Persefona... Simfonia luminii...

... zborul alb... melodia sufletului... şi Soarele din Noi...

Prin luminişul Nysei toamna înfloreau
în leagănul de raze sfioase albăstrele,
îndrăgostite, nimfele, feeric culegeau
mirese-romaniţe şi tândre gălbenele.

Le admira Demetra, cu licurici pe umăr,
frumosul legănau pe unda de lumină...
sau răzvrătit în umbra unui Neastâmpăr,
păzindu-şi Persefona de soarta sa haină.

Se-ndrăgostise Hades, cerând-o de soţie,
cu Zeus convenise să nu mai piardă timpul,
când s-a întors acasă, răpusă de hoţie,
Demetra-ndurerată a părăsit Olimpul.

S-ă vestejit lumina în nouă zile sumbre,
ruga natura toată fiica să-i întoarcă...
un sâmbure de rodie făcuse printre umbre
etern în ţara morţilor iarna s-o petreacă.

Prin compromisul zeiilor se hotărâse soarta
celei mai dulci copile, ce veşnic o va plânge,
prin viscole şi-ngheţuri ţine deschisă poarta
s-audă cântu-n muguri pe urmele de sânge.

Seninul albăstrelelor pictează cerul fricii,
inima florii dalbe cu galbenul gândirii
din energii astrale zideşte edificii
şi-n bezna din infern se-aprind culori Iubirii.

Ascund blastogeneza în suflet liciricii
şi-n cărămizi căldura din glasul amintirii...
Condac de hram fecioara mereu cântă Duminicii
gravează-n vis mozaica pe geamul mănăstirii.

Soarele-i este-n suflet... în zori trimite unde,
croieşte noi cărări când se răceşte ceara,
scânteile materne-n metafore profunde
o cheamă din infern s-aducă primăvara...

Soarele-i este-n cuget... prin agitări nocturne
pe limbile străine vibrează umbre negre...
trezindu-şi echilibrul durerilor eterne
şi lor le luminează, în schimb nimic nu cere.

Soarele-i este-n rană... e legea cea nescrisă,
geneza plăsmuirii prin doine sângerează...
surâsul moare-n zâmbet, speranţa din eclipsă
păstrând sărutul zorilor, noi doruri venerează.

Se plimbă printre flori... muşcate de îngheţuri,
renaşte ghiocei cu-albastre idealuri...
prin muguri inocenţa se leagănă în lanţuri,
purtând pe aripi Cerul ca apa între maluri.

Văd Pasărea Luminii... nu are anotimpuri...
ecoul frumuseţii îl cântă în pasteluri...
nu va avea nici forme, nu va avea nici chipuri...
e Muzica Iubirii înveşnicită-n zboruri...

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul zilei... între două păci

Cer zorilor, când se-mbrăţişează-n cuib,
să-mi cânte fericirea bucuriilor din vise
şi-i mulţumesc amurgului pe calul roib,
pentru şopârlele cu ''pinteni aurii'' ucise.

Cer zorilor, când freamătă prin labirinturi,
să-ngroape cu lumină cazmaua insomniei
şi-i mulţumesc amurgului sfidat de vânturi
pentru argintul smuls... din pleata vicleniei.

Cer zorilor, când se aştern pe fruntea beznei,
să-i susure domol, pe ochi, descântecul iubirii
şi-i mulţumesc amurgului în şemineul vinei
pentru frenezia scânteii din cenuşa amintirii.

Cer zorilor, când tainic se-oglindesc în verde,
să-mi picure în suflet crudul firului de iarbă
şi-i mulţumesc amurgului cu flacăra ce arde
pentru ''fitilul'' candelei aprins în noaptea albă.

Cer zorilor, când lamentează dorul trist în noi,
să-l farmece cu inocenţa şi galbenul din raze
şi-i mulţumesc amurgului ce plânge în zăvoi,
pentru speranţa lacrimei înveşnicită-n frunze.

Cer zorilor, când arfa lui Apollo cântă dimineţii,
să scrie cu lumină crezul... pe inima viorii
şi-i mulţumesc amurgului atins de gura răutăţii,
pentru Cuvânt... rănit de Eris şi fript în focul urii.

Cer zorilor, când teiul crud mocneşte în cuptor,
să plămădească aluat... cu mâna apei cristaline
şi-i mulţumesc amurgului, în sanctuarul creator,
pentru proscura slovei coaptă cu răbdări senine.

