Opreşte norul şi ia-i ploaia

bucură-te când căldura soarelui te copleşeşte cu sărutări
şi lacrima norului te strânge la piept cu drag

cerul meu e negru. de supărare. sau poate de furie
şi nici măcar nori nu sunt. e o stare, o angoasă, o aşteptare
o uitată apocalipsă. o chemare.

cuvintele se uită jur-împrejur neliniştite
noaptea minţii şi-a plantat filtre şi nimeni nu trece fără certificat
două lucruri se verifică: paşaportul şi limba. coloana a fost decretată inviolabilă

din preaplinul vorbirii, mă înalţ cu toate cuvintele
strânse în versuri... nefrecventabile
dar numai aşa devin nor pe cerul meu întunecat. şi plâng...

norii au fost identificaţi ca duşmani.
comanda la mine! a zis...
foc!

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt de îmbărbătare

hei! ai văzut? iubirea încă îmi tot dă târcoale.
dar cum poate un orb să vadă ceea ce e pur şi simplu îţi sare în ochi
şi te lasă fără cuvinte? pare ciudat să aştepţi confirmarea din partea unui orb
dar nici viaţa nu e mai brează. nici nu se uită pe unde calcă

cineva şi-a pierdut sentimentele în stradă
nici măcar nu a observant. a dispărut după primul colţ.
m-am aplecat şi le-am ridicat: o amestecătură incredibilă de iubire, ură şi abandon
totul umezit de roua fină a lacrimilor tăcute

avem atât de puţin să ne mai spunem
încât cuvintele par ruşinate de tăcerea noastră
atât de bine ne cunoaştem încât tăcerile sunt uverturi la opere neterminate
pe când dimineţile se strecoară în pat lângă noi.

va fi şi-o zi când nu voi mai fi. soarele se va arăta iar urmându-şi drumul
poate că va ploua puţin, poate că va fi arşiţă sau poate că va fi iarnă
măcar iarna ţurţurii nu plâng. şi nici păsările nu se ceartă
cred că va ninge liniştit, albind toate amintirile, ştergând toate urmele

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pur şi simplu ştiam

şi fugeam de mine însumi, ajungându-mă întotdeauna
Bach, cine îl mai ascultă? a ajuns echivalentul injuriei şi al depresiei
berea. acum e panaceu. a scos din ring majoritatea adversarilor
şi cerul. cerul e altul când ai timp de el. altminteri, e la fel
da. lumea se schimbă. şi priorităţile
chiar şi cuvintele ies slăbite
din această schimbare
înghite şi taci!
sau dacă nu accepţi
poţi să te ascunzi în pădure.
încet, încet, nu mai avem nimic. ne destrămăm
şi ne topim în uitare
şi nici măcar cuvintele nu-şi mai aduc aminte ce vor
sau ce putere au
dintr-un afund de ecou mă strig
şi pornesc în căutarea mea
aş vrea să mă regăsesc
mi-e dor de trecut.
de mine.
aşa cum eram cândva
ştiam că mă voi pierde. pur şi simplu ştiam.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ţinut cerul în palmă

Nu-mi venea să cred
un om împingea cerul mai sus
cu demnitate
şi
cu o delicateţe totuşi bărbătească
Nu vă supăraţi
că sunt aşa de mare
Nu vreau să deranjez
pe nimeni
dar
vă pot pune pe masă
toate stelele
Se ştie
printre nori mă simt acasă
Totuşi totuşi
Dragii mei
sufletul îmi rămâne aici cu voi
Deci
nu vă spun
nici măcar la revedere
Am fost Sunt şi Voi fi
aici
în inimile voastre
care
bat
ca
o
lacrimă
în
pleoapa
închisă

poezie de Costel Zăgan din Ode gingaşe (3 martie 2022)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul ne oferă cel mai bun exemplu... că după fiecare furtună, soarele ne va mângâia din nou şi că, dincolo de nori, este lumină, este căldură, este speranţă. Toate grijile noastre, toate temerile şi toate dezamăgirile sunt doar niste nori trecători pe cerul nostru. Soarele, lumina şi căldura nu ni le poate lua nimeni.

