Vremea și vremurile
trebuie să înflorești mi s-a spus, dar eu visam să devin nor
și pentru că rădăcinile mă țineau prizonier
mi-am aruncat brațele în aer și florile înmiresmau cerul
mi-au arestat fructele și toată truda mea a fost în van
nimeni nu se va putea bucura de gustul feciorelnic
cu care mă îmbrăcam în moarte
duce-mă-voi și m-oi duce, când mi-o fi miezul mai dulce
buzele să le sărut, focul răului să-l uit
m-oi tot duce cătinel către colțul meu din cer...
să vă plâng ca să v-ajung...
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Nimănui
Mai înaintea cerbului au fost cornele sale
Mai înaintea cocoșului a fost creasta sa
Mai înaintea șarpelui a fost veninul său
Mai înaintea omului a fost umbra lui.
Și se duc... se duc... se duc...
toate-n față mai în față
apele la vale
cerul către stea
și sufletul tău
se tot duce.. duce.. duce...
către nimeni
nimănui!
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prizonier în regatul tăcerii
devenisem periculos, tăcerile mă ascultau smerite
și le era frică, puteam să le cuceresc
așa că m-au încercuit
m-au îngenunchiat și mi-au cerut
să vorbesc
dar primii luați au fost ochii
să nu mai văd ce-i în jur
apoi mi-au luat dinții să nu pot opri șuvoiul
și la sfârșit mi-au luat mințile
rătăcitor, pipăind drumul
și revărsând potop de cuvinte fără rost
am fost lăsat în libertate
scăpaseră de-un incomod care putea tăcea
mai mult decât tot regatul
cine sunt? unde sunt? în ce timp?
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poate că... odată
când voi uita ce-i viața și voi privi-n pământ
voi ști că-i timpul pentru despărțire
și-o ultimă suflare mă va purta din gând în gând
privi-voi cerul ca pe-o mamă bună
ce m-o lua la pieptu-i să mă adoarmă
și verdele ca pe o mantie-împărătească
în care mă voi regăsi an după an
voi săruta gura de aer ce-n cerul gurii mi s-o culcuși
și ultima mireasmă o voi lua la drum
să mă petreacă de voi trece pragul
și să o las în loc de rămas bun
vă văd, v-aud, dar nu pot să v-ajut
eu timpul mi l-am tors cum am știut
mi-s urmele o ceață prefirată
și cel ce-am fost se toarce ca un fum
odată. în trecut sau poate-n viitor
am fost sau voi fi parte din întreg
dar încă nu e prag născut să mă oprească
și m-oi intoarce... umbră într-un colț de cer
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața ca o închisoare
când am fost aruncat în viață nimeni nu mi-a spus ce mă așteaptă
așa că mi-am luat porția zilnică de plimbare
și noaptea rația de libertate
când am simțit pubertatea împungându-mă
i-am întors spatele, mi-am șters lacrimile și am mers mai departe
chiar dacă mersul era doar o învârtire în cerc
mi-am ridicat brațele, simțeam că pot să zbor, infinitul mă chema
dar umbra, ancora împământenirii, îmi atârna prea greu în suflet
și am lăsat orizontul să se ducă la culcare... și tu?
o singură dată am visat că zbor și iubirea plutea alături
dar mi-am luat ranița responsabilităților în spate
și am continuat să mă învârt în cerc dându-i formă vieții
cândva, oricând, moartea va veni cu toate protestele
și voi privi cu teamă și cu groază pasul ce mă scoate din rând
dar poate că atunci voi realiza că viața e doar un alt fel de-închisoare
indiferent de ce va spune lumea, știu că pot să aleg
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Certitudine
Vine timpul, așadar,
Când m-oi duce într-o stea,
Dar astăzi știu, în mod clar,
Că las ceva-n urma mea.
epigramă de Vasile Vulpașu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copac m-oi face!
Copac m-oi face, dacă tu ești floare
Și dacă floare ești, m-oi face rouă!
Tot rouă, dacă rază ești, de soare
Să ne unim ființele amândouă!