Cer zorilor, când mustul fierbe-n cada de stejar,
să plăsmuiască-n mintea vinului odorul pastoral
şi-i mulţumesc amurgului blajin, pe vatra din altar,
pentru Virtutea Mirului... sfinţită-n Sfântul Graal...

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi sub ploaie... licurici în priviri...

Hai să fugim, iubito, prin ploaia aşteptării,
privind la norii grei cu inima deschisă,
bobiţele sunt faguri din taina cuvântării
şi mierea în celule-i cu-aromă de caisă.

Hai să fugim, iubito, prin ploaia bucuriei,
tinându-te de brâu să simt că înfloresc,
cu ochii languroşi să-i ceri copilăriei
culori din curcubeu şi cuget păstoresc.

Hai să fugim, iubito, prin ploaia mulţumirii
uitând de vântul rece şi şoapta sa rebelă
cu sângele albastru să închinăm iertării
cele mai dulci poeme în sfânta ta capelă.

Hai să fugim, iubito, prin ploaia bunătăţii,
învăluiţi de gânduri ce ne-au legat etern,
din palme să sorbim sărutul voluptăţii,
este nectarul sacru al dorului matern.

Hai să fugim, iubito, prin ploaia dăruirii,
suspinul nopţii este pe talpa unei frici,
ţii minte, dulcea mea, în clipa înfloririi
cum liniştea privea cu ochi de licurici.

Hai să fugim, iubito, prin ploaia mărturiei,
până când cerul gri va fi din nou senin,
cu slovele să-i ardem plăcerile furiei,
spovăduind iubirii cu sufletul blajin.

Hai să fugim, iubito, prin ploaia libertăţii,
lanul de grâu şi drumul au karma ca şi noi,
deschis să cerem timpului valorile dreptăţii
şi cugetul Iubirii să-l plăsmuim în doi.

poezie de Luiza-Elizabetta Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâtea gânduri, mamă...

Mai este-n noi o urmă de copil
De câte ori rostim cuvântul mamă,
Demultul vine-n astăzi şi ne cheamă
Să mai întoarcem timpul din exil.

Mai este-n noi fărâm-aceea mică,
Când teama de-ntunerec şi tăcere
Ne tresărea la orice adiere
Iar inima ni se făcea... furnică.

Ma este-n noi dorinţa de poveste
Aşa cum numai mama ştie-a spune,
Cu Prâslea cel Voinic şi mere bune
Şi zâne, colindând, pe la ferestre.

Mai este-n noi un dor de mângâiere
Şi de răsfăţ... de zâmbetul tăcut,
De palma care-a dat... şi n-a durut,
De lacrima-ţi căzută în tăcere.

Atâtea gânduri, mamă, vin la tine,
Bătătorind cărări fără de rost,
Nu poţi întoarce timpul care-a fost
Şi nici schimba înscrisul din destine.

Azi rătăcesc prin umbra unui gând
Şi mai întorc, pe-o parte, câte-un dor.
Doar fluturii mai au acolo, zbor,
Şi glasul tău... dojenitor... şi blând.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rapsodia luminii

drumul spre lumină e pavat cu rugăciuni
cu ample sentimente din iubirea curată
nu supăr universul nu fac stricăciuni
în creaţia divină veşnic binecuvântată.

la răscruce de gânduri se află Cristos
cu alaiul de îngeri ce cântă în cor
e triumful dragostei, elixirul gustos
ce curge prin sânge ca un magic izvor.

sărbătoarea luminii îmi curge prin vene
nu-i nici o fericire ca în zi de Paşte
când mântuitorul învie printre gene
şi pretutindeni natura renaşte.

razele dansează printre triluri codrene
un înger al dragostei în mine se naşte.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ieşite din pământ

Şi iarna asta curge prin râuri strălucind
Iar razele din soare sorb viaţa aburind...
Că primăvara orbeşte-n frig şi vânt
Cu ghiocei, cu suflet ieşite din pământ...

Trăim de ieri şi până mâine seară,
Urlăm la luna plină, minunaţi de umbre
Ne vom spăla în mare mai la vară
Şi vom uita de clipele destul de sumbre...

Nu scapă nici un om plin de rutină,
Nici umbrele nu-s colorate în lumină...
Trec zilele de ieri şi până mâine
Azi de-aş trăi, să muşc din pâine!

