Viața ca o închisoare
când am fost aruncat în viață nimeni nu mi-a spus ce mă așteaptă
așa că mi-am luat porția zilnică de plimbare
și noaptea rația de libertate
când am simțit pubertatea împungându-mă
i-am întors spatele, mi-am șters lacrimile și am mers mai departe
chiar dacă mersul era doar o învârtire în cerc
mi-am ridicat brațele, simțeam că pot să zbor, infinitul mă chema
dar umbra, ancora împământenirii, îmi atârna prea greu în suflet
și am lăsat orizontul să se ducă la culcare... și tu?
o singură dată am visat că zbor și iubirea plutea alături
dar mi-am luat ranița responsabilităților în spate
și am continuat să mă învârt în cerc dându-i formă vieții
cândva, oricând, moartea va veni cu toate protestele
și voi privi cu teamă și cu groază pasul ce mă scoate din rând
dar poate că atunci voi realiza că viața e doar un alt fel de-închisoare
indiferent de ce va spune lumea, știu că pot să aleg
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Când mi-am zidit menirea în slovă
Când mi-am zidit menirea în slovă
În versuri îmi pusei iubirea slovei
Prin cântec am oftat la gura sobei
Și neamul l-am slujit fără de păcat.
Dar mi-am luat bocceaua in spate
Și-n lume iarăși am plecat străin în cele state
Unde unit e doar cuvântul
Cel scris cu sângele albastru.
Atunci când bate vântul
Pe-o frunză verde de arțar
Și un crâmpei din cerul de-alabastru
Iluminează veacul în noaptea de cleștar.
Când mi-am zidit menirea în slovă
Uitând c-amarul n-are pic de rouă
Să-mi picure în suflet miere iar
Doar se preschimbă în zori de chihlimbar.
poezie de Lidia Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Învață-mă tu
Învață-mă tu!
Poate anii mi-s dușmani
Și mi-am pierdut ochii de copil
Pe drumul prea lung,
Poate nu mai știu să privesc
Și doar văd:
Cum taci, cum zici, cum uiți,
Cum taci...
Învață-mă tu!
Poate gândul mi-e umbră
Și mi-am uitat simplitatea frumosului
În pașii prea mulți,
Poate nu mai știu să fiu
Și doar trec:
Cum plec, cum vin, cum stau,
Cum plec...
Învață-mă tu!
Poate vocea mi-e rece
Și mi-am ucis cuvintele calde
În așteptarea prea lungă,
Poate nu mai știu să vorbesc,
Și doar zic:
Cum iei, cum dai, cum fugi,
Cum iei...
Învață-mă tu!
Poate somnul mi-e greu
Și mi-am sugrumat clipele simple
În visurile prea complicate,
Poate nu mai știu să merg
Și doar simt:
Cum mor, cum calc, cum trec,
Cum mor...
Învață-mă tu!
Poate viața mi-e joc
Și mi-am dres zilele cu zaruri
În melodia prea caldă,
Poate nu mai știu să iubesc
Și doar vreau:
Cum simți, cum vrei, cum spui,
Cum simți...
poezie de Gabriela Chișcari (17 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
Neconcordanță
Nu mi-am dorit această stare
de om înnebunit de ea,
nu mi-am dorit a ei plecare
și n-am dorit a nu mă vrea.
Nu mi-am dorit să stau cu gândul
împleticit de buimăceli,
nu mi-am dorit să-mi cheme visul
acele stări de amețeli.
Eu mi-am dorit doar o poveste,
și-al ei final doar fericit,
eu mi-am dorit să urc pe trepte
cu gândul că sunt eu iubit.
Eu mi-am dorit doar sărbătoare
în ochii clari și al meu vis,
eu mi-am dorit iubirea mare,
și-acum, eu sunt doar un proscris.
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu un sentiment nefiresc de plăcut, fără nicio teamă sau grijă, mi-am luat bicicleta și m-am plimbat prin tot orașul, în zigzag, în cerc, în sus și-n jos. Când am obosit și am început să mă înspăimânt de singurătate, m-am așezat pe bancă, într-un parc. Mi-am întors privirea spre un boboc de trandafir alb. L-am admirat îndelung, cu sentimentul foarte clar și liniștitor că nu era necesar să-l aduc în viața mea, nici să intru eu în viața lui. Nu trebuia decât să realizez vecinătatea ființelor noastre. Dar și câtă pace îmi aducea vecinătatea lui!
Silvia Velea în Memoriile păsării Phoenix (2020)
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Când am avut câțiva bănuți mi-am cumpărat cărți, iar dacă mi-a mai rămas ceva, mi-am luat hrană și îmbrăcăminte.
citat clasic din Erasmus
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna
După cum ți-am mai spus, după cum ți-am jurat,
Pot să râd, pot să tac, pot să rabd, pot să duc,
Doar că toamna m-a luat... iar m-a luat la-njurat
Și mă scuipă cu ploi și cu frunze de nuc.