Iar dacă tu ești cerul, iubita mea
O stea pe firmamentul tău voi fi
Și dacă iadul ești, o viață-ntreagă
S-ajung la tine, voi păcătui!
poezie celebră de Sandor Petofi
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
Armura
În sfârșit pot vărsa lacrimile
Pe care le-am ținut atâta timp
În sfârșit pot să dau totul afară,
Tot ce am ținut atât de mult.
Mulți mi-au spus că sunt puternică,
Mulți mi-au spus să rămân așa,
Dar ce nu pot ei vedea
E faptul că eu demult nu am mai putut rezista.
Însă nimeni nu știe asta,
Nimeni nu vede ce se ascunde în ochii mei,
Pentru că mi-am construit armura
Prin care să nu treacă nimeni.
Dar când seara vine,
Atunci dau totul afară
Tot ce s-a acumulat de atâta vreme,
Toată suferința din această inimă.
poezie de Diana Șerban
Adăugat de Diana
Comentează! | Votează! | Copiază!
La adio
sunt cuvinte ce nu ar trebui rostite
ci doar păstrate pentru caz de extremă urgență
și chiar și atunci, ar trebui să fie doar șoptite
un cuvânt care doare este iubesc
pentru că îți pui în el tot sufletul și toată suflarea
și așteptarea doare ca un spin înfipt sub unghie
un alt cuvand care doare e adio
și nu pentru că e sabia ce taie firul ce ne ține legați
cu pentru că strânge în el toată amărăciunea și depărtarea
e adevărat că poți folosi cuvântul ca să rănești
dar chiar și fără cuvinte omul sângerează
pentru că o privire duce cu ea un întreg arsenal de moarte
sau de iertare
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La marginea cimitirului
Este la marginea cimitirului,
Lîngă bunic, un loc prea potrivit,
Să-mi uit de toate și să-i țin și lui
Cînd noaptea-i lungă, iarna, de urît.
Mi-ar fi-n pămîntul cald așa de bine
Și trupu-n iarbă bună mi-aș preface,
Să-l pască vite pripășite și sărace,
Ce-or cere și-o- ndurare pentru mine,
La marea judecată. Voi uita
Ce-am fost, și-mprăștiată-n forme noi
Voi pierde pînă și amintirea ta...
Legîndu-mi ochii prăbușiți și goi
Cu veșnicia, mă voi odihni,
Și puf de păpădii m-ar tămâia,
Nici nu m-oi bucura, nici m-oi mîhni
Că-i neagră țărna de deasupra mea.
Dar ploile cu-ncetul m-or pătrunde
Păcatele să-mi spele de pe oase -
Și-asemeni rădăcinii ce s-ascunde,
Eu presimți-voi zilele frumoase.
Și-oi scoate-'n chip de floare, din pămînt
Obrazul tinereții de-altădată,
Să-l ardă soare și să-l bată vînt,
Voioasă să și-l prindă-n păr o fată!
poezie de Magda Isanos
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oprește norul și ia-i ploaia
bucură-te când căldura soarelui te copleșește cu sărutări
și lacrima norului te strânge la piept cu drag
cerul meu e negru. de supărare. sau poate de furie
și nici măcar nori nu sunt. e o stare, o angoasă, o așteptare
o uitată apocalipsă. o chemare.
cuvintele se uită jur-împrejur neliniștite
noaptea minții și-a plantat filtre și nimeni nu trece fără certificat
două lucruri se verifică: pașaportul și limba. coloana a fost decretată inviolabilă
din preaplinul vorbirii, mă înalț cu toate cuvintele
strânse în versuri... nefrecventabile
dar numai așa devin nor pe cerul meu întunecat. și plâng...
norii au fost identificați ca dușmani.
comanda la mine! a zis...
foc!
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dă-mi, Doamne!
