Înţeleptul

Morţii sunt cei mai înţelepţi, ei ştiu
Cât de-adânc rădăcinile florilor în pământ se-înscriu,
Cât rabdă-un sâmbure spre-a fi iarăşi viu.

Morţii îndură-n singurătate frig şi ploi,
În inimi care nu palpită şi-n creiere reci sloi,
Nu simt bucurie, nici durere sub trifoi.

Morţilor li-s toate pe măsură şi-îndeajuns,
Ei dorm, visează şi nu au greutăţi de dus,
Nici ura, nici iubirea,-n pacea lor nu s-au interpus.

Ciudat, dar oamenii fug de-a lor comunitate
Sau poate eu sunt cel ciudat, dorind foarte
Să fiu înfăşurat în recea lor imunitate.

poezie de Countee Cullen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele

ce sunt stelele? am întrebat
cu toate că nu aşteptam nici un răspuns

stelele sunt licuricii cerului
care se nasc, trăiesc şi mor în fiecare noapte

stelele sunt globuri mari de foc
în care ard toate părerile de rău, toate amăgirile

stelele sunt vestitorii împlinirii dorinţelor
atunci când când cel ce se roagă chiar crede în tăria rugăciunii

stelele sunt tovarăşii de drum ai lunii
să nu se plictisească nopţi de-a rândul în singurătate

încă nu ştiu ce sunt stelele, dar ştiu că toţi oamenii frumoşi
ne privesc din adâncul nopţilor şi ne veghează

poate, cândva, voi fi şi eu o stea...
poate

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescarul

Pescarul se scoală cu noaptea-n cap,
Când toţi ai casei mai dorm în patul cald,
Şi-şi scoate pâinea cea de toate zilele
Din adâncul mării vălurite, de smarald.

Stranie viaţă are, o jumătate pe pământ,
Iar cealaltă plutind pe apele saline –
El nu-i nici peşte, dar nici chiar om nu este,
Aşa ca dumneavoastră sau ca mine.

Pescarul are ochii cumva altfel;
Ei te privesc ciudat şi parcă de departe,
Ca şi cum ar fi văzut atâtea lucruri
Înfricoşătoare şi de mirare foarte.

Ei sunt ca marea în zilele cu ceaţă –
Nici gri-oţel, dar nici albaştri peste poate;
Sunt ca incredibilele-i poveşti pe care ni le spune,
Nu chiar, dar – cine ştie – poate-adevărate.

Cunoaşte-atâtea despre nave şi curenţi,
Despre nori şi vânt, ghinioane şi deochi!
Dar când îi vorbesc despre lucruri din oraş,
Strâmbă din nas şi-mi face semn din ochi...

poezie de Abbie Farwell Brown, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sălbatecul

Şi el din mamă s-a născut
Ciudat
A plâns şi el la început
Ciudat
Cânta şi dânsul uneori
Ciudat
Sorbea mireasma şi de flori
Ciudat
Ciudat şi el îşi amintea
Ciudat
De-un feciorelnic trup de nea
Ciudat
Privea şi cerul înstelat
Ciudat
Ciudat că nu m-a devorat
Ciudat.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Don Giovanni" nu poate fi definit. Ca şi "Nunta lui Figaro" sau "Flautul fermecat", operele lui Mozart au ceva în comun: sunt alunecoase, eşuează oricărei caracterizări. Nu le poţi defini, nu sunt nici comice, nici tragice, nici uşoare, nici solemne. Cum spunea şi Brook, singura lor definiţie e că sunt mozartiene. Mozart ca om şi artist e expresia însăşi a vitalităţii şi a acestei exuberanţe uriaşe, care i-a caracterizat viaţa. Şi, în acelasi timp, o recunoaştere a prezenţei morţii în viaţă. Toată opera sa se situează între aceşti doi poli: bucuria de a trăi şi liniştea în faţa misterului morţii.

Andrei Şerban în ziarul Adevărul (21 iunie 2017)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culmea de ciudat

Ciudat, este să poţi orice
şi să nu izbuteşti de loc,
iar alţii, "bolnavii", ei pot!... De ce,
unde-i regulament de "joc"?

Culmea-i când ai ce vrei, maşină,
ce-ai câştigat numai din muncă
şi-apoi să n-ai bani de benzină
şi să pierzi tot... dintr-o "poruncă"?!

Ciudat e şi să moşteneşti casă
şi locuri -chiar şi cel de veci-
şi stat "democratic" nu-ţi lasă
nici o potecă... să te "treci"?!

Culmea-i că facem toţi o şcoală,
adevărat, sau pe hârtie,
dar nu e bun cel care ştie!... O coală,
minţită, e destinat să... "fie"!

