"Don Giovanni" nu poate fi definit. Ca şi "Nunta lui Figaro" sau "Flautul fermecat", operele lui Mozart au ceva în comun: sunt alunecoase, eşuează oricărei caracterizări. Nu le poţi defini, nu sunt nici comice, nici tragice, nici uşoare, nici solemne. Cum spunea şi Brook, singura lor definiţie e că sunt mozartiene. Mozart ca om şi artist e expresia însăşi a vitalităţii şi a acestei exuberanţe uriaşe, care i-a caracterizat viaţa. Şi, în acelasi timp, o recunoaştere a prezenţei morţii în viaţă. Toată opera sa se situează între aceşti doi poli: bucuria de a trăi şi liniştea în faţa misterului morţii.

Andrei Şerban în ziarul Adevărul (21 iunie 2017)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai respiraţie

Nici Creştin şi nici Mozaic, nici Muslim şi nici Hindus,
Budhist, Sufist sau Zen. Nu, oricărei religii
sau sistem cultural. Eu nu sunt din Est
sau din Vest, nici din ocean şi nici din pământ,
nici din eter şi nici dintr-o oarecare formă naturală,
nici nu-s compus din elemente întâmplătoare. Eu nu exist
ca entitate a acestei lumi sau a celei care va urma,
nu descind din Adam şi Eva sau din oricare alt
mit fondator. Locul meu este nelocul, urma
fără urme. Nici trup şi nici suflet.

Aparţin Lui, Celui pe care-L iubesc, am văzut cele două
lumi ca pe una singura, cea pe care o ştiu şi care mă cheamă,
prima, ultima, cea din afara mea şi din mine,
singura care respiră cu respiraţia unei fiinţe omeneşti.

poezie clasică de Rumi, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât nu ne înşelăm gândindu-ne că liniştea constituie neapărat deşertul, vidul, absenţa oricărei activităţi, a oricărei creaţii, într-un cuvânt, neantul! În realitate, există linişte şi linişte, şi într-o manieră generală putem afirma că există două categorii: cea a morţii şi cea a vieţii superioare. Despre liniştea vieţii superioare vorbim aici şi pe ea trebuie să o înţelegem. Această linişte nu este o inerţie, ci o lucrare intensă ce se împlineşte în mijlocul unei armonii perfecte. Ea nu este nici vid, nici absenţă, ci o împlinire comparabilă cu aceea simţită de fiinţele unite de o mare iubire şi care trăiesc ceva atât de profund ce nu poate fi exprimat nici prin gesturi, nici prin cuvinte. Liniştea este o calitate a vieţii interioare.

Omraam Mikhael Aivanhov în Calea tăcerii
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Ce e de făcut dacă nu mă recunosc?
Nu sunt nici creştin, nici evreu, nici musulman;
Nu sunt nici din est, nici din vest, nu sunt nici ţărmul, nici marea;
Nu sunt nicio comoară a Naturii, nici stelele din cer;
Nu sunt nici pământul, nici apa, focul sau aerul;
Nu sunt nici cerul, nici noroiul;
Nu sunt din India, China, Irak sau Kharasa;
Nu sunt al acestei lumi, dar nici al celeilalte;
Nu sunt al Paradisului şi nici al Iadului;
Nu sunt nici Adam, nici Eva, Eden sau Rizvan.
Locul meu este unde nu este niciun loc,
Urma mea este fără urmă;
Nu sunt nici corpul, nici sufletul, pentru că eu aparţin Preaiubitului meu.
Am renunţat la dualitate şi am văzut amândouă lumile ca fiind doar una,
Doar pe Tine Te caut, pe Tine Te ştiu, pe Tine Te văd, pe Tine Te chem.
Tu eşti cel dintâi, ultimul, cel din exterior şi cel din interior,
Nu cunosc pe nimeni decât pe Tine, Cel Care Eşti
Cupa iubirii mi-a umplut sufletul, iar cele două lumi mi-au scăpat din mână.