Dă-mi, Doamne, un pic putere
să nu pot la nimeni cere
nici avere, nici demență,
nici ajutor, nici clemență,
lasă-mi capul să mă poarte
din aproape spre departe,
cugetele fie-mi grijă,
tânguire ori dirijă,
picioarele neclintite,
gândurile necăjite,
bine-nfipte și-ndreptate
către tot ce duc în spate,
că-mi este povara dulce,
ce-am construit să pot duce,
doar eu port vinovăția
că mi-am clădit măreția
doar pe puterile mele
cu muncă și temenele,
că munceam din zori în noapte
doar cu rezultat la fapte,
munceam azi ca fiind mâine
și pe-o felie de pâine,
munceam azi chiar pe un leu,
mă știa doar Dumnezeu,
sufeream epuizare
doar să-mi cresc venitul mare
pentru mine, pentru-o casă,
pentru ce-am lăsat acasă,
m-am căznit ca să tot strâng
să nu-i văd pe-ai mei plângând,
să nu le știu suferința,
parcă mi-am pierdut credința,
nu mai știu ce-i bucuria,
lacrimile-mi sting robia,
sunt lacrimi de fericire
că m-oi duce-n nemurire,
iar ai mei m-or pomeni:
rudele și semenii.
rugăciune de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Limba mea, cea română
Dintre toate ce sunt, ori au fost, ori devin
Dintre graiuri uitate, ori prezente și vii
Limba mea, cea română, te învață să fii
Cum nici una nu poate, mai înalt, mai divin...
Sunt plecați de acasă peste mări, peste țări
Milioane de frați și surori, aprig chin...
Limba mea, cea română, cea în care mă-nchin
Cea în care mă rog, pentru ei, către zări...
Limba-n care gândesc, mă exprim și iubesc
Mă hrănește din cărți cu o hrană de vis
Limba mea, cea română, cea în care v-am scris
Cea în care iubiți și trăiți har ceresc...
Și-ntr-o zi, peste timp, când m-oi stinge de tot
Voi gândi către voi - rugă Celui de sus
Limba mea, cea română, mi-ar zâmbi la apus
Și-ar grăi pentru mine, când eu n-am să mai pot...
poezie de Petrică Conceatu (2019)
Adăugat de Petrică Conceatu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dacă știam...
Dacă știam că mă iubești
nu te lăsam să pătimești,
credeam că nu mă bagi în seamă,
ca să m-apropii mi-era teamă,
roșeam când te-ntâlneam pe drum,
te ocoleam, ca și acum!
Dar te-ai oprit în fața mea,
limba în gură mi-era grea,
mi se uscase cerul gurii,
vrăjindu-ți năluciri făpturii,
îngăimam vorbe fără sens,
să merg cu tine... dar n-am mers!
Eu mă-ncurcam în vorbărie,
iar tu mi-ai prins la pălărie,
trei spice și un roșu mac,
doar-doar m-oi face să te plac,
fără să știi că sunt "legat"
și n-aș putea să-ți fiu bărbat,
nici nu-ndrăzneam să te cuprind,
în iarba crudă să te-ntind.
De parcă eram căpiat,
cu vorbe dulci m-ai îmbiat:
"că dorul nu-l poți potoli
până ce nu m-oi ostoi,
că mă iubești, să te iubesc
cât lumea, să nu pătimesc,
căci dorul tău și dragostea
au dus în lume pacostea,
iar dragostea mea, pe furate,
îți e ca sarea în bucate".
Eu am crezut tot ce mi-ai spus,
astfel ți-am devenit supus
și te-am iubit noapte și zi,
poate te saturi, m-oi goni
și-un altul îți vei căuta,
că nu pot fi în viața ta!
Vreau să fiu bine înțeles:
o altă viață mi-am ales,
iubirea-mi este rezervată
eu ca flăcău, iar ea ca fată
curată, tandră, nepătată!
poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Epitaf
M-ai operat fără să știu,
Că de mâna ta m-oi duce.
De-aveam și eu un bisturiu,
Zăceai tu aici sub cruce.
epitaf epigramatic de Vasile Iușan din Lume multă, oameni puțini (2009)
Adăugat de Vasile Iușan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gustul vieții
important e să ai aer. apoi muști până la sânge
și din sfârc picură lapte altoit, alb și roșu
ca în șnurul primăvăratic
alungă Doamne gustul cărnii
și lasă-mă în crugul vieții cu amintirea sânului
către care cad, miluind pământul cu lacrima mătăniilor
departe, unde nu e durere și jale
la loc cu verdeață. la loc umbrit. de viață dorit
acolo, cerul coboară și sărută tâmplă pământului, descoperindu-se
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Miezul nopții
Aud miezul nopții, ultima bătaie
se oprește-n suflet pe un prag de dor,
un fior năvalnic inima mi-o taie
te zăresc ascunsă-n geana unui nor.
