu mai ştiu, e vis, e noapte, este vrajă, gând sau faptă,
Ştiu că pentru toate astea numai tu eşti vinovată.
În mirajul fericirii, în prăpastia ce leagă
Astăzi fiinţa, trup şi suflet, numai umbra ta aleargă.

Îţi spăl tălpile de gheaţă şi sub vraja lor adorm
Şi-mi ascund în întuneric, veşnic, teama de nesomn,
Căci în feeria vrăjii ce îmi fereca făptura,
Nesupus de întuneric, caut buzele-ţi cu gura.
Şi-mi spăl fiinţa cu lumina şi-mi spăl fiinţa de păcate
Şi în gândurile mele simt că nu mai este noapte.

În a timpului clepsidră îmi cern visele şi dorul,
Chiar de nu mai eşti aproape, chiar de nu mai vine somnul...
Te-am iubit! Oh! Ştii prea bine! Te-am chemat! Te chem mereu!
Şi trecând prin timpul vieţii mă topesc de dorul tău...
Mă ascund în lutul vremii, pier în lumea trecătoare
Şi în dulci metamorfoze sunt pământul peste care
Talpa ta, setoasă parcă de renaşterea-mi visată,
Caută să se ascundă, azi, la fel ca altădată.

Şi las luna să răsară... las să-mi încolţească dorul
Şi mă nasc a doua oară... Nu sunt trupul, ci sunt OMUL
Ce-n sălbatica iubire şi în iureşul furtunii,
Pentru-un strop de fericire s-a luptat cu zeii lumii
Nu sunt marea, nici nisipul, sunt un EU, ce altădată
Te-am iubit cu-nfrigurare şi blestem, frumoasă fată...
Omul piere din iubire şi-n iubire se ascunde,
De aceea te tot caut, însă tu, eşti... unde?! Unde?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când crivăţul ...

Când crivăţul, pe aripi, povara iernii duce
Şi lanuri de zăpadă peste pământ aşterne,
Mă mir cum zarea-albastră steluţe albe cerne
Şi cuget despre soarta-mi ajunsă la răscruce.

Din patul singuratic ascult firave vreascuri,
Ce-şi spun a lor istorii prin limbi de foc trecute,
Până în miez de noapte, când gerul se ascute
Şi liniştea m-apasă cum struguri-s în teascuri.

Un orologiu bate din limbile-ngheţate.
Măsoară cu paşi repezi a iernii reci zvâcnire,
Înfrigurat şi singur nu-i timp de poticnire,
Că este-al nopţii paznic, stăpân peste cetate.

Sub genele-mi închise încet se-abate tihna
Şi urma zilei scurse îndată se va şterge.
Prin visele senine îngerii prind s-alerge
Şi-n adieri de aripi îmi voi găsi odihna.

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patul viselor

Patul viselor de-o noapte,
Poartă încă-n el fiorul...
Când întinsă printre şoapte
Sânii-ţi mângâiam... cu dorul.

Şi-am tot pus în pat petale,
Trandafiri şi crizanteme,
La-nceput târziu de cale...
Dintr-o margine de vreme.

Şi râdeai, râdeai iubire
Printre florile din pat,
Strălucind de fericire
Când în braţe te-am luat.

Sărutări pe buze, iată,
Apăsat şi-ncet îţi pun,
Iar în trupul tău de fată
Voi intra ca un stapân.

Eşti regina nopţii mele,
Visul meu uitat pe-o clipă,
Te ridic, uşor, spre stele,
Pe a dragostei aripă.

Şi în patul plin de vise
Şi de patimă şi dor,
Pun speranţele deschise
Pe al dragostei, zăvor.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde?!

Mal de trădări... Iluzii trecătoare,
Iudaice săruturi de argint
Se pierd în marea iarnă-nşelătoare,
În nesfârşitul nopţii labirint.

Acolo sunt cărări de ne-cuvinte
Cu chip de şerpi şi şoimi sculptaţi pe braţ,
Acolo-i plâns şi chin... Tu ia aminte!
Nimic din ce-i aici n-a mai rămas...

Nu-ţi poţi destăinui nefericirea
Acelor vagi şi ne-nţelese umbre,
Căci ţi-ai pierdut în alte lumi iubirea,
Tânjind spre alte false pietre scumpe.

În jadul sclipitor al dimineţii,
Din sângerii nisipuri, răstigniţi,
Se-nalţă-n răsărituri suferinzii,
Cu miere şi lumină ceruiţi.

De nefirescul visului de-o clipă
Firescul ca o taină ne pătrunde...
Rostul clepsidrei pare că se schimbă...
Şi în acest tablou sunt eu... dar unde?!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!