citat din Irina Binder
Adăugat de L. V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai lung îmi pare drumul, acum la-ntors acasă

cât de bucuros am fost când am evadat de pe tărâmul tăcerilor
simţeam că trăiesc, că pot face ce vreau, că mă reprezint prin vorbe nu numai prin fapte
dar am aflat că de cele mai multe ori, cuvintele rănesc
şi în jurul vorbitorilor se naşte un gol dureros
am alergat de colo-colo, dar fiecare era ocupat cu sinele
îşi căuta cuvintele şi spera la o nouă viaţă
hei! chiar nu mai vrea nimeni să mă asculte? devin plictisitor?
conversaţie sau comunicare, dialog sau monolog
târziu, când m-am aşezat ostenit
am început să ascult
şi tăcerea mea avea gust bun
în jur se strângeau alţi oameni care ascultau
apoi, jur-împrejur lume tăcută, ascultând
departe de lumea dezlănţuită
departe de cuvântul vorbit
şi cuvântul creştea în mine, dar nu mai era dureros
era înţelept. şi tăcut. şi îmi plăcea
şi am zis că e timpul să mă întorc acasă
dar tăcerea cu greu îşi mai făcea loc
printre interjecţii
şi drumul devenea o rană
un om tăcere într-o mare de oameni cuvinte

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec prieteniei

prieten drag plâng pe umărul tău
şi nu mă laşi să fac alegeri greşite
mă mângâi cu grije cînd îmi e rău
şi împreună facem lucruri reuşite.

prieten drag dar de la Dumnezeu
faci timpul să-mi pară sacru aliat
suflet înţelept ca al unui tezeu
pari mai puternic decât Golliat.

în preajma ta cuvintele zboară
spre cerul sufletului însorit
prieten drag eşti ca o primăvară
gândurile toate parcă au înflorit.

dragostea pentru ţine creşte sporeşte
şi în ochiul minţii se limpezeşte.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urma mea va înflori grădină

să faci o casă, să sapi o fântână şi să sădeşti un pom acestea erau reperele trecutului
iubirea nu trebuia povestită sau dovedită, ea trăia şi respira alături de noi
desparte-mă-n cuvinte şi-n silabe, adună-mă din spaime şi tăceri
şi vei descoperii ceea ce nici eu n-am ştiut

nu am făcut lucruri deosebite, nu am fost nici erou în pijamale
am încercat să trăiesc, aşa cum m-am priceput
şi cred că nu toate cuvintele au căzut în pământ sterp
şi multe încă hibernează. sunt în aşteptare

când eu va fi trecut de la sămânţa la floare, şi de la floare la sămânţa
iar câmpul de maci îmi va-îmbrăca-n uitare urmele-ostenite
voi reveni ploaie-potop ştergându-mă de tot din în

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norii

Norii sunt apă plutitoare,
Sunt când negri de supărare,
Sunt când gri, de îmbufnare,
Sau, sunt albi, strălucind în Soare.

Norii te îndeamnă la visare,
Te învaţă, că orice stare este trecătoare,
Îţi găzduiesc iubirea cea mare,
Te umplu de frumos şi de relaxare.

Norii sunt Dumnezeiască binecuvântare,
Sunt plasă de asigurare,
Când esti cu capul în nori
Şi înveţi cu dragostea ta, să zbori.

Uneori, norii se supără, precum valurile vuiesc,
Cu forţă fulgere zămislesc,
Cu tunet, văzdul îl trosnesc,
Apoi, se risipesc şi de sub razele Soarelui, zâmbesc.

Norii, ce mult îi iubesc!

poezie de Gabriela Aronovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de Soare

Mi-e dor de răsăritul soarelui
Şi de căldura blândei mângâieri,
S-alunge de pe bolta cerului
Ne-nduplecaţii nori, grele poveri.

Ascuns după perdeaua norului
A suferit în bezne şi-n tăceri,
Mi-e dor de răsăritul soarelui
Şi de căldura blândei mângâieri.

Şi-a pierdut vântul dulcele-adieri,
Bufneşte-ntruna, bate-n voia lui,
Doar soarele ne poate da puteri
Să ştergem tot potopul de dureri,
Mi-e dor de răsăritul soarelui.

rondel de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne aşteaptă o Apocalipsă cumsecade

Ca un
obuz rămas
neexplodat
de la
ultima revoltă
a
îngerilor

Cerul

Îşi întinde
aripile neliniştite

De la
primul
la
ultimul înger

Dumnezeu
cu
fitilul fulgerului
în
mână

Ezită

Oare

E suficient albastru

Pentru
o
Apocalipsă

Cât
de
cât

normală

poezie de Costel Zăgan din Poeme infracţionale (21 mai 2009)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am obosit

exact asta cred că îşi doresc şi ei. norii când ostenesc îşi lasă ploile pe unde îi apucă
şi mor. lacrimile duc ultima picătură cu ele. rămâne doar un abur uşor
iar cerul pare că nu ştie nimic. nici măcar nu se încruntă

seceta a ucis orice urmă de normalitate din suflet. priveşti igrasia soioasă
şi consideri că numai zăbrelele mai pot opri degradarea totală
dar şi rugina roade pe tăcute. şi-atunci clachezi.
realizezi că morbul distrugerii face parte integrantă din ciclul vieţii

