Atâtea gânduri, mamă...

Mai este-n noi o urmă de copil
De câte ori rostim cuvântul mamă,
Demultul vine-n astăzi şi ne cheamă
Să mai întoarcem timpul din exil.

Mai este-n noi fărâm-aceea mică,
Când teama de-ntunerec şi tăcere
Ne tresărea la orice adiere
Iar inima ni se făcea... furnică.

Ma este-n noi dorinţa de poveste
Aşa cum numai mama ştie-a spune,
Cu Prâslea cel Voinic şi mere bune
Şi zâne, colindând, pe la ferestre.

Mai este-n noi un dor de mângâiere
Şi de răsfăţ... de zâmbetul tăcut,
De palma care-a dat... şi n-a durut,
De lacrima-ţi căzută în tăcere.

Atâtea gânduri, mamă, vin la tine,
Bătătorind cărări fără de rost,
Nu poţi întoarce timpul care-a fost
Şi nici schimba înscrisul din destine.

Azi rătăcesc prin umbra unui gând
Şi mai întorc, pe-o parte, câte-un dor.
Doar fluturii mai au acolo, zbor,
Şi glasul tău... dojenitor... şi blând.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În palma ta era iubire

Da mamă, astăzi ştiu...
Şi-ţi mulţumesc,
Chiar dacă-i prea târziu.
Azi înţeleg de ce,
Copil fiind,
Dojana ta cu voce calmă,
Mai ridica spre mine
Din când în când...
O palmă.
Azi înţeleg
Ce nu puteai să-mi spui,
Sub teama ei,
Tu îţi doreai
S-ajung, un om la locul lui.
Azi stiu,
Ce-atunci,
În lacrima-ţi din ochi
Eu n-am văzut,
Azi ştiu
Că palma aceea
Pe tine te-a durut.
Şi ştiu,
Că unei mame nu-i stă-n fire
Să îşi rănească
Pruncul.
Da mamă, astăzi ştiu
Că-n palma aceea...
Tu îmi dădeai iubire.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă, în tăcere...

Puteai face gestul acesta într-un alt timp,
Când încă nu mă alergau cerbii disperării
Acum totul este-n zadar!
Nu mai am nici libertatea să zbor,
Nici condeiul să scriu.
Doar fluturii sunt ai mei
În gânduri şi-n vise...
Nimic altceva!
Nimeni, nicicând, nu mi va putea lua...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul mamei

"O mamă bună preţuieşte cât o sută de profesori."
Herbart

Când eram copil la tata
Aşa mic şi mai gingaş
Tânăr când eram la mama
Aşa ca un copilaş

Ea mă învăţa ce este bine,
deseori sfaturi îmi da:
"Păstrează-mi învăţătura
Nicidecum n-o lepăda.

Păzeşte a mele spuse
Pentru fericit a fi
În inimă să-ţi rămână
Ele viaţa-ţi vor lungi.

Dobândeşte înţelepciune,
Priceperea este-n ea
Nu uita cuvântul care
Îl va spune gura mea.

Nu te-abate-n altă parte
Ce-ţi spune mama să şti
Iubeşte înţelepciunea
Fiule, te-o ocroti".

poezie de Toma Adrian Frenţiu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La tine, mamă...

La tine, mamă, mă gândesc mereu
De câte ori durerile m-apasă.
În clipe de tristeţe şi de greu
Trimit un gând la tine, către casă.

Te văd în amintiri cum ne zâmbeai,
Chiar şi atunci în clipe de durere.
Cu-o lacrimă, furiş, ne mângâiai,
Cu sufletul... şi sfânta lui tăcere.

Aş vrea să pot în vise să te ţin.
Ca tine mamă... să-mi răpun necazul.
Să cred doar în speranţele ce vin
Şi-n lacrima ce-mi mângâie odrazul.