Ciudat, ne creştem cu toţi singuri
Copiii, ne-ajutăm părinţii
şi-alegem pe unii, nişte linguri
de înfulecat... E culmea minţii!!

Culmea-i că suntem credincioşi
după câte am păţit de-o "treime",
dar ne închinăm umili, sfioşi,
nu către har... La preoţime?!?

Ciudat, că ce-are experienţă
dezavantaj e, anacronism
şi diletant e "competenţă"
dacă-i "frumos"... Pur misticism!

Culmea, oh, câte-s ciudăţenii azi
când un popor, dintr-un sărac,
chiar de-a avut înalţi ca brazi,
mari s-au făcut cei cu... "arac"!!

Ciudat, ce mulţi sunt sus pe culme,
în culmea zis "cetăţeniei",
ce se tot duc şi-alţii pe urme
sunt ciudat... culmile hoţiei??

Culmea-i că nu-i la fel, ciudat,
în lume, nici în univers;
e doar pe undeva un stat
ce-i culmea de ciudat! Pervers!!!...

... O fi, culmea, ciudată limba ce-i scriu vers???!!!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni

Oamenii sunt cruci, oamenii sunt stele,
oamenii sunt inimi, doruri, visuri, cânt.
Oamenii sunt nori, ploi, vânt şi durere,
într-un fel în Ceruri, altfel pe Pământ.

Oamenii culeg gânduri semănate,
pentru visteria sufletului lor.
Cu ele plătesc zilele-adunate...
Bani... strânşi pentru pleoape ce se-nchid când mor.

Copiii de ieri, sorii dimineţii,
ca îngeri sau demoni asfinţim, pe rând.
Toţi venim Lumini, dar în dansul vieţii,
ne stingem c-un zâmbet sau sfârşim urlând.

Oamenii sunt cruci, oamenii sunt stele,
oamenii sunt nori, ploi, vânt şi durere...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Olandezul zburător

În portul alb, în care-am ancorat,
Nici un pilot nu ştie cine sunt,
Nici câte vieţi întregi am navigat
Neîncetat,
Scuipat de ploi
Şi pălmuit de vânt...
Dar cine-anume sunt cu-adevărat
Nu ştiu nici eu...
Nu ştiu decât că sunt un matelot,
Şi-atâta tot...
Şi-acelaşi matelot voi fi mereu!...

Sunt matelotul blestemat —
Un lup-de-mare derbedeu,
Beţiv,
Suspect
Şi mincinos,
Cu capul gol,
Cu trupul dezmembrat
Şi sufletul întors pe dos —
Un matelot ursit, când m-am născut,
Să n-am în viaţa mea — drept scut —
Decât un fals permis de drum,
Cu care rătăcesc şi-acum
Pe toate mările de pe pământ!...

Şi-aşa cum sunt —
Nu sunt decât un "Uite-l... nu e!"
Sunt spectrul omului bătut în cuie...
Sunt musafirul nepoftit,
Ce-abia sosit,
Pornesc din nou
Cu-aceeaşi veche faimă de erou,
Lăsând în fiecare port
Câte un mort
Şi-acelaşi veşnic cobitor ecou...
Sunt spaima celor care nu mă vor
Şi cel mai bun tovarăş de drum al morţilor...

Sunt Olandezul zburător!...

poezie celebră de Ion Minulescu din Dimineaţa, XXIX, nr. 9697 (25 decembrie 1933)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe deal un sat

În satul ăsta-nsingurat
nici câini, nici clopote nu bat.
Nimic nu-i tulbură zidirea:
nici paşii mei, nici amintirea,
nici foc, nici molimi, nici jivine
şi nici păreri de rău sau bine.
În dalba lui singurătate
dorm oile pietrificate.
Pacea-i aşijderea din veac:
oasele zac,
pietrele tac.

poezie de Dominic Stanca din Rustice
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt un zeu ciudat

beau nectarul florilor de gheaţă
apoi înalţ zmeul zmeilor prin poiana albastră spre olimp
în cerul de dincolo de cer nu urc pe vrejul de fasole
doar cobor din visul acesta prin alt vis
în lumea cuvintelor
nu sunt zeul gâzelor nici ocrotitorul pinguinilor
poate doar satrapul atlantidei
un fel de tiran al curcubeului
dintre două lumi de umbre
nu ştiu când am învăţat cărarea
nici de unde e atâta culoare în muzica stelelor
dar ştiu că am puterea ca între două nopţi
să dezleg florile de rouă
prin sărutul soarelui

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anticii ştiau să moară. Cu ei a apărut în lume dispreţul pentru moarte. Dar un dispreţ din cunoaştere. A te ridica interior la un nivel superior morţii a fost idealul constant al înţelepciunii lor. Pentru noi moartea este o surpriză dureroasă şi înspăimântătoare. De aici, frica şi dramatismul. Nici un antic n-a fost surprins de ea, şi astfel şi-au permis un surâs la apropierea ei, de care nu ne putem decât mira. Ei s-au lăsat convinşi de inevitabilul morţii în aşa măsură încât şi-au construit o întreagă artă de a muri, care, oricât am cunoaşte-o, nu ne poate fi de nici un folos.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonată de Grieg

Ni se face toamnă, ni se face frig,
se aşterne griul pe un ultim dig,
tu te-ascunzi departe, unde să te strig,
nordica mea fată, când se cântă Grieg?

