Cântec de vagabond

Un vânt îmi bate-n inimă, un foc mă arde în călcâie,
Sunt sătul de pietre, de beton şi de tramvaie care hârâie;
Mi-e dor de depărtări, de ce se află dincolo de orizontul mării,
De ţărmuri bătute de furtuni sălbatice, ajunse la capătul răbdării.

O, eu o să dispar de-aici, voi părăsi larma-acestor străzi gregare,
Evadând acolo unde, la catarg, pe vergă se-întinde vela-n soare;
Acolo unde, ancorate, dansează iolele pe val cu prova-n vânt,
O, voi pleca, voi pleca curând, am cu mareea care pleacă legământ.

La început voi auzi cum sună briza mării, cum cântă albatroşii,
Sunetul făcut de brizanţii care de navă se izbesc, voioşii –
Cântecele venind dinspre cabestan şi curgând peste covertă, ape....
Apoi, sufletul meu va şti că sunt unde-am dorit sau foarte-aproape.

Sunt bolnav de-atâtea pietre şi beton, sufletu-mi bolnav, vă zic,
Râvneşte la mările vântoase, verzi, la ţinuturile lui Moby Dick.
Şi voi fugi, voi fugi de zgomotul făcut de roţi, de-a zidurilor râie,
Pentru că un vânt îmi bate-n inimă, un foc mă arde în călcâie.

poezie de John Masefield, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemul mării

O mie de mile dincolo de-acest zid bătut de soare,
Undeva valuri răcoroase peste nisipuri se scurg lent,
Mareea la reflux abandonează pământul indolent
Cu un murmur prelung şi muzical, o îngânare;

Sub proaspăt vânt, se-înalţă şi cad valuri, lansând în aer gustul sării,
Iar pe platoul stâncilor, cu fulgi de spumă albă, ninge –
Deşi-s departe de ţărm, aud şi ştiu cum apa-n pietre se înfige
Pentru că eu de la-început născută-am fost iubita mării.

Aş vrea – dacă-aş fi acolo şi peste mine-ar trece cu voalu-i sidefiu,
Cu recea-i insistenţă mareea, cuprinzătoare cât o lume,
Răcorind starea-aceea fierbinte căruia suflet îi zic oamenii pe nume –
Cu refluxul să plec, să mă pierd în depărtare şi să fiu

Mai puţin decât cea mai minusculă scoică pierdută-n mare,
Mai puţin decât, stinsă, chemarea unui albatros în zare.

poezie clasică de Sara Teasdale, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugi, prietene, fugi în străinătate, acolo unde suflă un vânt aspru şi puternic. Menirea ta nu-i să fii un alungă muşte.

citat celebru din romanul Aşa grăit-a Zarathustra de Friedrich Nietzsche
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea

Toţi mă doresc,
Puţini mă apreciază,
Şi mai puţini mă au.
Adesea sunt agresată...
Unii îmi dau cu piciorul.
Dar şi eu mă răzbun!
Îi mănânc în călcâie
Precum o râie.
Alteori sunt oarbă...
Şi provoc suferinţă.
Cu toate acestea,
Acolo unde nu sunt,
Nimic nu e!

poezie de Ana Truta (aprilie 2020)
Adăugat de Ana Truta
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiu de vânt

Azi un pustiu de vânt răzbate –
Un vultur dinspre miazănoapte,
E frig, plouă mărunt şi des.
Toamna şi frunzele mi-a şters...

Şi mi-au rămas copacii goi.
De-o vreme, s-a mutat în noi.
Bruma în suflet mi-a căzut,
Eu plâng cu ploaia, plâng tăcut...

Plouă cu frunze arămii
Şi drumurile-mi sunt pustii,
Un foc îmi arde-n suflet iar –
O toamnă fără de hotar...

Şi bate-n mine-un vânt pustiu...
Ce sunt şi ce am vrut să fiu?!
O toamnă fără de hotar,
Un vânt hoinar... un vânt hoinar.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flacăra arde

în castelul meu ridicat la repezeală
într-o noapte de iluzii pentru o fărâmă
de iubire. am ascuns inima, disperat.
mă uitam dincolo de mine şi aşteptam
ochii tăi să scoată un strigăt. flacăra
arde mocnit în sufletul meu. simt
un junghi în vârsta mea, mă strâng
şi anii, cobor treptele palatului
mai gârbovit. simt că sunt un beţiv
bătut de vânt şi ars de soare.

flacăra mai arde în castelul ferecat
cu mii de zăvoare triste, pe unde
umblu-n zdrenţe prin brumele vieţii.
cinic îmi petrec noaptea în lumea mea.