La tine mamă... doruri de se frâng,
Tu ştii să le acoperi cu tăcerea.
La tine mamă gândurile plâng,
Dar numai tu le-mpărtăşeşti durerea.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu poţi părăsi

Nu părăsi, ci uită
Când totul este şters,
Cine mai umple timpul
Ce nu mai are sens,
Neînţelegeri mute
Din vremea care-a fost,
Cine-ntre pereţi moare
De gânduri, fără rost,
În inima de soartă,

Nu mai pleci nicicând,
Nu mai pleci niciund'
Nu poţi părăsi,
Nu mai poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Dă-mi perle de ploaie
Pe-ntinsuri uscate
Să le-ngrop cu mine
Pregătit de moarte,
Corpu-mi va-nveli
Orgile luminii
Din ruga udă-a ploii
La zeul iubirii
Ce va dicta o lege
Numindu-mă al ploii rege.

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Şi voi inventa
Vorbe fără sens,
Ce te vor cuprinde
Cât în suflet mi-eşti
Şi îţi voi şopti
Despre-un alt pământ
Despre vechi iubiri
Care s-au trecut.

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Vedem des căderi
De foc, care-a nins
Dintr-un vechi vulcan
Ce se credea stins,
Un pământ arzând
Cenuşi printre timpuri,
Şterg rănile lui
Cu noi anotimpuri,
Şi când vine seara
Cerul plin de stele
Luceşte alb, negru,
Roşu şi albastru,
Inepuizabil, în rănile mele

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

Nu vei putea plânge
Că nu poţi pleca,
Te va urmări
Doar lumina mea,
Voi dansa în focul
Cântecului meu,
Va râde apusul
În umbra-mi de zeu,
Prin ceaţa de mâine
Poate va lătra
Nemurirea mea
Umbra unui câine...

Dar nu pleci nicicând,
Doar petreci un gând,
Nu poţi părăsi,
Nu, nu poţi fugi
Nici de umbra ta
"Ne me quittes pas"

cântec, muzica de Jacques Brel, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Soarele luceşte-afară
Ca şi mama mea
Şi zâmbind ca o comoară
Bună şi frumoasă-i ea

Nu mai este-n altă lume
Mamă ca şi-a mea
Pentru mine-i foarte-anume
Şi-o iubesc eu mult pe ea

poezie pentru copii de Virginia Baran (29 februarie 2012)
Adăugat de Virginia Baran
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semnul dintre clipe

Am pus un semn de carte între clipe
pe care-aş vrea să le citesc din nou,
atunci când voi dori să se-nfiripe
din picături de vreme, un tablou.

A fost ce am avut la îndemână,
ceva pe care timpul a presat
din toamna care-a devenit stăpână
şi frunzelor culoarea a schimbat.

E-o frunză, da, o amintire caldă
a lumilor prin care am zburat,
a insulei, lagunei care scaldă
nisipul fără forme de păcat.

E semnul ce separă două clipe
ce au trecut frumos, ca într-un vis,
cuvântul ce-ar putea să se risipe,
căci este-n pagini diferite scris.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mama

(poezie închinată mamei mele
Maria Tiron)

La tine mamă mă gândesc mereu,
De câte ori durerile m-apasă,
În clipe de tristeţe şi de greu
Trimit un gând la tine, către casă.

Te văd în amintiri cum îmi zâmbeai,
Chiar şi atunci în clipa de durere.
C-o lacrimă, furiş, mă mângâiai,
Cu sufletul şi sfânta lui tăcere.

Aş vrea să pot în vise să te ţin
Duioasă mamă, să-mi răzbun necazul,
Să cred doar în speranţele ce vin
Şi-n lacrima ce-mi mângâie obrazul.

La tine mamă, doruri de se frâng
Tu ştii să le acoperi cu tăcerea,
La tine mamă, gândurile plâng,
Dar numai tu le-mpărtăşeşti durerea.

La tine mamă astăzi mă închin,
Icoană sfântă-a sufletului ramă
Şi gândul rătăcit de tine-mi este plin
Şi cât de dor, îmi e de tine mamă!

poezie de Constantin Tiron
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi te visez...

Mi-e dor de tine, mamă... şi ce dor.
Mă prind trecuturi... şi uitări se-adună,
Poveşti, cu bunătatea ta, să-mi spună,
Şi pâinea frământată, din cuptor.

Poveşti, din înserări, cu mere coapte,
Cu mângâieri din somnul liniştit,
Pe care mâna ta l-a învelit
De-atâtea ori, în clipele din noapte.

