Lui Eminescu

Suspină-n codru amintirea doinită-n versul său,
Luceafăru-i scânteie somnul, plutind pe-al său ecou,
Când sufletul visează veşnic prin ochii săi cuminţi,
Cărări şi taine îi vorbesc cu stelele-n dorinţi.

Pe tâmple,-n vrajă-i, curge cerul, prin stânci înnourate,
Izvoarele îi cântă-n murmur prin fire lungi de ape,
Prin munţi cutreiera la stâne, când ramu-i duce dorul,
Din piepturi îi răsună Doina ce-a dezmierdat poporul.

Pe câmpuri vers vuieşte vântul şi buciumul răsună,
Sunând în taină-a sa sosire cu basmele-i cunună,
Un mândru călător ne-aduce, prin slove,-a sa psaltire,
Nemuritor îi e românul prin gând de prorocire.

La teiul cel bătrân soseşte în fiecare vară,
Din ram mirosul îl pluteşte în valuri dulci de seară.
Pe frunte-l răcoreşte umbra cu florile-n pământ,
Ţinut de amintiri cuvântă din sufletu-i adânc.

Trec gândurile sale-n zări înspre întinsa mare,
Istorii vechii îi poartă paşii din chipuri de popoare,
În împrejuru-i se înalţă oştiri de-nvăţăminte,
Şi-n pântec timpul îl străpung cu chei din vechi cuvinte.

Ce-a fi fost lumea fară el şi ce va fi-'n milenii?
Cuprinsă-n duhul său aprins cu imn de căpetenii,
Pe raze soarele-l cuvântă cu aripi de copii
Şi luna-n aura sa blândă-l cuprinde în vecii.

Iubiri de îngeri mistuindu-l, valsând cu-al lor amor,
El glasul lirei-i o dezmiarda-n nestinsul foc de dor.
În cuget îşi scălda fierbinte ispite şi poveşti,
Pe buze însetate-i pildă prin vetre ţarănesţi.

A fost odat' un visător, un soare-al al conştiinţei,
Ce a rămas nemuritor prin cartea suferinţei,
Românilor le este-n veci însemnul rădăcinii,
Română este casa lor, Eminu-i glasul pâinii!

miercuri, 14 iunie 2017

poezie de Aurel Petre (14 iunie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un călător

Trecea un călătorsingur în noapte,
Prin codrul tainic cu frunzele căzând
Şi-ale veştedei păduri şi tainici şoapte
'L făceau pe călător să se plece amuţind.

O, călătorule cel nestatornic şi trecut.
Nu te lăsa de soarta-ţi condus iară
Ci caută ca prin furtună şi prin vânt,
Să fii cel ce ai fost întâia oară.

Un călător pribeag şi rătăcit
Pe-ale sorţii triste şi vajnice cărări
Nu va da seama decât la ultimul sfârşit,
Pe unde l-au purtat în viaţă paşii săi.

Aşa este şi omul călător
Un veşnic pierde vară pe pământ,
Este ca focul cel răvăşitor,
Ce-a mistuit pe cei ce-au fost şi nu mai sunt.

poezie de Ionuţ Nistorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţi cuminţi

Mai plâng sub noi, în somnul lor cărunt
Ne pârjolesc în gânduri răzvrătirea
Şi uneori ne recitesc psaltirea
Cu vocea ca un dumicat mărunt
Abia alunecat pe gât şi ciunt
Aşa cum ni-i răstoarnă amintirea

Mai trec prin noi, prin gesturi şi prin sori
Prin şoapte adumbrite, abreviate
Cu chipuri mici, sfioase şi speriate
Zâmbind din prăfuitele scrisori
Pe care ni le-au scris de-atâtea ori
Dar niciodată n-au fost expediate

Mai râd de noi de sub vreun mal de ceară
Se opintesc sub lacrimile noastre
Cu ochii mari, mijiţi sub cruci albastre
Părinţi cuminţi crescuţi în colb la ţară
Mai ies din amintiri la ceas de seară
Şi se prefac apoi în triste astre

poezie de Camelia Florescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin tot ce a simţit, prin tot ce a gândit – omul – se vrea prelungit în infinit. Deşi cele ce se petrec în jurul lui îi dau motiv să creadă că totul e trecător şi el însuşi e muritor, el doreşte, cu înfocare, parcă, să ştie că poate fi nemuritor. Nemuritor în ordinea morală prin "Umanitatea gândurilor şi faptelor lui", nemuritor în ordinea fiziologică prin mugurii odrăsliţi din corpul lui, prin copiii lui, prin fericirea şi mulţumirea sufletească pe care prin acţiunile lui o realizează în sufletul celor din jurul lui.