Prin apa bălţilor mă oglindesc cu talpa
Iar în noroi îmi las amprentele-mpietrite!
Voi servi în pofta prezentului supa
De mii de anotimpuri vii, nedefinite...

Şi iarna asta curge prin râuri strălucind
Iar razele din soare sorb viaţa aburind...
Că primăvara orbeşte-n frig şi vânt
Cu ghiocei, cu suflet ieşite din pământ...

poezie de Mihai-Paul Tinca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te rog să mă faci iar, dar numai din cuvânt

Da, Ţi-ai făcut din lut un chip, care-am fost eu,
În Cerul unde chiar ai vrut să fiu mereu,
Iar Sfântul Duh al Tău atunci m-a-nsufleţit
Să te-nsoţesc prin Rai, în veci, ca fiu iubit.

Însă din Rai căzut, într-un cumplit păcat,
Cu Eva pe pământ alt Rai eu am creat,
Sădind iubirea Ta în stele şi în flori,
Când îmi zâmbeşti mereu cu Soarele în zori.

Mi-ai dat să-mi fie-aici şi Crucea un alint,
Mi-arăţi Lumina Ta-n icoane de argint,
Din Cer îmi dai s-aud al îngerilor glas
Prin tril de filomele, dar Raiu-n Cer Rămas,

Îmi este-n suflet chin şi, Doamne, îmi doresc
Prin Rai, cum Tu ai vrut, mereu să Te-nsoţesc;
Cum însă-s muritor, făcut doar din pământ,
Te rog, să mă faci iar, dar numai din Cuvânt!

poezie de Pavel Lică din Trubadurul cerului albastru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire

Iubeşti - când ulciorul de-aramă
se umple pe rând, de la sine
aproape, de flori şi de toamnă,
de foc, de-anotimpul din vine.

Iubeşti - când suava icoană
ce-ţi faci în durere prin veac
o ţii înrămata ca-n rana
stravechiului verde copac.

Iubeşti - când sub timpuri prin sumbre
vâltori, unde nu ajung sorii,
te-avânţi să culegi printre umbre
bălaiul surâs al comorii.

Iubeşti - când simţiri se deşteaptă
că-n lume doar inima este,
că-n drumuri la capăt te-asteaptă
nu moartea, ci altă poveste.

Iubeşti - când întreaga faptură,
cu schimbul, odihnă, furtună
îţi este-n aceeaşi masură
şi lavă pătrunsă de lună.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Elena Meculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până când?

Nu-ţi las amintiri, nici doruri măcar,
Doar cântec de nai pe ape senine,
Prin fire de iarbă veni-voi arar
Să-ţi scutur din rai polen din stamine.

Nelinişti vor plânge în clopote reci,
Cadenţe-ngânate din frângeri de lună,
Prin vis risipit, de umbre să treci,
Arcuş nins cu mirt să-ţi cânte pe strună!

Mă caută în irişi de păsări năuce
De ceaţa te-adoarme în lacrimi de vânt,
Înalţă o rugă cu îngeri sub cruce,
Când ţipăt de fluturi vor geme-n cuvânt!

Să fugi unde ştii că nimic n-a mai fost,
Nici ierni de mătase, nici oarbe suspine,
Nici meri altoiţi de ninsori fără rost,
Sărac să rămâi de arderi străine!

Luceferi de dor în iarna tăcerii
Brodează-i o clipă cu nuferi de gând,
Tristeţi exilate-n solstiţiul iubirii
În temeri străine vor sta! Până când?

poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te iubesc

Pe pragul gol, coboară luna,
Îşi lasă voalul de aramă
Iar stelele îi ţes cununa
Prin adieri, ce o destramă.

Pictează geamul cu privirea,
Croieşte drum prin frunze vii
Ce îi cunosc nemărginirea
Şi se prefac în aripi mii.

Se zbat cireşiii în livadă
Iar cerul pare un abis...
Ecoul zărilor mă cheamă
Prin lacrimile unui vis.

Păşesc pe clipe, nu îmi pasă
Că timpul geme uneori,
Iar anii goi din nou m-apasă,
Simţind durere până-n zori!

Ajung la poarta nopţii grele,
Doar luna-n prag m-a întâlnit
Acoperind urmele mele...
Tăcerea-ncet m-a-mbătrânit!