Cu timpul care azi, neiertător,
Îmi scrie peste zile, cu regrete,
Cu amintiri pierdute pe-ndelete
Şi gânduri rătăcind, de-atâta dor.

Când ai plecat eram prea mic, să ştiu,
Că drumul tău... ierta atunci păcate.
Am răscolit prin gândurile toate,
Alături, o secundă... să-ţi mai fiu.

Mai am în mine doar o umbră grea,
Un gând strivit, de vreme şi uitare.
Copacul, care-atunci era prea mare,
E azi nimic, pierdut în mintea mea.

Azi te visez... cu visul de copil,
În care, lăcrimând, îmi pui pe rană,
Din vorba ta, cuvânt de sfântă hrană,
Unui plecat, departe... în exil.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai faci, mamă?

Nici eu nu mai ştiu ce am făcut cu timpul
Mi-e dor să îţi mai văd odată chipul
În nopţile când sunt atât de trist
Şi doar din amintirea-ţi mai exist

Doresc ca uneori să mă mai cerţi
Pe urmă, cu blândeţe, să mă ierţi
O zi de aş putea să îţi vorbesc
Dacă ar vrea Mai Marele ceresc

Mai vino iar, acum, când îmi e dor,
Când gândurile mele toate dor
Mai mângâie-mi odată fruntea încreţită,
Atige-o cu iubirea-ţi infinită.

Mai spune-mi despre tine, dragă mamă,
Am timp să te ascult, fii fără teamă,
Au fost atâtea zile, au trecut,
N-am reuşit să-ţi spun cât te-am iubit.

Acolo unde eşti, mai poţi să mă priveşti?
Îmi este dor de tine şi ştiu că mă iubeşti
Tu mi-ai rămas în inimă şi-n gânduri
Şi păsările pe deasupra, rânduri, rânduri.

Ţi-am mai vorbit din când în când de mine
Să nu te temi, aici e totul bine,
Aş vrea să îmi răspunzi, de bună seamă,
Acolo, sus, în ceruri, ce faci, mamă...

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

România-i mama sfântă

Mamă, mamă, mamă, mamă,
N-am avut să, mă iubească,
M-a născut şi a plecat
Sub ţărâna românească.

Altă mamă mi-a dat lapte,
M-a-nvelit în tricolor,
Am crescut, nu sunt orfană,
Dar de mama-mi este dor.

Merg la mormântu-i din zare
Să iau un pumn de pământ
Ca să-l duc la Alba Sfântă
Unde totul este sfânt.

Acolo au fost bunicii
Şi-au făcut Marea Unire,
Mama mea e România
Şi în trup şi în simţire.

Nu-s orfana cea orfană,
România-i mama sfântă
Unde-naintaşii dorm
Dar inima le cuvântă.

Mamă, mamă, mamă, mamă
Sunt şi eu şi-alte femei,
Înălţăm întru iubire –
Cruce-n zbor de porumbei!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Tu, mamă, eşti raza mea de soare,
Glasul tău blând mă alină mereu.
Tu, vindeci acolo unde doare,
Nu cu pastile, ci cu bunatatea ta de zeu!

Ochii tăi căprui şi blânzi, îmi încălzesc inima,
Zâmbetul tău fermecător îmi dă putere.
Mamă, străluceşti ca lumina,
Si eşti ce mai valoroasă avere...

poezie de Valentina Asaftei
Adăugat de Valentina Asaftei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicaţie doamnei Constantina Dumitrescu

O ramă-ngălbenită şi... nisipuri,
Alături mii de gâduri şi-o vioară,
Tăcere, petrecute anotimpuri,
Şi lacrimi care ard seară de seară.

Se simte vântul răscolind prin suflet
Şi inima-i de-o vreme zbuciumată.
În tot ce mişcă e acelaşi cântec
Şi pacea peste toate e lăsată.

Un dor de Macedonski ne uneşte
Şi-n lacrimi ne-nfrăţim cu libertatea,
Copila-n raza Soarelui priveşte
Şi săgetează cu iubirea-i noaptea.

O candelă-n oceanele de lacrimi,
Mai pâlpâie tânjind după dreptate,
Căci au trecut nisipuri reci de patimi
Şi paşii ei s-au rătăcit în noapte.