Nu contează că eu, nu importă că tu,
Nu înseamnă că noi, nu înseamnă deloc,
Doar că toamna mi-a luat cel din urmă atu,
Mă anunță dator și mă scoate din joc.
Nu-nțeleg cum de nu, nu regret dacă da,
Nu mai pierd câștigând câte clipe mi-ai dat,
Doar că toamna a vrut să-mi lipsească ceva:
nu o zi, nu un an, ci... întregul mandat.
După cum mi-am tot spus, după cum mi-am promis,
Pot să dorm, să mă spăl, să mănânc, să respir,
Doar că toamna nu vrea niciun alt compromis
Și-mi scrîșnește, din vânt, un alint: "hai sictir!"
Mă împiedic de ea ca de trei maidanezi,
Vreau să scap, vreau să uit, vreau să trec, vreau să vreau,
Doar că toamna sunt eu (tu nici nu mai contezi),
Anotimp dezolând, vreau să uit ca să beau.
poezie de Radu Luca Dupes
Adăugat de Radu Luca Dupes
Comentează! | Votează! | Copiază!
Două porții...
Mi-am luat două porții
Din surâsul tău dăruit,
Buchet din lacrima vieții
În palma iubirii-nflorind.
Mi-am luat două porții
Din apa sfințită, aprinsă,
În candela nuferilor albi
De inima noastră cuprinsă.
Mi-am luat două porții
Și-aș fi luat puzderie din timp,
De nu mă pierdea singurătatea
În sânii arși de stele și nisip.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar 
Singur ...
mi-am luat singurătatea de mână
și am scos-o puțin la plimbare
pe o bancă
din parcul de alături
ședea Dumnezeu
era frig și purta
un hanorac cu glugă
ne-am privit ca și cum
ne-am duce moartea pe umeri
apoi a lăcrimat
ca un copil căruia i se furase mingea
atunci mi-am amintit de mama
care îmi spunea că și Dumnezeu plânge
când rămâne singur
și e îngrozitor să fii singur...
poezie de Teodor Dume (2021)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.
Lecții de singurătate
Mi-am luat copiii de mână
Și i-am dus departe, departe...
Au simțit lumina cum se sfărâmă,
Cum viața devine-nceput de moarte!
I-am dus la cimitir, la cruci
Să atingă trecutul sub nuci
În cântecul amar de cuci
Acolo unde părinții ți-i duci...
I-am luat de mână și le-am pus în palme
Lacrimi cu lacrimi (miezurile atâtor drame)...
Și le-am spus să nu atingă umbre reci,
Ci doar amintiri vii prin poezii și poteci!
... Și tu, soție scumpă, ține-mă de mână!
Abisuri lăuntrice mă surpă mereu!
Vezi, viața mi-e tot, tot mai străină...
Iubit sunt doar de Bunul Dumnezeu?!
... Și tu, umbră solitară într-un timp-verdict
Cum lași viața mea atât de stranie și-amară
Când nu mai știu de cine-n lume-s iubit,
Cu cine să împart VIAȚA, scumpă comoară?!
poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-am regăsit
Mi-am regăsit liniștea în cuvinte,
Când haosul punea stăpânire între virgulă și spațiul dinainte.
Mi-am regăsit culoarea în imagini,
Când non-culorile scrijeleau zgârieturi în cretacic.
Mi-am regăsit timpul sau doar o parte
Pierdut printre rânduri sau devieri din aproape-n aproape.
Mi-am regăsit zâmbetul în fotografii,
Acum rămas pierdut printre amintiri.
Mi-am regăsit dorul de mine,
Pe treptele abandonării de sine.
Mi-am regăsit pasiunea pentru cunoaștere,
Abilitate dezvoltată din naștere.
Mi-am regăsit chemările,
Am lăsat în urmă uitările.
Mi-am regăsit ceea ce declarăm pierdut,
Însă, tot a rămas ceva în necunoscut.
Mi-am regăsit adăpost
Când sufletul se zbătea între tăcere și zgomot.
poezie de Diana Niță
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răcoare deja
nu mai știu când ai apărut
poate dintr-o rouă adusă de departe
dar țin minte bine destinul
unor aripi
de fluturi de noapte
nu știu, nu țin minte
dacă zorii sau pașii tăi
erau trecători
am învățat doar
că iubirea lovește ca glonțul
că drumul se oprește în
ochii unei femei
uneori
nu mai cred în amoruri
nici vreme nu mai am
e răcoare deja
sunt nebun
totuși aș vrea să știu
cu ardoare dacă m-ai iubit
sau am fost doar șoapta
lacrima
ori poate umbra ta
ești prea departe de-acum
undeva mi-am atârnat armura
de un copac răscolit
de aramă
acum sunt ca vântul
ușor
ca acvila
pot privi liniștea ierbii
dintr-o parte
sau zborul adânc al păsărilor
de noapte
nu mai știu când ai apărut
doar o siluetă de ceară
mă întreabă palid
de foarte departe
- când începe viața totuși
odată cu nașterea
cu iubirea
cu glonțul ce-aduce moartea?
