
Poetului Marin Sorescu (la apariția editorială a cărții "Norii")
N-ai făcut economie
Aducând "norii" în librărie.
Și de atunci peste Bănie
Plouă doar... cu poezie!
epigramă de Constantin Iordache
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi epigrame despre poezie, epigrame despre ploaie, epigrame despre nori sau epigrame despre Marin Sorescu
Citate similare

"Comunarzii" din... Bănie
În povestea din Bănie,
Transformată-n bătălie,
L-am zărit și pe "Roșianu",
Dar lipsea... Budai-Deleanu.
epigramă de Mike Farkas (27 august 2008)
Adăugat de Mike Farkas

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și epigrame despre război
Plouă
Plouă iar, plouă metodic, plouă lung și plouă des,
Ploaia asta n-are noimă, plouă doar de palmares.
Plouă noaptea, plouă ziua, plouă mâine, ieri, și azi,
Plouă și la țărm de mare, și la munte, peste brazi.
Plouă-n gară la Suceava, în Galați și în Bacău,
Plouă ca și cum chiar ploaia a murit... și-i pare rău.
Plouă-n răpăit de tobe boleroul lui Ravel,
Plouă cu mitraliera, plouă într-un mare fel.
Plouă, fulgeră și tună, plouă ca la Început,
Plouă într-o veselie, plouă cinic, absolut.
Plouă mult, și greu, și tare, plouă halucinogen,
Plouă cu nerușinare, plouă sadic, patogen.
Plouă ca la-nmormântare, ca la ultimul Sfârșit,
Plouă strașnic, plouă-ntruna, fără milă, prăbușit.
Plouă cu nemiluita, plouă gotic, plouă crunt,
Plouă-n valuri, în averse, deșănțat, în amănunt.
Plouă grav, plouă despotic, plouă iarăși, plouă crud,
Plouă fără încetare, plouă de la nord la sud.
Plouă ca o-njurătură, plouă ca un recviem,
Plouă ca o întrebare: cine-am fost, cine suntem?
poezie de Eduard Lupascu (19 iunie 2021)
Adăugat de Eduard Lupascu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre ploaie
- poezii despre început
- poezii despre viitor
- poezii despre trecut
- poezii despre sfârșit
- poezii despre sadism
- poezii despre noapte
- poezii despre nerușinare
- poezii despre munți

Mașinăria de plouat
Plouă cu zinc și iasomie
cu irigații de tutun
plouă cu damigene peste vie
plouă cu prunii rupți peste magiun
Plouă cu somnolențe, cu desfrâuri,
cu labe diavolești în ochi de cai
cu brâuri de bunici aduși de râuri
plouă cu iad și cu bucăți din rai.
Plouă
cu timp între armuri de șarpe
cu blănuri de oțel nealtoit
cu tine plouă
și cu mine...
Iată!
Cu Dumnezeu ne plouă
dezgolit.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre șerpi
- poezii despre timp
- poezii despre râuri
- poezii despre religie
- poezii despre fumat
- poezii despre draci
- poezii despre desfrânare
- poezii despre Dumnezeu
Plouă
De trei zile plouăntruna,
Peste tot sunt doar băltoace,
Vremea santrecut cu gluma,
Șiasta nimănui nu-i place.
Noriis groși și negrii tare,
Frigul nea pătruns la oase,
Așteptând un strop de soare,
Lumea stă mai mult prin case.
Un cățel speriat de moarte,
Sa ascuns sub scara noastră
Șinghețat spațiul împarte
Cu-un motan și cu o broască.
Stau la geam, privind afară,
La vremea deloc frumoasă,
Îmi aprind calm o țigară
Și îmi zic: - Binei în casă.
poezie de Paul Constantin (17 aprilie 2008)
Adăugat de Paul Constantin

