Scrisoarea mea...

toţi cei care m-au iubit mi-au scris
despre seri memorabile şi versuri briliante
atmosferă, parfumuri, arome
încât îmi pot retrăi întreaga viaţă
alături de ei, de cei mulţi
cuvintele nu mai existau între noi
sau dacă vrei, deveneau transparente
ne vedeam prin ele aşa cum eram
şi ne înţelegeam
sunt oameni care nu-mi mai trec pragul
au ostenit probabil
dar scrisorile lor sunt aici
zid nenăscut
un top de hârtie velină, virgină
poate puţin îngălbenită
pe la colţuri

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecător

m-am bucurat alături de toţi cei care au urcat
am suferit alături de toţi cei ce-au pierdut
şi am trăit alături de voi toţi. necunoscut
asemeni tuturor celor neştiuţi
viaţa mi-a dăruit lumini şi umbre
aşa cum numai norii trecători
mai ştiu şi pot
oferi.
am primit dureri şi bucurii
cum poate nu mulţi au avut, reale sau închipuite
şi pot să spun că-n viaţă
nu e loc de regrete
pentru că viaţa e scurtă
atât cât ne e dată
o singură dată
şi când crezi că ai mai mult timp
realizezi
că nu ai de unde cumpăra
nici măcar o secundă

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mare dezamăgire pentru omenire

Fireşte că am să plec şi eu cândva.
Dar cu ce amintiri triste voi pleca de aici
despre toţi prietenii cu care am vânat lei,
despre toate femeile cu care am prelungit
la nesfârşit dimineţile altora,
despre copiii care n-au plâns după mine,
despre bogaţii care mi-au invidiat libertatea,
despre pederaştii care mi-au dat târcoale prin gări,
despre mama şi tata care nu m-au cunoscut niciodată.

Mă vor plânge locurile prin care-am trecut
mândru de mine.
Oamenii, mai puţin.
Mă vor plânge câinii vagabonzi cu care
mi-am petrecut nopţile mele-nstelate.
Oamenii, mai puţin.
În definitiv, am făcut atâtea gafe în viaţă
încât ar trebui să o iau de la capăt cândva,
să corijez ce se mai poate.

N-am învăţat nimic toată viaţa
nici măcar să înot
nici măcar să dansez
nici măcar să iubesc.
Am scuipat pe stradă ca orice vagabond
şi m-am târât cu toate curvele lumii.

Am fost prea liber poate şi prea târziu lucid
şi-am tot scrutat în zare o aripă să-mi crească
dar am ales doar tina, când cana mea de cid-
ru m-a rostogolit spre groapa care în cer se cască.

Atât am fost. O mare dezamăgire pentru omenire.
Şi mi-e ruşine când văd cum cimitirele
vin nesătule spre mine.

poezie de Nicolae Sava din Insolenţa nopţilor
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prizonier în regatul tăcerii

devenisem periculos, tăcerile mă ascultau smerite
şi le era frică, puteam să le cuceresc
aşa că m-au încercuit
m-au îngenunchiat şi mi-au cerut
să vorbesc
dar primii luaţi au fost ochii
să nu mai văd ce-i în jur
apoi mi-au luat dinţii să nu pot opri şuvoiul
şi la sfârşit mi-au luat minţile
rătăcitor, pipăind drumul
şi revărsând potop de cuvinte fără rost
am fost lăsat în libertate
scăpaseră de-un incomod care putea tăcea
mai mult decât tot regatul

cine sunt? unde sunt? în ce timp?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Sunt oameni care, deşi te însoţesc, nu înseamnă că îţi sunt alături.
Sunt oameni care, deşi îţi sunt alături, nu înseamnă că sunteţi împreună.
Sunt oameni care, deşi te aud, nu te ascultă. Sunt oameni care, deşi te ascultă, nu te înţeleg şi nu le pasă.
Sunt oameni care, deşi te privesc nu te văd. Sunt oameni care deşi de văd, nu te cunosc.
Sunt oameni care, deşi îţi sunt alături, sunt foarte departe de tine...
Sunt oameni care, deşi te mângâie şi te îmbrăţişează, nu te iubesc.
Sunt oameni care, deşi te însoţesc pe drumul tău şi îţi fac promisiuni, într-o zi vor coti brusc pe alte drumuri...

poezie de Irina Binder
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carpe diem

(viaţa... file de poveste)

m-am desfăcut, un pergament uscat
încet mă descifrez chiar dac-am înserat
mi-s literă şi suflu ostenit
sunt lacrimă şi floare şi zbor şi răsărit

