Norii

Norii – cocori cu aripile răsfrânte
Şi închinate cu sfiiciune în formă de "V",
Secunde cu sufletul împăturit
Şi inima în zig-zag,
Croind zarea cu taina literei lor.
Frunze alunecând pe frontispiciul pătat
De sângele apusului,
De lacrima cerului,
Timp progranat a musti în lumina
Ochiului nostrum abătut de pleoapa uitării –
Norii, doar norii!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Dansul anotimpurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii

Norii s-au adunat
Pete oraşul incendiat de sentimente.
Sentimentele ard... în ultimul timp.
Va începe un alt anotimp,
Născut din tăceri,
Din cenuşa uitatului ieri...
Când zâmbete treceau pe pervazul
Ferestrei de stele,
Adormeam lăcrimând.
Doar visele mele
Îmi mângâiau tăcerea – plapumă grea,
Pe care aţi aruncat-o
Peste inima mea.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu te-ntreba...

Nu te-ntreba de ce vin norii,
Nu te-ntreba de ce te strig.
E iarnă azi şi-n largul zării
Se rup fâşii de vânt, de frig!

Ce tristă-i zarea! Frunze ning...

Azi, picuri reci lovesc des pleoapa,
Iar ochii-mi se închid, apoi,
Unesc o lacrimă cu apa
Şi pasu-mi este mai greoi.

Ce tristă-i zarea, ca şi noi...

Copacii au rămas stingheri...
Cheamă prin ram privirea mea.
Dansează-n gol. Parcă mai ieri,
Prin frunze, dorul mi-l şoptea.

Ce tristă-i zarea, ea te vrea...

Nu te-ntreba de ce vin norii,
Nu te-ntreba de ce te strig...
E iarnă azi şi-n largul zării
Se rup fâşii de vânt, de frig...

poezie de Vera Crăciun din Pe valuri de albastru (iulie 2014)
Adăugat de Vera Crăciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Perpetua iluzie a morilor de vânt

Norii îşi târâie burţile pe
vârfurile înalte, ascuţite, ale munţilor
şi toată zarea dinspre apus se înroşeşte
de jertfa lor.
Cu fulgere nervoase aruncă norii pe pământ
şi nimeresc în morile de vânt.
Acestea aiurează.
În delirul lor se-nvârt mai tare
crezând că
văd în nori călare
pe Don Quijote cu lancea îndreptată înspre ele.
Atât de disperate se învârt,
că vântul îşi prinde pletele în aripile lor.
Cu plânsul lor lugubru
sperie armatele de lilieci
ce zboară bezmetici
lovindu-se
de clopotniţa bisericii pustii
Luptă, luptă morile de vânt
cu Don Quijote din norii-nsângeraţi
şi plâng, se vaietă fără-ncetare.
Vaietele lor desfrunzesc norii.
Frunze de nori lichefiate cad din cer
iar Don Quijote dispare, se volatilizează.
Ce uşurate respiră morile
că, în sfârşit,
au învins duşmanul plutitor
prin norii schimbători!

Sărmanele nu ştiu că scutierul credincios
al rătăcitorului hidalgo,
Poetul,
a doua zi-l va reînvia,
odată cu norii burtoşi, avizi,
ce macină şi-nghit lumina...

Dar, pe moment, e bine.
Se înveleşte şi cerul şi pământul în liniştea umbroasă
a nopţii în care şi iluziile dorm...

poezie de Nela Talabă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi poate

Şi poate norii
ce-s sângele
pomilor
le alină cu fulgi
de frunze
si de fluturi
dorul

Si poate tu
in vânt ascunzi
cuvinte
ce le aud
când pe tâmple
îsi adună
norii... dorul

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii obraznici străpungeau cerul limpede ca un ocean nesfârşit, proiectându-şi umbrele peste sufletul citadelei sfărâmate în cioburi de vieţi. O perdea fină de vânt împingea lumina în unduiri simetrice şi ameţitoare.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii

Norii sunt apă plutitoare,
Sunt când negri de supărare,
Sunt când gri, de îmbufnare,
Sau, sunt albi, strălucind în Soare.