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zile, poezii despre umor, poezii despre sperieturi, poezii despre pisici, poezii despre nori, poezii despre negru sau poezii despre frumusețe
Plouă!
Plouă pe suflet, teribil mai plouă
Și-n mine se-adună o mare de ploi
Inima mea se împarte în două
Când amintirile-s pline de noi, amândoi.
Plouă, dar plouă cu doruri ce dor
Și curg peste anotimpuri, șiroaie
Avem sentimente care nicicând nu mai mor
Când vine dorul de tine, de mine, de ploaie.
Plouă cu flori, cu gânduri, cu vise
Strașnic mai plouă peste grădini
Plouă în noi cu orgolii și mândrii interzise
Dar zarea mai poartă încă lumini!
Plouă cu fluturi, cu păsări, cu viață
Fantastic mai plouă peste pământ
E-o stare de bine ce-mi dă o speranță
Că poate fi totul ca un nou legământ!
poezie de Lucia Guriță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dor, poezii despre visare, poezii despre viață, poezii despre suflet, poezii despre păsări, poezii despre mândrie, poezii despre lumină sau poezii despre interdicții

Cuvântul dat
Prietenia
Apropie
Unește
Neîncetat.
Cuvântul dat
Onorează
Numai
Sentimente
Trainice
Aducând
Noi
Trăiri
Intense
Neprețuite.
acrostih de Constantin Iordache din Buchet de cuvinte
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prietenie sau poezii despre cuvinte
Ploi de viață
Plouă cu praf de stele peste gândurile mele,
Plouă cu flori de gheață peste gânduri în ceață,
Plouă cu prostie, necuratul fericit învie,
Plouă cu sănătate, trupuri șubrezite zâmbesc în rate,
Plouă cu coroane de flori pomenind muritorii nemuritori,
Plouă cu raze de soare peste gânduri albe în floare,
Plouă cu prietenie, timpul naște armonie,
Plouă cu sfântă învățătură, ateismul blestemă cu ură,
Plouă cu speranță, pesimismul leneș îngheață,
Plouă cu belșug, cumpătarea nu arde pe rug,
Plouă cu dragoste vie, sâmburii de viață învie,
Plouă cu viață născând mulțimi de inimi plouate
Flori pământene, miraculoase,
aurul planetei albastre plouate.
poezie de Valeria Mahok (15 septembrie 2006)
Adăugat de Valeria Mahok

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri, poezii despre gheață, poezii despre învățătură, poezii despre zâmbet, poezii despre sănătate, poezii despre sfinți sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Plouă într-o toamnă cu vise...
plouă... plouă cu picuri reci fără vină,
peste măștile oamenilor
născuți odată
din sân verde-al naturii
plouă prea rece
într-o toamnă nebună
cu frunze purtate de vânt,
spre zări cu lumină.
plouă pe ceașca-mi uitată
la fereastra cu crini,
unde ninge-n petale
peste vopseaua scorojită
cu gheare de ani.
plouă în toamna cu vise
destrămate pe firul de ață.
păianjen din colț de-ntuneric
țese...țese...țese
casa pentru străinii ce vin
insecte culese de vânt,
purtate de ploaia cea rece.
e zece al orelor ceas
caldarâmul e gol de cuvinte
s-au topit precum pașii
spălați de norii cu vise.
o ramură fără frunze și fructe,
un măr uscat tot la fereastră
simt golul din mine
de galben-mătase
frunze fabricate-n cuvinte uscate
ierbar pentru o lume
peste care plouă
cu vorbe, cu frunze, cu apă...
... plouă....
poezie de Mirela Nicoleta Toniță
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre toamnă, poezii despre vânt, poezii despre vinovăție, poezii despre uitare, poezii despre păianjeni sau poezii despre ore