poezie celebră de Rumi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râd foarte rar. Râd greu. Nu sunt un temperament depresiv şi nici posacă nu sunt... Dar am plâns mult în viaţă numai pe ascuns. Nu sunt o fiinta ascunsă, dar nici expansivă. Nu sunt mizantroapă, dar nici nu iubesc oamenii cu frenezie şi sufletul nu mi-l pun pe masă în faţa nimănui. Sunt convinsă doar de necesitatea comunicării între oamenii ca de o etică obligatorie şi nu preget să-i ajut pe alţii

Ileana Vulpescu în Arta conversaţiei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţeleptul

Morţii sunt cei mai înţelepţi, ei ştiu
Cât de-adânc rădăcinile florilor în pământ se-înscriu,
Cât rabdă-un sâmbure spre-a fi iarăşi viu.

Morţii îndură-n singurătate frig şi ploi,
În inimi care nu palpită şi-n creiere reci sloi,
Nu simt bucurie, nici durere sub trifoi.

Morţilor li-s toate pe măsură şi-îndeajuns,
Ei dorm, visează şi nu au greutăţi de dus,
Nici ura, nici iubirea,-n pacea lor nu s-au interpus.

Ciudat, dar oamenii fug de-a lor comunitate
Sau poate eu sunt cel ciudat, dorind foarte
Să fiu înfăşurat în recea lor imunitate.

poezie de Countee Cullen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu sunt singura femeie ce şi-a înfipt cuţitul în piept

nu
nici pe departe
nu sunt singura femeie ce şi-a smuls inima
cu mâinile amândouă
ca un măcelar profesionist
aşteptând să fie plătit
pentru sângele scurs pe tejghea
nu
nici pe departe
nu sunt singura femeie care a avut curaj
să îşi arunce inima în ţărână
apoi să o calce în picioare
nu
nu sunt singura femeie care a crezut
că poate să îşi pună inima la loc
fără să urle
nu
nici pe departe
nu sunt singura femeie
care a înfipt acul în carnea sângerândă
şi a promis că se vindecă
nu
nici pe departe
că doar asta au făcut toate femeile
ce te-au privit
măcar o secundă
până în adâncul durerii tale

poezie de Any Drăgoianu din Recuperarea sinelui
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hristos nu s-a urcat întâmplător pe cruce: curajul îndurării unor suferinţe cumplite a fost singura cale prin care a putut arăta că s-a făcut om cu adevărat, în intregime; prin care şi-a putut dovedi buna-credinţă. Nici inteligenţa, nici înţelepciunea, nici tămăduirlile, nici învăţătura, nici chiar bunătatea ori mila nu ar fi fost probe serioase: singur curajul în faţa durerii şi morţii îi stă la îndemână.

Nicolae Steinhardt în Jurnalul fericirii
Adăugat de Anamaria
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciunea morţii