Dan Begu în Umanitatea şi pacea (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O, nemuritor Luceafăr (omagiu)

O, NEMURITOR LUCEAFĂR!
-omagiu spiritului eminescian-

O, nemuritor Luceafăr
ancorat în Cer albastru!
Te aşteaptă flori de nufăr,
să le dai sclipiri de astru!

Zbor de Pasăre Măiastră
e drumul tău prin infinit!
Floare-albastră... Floare-albastră...
cu dor te-aşteaptă-n asfinţit!

Codrul, după tine plânge,
plâng în ropote, izvoare,
căiubirea lor se frânge
pe-ale vremii sanctuare!

Teiul, la pământ se-nclină,
încărcat de flori şi doruri,
că nimeni nu-i mai alină
tristeţea pusă-n ecouri!

Plânge "pădurea de argint",
vânt pribeag prin ea doineşte
şi-i lasă dorul de alint,
când toamna o desfrunzeşte!

"Plopii fără soţ" suspină
în foşnet lin şi visător,
aşteptând un crai să vină
cu o poveste de amor.

Numai Tu, străin şi rece
priveşti din Bolta cerească
sa vezi, viaţa cum le trece
în menire pământească!

În valuri vin generaţii,
sărută crucea la mormânt
şi-n vers te cântă confraţii
din flori îpletindu-ţi veşmânt.

Maria Filipoiu
15 iunie 2014

poezie de Maria Filipoiu din Luceafărului Eminescu (15 iunie 2014)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O stea (dedicată lui M. Eminescu)

O stea din zări cu forfotă cerească
Coboară raze blânde spre pământ
Şi prinde-n vis vertiginos să crească
Păstrând eternitatea prin cuvânt.

Talazuri mari prin ape îngheţate
Se nasc din infinit unde dispar,
Dar vorba sa din vremi poate uitate
Inundă nesfârşirea unui dar.

Luceafăr s-a născut pe bolţi albastre...
Prin vis, prin dor, prin paşnic legământ
Şi magia albă-a nemuririi voastre
Prezentă e şi astăzi în cuvânt.

Multe veri vor plânge şi vor ninge ierni,
Timpul o să treacă, timpul o să vină,
Însă pasiunea ochilor eterni
Va fi la fel de mândră şi de fină.

O să se nască stele infinite
Când zi cu noapte galeş se îngână
Şi când puterea ta prin dulci cuvinte
Va fi mereu a cerului stăpână.

Un vis firesc te naşte mai aproape
De-acele lumi ce veşnic ne despart.
Tu străluceşti tăcut, fără de moarte,
Iar vocea ta e-n inime ce bat.

Zidit în zarea albă-a veşniciei
Coroana ta e-n gânduri ce mă-nec,
Vei fi mereu părinte-al poeziei,
Nemuritor în mii de ani ce trec.

poezie de Diana Enachii
Adăugat de Diana Enachii
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Nu ştiu de unde-au apărut,
Din bolţi de vară, ochii tăi,
Şi prin ce lumi i-am mai iubit
Strigând privirile din ei.

Poate eternitate-mi sunt
Prin adâncimea nopţilor,
Când stele ard, adânce căi,
Cerul căprui al viselor.

Prin lumea tainelor orbite
De aerul, ce-i ars de pleoape,
Mi-eşti marea-ntidere de clipe
Cu valuri albe stinse-n ape.

Puteri, dorinţe-n foc de cord
Sunt ochii tăi, ca un prăpăd!

sonet de Aurel Petre (28 iunie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul prin pădure

Au închis drumeagul prin pădure
Acum şaptezeci de ani şi mai bine.
Vremea şi ploile l-au măcinat
Azi nu mai poţi, printre hârtoape şi rovine,
Ghici unde-a fost drumeagul prin pădure
Înainte ca ei să fi replantat copacii.