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Superstiții
Mi-a zis un prieten că nu crede
în ele
în superstiții
băiat deștept mi-am spus
ăsta știe ce vrea de la viață,
l-am întrebat dacă e bogat
un om atât de pragmatic
ca el
așa ar trebui să fie
bogat,
iar el mi-a spus că a fost sărac toată viața.
La dracu
mi-am zis
nici nu o să fii bogat
doar nu o să începi de acum să crezi
în superstiții.
poezie de Viorica Hagianu din Plasa de păianjen
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În mâini am infinitul - Sacrificiu de înger
Astăzi am surprins infinitul
Își prindea largul în hora gândurilor,
Mi-am scufundat ochii în nemurire
Și mi-am stropit buzele cu sânge de înger.
Am căutat mult,
Alături de tine fără a-ți număra glasul.
Am pășit același cer pe care tu l-ai zburat
Și am băut aceleași lacrimi pe care tu le-ai vărsat.
Am cercetat cosmosul
Fără să te cred când îmi spuneai că nu e bine,
Am violat, atingând doar, fiecare entitate,
Iar tu mă implorai să mă opresc.
Am stat la masă cu Dumnezeu
Și în loc să-I mulțumesc L-am interogat.
Mi-am judecat intuiția
Jurând să n-o mai folosesc.
Te-am judecat pe tine neascultându-te.
M-am întors acasă vorbind,
Dar fără să mă aud, iar tu, fără să mă auzi.
Mi-am prelungit ființa, dându-mi vocea.
Mă uitam în oglindă și te-am văzut:
Erai lângă mine, erai rănit
Și mi-ai șoptit că vei ajunge-n Rai.
Te-am luat în brațe,
Iar tu mi-ai acoperit ochii cu aripile.
Te-am strâns tare,
Dorind să mă dizolv în tine,
Și am simțit pe buze sângele-ți.
Am simțit cum pleci...
M-am uitat la mâinile-mi goale
Apoi am știut: infinitul era la mine!
poezie de Anabella Eliza Cotovanu din Complotul simțurilor (iunie 2010)
Adăugat de Anabella Eliza Cotovanu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-am dat seama, prea târziu
Mult prea repede-am căzut
Când din flori ai apărut.
Pe spate eu am căzut,
Toată viața am zăcut.
Să mă ridic, n-am putut,
Și m-am transformat în lut.
Poate tu, asta ai vrut,
Când din flori ai apărut.
De-atunci, mult timp a trecut.
Din cenușă-am renăscut,
Pe tine iar te-am văzut,
Pe spate, n-am mai căzut.
Acum, noroc am avut
Că tu mi-ai dat un sărut.
Viața nu mi-am mai pierdut
Și-am rămas pe acest lut,
Să trăiesc, nu ca-înainte,
Fiindcă m-am învățat minte.
Atunci când răsari din flori,
Tu nu vrei să mă omori.
Tu vrei doar să mă iubești,
Fericire să-mi dorești.
Viața vrei să ne unim
Și-împreună să trăim.
M-ai convins, acuma știu.
Mi-am dat seama, pre târziu.
poezie de Dumitru Delcă (17 ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Stări
Mi-am închis durerea în suflet
Și am rugat ochii să nu plângă
Căci am știut că nu veți înțelege
Și îmi veți cere motivele acestei stări.
Mi-am pus la suflet cheie
Și am șters colțurile ochilor cu mâneca
Fiindcă mi-a fost teamă că veți observa
Și îmi veți cere socoteală pentru lacrimi.
Aveam ochii umezi și mă durea sufletul
Dar nu-mi permiteam să vărs lacrimi
Căci ați fi înțeles greșit
Și m-ați fi certat că-s prea slab...
Mi-am pus lacăt la suflet,
Mi-am impus jurământul tăcerii
Și m-am mințit că nu veți înțelege
În timp ce conștiința îmi șoptea opusul.
poezie de Marina Geanina Voinea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Versul toamnei
Mi-a șoptit, aseară, vântul,
La ureche, ca o boare:
"Mâine dorm, îți dau cuvântul,
Va fi vreme de plimbare."
Și a fost o zi de toamnă
Ca de vară ce să zic?
Păi, când vântul te îndeamnă,
Știe el ce știe, zic.