Ştii cum bate vremea ora în zadar?
Ştii cum bate ora fără de orar?
Am să-ţi spun când ploaia va crăpa un zar
şi speriaţi urca-vom în bătrânul far.

Ni se face-a moină, ni se face-a vânt,
hai, noi doi, să facem un recensământ,
peste toţi aceia câţi poate mai sunt
să ne credem singuri pe acest pământ.

Ţi-am deschis umbrela, te aştept să vii,
să apari din mare într-o bună zi,
de va fi furtună, poţi să întârzii,
mai aştept o toamnă, nici nu te grăbi!

Ni se face-a timpul care nici n-a fost,
are şi iubirea, cât de cât, un rost;
haide, sub umbrelă, ca-ntr-un adăpost,
hai, îţi vând iubire fără nici un cost!

E frumoasă marea ca atunci, cândva –
marea noastră neagră, marea noastră rea,
singura-n măsură de-a ne judeca
cu un val de ghiaţă şi cu fulgi de nea.

Am s-aştept pe stânca digului pierdut
să-mi sfârşesc plantonul, ca un biet recrut...
Rana mea cea veche nu m-a mai durut,
sunt atâta: sclavul gândului meu mut.

Ni se face toamnă pentru amândoi,
unde eşti, iubito, când aici sunt ploi?
Fi-va preatârziul lacrimă-n şuvoi
când pe dig, la ţărmuri, vei găsi un sloi.

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te caut c-o durere grea

Te caut c-o durere grea
Că-aşi vrea să-ţi mai aud doar, glasul,
Aşi vrea să te mai pot vedea
Şi-n urma ta să-mi mai ţin pasul...

Dar sugrumat îmi este-avântul,
De întuneric şi mormânt
Şi ciocârlia-şi curmă cântul
Sub nişte bulgări de pământ.

Acolo nu mai e simţire,
Nici plâns, nici dor, nici bucurie;
Dar tu-ai fost plină de iubire
Şi-iubirea, veşnic este vie!

Te caut... mereu te-oi căuta,
Dar nu-n mormânt întunecat
Căci tu îmi umpli inima
Şi mi-o ţii trează neîncetat.

Da! Te aflu în inima mea,
Căci tu-mi ai inima cu tine
Şi ştiu că ne vom revedea,
Curând, în slăvile divine.

Te caut c-o durere grea
Şi-ţi simt aproape pasul;
Cutreieră-n în inima mea
Şi-n ea-ţi freamătă glasul...

poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra...

Tu ești ciudat. Dar cine nu-i ciudat
Și cine primul nu aruncă piatra
În adevarul, care pleacă la mezat
De soartă dus. Să-l dea dejeaba, loatra...

Pe drumul colbuit, ca un fior
Se scurge umbra ta. In departare
Albește silueta altui dor
Scăldat în nostalgie care doare...

Iar păsări albe cad din cerul plat
De-a lungul conștiinței tale triste
Și cărăruia, care cheamă la mezat
Tresaltă nevoind să mai insiste

O liniște se lasă de neant
Peste faptura ta și umbra umbrei tale
Și nici un om pe cât de cât pliant
Pe dealuri nu se vede. Nici in vale

Iar tu... Ciudat... Dar cine nu-i ciudat
În zilele acestea consistente
Când însăși viața-i scoasă la mezat
Iar morțile sunt tot mai insistente.?!

Mai pleci și mai revii ca-n alte dăți
Ca-n alte ipostaze circumstante
Să poți cutreera pustietăți
La braț cu stări la fel de relevante

Cu tine însuși, atacat intens
De toate nebuniile epocii
În care te-ai născut și-n care dens
Ai rupt ecou din anturajul vocii

Cu care inzestrat pentru Cuvănt
Plăteai mereu tributul nebuniei
Când rupt ca un anteu de la pamant
Când zmuls din decadența veșniciei

Și-atîta tot... Nimic mai mult, nimic
In jurul tău numai nimic și periferic
Nici o lumină nici un soare cât de mic
Doar tu și umbra ta. ȘI intuneric...