Norii te îndeamnă la visare,
Te învaţă, că orice stare este trecătoare,
Îţi găzduiesc iubirea cea mare,
Te umplu de frumos şi de relaxare.

Norii sunt Dumnezeiască binecuvântare,
Sunt plasă de asigurare,
Când esti cu capul în nori
Şi înveţi cu dragostea ta, să zbori.

Uneori, norii se supără, precum valurile vuiesc,
Cu forţă fulgere zămislesc,
Cu tunet, văzdul îl trosnesc,
Apoi, se risipesc şi de sub razele Soarelui, zâmbesc.

Norii, ce mult îi iubesc!

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Marin Sorescu, la apariţia volumului de versuri "Norii"

Se agitară trecătorii
Dar prea mult timp n-o să-i ţină
În vitrină se văd "Norii",
Însă ploaie... n-o să vină.

epigramă de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Textura cerului

Textura cerului este mai puţin rezistentă...
E pământie...
Alertă!
Umbrele aleargă prin labirintul de tunete.
Fulgere-paşi
Calcă peste oraş.
Tălpile-s grele de ploi.
Ne prăvălim prin noroi,
Tăcerea şi gândurile,
Visele murdare de sângeri
De a apusului plângeri...
Ca nişte cocori obosiţi,
Cu aripi pendulând rar,
Poposim pe frontispiciul destinului,
Transformându-ne clipa-n altar.
Ne soarbe necunoscutul
Ca pe vinul divin
Poposit în paharul
De unică folosinţă.
Rugaţi-vă!
Cereţi iertare, poposind
Pe curata ninsoare
De aripi de îngeri!
Apus, lună plină...
Stelele ard – stele de gheaţă,
Din hazard răsărite.
Să v-aduceţi aminte!

poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii

Norii gândurilor noastre înnegresc a vieţii rază,
Şi cereasca ei căldură care se revarsă-n zâmbet ne îngheaţă în privire.
Umbra-i început de noapte, libertatea-i îngrădire.
Vorba curge greu şi parcă `n-urma ei doar ran`apare,
Viaţa pare fără noimă.
Şi-ncet, făr` a da de ştire, bezna se revarsă-n alţii
Semănând nefericire.

Dac-am fi singuri pe lume, condamnaţi am fi de-a pururi.
Nici un vânt de alte gânduri n-ar începe ca să bată,
Gându` nost l-am bate-n cuie,
Gândul ne-ar fi lumea toată.
Când in zarea altor gânduri vântul bate numai soare
Norii se prefac în picuri, sau dispar in depărtare,
Norii curg ca nişte raze stropi de binecuvântare.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonie de toamnă

Lacrima cerului coboară peste viaţă...
Un albatrros peste valuri verzi, înspumate,
Purtând în adânc durerea, spaima şi noaptea,
Amărăciunea şi tristeţea din noi,
Afundând-o în şoapte,
Sinistre, dureros de murdare,
Pătate cu resturi de leşuri de scoici,
Cu umbre filiforme de roci...
Cerul mai jos s-a plecat,
Ca o rugăciune, ca o mătanie...
Sfântă lumină! Covor de frunze
Pudrat cu aur şi miere,
Cu rouă arămie,
Picurând în mormânt
Taina sângerilor lăsată peste pleoape
Ca o pelerină de lacrimi.
O noapte continuă tânjind
După taina ascunsă
În lacrima cerului coborâtă tăcut
Peste viaţă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

cu norii pe cer
păsări plângând de noroc –
întunecare

haiku de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de dor

Atât de dor îmi e de tine
Nici zarea nu poate cuprinde
Si dorul îsi face cuib în mine
Pe norii arginti îţi scriu cuvinte