Mi-am luat în parc amicul
Și am mers, am mers, am mers,
De simțeam prin auricul
Că mă chinuie un vers.
O să-l spun, dar mai încolo,
Iar acum ce-o fi o fi!
Recunosc: voiam mai solo
Pe-o alee cu copii
Și cu-atât de colorate
Frunze, bone și mămici
Tinere aproape toate,
De-aveam gândurile... ghici!
Ne-am oprit, că am tot mers
Într-un ritm mult prea vioi
Și, în gând, cu-același vers:
"... Ce e scris și pentru noi...".
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu mai
Nu mai ascult!
De când mi-ai așezat
Mâinile pe urechi
În negare
Mi-am pierdut melodia cuvintelor
Și suflul replicii
Iar acum doar aud...
Nu mai privesc!
De când mi-ai întors spatele
În uitare
Și am simțit răceala plecării
Mi-am pierdut gândul ochilor
Și visarea pleoapelor
Iar acum doar văd...
Nu mai simt!
De când mi-ai adâncit rănile
În neștire
Și ți-am dezlegat mâinile,
Încordate forțat pe umerii mei,
Ca să nu mă tem.
Iar acum doar sunt...
poezie de Gabriela Chișcari (20 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chișcari
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când n-ai pe nimeni în spate, îți cam trebuie rating, ca să nu te dea afară. Simplu. Și da, de dragul lui am am mers pe becuri aprinse, mi-am pus șerpi pe gât, mi-am pus tarantule pe față, am făcut pe dracu-n patru.
citat din Teo Trandafir
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
La 19.58, ajunsesem în față la Bibliotecă. Mi-am scos căștile din urechi cu mișcări lente și mi-am oprit soneria ambelor telefoane. Am mai tras o dată aer în piept, adânc (nu știu de ce se spune că gestul ăsta are darul să te liniștească, pe mine mereu m-a amețit rău). Am ajuns la colțul străzii, vizavi de Muzeu, acolo unde nu e trecere de pietoni și trebuie să prinzi momentul. L-am văzut așteptându-mă (nici nu prea aveai cum să-l ratezi), se plimba pe aleea din fața Ateneului. Mi-am îndreptat spatele, am ridicat ușor nasul în vânt, am lăsat un autobuz să treacă prin fața mea și am pus primul picior pe stradă.
Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Camere de hotel" de Anda Docea este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Trecut întors în viitor
M-am întâlnit cu mine-n viitor
Peste milenii, fără să mai "mor",
Fără să știu c-am fost cândva, vreodată...
Pe-un alt "pământ", "planetă" regretată.
Nu mă știam, din lumea de ciudați;
Amestec, plastic cu metal... robotizați.
Eram în zbor, că n-aveam gravitație...
În planaj de gând, profund în levitație.
Un nanobit din sânge mi-a dat semn
De-un strop de-o genă cu memorie de "lemn"...
Din tatăl meu -ce-l avea "meșteșug"
P-ecran-breloc; lângă un "cal"... și-un "plug".
M-a luat aiurea, ceva nou, un "sentiment",
Cum că m-aș ști pe undeva, pe-un "continent"
Ce nu mai e, din masa uniformă
De-o sferă-n zbor, ce-și schimbă mereu formă...
Mi-am dat un clic pe-album de holograme
Și mi-am luat timp să le disting din mii de "arme"
S-ajung departe-ntre figuri de-arhi-umani
Din trupuri "zale", ce-și vindeau carnea pe "bani".
I-am luat un tot, în electronică analiză
Și-ntuitiv m-am pregătit pentru surpriză,
Căci ramul-cip mi-ntrase "in"-ul în alertă
La gând de virus neștiut... prezență certă.
Nu cred c-am regăsit clona-mi de om
Dar m-am "îndrăgostit" de "floare", "mugur", pom"...
Am mers-alunec pe-un imens de "gheață";
M-am îmbătat printre "licori", cu-n pic de greață.
Necaz mi-au dat ființele "carnale"
În veșnic "chalenge" de ambiții goale
Fără valoare, simple speculații,
De-a mult avea și... drepturi de creații.
Sunt "turmentat" de-atât pierdut în "simțuri"
Ce nu le-aveam de mult, sursă de zimțuri
Ce-mi-mpiedică existu-mi rectiliniu
Trecut, în zbuciumat, "nefericit" continuu.
Sunt deci eu ființa top-rațională
Pusă de-acum în veșnică-ndoială;
De-a mă teleporta din când în când să văd un "pom"
Sau de-a uita cu tot, c-am fost odată... "Om"?!
PS
Am învățat o groază de cuvinte
Ce-am pus în ghilimele, le țin minte
Că-s de pe-un loc numit cândva... Pământ,
Ce redescopăr de-un voiaj, întors în sfânt...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!