Doamne, lasă-mi cerul să plâng şi pământul să mă soarbă, dar Doamne
lasă şi un bob de dreptate pe pământul asta pustiit, că poate
reuşesc să înverzesc ca să nu-mi pară rău c-am pătimit...

căutând locul în care de sufletul tău eşti mai aproape...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea şi vremurile

trebuie să înfloreşti mi s-a spus, dar eu visam să devin nor
şi pentru că rădăcinile mă ţineau prizonier
mi-am aruncat braţele în aer şi florile înmiresmau cerul

mi-au arestat fructele şi toată truda mea a fost în van
nimeni nu se va putea bucura de gustul feciorelnic
cu care mă îmbrăcam în moarte

duce-mă-voi şi m-oi duce, când mi-o fi miezul mai dulce
buzele să le sărut, focul răului să-l uit
m-oi tot duce cătinel către colţul meu din cer...

să vă plâng ca să v-ajung...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel care aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp cerul aşteaptă

soarele trece, luna trece
ploaia trece, vântul trece
şi în tot acest timp pământul aşteaptă

soarele străluceşte cu sau fără mine
luna tremură cu sau fără mine
ploaia trece cu sau fără mine
vântul cade cu sau fără mine
eu sunt timpul, aşteptarea, tăcerea
eu sunt...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mângâiere

Mai mângâie-mi gândul
Să-mi fii necuvântul
Din clipele dulci şi rebele
De vină e vântul
Ce-aduce cuvântul
În mine cu lacrimi din stele.

Mai mângâie-mi tâmpla
Să-mi fii crunt răscol
Din nopţile reci şi târzii
De vină e Luna
Că eu te Ador
În versuri cu mine când vii.

Mai mângâie-mi ochii
Să-mi fii pe retină
Când plâng şi mă sfâşii de dor
De vină sunt norii
Că nu vor să ţină
În Ceruri poemul de-amor.

Mai mângâie-mi versul
Să-mi fii necuprinsul
Din cartea cu foi de caşmir
De vină e visul
Că Tu eşti alesul
Cu inima plină de mir.

Mai mângâie-mi noaptea
Să fii Cerul meu
Când somnul mai uită de mine
De vină e soarta
De vină sunt Eu
Că sunt o parte din tine.

poezie de Mirela Crâşmaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lazăre, vino afară!

poruncă este rugămintea ta, şi n-am pricină să mă fac că-s surd
te aud şi simt cum lăcrimează ochiul sfânt
dar Doamne, nimeni de pe-acest pământ nu vrea ca să mă vadă viu.

poate că sora mea oftează, poate că maica plânge-n pumni
poate că cei câţiva prieteni se-întreabă de ce eu, de ce aşa curând
dar Doamne cum pot să ies din mormânt şi să îţi văd pe faţă suferinţa?

trecut-am pân' la moarte printre toţi aşa cum soarele îşi face drum pe cer
dar nimeni nu s-a dat în lături să îmi facă loc şi norii au fost pe cerul meu
mai bine mort căci aş muri din nou văzându-ţi chinul tipărit în trup

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oameni înaripaţi

dincolo de cuvinte sunt tăceri şi Icari de fum
care se tot ridică spălând cerul de temeri
niciodată nu o să pot zbura, şi-a spus omul în sinea lui
numai că sinele abia aşteaptă noaptea
şi atunci rupe lanţul;
zboară unde vede cu ochii
şi dacă nu mai vede, el simte
mă uit jur împrejur şi cred că ne-am mai întâlnit
numai că nu mai ştiu în care lume
poate că mergeam trecând unul pe lângă altul
sau poate că zburăm care încotro cu treburi
cert e că figura ta îmi spune ceva
fără cuvinte, fără mimică
fără aşteptări
spune-mi te rog... ce faci la noapte?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Când cerul pare-a răsturna din el neantul e un semn
pe care am uitat să 'l înţeleg şi numai Dumnezeu
mi 'l poate arăta.
În faţa Lui şi 'n faţa ta nu sunt nimic, nici hierofantul,
nici preotul, nici mag sau semizeu.
Sunt doar iubirea ta.

Când în lumină umbrele din tobe răbufnesc şi mug
mai multă strălucire 'mi dai când mă iubeşti
şi simt în mine fulgerul.
Când se frământă crengile să rupă din pământ
precum tu mă alinţi şi clopote 'ngereşti aud
sunt însetat şi nesătul.