Cine nu se naşte nu moare.
Moartea e cea mai trainică lucrare a lui Dumnezeu.
Soarta ta este de muritor, dorinţele te depăşesc.
Cu cât ai mai mult, cu atât pierzi mai mult prin moarte.
Râsul este izvorul vieţii, plânsul este al morţii.
Să trăieşti ca şi cum ai fi nemuritor, să mori cu aceeaşi credinţă.
În fiecare om zace un mort – trecutul.
Când mori te întorci la locul naşterii.
Nu vorbi des despre moarte, îi poţi atrage atenţia.
Datorită morţii a intrat morala în viaţa noastră.
Viaţa este un împrumut al morţii.
Pot trăi la nesfârşit cei ce nu au nimic de făcut.
Când ştii de toate mergi spre moarte cu ochii închişi.
De unde ştim că nu ne aşteaptă cu dor cei care au plecat?
Ştim că vom muri, dar nu ştim uneori că am murit deja.
Nu mă preocupă moartea acum, am să mă ocup de ea după.
Moartea ta este treaba altora, nici tu nu te poţi ocupa de ea.
Nu ducem lipsă de timp, ci de viaţă.
Cunosc moartea mai bine decât morţii.
Cine pătrunde trufaş în moarte?
Cineva arde, cineva putrezeşte în viaţă fiind.
Orice termen de garanţie aminteşte de moarte.
Spitalele au nevoie de bolnavi, cimitirele de morţi.
Cei vii se duc, morţii rămân ca martori.
Când viaţa nu există, nici moartea nu are loc.
Iubirea nu ne apropie şi nici nu ne depărtează de moarte, dar ne dă curaj.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foarte multe lucruri în iubire şi relaţii ar deveni mult mai simple şi uşoare pentru toată lumea dacă înainte de a începe orice discuţie despre subiectele astea s-ar aprinde un neon care ne-ar atenţiona: ❕❕❕ "Ne-am născut singuri, vom muri singuri, iar libertatea şi demnitatea noastră nu sunt de cumpărat nici cu bani, nici cu şantaj, nici cu sex, nici cu reproşuri şi învinovăţire, nici în numele familiei sau al copiilor, nici cu lacrimi fierbinţi, nici cu cuvinte frumoase, nici cu manipulări josnice."

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Wolfgang Amadeus Mozart (poem)

Pe-un piedestal imperial domneşte Mozart...
Din el, izvoare mari de cântece se-mpart
Şi viaţa ne-o inundă-n imense bucurii,
Căci el ne-nalţă-n ceruri cu-aripi de melodii.

În fermecatu-i flaut şi-n magica-i baghetă
E-un univers feeric şi unic pe planetă!
Eroii lui sunt veşnici - cum i-au descris libretul:
Don Juan, Constanţa, coruri şi Figaro, valetul...

Toţi cântă azi pe scene, de peste două veacuri,
Par graţioşi, romantici - şi-nving orice atacuri,
Iar muzica-i vioaie, cu graţii noi, superbe!
Sunt sute de concere, adevărate jerbe...

Sunt elegante toate, cu forţe neştirbite,
Cu timbru dulce, vesel - de-aceea sunt iubite!
Când se va naşte iarăşi un geniu ca un Zeus,
Care să-l egaleze pe Mozart Amadeus?

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cristian Petru Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul nu e nici ironic, nici experimental. Marile cărţi ale lumii sunt cărţi întunecate şi grave, care folosesc inclusiv ironia şi experimentul în sensul acestei seriozităţi esenţiale, acestei responsabilităţi în lipsa căreia eşti un simplu literator. Privesc cum cohorte de autori aleargă după subiecte cât mai trident "interesante". Cum au succes cărţi care sunt în mod evident inutile, care ţin un sezon, care nu spun nimic nici despre autorul lor, nici despre mine, nici despre lume.

Mircea Cărtărescu în Pururi tânăr, înfăşurat în pixeli
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câştigi sau pierzi - dar nu eşti nici câştigător, nici pierzător! Victoria şi înfrângerea sunt efemere, procesuale, şi ţin o viaţă întreagă. Sunt VIAŢĂ! Bucură-te de experienţe! A fi cel mai motivat şi în acelaşi timp cel mai detaşat e una dintre cele mai profunde abilităţi umane - o artă de a trăi fericit!

citat din Daniel Zărnescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să judec frunzele

niciodată nu caut vinovaţi de toamnă
nici mustul nici gutuile
nici nucile de sub covorul galben
nici brazda sub care doarme pâinea
poate inima
în mod cert bătăile inimii mele sunt vinovate
nu numai de toamnă
ci de toată trecerea vieţii
poate şi pleoapele
când despart visele în clipe

nu pot judeca nici moartea
niciodată nu caut vinovaţi de efemer
nici fluturii nici floarea soarelui
nici măcar mişcarea de rotaţie
nici ziua
nici noaptea
poate doar inima
e vinovată de toate

chiar şi de aceste cuvinte

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Din lut şi din duh născut, nu sunt
Nici om, nici duh, ci duh murind,
Răpus de braţul morţii, crunt.