Cîntecul ploaiei
Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă.
Cu ploaia ce cade, m-apasă
Durerea cea veche, cea nouă...
Afară e trist ca și-n casă, -
Plouă, plouă.
Plouă, plouă... -
Plouă cît poate să plouă...
Zadarnic vor cîntece clare
Ca florile umezi de rouă
Cei vecinic scutiți de-ntristare... -
Plouă, plouă.
Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă...
Ființa mea și simțirea
Sufăr și plîng amîndouă...
Viața-și urmează-ndîrjirea...
Plouă, plouă.
Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă...
Rapănă-n geamuri ca-n tobe...
Spintecă inima-n două
Cîntecul ploaiei de cobe... -
Plouă, plouă... -
poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Alexandru Macedonski despre ploaie, poezii despre tristețe, poezii despre rouă, citate de Alexandru Macedonski despre rouă, poezii despre flori, citate de Alexandru Macedonski despre flori, poezii despre durere sau citate de Alexandru Macedonski despre durere
Toamnă gri
Își plânge toamna frunzele uscate,
pe umeri poartă norii fumurii,
și-un gri intens plutește peste toate
iar dintre toate gându-i cel mai gri.
Își plânge toamna zilele scurtate,
lumina risipită-n crizanteme
și plouă trist și plouă peste toate,
inima ei doar de îngheț se teme!
Își plânge toamna noii trandafiri,
și-n parc, fanfara îi ține isonul.
În serile-i reci te mai aștept să vii,
iubirii să-i dăm încă odată tonul...
poezie de Ioana Voicilă Dobre din Floare de cais
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre trandafiri, poezii despre plâns sau poezii despre parcuri

Doar simpla omisiune a unei cărți scrise de Jane Austen ar face dintr-o librărie care nu are nicio carte în ea, o librărie foarte bună.
citat celebru din Mark Twain
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă plouă
Mă plouă dincolo de visul vieții,
mă plouă cu tine,
culoare din ploi,
ridică-mi de poți cortinele ceții,
și lasă-mi să plouă o ploaie
de joi!
Îmi lasă să plouă pădurea
pe mine
și gândul, iubito, îmbibat doar de noi,
să simt gustul holdei sub coaja
de pâine,
să fim doar iubire, iubind
amândoi!
Ne plouă trecutul cu clipe
uitate,
ne plouă tăceri în săli de așteptare,
apusuri cu tine, atingeri
furate,
pe cât azi me place, ne plouă...
ne doare.
Ne plouă pe dealuri, iubirea lumină,
ne plouă un gând, rătăcind
depărtări,
ne plouă pământul mereu cu o vină,
la țărmuri de ape, pe tulpina
de mări.
poezie de Aurel Chiorean
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire sau poezii despre tăcere
Soțul econom
Dinții ăștia-s o urgie,
Onorariul, tot la fel.
A făcut economie
Și i-a scos... consoartei, el.
epigramă de Constantin Cristian din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre soție, epigrame despre soț, epigrame despre dinți sau epigrame despre căsătorie
Albastru marin
Plouă ca un strigăt.
Cerul nopții se revarsă
peste câini loviți de mașini,
peste oameni loviți de inflație,
peste vise amputate.
Plouă în negura nopții
Peste uitare, peste destine.
Peste moarte, peste nepăsare.
poezie de Vasile Ghinea
Adăugat de Girel Barbu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre inflație, poezii despre câini sau poezii despre albastru

Azi, nu mai plouă ca atunci
E liniște în cer și pe pământ
Și vântul nu mai bate, nu mai plouă,
Nu mușcă gerul din obraz și gând,
Doar lacrimile, din noi amândouă.
Te-aștept la gară, pe-un peron cernit,
Cad pescăruși sub norii de zăpadă.
Ce strigăt din adâncuri, chinuit
Mugește-un val, tristețea să ne-o vadă!
Și parcă e pustiu ca în infern,
Doar corbii mai petrec prin cimitire.
Copila mea, din ochii-ți verzi, azi, cern
Doar rugăciuni alese din Psaltire.
Și de-ar ajunge ruga pân' la cer,
Te-aș liniști că tata ne aude;
Dar, muritoare, nu pot să-ți ofer
Decât aceste adevăruri crude:
Că moartea e cu noi de la-nceput
Și pierdem prea devreme ce-am avut...
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gări, poezii despre ger, poezii despre zăpadă, poezii despre verde sau poezii despre tată