E-ascuns sub lăstăriş, sub muşchiul moale,
Sub covor de păştiţe şi de coada vacii.
Numai păstrătorii tainelor pot desluşi c-acolo
Unde-şi fac cuibar guguştiuci cu pene sure
Şi-unde bursucii se simt la ei acasă
A fost odată drumeagul prin pădure.

Totuşi, dacă pătrunzi în codru mai adânc
Într-o seară de vară târzie când cerul
E-aproape de pământ şi aerul e rece peste iezer,
La ora când fiecare suflet îşi strigă partenerul,

( Nu le e teamă de oameni în pădure,
Căci prin acele locuri au trecut puţini)

Vei auzi bătaia copitelor de cai
Şi foşnetul făcut de fuste-n roua de sub pini
Apropiindu-se din ce în ce mai mult de tine
Prin oglinda ceţii străvezii, prin rugi de mure,
Ca şi cum ar şti foarte, foarte bine
Drumeagul cel vechi, de demult, prin pădure.
Drumeagul care nu mai trece prin pădure.

poezie de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Septembrie

Suflet al meu, ce faci acu,
Pierdut prin lucrurile toate?
Lăsându-şi soarele-n bucate,
Vara, catarg de foc, trecu.

Un greier ţârâie mărunt
Prin câmpul unde am umblat
Şi ca un mort din somn sculat,
În toate pier şi-n toate sunt.

Prin vântul serii, glasul tău
Îl mai pândesc, poate, şi-acum;
O stea sclipind prin nori de fum
Târziilor păreri de rău.

Mai jos cad toate, până când,
Singur rămas la ceas târziu,
Nu te mai văd, nu te mai ştiu
Prin timpul ce-l aud sunând.

O, suflete al meu, învie
În lunga toamnă, grea de rod,
Să vezi crescând într-alt norod
Nestinsa ta copilărie!

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Laude şi alte poeme (1959)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răspunsuri

Sunt trist acum şi-n ploi cu vânt
Mă leagăn până la pământ
Şi prin frunzişul tot mai rar
Mă-ngân cu dorul meu amar.

În lumea asta-n tomni-târzii
Când rândunele-mi zbor prin vii
Mă primbl prin văi şi-n dulci fiori
Mai dulce-mi eşti de-atâtea ori.

O, rămâi în umbra nopţii
Să privim la luna plină
Prin păduri în voia sorţii
Lacul lin, bolta senină.

Eşti fragedă şi-atât de pură
Pluteşti zâmbind, dulce mireasă
Când ochi-mi veşnic te pierdură
În vis rămâi a mea crăiasă.

poezie de Gheorghe Burduşel
Adăugat de Gheorghe Burduşel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arpegiu de vară

se răcoreşte vara în izvoare limpezi
şi se strecoară prin susur de argint
soarele încălzeşte recile lespezi
linişte presară cu stări de alint.

pădurea răsună de cântece repezi
trec şi prin mine în şiruri succint
se răcoreşte vara în izvoare limpezi
şi se strecoară prin susur de argint.

greierii în scenă spectaculoşi arpezi
acordează viori cu trup de hiacint
departe e iarna cu alai de zăpezi
şi timpul vesel are aromă de absint.

se răcoreşte vara în izvoare limpezi
şi se strecoară prin susur de argint.

hipersonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia nebunilor

Pluteşte,
Iar prin vele nebunii se ascund
De ochi ce-n veşnicie aruncă raze reci
Din arcuri zămislite
În haosul profund
Prin îndoirea-n jarul
A mii şi mii de veci.

Atârnă
De-o frânghie, c-un rictus fericit,
Eroul din Ithaca ce s-ar fi vrut ‘napoi
La buna Penenelopă,
Dar pieptu-i dezvelit
Arată ascuţimea
Suveicii de război.

Nebunii
De prin valuri, mai strigă-n cer, la sfinţi,
Că-s bonaparţi şi hitleri, adami, vestiţii regi,
Vlăstarii-acelor îngeri
Căzuţi, dar mai cuminţi
Decât plutind pe ceruri
Cu minţile întregi.