Vuiesc biserici, jalea se propagă
Şi doliul mamei este tot mai greu.
Deşertul dintr-o poză, mamă dragă,
Se prelungeşte şi-n sufletul meu.

Numai vioara-şi ţine răsuflarea
Şi din tăceri compune o sonetă.
Mi-e dor de tine, mamă, dragă mamă,
dar viaţa este-n stare de alertă...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când în sala de joc este mare zăpuşeală

Este-n sală o căldură
Şi prin cap un gând îţi trece:
Să dai caii şi o tură
Pe o sticlă cu suc rece.

epigramă de V.D. Popa din Revista Romană de Şah (mai 1988)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama

Eşti în vârstă de acum,
Draga mea, scumpă mămică.
Nu te-nghizui la lung drum,
Doar prin sat, pe cale mică.

Părul tău, frumos însă bălai,
Mâinile atât de obosite,
Câte lacrimi ai putut să dai,
Câte nopţi n-au fost dormite...

Şi acum mă încălzeşti
Cu a inimii blândeţe.
Pentru mine sfântă eşti,
Dragostea şi mila vieţii.

Mă aştepţi mereu să vin,
Sa-ţi răspund că totu-i bine.
Pentru mamă e un chin
Când odorul nu-i mai vine.

Să trăieşti mereu, o, mamă,
Să ne mângâi cu iubire,
Glasul tău mereu ne cheamă,
E izvor de fericire.

Doar cu zâmbetul pe faţă
Iţi dorim mereu sa fii.
Cât mai eşti măicuţă, în viaţă,
Mai suntem şi noi copii.

poezie de Petru Plătică
Adăugat de Petru Plătică
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu plânge, mamă...

Nu plânge, mamă, lacrima-ţi mă doare,
Mai bine-n veselie îţi scaldă al tău dor,
Aşa şi pentru mine va fi mult mai uşor,
Şi zâmbet drept răspuns spre tine o să zboare.

Nu plânge mamă, fiind acelaşi trup
Tristeţea ta prin mine o să treacă,
Şi lacrima-ţi o simt cum mă îneacă
Şi din durere ta ajung să mă înfrupt!

Nu plânge mamă, doar mângâie-mă-n gând,
Sărută-mă ca ieri cu drag, pe ochi, pe gene
Şi leagană-mă iar, la pieptul tău fă-mi rând

Norocul mi-l trezeşte şi nu urzi blesteme,
Căci nimenea nu ştie măicuţă cât am plâns
Şi nici cât dor de tine în pieptul meu am strâns.

sonet de Valeria Tamas Iacob (2008)
Adăugat de Valeria Tamas Iacob
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chiar timpul se întoarce...

De ne vedem şi astăzi câteodată,
când drumurile noastre se-ntâlnesc,
te regăsesc aproape neschimbată –
priviri de foc şi zâmbet nefiresc.
Te urmăresc cu ochii de departe,
trecând la braţul unui alt bărbat,
de mă priveşti mă uit în altă parte
cu cugetul de gânduri încărcat.

Ce-am hotărât în ziua-aceea, poate,
n-om desluşi cum trebuie nicicând,
dar ştiu că-n mine au rămas săpate
dureri adânci care îmi stau pe gând.
Nici tu nu eşti desigur împăcată
cu tot ce-a fost, cu ce s-a întâmplat
când fiecare-n parte, dintr-odată,
plecând credea că nu e vinovat.

Iar din mândria noastră pedalată
pe fraze reci, venind fără-nţeles,
n-o să-nţelegem, poate, niciodată
ce rost găsim pe calea ce-am ales.
Şi cu regrete lungi, în noi lăsate,
vom încerca s-aducem din trecut
crâmpeie dragi din amintiri păstrate
ca să întoarcem tot ce am pierdut.

Dar mai putem aduce încă-odată
destinele pe drumul cunoscut? –
din tot ce ştiu, din câte am văzut,
chiar timpul se întoarce câteodată.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbra

Dacă tu vei căuta
Să se nalţe pacinic fumul
Jertfei tale, nu uita
Că, de ai spre soare drumul,
Umbra este-n urma ta.

Rob tăcut, pe care-l cheamă
Domnul său c-un gest tăcut,
Ia aminte plin de teamă
Orice gest i-ar fi făcut
Şi de toate ţine seamă.