Privind în gol, îmi las privirea
În palme arse de amar,
Tot căutând în gând puterea
Să mă trezesc la viaţă iar.

Atunci, o uşă se deschide
Iar gândul meu uşor tresare
Simţind potecile aride
Şi buzele cu gust de mare!

Mă pierd prin versuri risipite
Dar ochii tăi, mă întâlnesc...
Pe zidul zării învechite
Ţi-am scris cu lacrimi,, te iubesc"!

poezie de Gabriela Ryelle St Stancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă Cucul!

Cântă cucul prin văzduh,
De se aude ca în burduf!
Cântă cucul cu ecou,
Doar în capitală e metrou!

Cântă cucul prin păduri,
Pe dealuri alergă iepuri!
Cântă cucul pe câmpii,
Hai să alergăm copii!

Cântă cucul prin livezi,
De eşti prin preajmă, să-l vezi!
Cântă cucul prin grădini,
Trandafirii sunt plini de spini!

Cântă cucul pe la sate,
Orăşenii îl ştiu din carte!
Cântă cucul prin oraşe,
Sătenii îl au ca ceas prin case!

Cântă cucul pe la case,
Toate simulările sunt false!
Cântă cucul printre blocuri,
De revelion au fost multe focuri!

Cântă cucul pentru noi,
Noi vrem pace nu război!
Cântă cucul şi nu tace,
Primăvara la toţi ne place!

poezie de Ovidiu Kerekes (22 februarie 2014)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

era atât de frig şi era toamnă
cădeau frunze uscate pe alei
păşeam prin galaxii
purtând în mână cerul
o pasăre pe drumul de tăceri
se scurgea orizontul pe aripi
eram pribeagul rătăcit în prag
dansam în palma clipei, o secundă
sub cerul ars al unui timp ucis
se stingeau şi muguri de lumină
ecoul trist al unei lumi zăcând
în lanţul ultimului gând
era târziu şi era noapte
eu adunam grăbit în palme şoapte
mă ard cu ceara ce curge de pe pleoape
la focul ultimului opaiţ
uneori răsfiram minutele între tăceri, dureri
ale unei lumi strivită de păcate
eu căutam lumina în petale de flori
în dimineaţa crudă când raze se spărgeau de geam
trezind o lacrimă din pleoapa aplecată

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

RESPIR PRIN VERS

mi-alunecă creionul pe hârtie
ca florile de tei in poezie
e poleit tot ceru-n răsărit
cu raze aurii şi albe de argint

mi se opreşte pasul uneori
sub ploaia de lumină şi culori
la margine de sat în câmp deschis
in galbenul de grâu ce s-a aprins

mă dor şi ochii. inima mă doare
încerc în timp să caut alinare
şi să zâmbesc în ziua care vine
mi-e dor de noi şi mult prea dor de tine.

respir prin vers când cerul e senin
şi tot prin vers când noaptea cade lin
mi-e timpul martor, n-am uitat o clipă
nici florile de tei, nici lunca înverzită

din depărtare glasul tău mă cheamă
cu lacrima din ploi şi clopot de aramă
dar intre ieri şi azi un zid s-a ridicat
la margine de lume, la margine de sat.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şarpele iubirii ţinut de subsiori

M-am făcut şarpe de umbre şi lumină,
M-am strecurat prin ierburi şi prin flori,
M-am hrănit cu rouă sfântă de sulfină,
Am pocnit fierbinte cu biciul pe sub nori.

Tu ai scuipat în sân petalele de frică,
Cruce ai făcut şi ai privit spre nalt,
Ai urcat vânjos pe-o buturugă mică
Şi pe suflet, cu-un zâmbet, m-ai călcat.

M-am pitit cu tact în inima-ţi vioaie
Şi-am rămas uimit cât de frumoasă eşti,
M-ai descântat şi am ieşit din ploaie
Iubire minunată, pictată în poveşti.