La cârmă,
Cu privirea proptită în stihii,
Se-ncruntă şi se-ndeamnă prin valuri ca un zeu
Un muritor ce-aşteaptă
Ca lumea celor vii
Să-ngăduie nebunii
Cu căpitanul... eu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul furtunii

Prin vişini vuieşte vântul,
E turbat, suflă întruna,
S-a întunecat pământul,
Se dezlănţuie furtuna.

Rupe pomilor veşmântul,
Tună, fulgeră nebuna,
Prin vişini vuieşte vântul,
Se dezlănţuie furtuna.

Nori de grindină se-adună,
Tristeţea-mi umbreşte gândul,
Răpăie ţigla, răsună,
Cade un copac, rupându-l,
Prin vişini vuieşte vântul.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai am un singur dor

Mai am un singur dor,
Dorul acestui grai,
Visul românilor,
Renască Mihai
Din somnul lui divin.
Chiar sfânta poezie
Ar vrea să reînvie
Sub cerul ei senin.
Or flututa flamuri,
Rime ce nemuriră,
Fiu şi-l însuşiră
Din lume zece neamuri.

Reînvierea lui
O lume va cânta,
Statuile poetului
În loc nu vor mai sta.
Îl oglindesc pe veci
Izvoarele într-una,
Lumineze Luna
A sale poteci.
Pătrunză-ne versul,
Prefacă-ne-n cuvânt.
Coboară pe pământ,
Prin El, Universul.

Murim noi pribegi
"La marginea mării",
Dorul său, în veci,
Este dorul ţării.
Spre cer noi când privim
Luceafăr cum răsai,
Că seamăn tu nu ai
Prin Tine nemurim.
Pe cer când te arăţi,
Şoptim acelaşi cânt:
Coboară pe pământ
Din singurătate-ţi.

poezie de Corneliu Calciu
Adăugat de Corneliu Calciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

RESPIR PRIN VERS

mi-alunecă creionul pe hârtie
ca florile de tei in poezie
e poleit tot ceru-n răsărit
cu raze aurii şi albe de argint

mi se opreşte pasul uneori
sub ploaia de lumină şi culori
la margine de sat în câmp deschis
in galbenul de grâu ce s-a aprins

mă dor şi ochii. inima mă doare
încerc în timp să caut alinare
şi să zâmbesc în ziua care vine
mi-e dor de noi şi mult prea dor de tine.

respir prin vers când cerul e senin
şi tot prin vers când noaptea cade lin
mi-e timpul martor, n-am uitat o clipă
nici florile de tei, nici lunca înverzită

din depărtare glasul tău mă cheamă
cu lacrima din ploi şi clopot de aramă
dar intre ieri şi azi un zid s-a ridicat
la margine de lume, la margine de sat.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ancorare

În fiecare gând e-o altă zi
Din scurtul drum al vieţii către moarte,
În fiecare zi este-un alt gând,
Prin care viaţa-n gânduri se împarte
Şi lumea de lumină se desparte,
Ca cerul înserării de pământ,
Ca ochiul de minunea "a privi",
Tăcând.

În fiecare om este-un alt gând,
Din lumea lui de tâmple şi de gânduri,
Cum e copacul desfrunzit şi gol,
Când nu-i mai vine seva din pământuri,
Şi cum e timpu-n lumea lui de timpuri,
Când spaţiul se curbează în nămol
Şi cerul se coboară pe pământ,
În gol.

În fiecare timp este-un alt drum
Prin spaţiul rostuit pe-o frunză-n vânt,
Un drum ce răvăşeşte norii lumii,
Când cade ploaia vorbei pe pământ,
Şi gândul se rodeşte prin cuvânt,
Ca focul care-şi murmură tăciunii
Prin vatra care-şi trece-n stâlpi de fum
Tăciunii...

În fiecare om există-un ceas
De lume spaţiată-n anotimpuri,
În fiecare vers trăieşte-un ton
Pe-o strună cu fiori şi labirinturi,
Un mit ce-şi duce veacul printre mituri,
O placă sub un ac de gramofon,
Un murmur dintr-o lume fără glas
De om...

În fiecare viu trăieşte-un mort,
Căci morţii lumii-au fost odată vii,
Se trece toamna din culori în ploi,
Câmpiile mănoase sunt pustii
Şi frunzele pădurii cenuşii,
Cum este-adesea sufletul din noi,
Când ard pe rug catargele din port
În vii.