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţara mea

Ţara mea este acolo
unde mi-am rostit cuvântul.
Ţara mea este acolo
unde-am sărutat pământul.

Ţara mea este acolo
unde soarele răsare.
Ţara mea este acolo
unde curg limpezi izvoare.

Ţara mea este acolo
unde ciocârlia cântă.
Ţara mea este acolo
unde libertatea-i sfântă.

Acolo este satul meu.
Acolo-îmi sunt părinţii,
În locul dat de Dumnezeu,
de Maica Domnului şi sfinţii.

Acolo ne este moşia.
Acolo trăiesc români.
Acolo este România.
Acolo suntem noi stăpâni.

poezie de Dumitru Delcă (8 iulie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Umbre

Umbre dansează în jurul meu;
Mi-e inima plină de umbre.
De umbre mi-e sufletul plin
Şi chiar eu... sunt una din umbre.

Alunecă mute. Plutesc peste tot
Cu priviri încruntate, cernute prin mine.
Mă ceartă în gând şi cu mâna de mort
Ma îndeamnă s-adorm. Mă acoperă bine.

Nu mai pot să mă mişc şi mi-e frig.
Fluieră vântu-a pustiu şi suspine.
Peste jarul plăpând aburii reci
Desenează doar gropi şi ruine.

Mi-e inima gheaţă şi sufletul vânt.
Mi-e trupul deşert. Tâmpla-mi arde tăciune.
Rugăciuni şi blesteme în urechi strecurând,
Ca veninul de şarpe în sânge curgând
Îndoiala în suflet rămâne.

poezie de Viorel Mitea (1 noiembrie 2007)
Adăugat de Viorel Mitea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub aripă de vânt

De când mă ştiu
eu am iubit Vântul,
de-aceea am pornit drumeţ
să-i aflu adăpostul,
acolo unde...
cerul se uneşte cu marea.
Apoi,
mi-am culcat capul pe un nor
şi am rugat
Vântul de Miază-Noapte
să m-acopere cu aripa lui.
Am tot colindat
de la un pol la altul
şi de acolo m-am întors
schimbată...
Puţin dintr-o boreală auroră
s-a lipit de sufletul meu,
şi toate Vânturile...
m-au adoptat!
Acum, mamă îmi este Furtuna,
iar Viscolul - e tatăl meu!
Vântul ştie că-s de-a lui,
iar eu... sunt Vânt!

poezie de Maria Grosu
Adăugat de Nicoleta Ilade
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puterea mării

Vezi cum marea se sparge-n bucăţele lovind
insulelele,
dar în necuprinsul ei rămâne intactă?

Am prins eu vreodată din mare
cu braţele mele mareea
care se strecoară prin golfurile de la încheieturile mâinilor
şi curge
pe întinsul palmelor mele ca valurile printre stâncile
realităţii?

Oare tamburii mării
coboară pe coapsele mele
către insuliţele subacvatice ale genunchilor
cu toată puterea lor,
puterea mării,
pentru a se sparge apoi, ajunse la fund,
în recurente talazuri la picioarele mele?

Şi oare este oceanul trupului meu – ocean
a cărui forţă aleargă spre ţărmuri de-a lungul braţelor mele
pentru a se sparge în palme înspumate – puterea care coboară
şi se îndreptă spre valurile albe ale celor două tălpi de sare?

Eu sunt marea, eu sunt marea!

poezie clasică de D.H. Lawrence, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Băiatul meu, Jack

"Ai veşti de la băiatul meu Jack?"
Nu la mareea asta.
"Când crezi că se va întoarce? Zilele tot trec."
Nu cu vântul ăsta, nu cu mareea asta.

"A mai auzit de el vreo vorbă careva?"
Nu la mareea asta.
Tot ce-i îngropat de ape-anevoie mai poate înota,
Nu cu vântul ăsta, nu cu mareea asta.