Când noaptea plânge dup' un iluzoriu trup
văd norii ce-au trecut fără picături de ploaie
iar eu de dor sunt ud.
Aş fi dorit să înţeleg ţărâna în nevoia ei de sânge,
să 'ţi dărui, dor al meu, pe piele apa în şiroaie
şi-abisul dezbrăcat şi vântul nud.

Când pentru tine însă adevărul se strânge 'n sufletul avid
aşa cum e mişcarea din nori să năpustească locul
în care ne răsare luna,
mi-e pieptul jale că nu dărui pe cât pot magia dintre flori
aşa cum vreau şi ştiu spre tine 'n zbucium să deschid
năvalnică furtuna.

poezie de Liviu Pendefunda din Ros ucis (2009)
Adăugat de Liviu Pendefunda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Idilă

De-atâtea zile plânge Cerul!
Chiar şi-n această dimineaţă
Pământul şi-a-nălţat reverul,
La gât şi-a pus fular de ceaţă.

Şi toate văile-şi îmbracă
În voaluri umede, lăptoase
Şi roagă Cerul să mai tacă,
Destul cu toanele-i ţâvnoase!

Dar Cerul stă posomorât,
Cu norii traşi vârtos pe frunte,
Priveşte spre Pământ urât,
Trimite Ploaia să-l înfrunte.

A pus sechestru peste Soare,
Nu-l lasă-o clipă să se-arate,
Nu ştiu ce supărare are,
Că doar Pământu-i este frate.

La stele şi la Doamna Lună
A pus de strajă nori şi vântul,
Le-a pedepsit de-o vreme bună
Să nu se vadă cu Pământul.

Plutea în aer dezolarea,
Insuportabilă-aşteptare,
Toţi munţii, apele şi marea
Puneau aceeaşi întrebare.

Frumoasa Lună bănuia
De ce plângea atâta cerul,
Chiar foarte sigură era
Pe unde şade adevărul.

S-a hotărât să îi vorbească,
Să ia sfârşit această stare,
Nu mai dorea să-l chinuiască,
De-ajuns cu-atâta supărare!

"Pământul, eu l-am mângâiat
Cu raza mea de la distanţă,
A fost un gest nevinovat
Ce n-are nicio relevanţă.

Nu fi gelos! Doar ştii prea bine
Că-n veci eu nu te părăsesc,
Voi sta mereu aici cu tine,
La tine-n braţe eu trăiesc."

Măreţul Cer s-a luminat,
În patru zări trimise Vântul,
Toţi norii negri-a alungat
Şi Soarele-a umplut Pământul.

poezie de Mariana Dobrin din Raiul cuvintelor (9 august 2005)
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa mi se întâmplă...

Şi iarăşi vine noaptea şi iarăşi n-am să dorm,
Am să privesc iar cerul cu luna ca un corn
Şi totul într-un mine voi cerne gândul mut,
Voi fi cu amintirea scăldată în trecut,
Voi fi un rob al nopţii cu ochii mari deschişi,
Mă voi certa cu cerul căci tu nu eşti aici,
Mă voi certa cu luna... ce mult m-a păcălit,

Mi-a spus că-i e totuna, că tu nu mai iubit
Şi iarăşi toată noaptea, mă voi gândi ce-am fost,
Îmi voi vedea greşeala şi rostul cu-al lui rost,
Îmi voi citi prin versuri cuvinte din trecut
Să văd cu ochii minţii un adevăr pierdut,
Să văd de pot vreo dată ce-a fost să înţeleg,
Misterul ce m-apasă încerc să îl dezleg,

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşa mi se întâmplă...

Şi iarăşi vine noaptea şi iarăşi n-am să dorm,
Am să privesc iar cerul cu luna ca un corn
Şi totul într-un mine voi cerne gândul mut,
Voi fi cu amintirea scăldată în trecut,
Voi fi un rob al nopţii cu ochii mari deschişi,
Mă voi certa cu cerul căci tu nu eşti aici,
Mă voi certa cu luna... ce mult m-a păcălit,

Mi-a spus că-i e totuna, că tu nu m-ai iubit
Şi iarăşi toată noaptea mă voi gândi ce-am fost,
Îmi voi vedea greşeala şi rostul cu-al lui rost,
Îmi voi citi prin versuri cuvinte din trecut
Să văd cu ochii minţii un adevăr pierdut,
Să văd de pot vreo dată ce-a fost să înţeleg,
Misterul ce m-apasă încerc să îl dezleg,

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!