Nu mă mai strecor prin umbre şi lumină,
Prin ierburi din fâneţe şi prin flori,
Sunt jumătatea ta din veşnica sulfină,
Sunt şarpele iubirii ţinut de subsiori!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spaţiu

În inima mea
există o grădină
plină cu flori
de curcubeu
unde cântă pitpalaci
şi o fecioară
se plimbă printre
crengile de aur.
Din degete
îmi cresc muguri
care dau în floare
şi în frunct.
Sufletul meu
călător
aleargă prin lume
şi-l aştept
să se-ntoarcă acasă.
Niciodată
nu sunt singur.

poezie de Vintilă Nicu (2009)
Adăugat de Any Drăgoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Eminescu

Suspină-n codru amintirea doinită-n versul său,
Luceafăru-i scânteie somnul, plutind pe-al său ecou,
Când sufletul visează veşnic prin ochii săi cuminţi,
Cărări şi taine îi vorbesc cu stelele-n dorinţi.

Pe tâmple,-n vrajă-i, curge cerul, prin stânci înnourate,
Izvoarele îi cântă-n murmur prin fire lungi de ape,
Prin munţi cutreiera la stâne, când ramu-i duce dorul,
Din piepturi îi răsună Doina ce-a dezmierdat poporul.

Pe câmpuri vers vuieşte vântul şi buciumul răsună,
Sunând în taină-a sa sosire cu basmele-i cunună,
Un mândru călător ne-aduce, prin slove,-a sa psaltire,
Nemuritor îi e românul prin gând de prorocire.

La teiul cel bătrân soseşte în fiecare vară,
Din ram mirosul îl pluteşte în valuri dulci de seară.
Pe frunte-l răcoreşte umbra cu florile-n pământ,
Ţinut de amintiri cuvântă din sufletu-i adânc.

Trec gândurile sale-n zări înspre întinsa mare,
Istorii vechii îi poartă paşii din chipuri de popoare,
În împrejuru-i se înalţă oştiri de-nvăţăminte,
Şi-n pântec timpul îl străpung cu chei din vechi cuvinte.

Ce-a fi fost lumea fară el şi ce va fi-'n milenii?
Cuprinsă-n duhul său aprins cu imn de căpetenii,
Pe raze soarele-l cuvântă cu aripi de copii
Şi luna-n aura sa blândă-l cuprinde în vecii.

Iubiri de îngeri mistuindu-l, valsând cu-al lor amor,
El glasul lirei-i o dezmiarda-n nestinsul foc de dor.
În cuget îşi scălda fierbinte ispite şi poveşti,
Pe buze însetate-i pildă prin vetre ţarănesţi.

A fost odat' un visător, un soare-al al conştiinţei,
Ce a rămas nemuritor prin cartea suferinţei,
Românilor le este-n veci însemnul rădăcinii,
Română este casa lor, Eminu-i glasul pâinii!

miercuri, 14 iunie 2017

poezie de Aurel Petre (14 iunie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre... sumbre...

Umbre... umbre... umbre...
Şi toate apar
Înfipte cu har...
Umbre...
Umbre... umbre... umbre...
Fără morminte,
Merg doar în ginte,
Umbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Căi cu altare,
Păsări călare,
Sumbre...
Sumbre... sumbre... sumbre...
Păgânele punţi
Ce trec peste frunţi
Sumbre...
Umbre... sumbre... umbre...
De-atâtea culori
Pustii şi fiori
Sumbre...
Sumbre... umbre... sumbre...
Raze slinoase,
Lumea îşi coase
Umbre...
Frânturi dintr-un zmeu
Înăuntru-l meu
Şi-am să mai beu,
Umbre... sumbre...

poezie de Vasile Zamolxeanu (15 noiembrie 2005)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântările de seară

Cum să găsesc lumină în dom sihastru
Unde doar umbre reci mai stau la pândă?
Jocul îşi făc prin colţuri de secundă,
Dosind frânturi din străluciri de astru...
Un corb cu aripi de neguri frământat
S-a strecurat sub cer, să mai înşface
Neliniştite păsări ce rătăcesc buimace,
Ori se încurcă-n umbre de-nnoptat.
Curaj am, ca lumina ce taie în alabastru
Puterea nedifuză, în şoaptă îmi schiţează
Prin unda rătăcirii de taină mai vibrează
Trăirea-mi ce înalţă spre cer senin albastru.
Dar pacea îşi aşterne, uşoara-i molcomire
Şi-n domul părăsit sunet viu de vioară
Ţâşneşte anunţând Cântările de Seară
Şi-nsufleţind lăcaşul cu tâlc de izbăvire.

poezie de Elena Volcinschi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin de frunză