O rază norii ii adună în ronduri
Se întunecă si apoi tună
Mă ascund in risipite picaturi
Ochi-mi sunt frânturi de Lună

Boabe ascunse sub gene diafane
Te port în suflet ca o diademă
Mâinile te nvăluie două naframe
C-am să te pierd nu mi este teamă

Te asez portret în inimă pe veci
Eu m-am jurat într-o vecie
Si-mi dau si sufletul să nu mai pleci
Dar cine poate dorul sa-l descrie

Să fie inima cea care gândeste
Ori cerul care ne sărută
Sau sufletul cu dor el se hrăneste
Ori inima in două ruptă

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescăruşul

Pescăruşul - zbor spre infinit,

Înfrăţit cu lumina,

Hrănindu-se din iubire cu o frimitură de viaţă,

Pasărea Pheonix te-a stropit cu sângele ei

Transformat în cenuşă.

Şi ai rămas pe pământ să te naşti veşnic

Pentru fiecare din noi.

Ţi-ai înmuiat aripile în mare

Şi ai dat sufletului culoare.

Pleoapa ochiului tău

A acoperit durerea celor e jos, suflet frumos!

Semn de dreptate,

Ai ales să mergi mai departe.

Dar vei rămâne în gânduri alături de mine

Mister, feerie, picătură de fericire.

Liber pe drumul luminii

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-ai Uitat?

În liniştea serii
Vorbeşte malul mării
Aud până şi norii
Spun că m-ai dat uitării

Eu chem o stea pe nume
Şi-ntreb numai de tine
De rătăceşti prin lume
De te gândeşti la mine

Dar steaua-n zări dispare
Zâmbeşte cu mirare
Eu nu-nţeleg ce are
Că mi-a lăsat o floare

În liniştea serii
Te chem in mreaja mării
Aş vrea să zbor cu norii
Oare m-ai dat uitării?

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetului Marin Sorescu (la apariţia editorială a cărţii "Norii")

N-ai făcut economie
Aducând "norii" în librărie.
Şi de atunci peste Bănie
Plouă doar... cu poezie!

epigramă de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii, ah, norii
Raze de soare filtrând
Printre suspine.

haiku de Mihail Mataringa (10 februarie 2012)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săgeata

Ca o săgeată a străpuns liniştea nopţii,
Prelung la malul mării; pescăruşi
Ţipând şi valuri stranii
Durerea i-a spălat, ducând cu ele,
Însângerate umbre şi mărgele
De lacrimi care i-au răpit suflarea...
Şi s-a pătat cu sângele lui, zarea...

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Marin Sorescu, la apariţia volumului de versuri "Norii"

Se întreabă cititorii
Şi-ntrebările-s fireşti
Nu cumva veniră "Norii"
Dinspre deal... de la Bulzeşti?

epigramă de Petre Gigea-Gorun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Superstiţie

Unii spun că-întotdeauna
norii prevestesc furtuna.
O minciună gogonată
doar de cei fricoşi lăsată.
Chiar când pomii îi îndoaie
norii aduc în câmp ploaie.
Pământul se răcoreşte,
rodul în hambar sporeşte.
Doar în mintea lor furtuna
e prezentă-întotdeauna.

poezie de Dumitru Delcă (14 mai 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vid

Vidul din noi
Măreşte laturile Universului
Cu încă un timp.
Lacrima e mitul ce se rostogoleşte
La picioarele noastre.
Milimetri de sentimente împărţite la doi...
Fluidul fiinţei s-a risipit în eter.
Îşi caută formă,
Venele alte drepturi îşi cer.
Unde eşti? Unde sunt?!
Un vid în care aripile mele bat ca un clopot –
Sălbatic, atroce, crescând...
Mă recompun şi compun baricade de clipe,
Dar vidul, integru,
Ca o sabie cu tăiş de bazalt,
Taie în trupul uitării,
Taie vidul din mine.
Mă recompun repetat...
Decizia îmi aparţine.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!