poezie de Dylan Thomas, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu nu sunt nici suprarealist, nici baroc, nici cubist; şi nici altceva de soiul acesta; eu, cu noul meu, vin din ceva care este foarte vechi.

citat celebru din Constantin Brâncuşi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Octopodul

Moartea şi regretul sunt lucruri mărunte. Ele sunt tranzitorii.
Viaţa trebuie să stea înaintea morţii, iar bucuria înaintea regretului.
De fapt, nu există moarte şi nici regret.
Acestea sunt negative.
Viaţa este pozitivă.
Moartea nu este decât absenţa vieţii.

poezie de Frank Norris, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine sunt eu?

Cine sunt eu?
Un minuscul fir de nisip
pierdut în nemărginire,
rătăcit prin omenire...

Nu sunt nici apă,
Nu sunt nici foc, nici vânt,
poate m-am născut prea târziu
sau poate prea curând.

Ce am fost cândva,
astăzi nu mai sunt,
iar ce sunt azi îmi pare rău
că nu am fost mereu.

Dar m-am resemnat,
am rămas ceea ce sunt,
Viaţa mi-a dat tot ce am visat,
un suflet pe acest pământ!

poezie de Rodica Elena Lupu din Între anotimpuri
Adăugat de Rodica Elena Lupu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştiu dacă aţi trăit vreodată o asemenea stare. Nu eşti nici mort, nici viu. Te simţi ca un foc care abia mai pâlpâie, gata să se stingă. Stai cu ochii deschişi, te uiţi într-un punct fix, dar nu vezi nimic. Şi nici nu te gândeşti la nimic decât la propria ta oboseală de a trăi şi de a muri. Răstignit undeva între viaţă şi moarte, nu eşti bun pentru niciuna dintre ele. Parcă pluteşti în derivă şi aştepţi să fii aruncat pe un mal, ori al vieţii, ori al morţii, ţi-e egal.

Octavian Paler în Viaţa pe un peron
Adăugat de Rovena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru-n piruetă

Nu mă tem de ceea ce sunt
Între cer şi vechiul pământ,
Între linişte şi zbuciumare,
Între zâmbet şi-adâncă-ntristare.

Nu mă tem de ceea ce este
Între viaţă şi-o simplă poveste,
Între ochii deschişi ori închişi,
Între cei amintiţi ori nezişi.

Nu mă tem de ceea ce-a fost,
Pietate ori gând fără rost,
Folosinţă ori caz inutil,
Afirmare ori demnul exil.

Nu mă tem nici de ceea ce-ar fi
Pentru încă o noapte şi-o zi
Către care, de mână cu mine,
Tot ce am şi ce sunt, iată, vine!

Nu mă tem de firescul sfârşit
Al iubirilor ce au pătimit,
Nu mă tem de-ntrebări şi răspuns,
Chiar de-n mine, subit, m-am ascuns.

Nu mă tem, nu mă tem, nu mă tem,
Chiar de-ar fi rugăciuni ori blestem!
Nu mă tem de războaie ori pace,
Nici de cel care urlă ori tace.

Nu mă tem nici de proşti ori deştepţi,
Nici de cei care-s strâmbi ori prea drepţi,
Nu mă tem nici de foc ori furtună,
Nu mă tem de-adevăr ori minciună.

Nu mă tem de iluzii ori fapte,
Nici de vise ori praguri de noapte;
Între toate mă-ncumet să fiu
Omul drept, omul sincer şi viu.

Nu mă tem nici de timpul ce-mparte
Câte-o oră-ntre viaţă şi moarte,
Dar mă tem că-ntr-o zi voi afla
Cum ar fi să mă tem de ceva.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai mare minune, pe care o poate face omul, nu este nici să meargă pe apă, nici să plutească în văzduh, nici să învieze morţii, ci să se învieze pe sine din moartea păcatului.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Laura Soare
Comentează! | Votează! | Copiază!