Umbra-i robul, când urmezi
Drumul tău spre soare ţântă:
Nu te supăra, n-o vezi;
Chipul ţi-e-n lumină sfântă,
Şi-n lumină naintezi,

Dar când vii de dimpotriva
Soarelui, ea-i sfetnic rău:
Stăruind nemilostiva,
Să-nnopteze chipul tău,
Ce supărăcioasă fi-va!

Umbră, soare, al jertfei fum!
De prisos mi-e tâlcul, dacă
N-ai putut să-l prinzi. Şi-acum
Poţi s-alegi! Eşti cel ce pleacă,
Eu sânt cel de mult pe drum.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul

Pe zi ce trece, timpul mă supune,
nu înţeleg – de ce atâta grabă...?!
O, timp neiertător, te ţii de glume,
iar eu mai am încă atâta treabă!

Mai sunt si alţii, poate îmi vei spune,
să ducă-n cer destinul prevăzut...,
ce-ţi pasă-atunci că-n urma ta rămâne
atâta treburi, încă de făcut...?!

Rămână numai praf în urma mea,
tot n-aş veni la tine să mă plâng...
O, timp nebun, mai bine m-ai lăsa
la capătul destinului s-ajung!

Nu este-n lume altul ca al meu,
ca-n grija ta să-l las neîmplinit...
Dau seamă unui singur Dumnezeu,
mergând spre El cu sufletul smerit.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Persefona... Simfonia luminii...

... zborul alb... melodia sufletului... şi Soarele din Noi...

Prin luminişul Nysei toamna înfloreau
în leagănul de raze sfioase albăstrele,
îndrăgostite, nimfele, feeric culegeau
mirese-romaniţe şi tândre gălbenele.

Le admira Demetra, cu licurici pe umăr,
frumosul legănau pe unda de lumină...
sau răzvrătit în umbra unui Neastâmpăr,
păzindu-şi Persefona de soarta sa haină.

Se-ndrăgostise Hades, cerând-o de soţie,
cu Zeus convenise să nu mai piardă timpul,
când s-a întors acasă, răpusă de hoţie,
Demetra-ndurerată a părăsit Olimpul.

S-ă vestejit lumina în nouă zile sumbre,
ruga natura toată fiica să-i întoarcă...
un sâmbure de rodie făcuse printre umbre
etern în ţara morţilor iarna s-o petreacă.

Prin compromisul zeiilor se hotărâse soarta
celei mai dulci copile, ce veşnic o va plânge,
prin viscole şi-ngheţuri ţine deschisă poarta
s-audă cântu-n muguri pe urmele de sânge.

Seninul albăstrelelor pictează cerul fricii,
inima florii dalbe cu galbenul gândirii
din energii astrale zideşte edificii
şi-n bezna din infern se-aprind culori Iubirii.

Ascund blastogeneza în suflet liciricii
şi-n cărămizi căldura din glasul amintirii...
Condac de hram fecioara mereu cântă Duminicii
gravează-n vis mozaica pe geamul mănăstirii.

Soarele-i este-n suflet... în zori trimite unde,
croieşte noi cărări când se răceşte ceara,
scânteile materne-n metafore profunde
o cheamă din infern s-aducă primăvara...

Soarele-i este-n cuget... prin agitări nocturne
pe limbile străine vibrează umbre negre...
trezindu-şi echilibrul durerilor eterne
şi lor le luminează, în schimb nimic nu cere.

Soarele-i este-n rană... e legea cea nescrisă,
geneza plăsmuirii prin doine sângerează...
surâsul moare-n zâmbet, speranţa din eclipsă
păstrând sărutul zorilor, noi doruri venerează.

Se plimbă printre flori... muşcate de îngheţuri,
renaşte ghiocei cu-albastre idealuri...
prin muguri inocenţa se leagănă în lanţuri,
purtând pe aripi Cerul ca apa între maluri.

Văd Pasărea Luminii... nu are anotimpuri...
ecoul frumuseţii îl cântă în pasteluri...
nu va avea nici forme, nu va avea nici chipuri...
e Muzica Iubirii înveşnicită-n zboruri...

poezie de Liza Popa Diupon
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!