"O, Doamne, când îşi va afla alinarea o inimă amară?"
Nu la mareea asta,
Nu la mareele care vin după asta –
Dar rămâi cu mângâierea că nu şi-a făcut neamul de ocară –

Nicio şoaptă dinspre-acel vânt, dinspre-acea maree.
Aşa că înalţă-ţi fruntea, semeaţă –
La mareea asta
Şi la fiecare maree viitoare aidoma cu asta;
Pentru că pe fiul căruia i-ai dat viaţă
L-ai dăruit acelui vânt, acelei perpetue maree.

poezie clasică de Rudyard Kipling, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Capăt de lume

În depărtări, pe-albastrele cărări,
Plecat spre-o destinaţie anume
Catargul ce plutea pe-ntinse zări
Sfârşea din marş la capătul de lume.

Nu flutura în vânt urmă de steag,
Plutea-n derivă pe al mării val,
Ar fi dorit să mai rămână-n larg,
Un vânt nimicitor l-a-împins la mal.

În drumul meu spre capătul de lume
Mă-ndrept încet ca orice trecător,
Nu vreau să mă grăbesc, aş mai rămâne,
Cu mine timpu-i rău, neiertător.

Ne ducem toţi spre capătul de lume,
Timpul fixează ceasul când să pleci,
Afară va rămâne scris un nume
Iar dincolo urmăm drumul de veci.

(în amintirea unchiului meu, Alexandru Matei)

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

rutter

Un rutter era o carte cu însemnările amănunţite ale unui pilot, care mai fusese înainte pe acel drum. Păstra înscris drumul dintre porturi, capuri, istmuri şi canale. Avea notate locurile măsurătorilor, adâncimea şi culoarea apei, înfăţişarea fundului mării. Descria cum s-a ajuns acolo şi cum s-a întors: câte zile cu un anume curs, felul vântului, când şi de unde bătea, la ce fel de curenţi să te aştepţi şi de unde; sezonul cu furtuni şi cel cu vânt prielnic; unde să carenezi nava şi unde să faci plinul de apă; unde întâlneşti prieteni şi unde duşmani; bancuri de nisip, recifuri, maree, refugii; la un loc, tot ce era necesar pentru o călătorie fără primejdii.

definiţie clasică de James Clavell în Shogun
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt Ubik. Înainte ca Universul să fie, eu sunt. Eu am făcut sorii. Eu am făcut lumile. Am creat fiinţele vii şi locurile unde locuiesc ele; le-am mutat aici, le-am aşezat dincolo... Merg încotro vreau eu, fac ceea ce le spun. Eu sunt cuvântul şi numele meu nu e niciodată rostit. Numele, pe care nimeni nu-l ştie. Mi se spune Ubik, dar nu acesta mi-e numele. Eu sunt. Eu voi fi întotdeauna.

Philip K. Dick în Ubik
Adăugat de Corneliu Tocan, Ph.D., M.Sc.
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vânt turbat

Sunt clipe în viaţă când sufletul
Ca frunza în pom se odihneste
Vânt puternic strânge cu corsetul
Se adună usor dansează pluteşte

O adiere îl trezeste, îl poartă-n vânt
O zi două, trei, îl lasă şi poposeste
Din frunză, din vânt, se aude un cânt
Apoi mai aprig şi frumos se iubeşte

Cântă copacul, tu stai la o rădăcină
O viaţă tu ai dirijat, eşti un bărbat
Se leagănă în vânt frunza ce suspină
Nu eşti bărbat, eşti vântul turbat

Domol te-ai aşezat pe câmpul curat
Frunza singură să se învârtească
Vântule turbat, o vioară te-a alungat
Sufletul să hotărască, el să iubească.

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tai lemne

Glasul tău e tot acolo
Unde florile nu mor,
Maşinile gri nu au loc de parcare...
Cu sufletul mov,
Speranţele verzi,
Visam numai stele.
Tu de ce nu crezi
În inimi?
Obstacole caut,
Diamante vânezi,
Privirea aceea
Era pentru mine?
Cu sânge te vreau,
Cu zâmbete fugi,
Pastelele şi gofrele
Sunt mai gustoase
Decât slănina.
Într-o zi sufletul tău
S-a pierdut pe o bancă îngheţată.
Eu am aflat
Şi am început să tai lemne....

poezie de Mircea Ţenche
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De pe ţărm

O pasăre gri singuratică
Îndepărtându-se-n zbor, micşorându-se la orizont,
Singură în umbrele, în grandoarea şi-n vâltoarea
Nopţii şi-a mării,
A stelelor şi-a furtunilor.