Dar dispare norul, cerul își întinde,
dintr-o zare-n alta, marea de senin,
cerne-alene luna raze tremurânde,
apărând măreață pe un vârf de pin.
Și mă duce gândul, peste râu, la tine,
dar un vad găsi-voi, ca să pot să-l trec? -
râul e năvalnic, nu-l trece oricine,
dar m-arunc în apă, chiar dacă mă-nec!
poezie de Corneliu Neagu din Cunoașterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Miezul nopții
Aud miezul nopții, ultima bătaie
se oprește-n suflet pe un prag de dor,
un fior năvalnic inima mi-o taie
te zăresc ascunsă-n geana unui nor.
Dar dispare norul, cerul își întinde,
dintr-o zare-n alta, marea de senin,
cerne-alene luna raze tremurânde,
apărând măreață pe un vârf de pin.
Și mă duce gândul, peste râu, la tine,
dar un vad găsi-voi, ca să pot să-l trec? -
râul e năvalnic, nu-l trece oricine,
dar m-arunc în apă, chiar dacă mă-nec!
poezie de Corneliu Neagu din Tăcerea din adâncuri
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cred că am fost foarte ajutat de divinitate. Și în închisoare. Mi-am dorit mereu să fac un documentar într-un penitenciar. N-a fost să fie, dar până la urmă, am fost arestat, pe principiul: "Ai grijă ce-ți dorești!". Nu regret acele patru zile, aș scrie o carte. Au avut legătură cu religia, pentru că din celulă vedeam o biserică. Ceilalți deținuți mi-au spus că, dacă pe drumul către tribunal văd o biserică și dacă din sală mai văd una, să fac la cameră semnul revistei dumneavoastră, "OK", că va fi bine. Și așa a fost. Când am ieșit din pușcărie, primul drum l-am făcut la televiziune. Plus că, la câte s-au rostit pe OTV, cred că m-a ajutat Dumnezeu și să nu fiu omorât până acum.
citat din Dan Diaconescu
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am fost odată ca niciodată
să te-odihnești pe salteaua descărnată-a nopții
când cerul ține luna în fereastră
să-ți privești picioarele care s-au tocit de-atâta mers
pentru că viața nu e decât mers și muncă și suspin
și doar în lumea viselor ești liber
nu îți trebuie apărare
o mână mângâie, o alta respinge, cam așa e viața
și tu încerci să te speli în lumină
să cureți toată tăcerea
dar mai bine taci
că și tăcerea e de mai multe feluri
eu tac, viața tace, lumina tace
e atât de multă liniște
că ai putea s-o aduni
să ai ce toarce
la bătrânețe
dar ca de obicei
repeți și tu: am fost odată...
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Testament
De-oi muri, mormânt săpați-mi
Sus pe o colină
Unde-i stepa nesfârșită,
Scumpa Ucraină.
Pe câmpiile întinse
Niprul între dealuri
Să se vadă, să se-audă
Vuietul de valuri...
Și atunci, când o să piară
Dușmanii din țară,
M-oi trezi și voi ieși eu
Din mormânt afară.
M-oi urca eu până-n ceruri,
Unde Domnul șede,
M-oi ruga... Da' pân-atuncea
În Domnul n-oi crede.
Îngropați-mă, sculați-vă,
Jugul nimiciți-l
Și cu-al dușmanilor sânge
Sloboda stropiți-o.
Și-n familia frățească,
Mare și slăvită
Pomeniți-mă cu-o vorbă
Bună, liniștită.
poezie clasică de Taras Șevcenko (25 decembrie 1845), traducere de Iurie Barjanschi
Adăugat de Mihai Cucereavii
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 2 comentarii până acum.
Sunt disponibile și textele în