Esența sufletului
Și dacă-n palme îmi va curge rouă
Din ochii tăi frumoși, cuprinzători,
Atunci voi știi, din inimă îți plouă
Și sper că norii fi-vor trecători.
Pot încerca măcar atât a-ți spune,
Poate voi reuși să îți arăt,
Atâta timp cât teama e în tine,
Ca să te fac să înțelegi, nu pot.
Iubirea se oferă, nu se cere,
Abia atunci o să pricepi c-o ai,
Abia atunci n-o să mai simți durere,
Când n-o aștepți să vină, dar o dai.
Ea nu va fi nicicând doar o monedă
Ce fericire poate cumpăra,
E fericit acela ce-o posedă
Și doar o dă fără nimic a vrea.
poezie de Adi Conțu din Dansul emoției
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fericire, poezii despre ochi sau poezii despre numismatică

Esența sufletului
Și dacă-n palme îmi va curge rouă
Din ochii tăi frumoși, cuprinzători,
Atunci voi știi, din inimă îți plouă,
Și sper că norii fi-vor trecători
Pot încerca măcar atât a-ți spune
Poate voi reuși să îți arăt
Atâta timp cât teama e în tine
Ca să te fac să înțelegi, nu pot,
Iubirea se oferă, nu se cere,
Abia atunci, o să pricepi c-o ai,
Abia atunci n-o să mai simți durere
Când n-o aștepți să vină, dar o dai,
Ea nu va fi nicicând doar o monedă
Ce fericire poate cumpăra
E fericit acela ce-o posedă
Și doar o dă, fără nimic, a vrea
poezie de Adi Conțu (10 iunie 2018)
Adăugat de Anna Gheorghiu

Comentează! | Votează! | Copiază!

UD
Plouă
cu sentimente întoarse pe dos,
tras în sfori dreptul la visare
se zbate țipând
după evadarea în beția de culori,
tolănită peste albastru
ploaia plouă
rece,
interzicând poveștile
cu libertăți în care uiți trecutul,
doar plouă....
poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre libertate sau poezii despre culori

EU, TU ȘI VARA
plouă mult, parcă în joacă
norii inima-și dezleagă
curge ploaia pe la geam
vântul scutură din ram
stropii mari si străvezii
și de-i noapte și de-i zi.
plouă într-o veselie
pe-arături și peste vie,
peste teii înfloriți
peste ochii tăi umbriți
a plouat și ieri și azi
stai în casă, gânduri arzi.
vrei cu pasul pe cărare,
vrei la munte, vrei la mare,
vara s-a-mbătat cu apă
spre amiază o să-i treacă
și va reveni in forță
aruncând în noi cu torță.
arde soarele-n văpăi
peste munți si peste văi
vara-n drepturi și-a intrat
de curând s-a măritat.
tu un zâmbet îmi arunci
-stai aici, unde te duci?
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tei
Ploaie de toamnă
Plouă mărunt, dar nu e nici un bai,
Că n-am plecat în zori de zi la vie,
Se spală praful ciorchinilor bălai-
Și eu mă mai răsfăț prin poezie!
Și totusi, ziua e cu spor, si e frumoasă,
Că mi-am făcut prieteni noi vreo zece,
Cu care o să-nchin curând o tămâioasă -
Când o fi toamna sură și mai rece!
Până atunci ne umplem doar paharul,
Cu vinul poeziei bun și sfânt,
Pe care ni-l strecoară-n suflet harul-
Ori muza ce ne mangâie-n cuvânt!
poezie de Vasile Neagu-Scânteianu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre vin, poezii despre sfințenie sau poezii despre răsfăț