poezie de Iurie Osoianu (31 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ciudatul călător

nu vin albinele niciodată
în capelele cu morţi
să sugă sucul lânced
din coroanele cu flori
nici păsările nu-şi iau zborul
din streaşină de cremator
spre norul gros eliberat
de trupuri

vin numai rudele morţilor
cu haine transformate
de ceremonie
străbat aleile sau urcă dealul
plâng si se zbat
smulgându-şi părul
logodnice neveste mame şi
surori
bărbaţi din lanţul cărora s-a
rupt
câte-o verigă trainică de neam

şi-aceştia poate nu sunt decât umbre
când vine-acolo fără să se-anunţe
un călător ciudat

cu hainele de drum boţite
de nesomn prin porturi şi prin gări
de raza unui semafor
rănit neclar în spate
şi încălzit de coşul
vaporului de pasageri
priveşte totul de departe
din răbufnirea unei alte
planete pe pământ neauzite încă
nu-i sunt nici rude morţii
nici prieteni
el vine numai sa-şi aducă-aminte
şi cine e şi cum îl cheamă
şi care-i locul lui în univers
pleacă agale seara
nehotărât şi la-ntâmplare
când se răreşte lumea
şi porţile se-nchid
în lacăte cu trandafiri
ciudatul călător
care surâde parcă

poezie clasică de Grigore Hagiu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna stelele

Iarna stelele
Sunt atât de departe,
Că nu poţi să le vezi
Prin singurătate.

Iarna mările
Sunt atât de străine,
Că nici cursul izvoarelor
Nu li se cuvine.

Iarna morţii
Sunt atât de reci,
Că îngheaţă pământul
Emisferei de veci.

poezie de Ana Blandiana
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Populară

Ah, războiul blestemat
Câte văduve-a lăsat
În durere – şi câţi prunci
Au rămas orfani de-atunci!

Dar când stai să te gândeşti,
Toate cele pământeşti
Sunt ca umbra norilor,
Ca mireasma florilor.

Nu-i mirare că, de-atunci,
Au crescut sărmanii prunci
Şi văd încă soarele
Toate văduvioarele...

Doar pe morţii din război
Putreziţi în vânt şi-n ploi
N-are cine-i întreba
Dacă-s fericiţi ori ba.

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu

Nu ştiu ce este-afară,
Nici câtă-ntunecare e-n suflete
Şi-n inimi...
Doar Dumnezeu răsare
Pe cerul vieţii mele –
O literă de stea
Ce este far şi taină
Pentru iubirea mea.
Nu ştiu, sunt îngeri care,
Prin suflete aleargă,
Nu ştiu, iubirea voastră,-ntregită-i,
Ori beteagă.
Ştiu doar că mă-ncunună
Cu mirt şi cu lumină,
Ca pe un vis de ceară, biserica divină.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Callie: E ciudat. Foarte ciudat. E ciudat, nu?
Dr. Miranda Bailey: Am nevoie de mai multe formulare de triere...
Callie: E ciudat să lucrez cu cineva cu care sunt căsătorită. Aici sunt şi şefa şi soţia lui. La muncă, îi dau ordine, în pat.. îmi dă el mie..
Dr. Miranda Bailey: Opreşte-te aici! Nu am nevoie de detalii. Sunt obosită şi ocupată. Deşi recunosc că tu şi O'Malley aveţi nişte provocări de depăşit, te rog să îţi aminteşti că azi e un maraton şi mintea mea poate păstra doar ce are nevoie să ştie, viaţa ta amoroasă nu are loc în mintea mea azi. (Pauză.) De fapt niciodată! Nu va avea loc în mintea mea niciodată!
Callie: Mă rog...

replici din filmul serial Anatomia lui Grey
Adăugat de Madalina Gorneanu (Voicu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu călăul mă va speria, nici căderea definitivă a trupului, nici încărcătura puştilor morţii, nici umbrele pe zid, nici noaptea când pe pământ mai pâlpâie azvârlită doar ultima stea a durerii, ci indiferenţa oarbă a unei lumi nemiloase, nesimţitoare.

citat din Roger Waters
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum nu ştiu

Eu nici acum nu ştiu
Iubind, dacă se poate
Să simţi în tine un pustiu
Şi-n suflet te dor toate...
Gura cu miros de floare
Fie-ţi noaptea într-un vis
Şi sufletul mereu aprins.
Fie-ţi visul o cântare
Tot pe strune de vioare
Răsăritul soare sfânt
Ce il ai pe acest pământ,
De-atăta simţire, tu mă înfiori!
I-atâta durere în iubirea ta
Că mă rog la ceruri
Să pot ajuta
Să găseşti iubirea,
Să trăieşti cu ea.

poezie de Eugenia Calancea (11 februarie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!