Departe, planează şi se clatină deasupra întunericului,
Departe, se leagănă şi înfruntă bezna de-afară,
Departe, în vânt, în ploaie şi-n necuprins,
Departe, în groapa acestei imense lumi negre,
Unde se înfruntă negurile, guvernează cerul, răsuflă marea,
Unde ceaţa-i iubire şi zborul extaz,
Gloria şansei şi pericolul morţii
Sunt tovarăşii aripilor ei încântate şi înfrigurate.

Departe, în adâncul lumii imense şi întunecate,
Dincolo de lungile frontiere unde, odată ajunse,
Spuma şi deriva valurilor răzvrătite dispar,
Deasupra mareelor care se-avântă şi se retrag, şi se destramă.

poezie clasică de Carl Sandburg, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecutul e bun, nu fugi de el. Acolo sunt cele mai valoroase lecţii pe care le poti învăţa. El îţi arată unde ai fost şi unde ai ajuns. Nu te lasă să uiţi de unde ai plecat şi îţi aduce aminte să... faci şi să ai răbdare!

citat din Valentin Bărbulescu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmpuri de aur

Dacă un vânt de vest
Bate peste şes,
Să-ţi aminteşti de mine,
Şi de-un soare blând
Pe pământ curgând,
Câmpu-n aur îmbrăcând.

Aşa încep sortiri,
Marile iubiri,
Pe-un câmp galben de soare.
Braţ la braţ mergând,
Vântul blând zburând
Printre moi, plete de nor.

Mai rămâi puţin
Printre amintiri,
În câmpul de mătase,
Să uităm de soare, de cer, de culoare,
Grei de aur şi de-azur.
Îţi mai bate-n gând
O briză de vânt
De vest, înspre câmpie
Să ne pierdem iară
Ca odinioară,
Din nou să ne sărutam.

Dar mi-e teamă că-i amăgire,
Iluzie, e rătăcire,
Că ceva în noi s-a rupt.
În dulcea briză de şoapte,
Grei de aur, stând în câmp.

Au trecut mulţi ani,
Multe veri, şi plec
Spre locuri de-altădată,
Dar văd doar copii
Ce se joacă-n grâu,
Sub un cer topit de-azur.
Mă plimb trist pe-un câmp
Plin de-aur sub vânt,
Vânt cald de vest, în vară
Şi-mi mai amintesc,
Apoi o pornesc
Înapoi spre-oraşul surd.

cântec interpretat de Sting, muzica de Sting, versuri de Sting din Ten Summoner's Tales, traducere de Luminiţa Soare
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt din sudul Spaniei. Am trăit acolo toată viaţa urmărind un vis care m-a adus în final la Hollywood. Însă pentru a face asta, a trebuit să mă despart de oraşul meu, de stilul meu de viaţă, de prieteni şi de familia mea. Înainte de a veni la Hollywood, m-am mutat întâi la Madrid, unde mi-am făcut noi prieteni cu care mă simţeam foarte bine. Apoi a trebuit să trec peste o nouă provocare şi m-am despărţit şi de Madrid, pentru a pleca spre un alt loc. Cred că aceste despărţiri au fost cele care m-au marcat cel mai mult.

citat din Antonio Banderas
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ce o trăiesc

Doamne, aş vrea să te privesc în ochi
şi să îţi spun despre iubirea ce o trăiesc,
să îngenunchez cu sufletul
şi să recunosc în faţa ta că mă arde,
sunt plină de ea cum e cerul plin de tine,
mă doare până la lacrimi,
iar inima mea e ca o temniţă:
acolo e el, acolo eu, amândoi prinşi pentru vecie...
Eu am gustul lui de gutuie răscoaptă,
mi se scurge prin toţi porii,
iar ca să pot trăi, mă furişez în el,
lasându-mi urmele ca pe un jurământ,
apoi, sângele pe care-l respir, mi-l fac templu.
Da, Doamne, bărbatul acesta mi-e aripă
şi mă ustură carnea unde îmi creşte,
ca tăietura unui păcat,
aşa simt durerea...
De aceea, te rog, să-mi laşi,
această dragoste
chiar şi sub forma unei cruci
pe care o voi duce pe braţe,
sărutând-o la fiecare încercare,
la fiecare lovire de pietre...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!