Şi suntem toţi, pe rând, în fiecare,
Venire, ancorare şi plecare...

poezie de Gheorghe Văduva
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe unde mai călătoreşti...

Pe unde mai călătoreşti,
Prin ce vitralii duci fior,
Prin ce colinde umblii-n carte,
Primind privirea viselor?

Prin ce grădină îţi duci crezul,
Îngândurată-n plâns ecou,
Şi-mi duci identitatea-n ochi,
Parfumul palid de tablou?

Ard negrele făclii în racle
Şi chihlimbare-n văi celeste,
Căci sufletul e călătorul
Înspre albastra sa poveste.

Peste cărări închipuite
Mor unduirile de seară,
Când crinii iernii păstoresc
La geamul tău, timizi, afară.

Tânjesc în facle foc de ceruri
Şi viaţa spre faguri de miere,
Priviri tânjesc după priviri
În roi de aur ars din stele.

Flori albe ies să te sărute,
Purtând mireasma-ţi de-anotimp,
Şi-ţi cânt colind, gustând obrajii,
Refrenul iernii peste câmp.

Pe unde mai călătoreşti,
Cu ochii scânteiaţi de îngeri?
Prin gene lungi se prăbuşesc
Cântarea florilor, când sângeri!

poezie de Aurel Petre (29 decembrie 2017)
Adăugat de Aurel Petre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vin este foarte bun atunci când răsfaţă toate cele 5 simţuri clasice ale omului: văzul (prin ochi), mirosul (prin nas), gustul (prin gură), tactil (prin buze) şi auzul (prin urechi, care recepţionează laudele aduse vinului).

aforism de George Budoi din Elogii vinului şi viei (14 ianuarie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce aude unicornul

Prin lumea poveştilor
zumzetul veştilor.

Prin murmurul mărilor
plânsetul ţărilor.

Prin lumea aievelor
cântecul Evelor.

Prin vuietul timpului
glasul nimicului.

Prin zvonul eonului
bocetul omului.

poezie celebră de Lucian Blaga
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul şi pământul

Cerul şi pământul este-n sărbătoare,
S-a născut Mesia, marele Împărat,
Pruncul sfânt promis, Lui să-I dăm onoare,
Fie-n veci de veci binecuvântat.

Peste tot răsună imnuri minunate,
Glorie, Osana, s-a născut Isus,
Se aud cântări, voci binecuvântate,
Bucurie sfântă la toţi ne-a adus.

Cor de îngeri cântă, ceru-ntreg răsună,
Mare-i bucuria-n cer şi pe pământ,
Prin a lor cântare aduc vestea bună,
S-a născut Mesia, Isus, Domn preasfânt.

Cerul străluceşte, raze minunate,
Lumină divină de la Dumnezeu,
Mii de îngeri cântă, glasul lor străbate,
Cerul şi pământul, pentru Fiul Său.

S-a născut Mesia, o, ce bucurie,
Să cântăm şi noi cu îngerii în cor,
Slavă şi onoare, Lui în veci să-i fie,
El e al nostru Mire şi Mântuitor.
Amin

poezie de Ica Drăgoi
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călător prin gânduri

Sunt călător prin gânduri în vremea dinainte,
Pe vechi poteci lăsate în urmă, nealese,
Ş pot să merg pe ele spre multe alte ţinte,
Să-mi stăpânesc emoţii adesea ne-nţelese,
Să-i pun călătoriei toţi paşii în cuvinte.

Ajung şi trec prin ziua în care o răscruce
Mi-a fost mai importantă şi-mi devenise halta
Din care o potecă ştiam că mă va duce
Acolo unde-i numai o cale, făr-o alta
Înscrisă în destinul ce viaţa ne-o conduce.

Era pe drumu-acela şi mă chema, din noapte,
Un glas pe care gândul îl ştie şi-l ascultă,
Dar azi n-am cum alege cărări ce cheamă-n şoapte,
Ci caut în tăcere, pe harta mea ocultă,
Trasee neparcurse, cuvinte noi şi fapte.

Sunt călător prin gânduri, rătăcitor prin vise,
Pescar ce etalează capturi din vieţi străine
Şi le aşterne-n rândul cuvintelor nescrise
Ce, la lumina zilei, dezvăluie destine
Din lumea ce ascunde potecile omise.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!