Mă simt ca un mugur pe-o cioată de fag
Din ziua ce vine îmi sorb energii,
Răpusă de frig în al nopţilor prag
Natura renaşte scăpând de urgii,

Prin picuri de ploaie pierduţi printre crengi
Să fiu clorofilă întregii păduri,
Renasc către soare-n armate întregi
Şi sunt tot un verde trecut prin arsuri,

Mă simt ca o frunză pe-o cioată spre cer
Şi care la toamnă va umple cărări,
Sortită drept hrană-ntr-un lanţ efemer
Mă bucur de soare şi ploaie în zări,

De-abia răsărită-n pădurea din deal
Copacul renaşte prin frunzele mii,
Redau libertate pe-un larg areal
Şi-n verde, tăcută îmbrac galaxii,

Renasc în copac şi-n deplină uitare
La toamnă, răpusă de vântul nebun,
Din frunza cea verde hrănită de soare
Voi umple cărarea când stelele-apun.

poezie de Valer Popean
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epifania... Revelaţia luminii... Delirul umbrelor...

Ştii cum te cheamă sufletul cu firea tremurândă
când alăpteaza bocetul durerea din ofrandă?
fierbe-n butoiul cu calvar, dosit în beciul minţii,
cioplit din măduva unui stejar... lăsat în voia sorţii.

Mândria nu iubeşte gestul, din lacrima plăpândă
gentilă, soarbe ''mustul'', când este prea flămândă,
o-mbată pofta judecăţii... deliră umbrele... au jar,
născute în puterea nopţii prin vene gem avar...

Onoarea iute le absoarbe, cinstind semeţ trecutul,
amabil le preface-n unde... să nu le simtă gustul,
încet in ochii rugăminţii, muşcă fobia... e în zadar,
docil i-a ros caria dinţii, o oaste-n frunte c-un ''serdar''.

Minuţios a fost ales... este perfid şi are sânge rece,
pe unde calcă ''calul'' său nici sunetul nu trece...
pe câmpu-ascuns al bătăliei, aşa, fără a flămânzi,
pitiţi sub coarja bucuriei rodeau coroana zi de zi.

Ei nu ştieau ce este vina, ostaşi, orgolioşi de sânge,
dar firea şi-a păstrat lumina... în inima ce-i plânge,
cu cântul falnic, călduros şi raţiunea vrea s-o cheme...
fie prin noduri, mofturos... cum lemnu-n flăcări geme.

Devine uragan durerea... şi sângerează bolta minţii,
şi bate-n clopot înfruntarea... tăios strigând tristeţii:
- Să nu-ndrăzneşti în noapte... să macini fericirea,
mica scânteie-n şoapte... descântă nemurirea...

- Topită-n smoala razei, eu sunt o lacrimă de foc,
prin tainele genezei... renasc în flori de busuioc,
descânt căldura Lumii... cu Apa fericirii...
botez cu slovele Luminii din Lauda Iubirii.

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delirul luminii... în Panteonul tăcerii

Un foc de-artificii... triumfă în suflet
Aprinde Lumina-n Panteonul Tăcerii
Şi vindecă rana durerii din cuget,
Se-nalţă Libertas cu sceptrul Iubirii.

Din cuiul Răbdării... absoarbe rugina,
Ridică coloane... din răni Aşteptarea,
Prin grotele nopţii delirează Lumina
În flacăra stinsă se-aude chemarea.

Diligent să înalţe Panteon Libertăţii
Pe stâncile minţii Virtutea-şi doreşte
Fundamentul din har supus judecăţii,
Stingheră în sânge, pasiunea zideşte.

Prin gânduri subjugă Lumina viclean
Sentimente aride în false veşmânte
Folosindu-se iarăşi de Calul Troian,
Mi-atacă cetatea dorintei din minte.

Nu poate-nţelege... ce este Femeia,
Pe cruce mi-a pus suspine straine,
Mă-atinge şi-ndată apare scânteia,
Enigma dîn beznă vrea să domine.

Din mucul ofrandei... torţi să emită,
Dispune orgoliul melodia-i funebră
Cu patimă-i muşcă privirea uimită,
Pizmaş întunericul geme în umbră

Şi moartea-l atacă în zori furioasă,
Misterul îşi simte greutatea poverii,
Se plimbă la braţ cu slova sfioasă,
Lumina nu moare în templul tăcerii.

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!