în formă îndumnezeită m-a turnat
sunt între alfa şi omega încifrat
în mine se ascunde-un infinit şi-atât
un infinitul ce se închide în mormânt

cere-mi un braţ şi ţi-l voi da, surâsul şi îl vei avea
cere-mi ce vrei eu nu-mi mai aparţin şi pot să mă împart
nu-mi cere sufletul să-ţi vând şi-apoi să văd că îl arunci
pentru că viaţa-i ură şi iubire şi durere, nu-i simplu cuvânt...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri

Sunt versuri si versuri.
Sunt versuri in care ne regasim,
Sunt versuri in care retraim
clipe de dragoste,
Sunt versuri cu ura,
Sunt versuri de dor
si de amor,
Sunt versuri haioase,
Sunt versuri frumoase,
Sunt versuri hidoase,
Sunt versuri de jale,
Sunt versuri normale,
Sunt versuri ce dor,
Sunt.....
In fine,
Nici un vers nu e ca tine.

poezie de Adriana Petre
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu am avut răbdare să mă ascult

întotdeauna am fugit de mine, de acuzele pe care puteam să mi le aduc
şi ori de câte ori mă certam, un ocean de furie se isca în mine
de aceea nu puteam să mă aud eram prea multă gălăgie

până când, ceva în mine s-a rupt. nu mai vedeam şi nu mai auzeam
eram tot mai departe de acel eu gălăgios şi în sfârşit
puteam să mă aud. puteam să mă tac. puteam să mă ascult

gălăgia din mine încerca să se caţere, să mă ajungă
mă ridicam, aşa ţintuit cum eram, mă ridicam pe marginea tăcerii
şi în sfârşit simţeam că sunt liber. mă simţeam curat

m-am aplecat şi mi-am sărutat ghizdurile sufletului
şi buzele mele au simţit gustul lacrimilor
cât de însetat eram. cât de îndepărtat am fost. cât de ostenit sunt

acum pot să-mi trag sufletul. să-l ajut să urce la lumină. Hai suflete!

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt bolnav

de invizibilitate şi nu mă vindec
cu untură de câine
sau după trei ani de puşcărie
grea ca doi sâni
cu bătăi zilnice până leşinam
de foame dementă ca o reţea
de nervi învăluiţi în bandaje
am stat în faţa lor
zi de zi timp de un an
nimeni nu m-a văzut
eram sărac ca toţi săracii
poate şi mai sărac decât ei
dar vizitat din când în când
de forţe colosale
de un destin măreţ
ce se întrupează într-un personaj umil
care ajunge să vă orbească
cu lumina lui
eu am altă maca albornoz
ea luminează şi străluceşte la cota zero
o să înceapă şi aici un război din cauza ei
pentru ea merită să înceapă un război civil
sunt atât de invizibil
încât m-au bătut pentru că mi-am încurcat
urechile cu locuitorii din chinche
loveau între urechile care se vedeau
eu nu mă vedeam
dar urechile altui ţăran se văd
este o baladă în care lumea
rămâne la fel de fabuloasă
de câteva mii de ani
strânsă între neputinţă
şi transformări magice

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te simt alături...

Nu ştiu de-am scris eu versuri câte drumuri
Bat fără tine zilnic singuratic,
Nici dacă-n flori de toamnă sunt parfumuri
Destule pentru dorul meu sălbatic.

Te simt alături, dar eşti numai umbră
Şi nu-mi răspunzi de-ntreb de mă iubeşti,
Foi veştede de noi alături umblă -
Neconvertibili galbeni pământeşti.

Cometă-s eu, coroana ei e umbră
Ce-şi duce trist în urmă coada sumbră.

poezie celebră de Mihai Beniuc din Lupta cu îngerul
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriu

scriu pentru zilele care au rămas
pentru prieteni şi pentru prietenii care
mi-au întors spatele
am acceptat şi asta decât nimic
şi am scris
pentru cei citiţi ca la slujbă
pe numele lor am scris
i-am adus în faţă
faţa curată a lumii
şi nu m-au mai cunoscut
am scris despre
cum e să fii deschis dar
să nu ştii cine dă buzna să-ţi spargă inima
această uşă din carne de om
mai puţin rezistentă la nepăsare
la interese la boala orgoliului
întreţinută cu oxigen
am scris în somn în vis în coasta bărbatului
iubit cu măsură întreagă
cu toate cuvintele posibile
pe toată mişcarea de rotaţie a pământului
în jurul soarelui şi în pătrarele lunii
cu ziua de lucru plătită prost
cu nervii încordaţi şi
lehamitea scandalurilor politice
am scris cu înjurătura unui meci pierdut mereu
cu mâna fetei morgana pentru o iluzie în plus
că viaţa ar fi ultima frontieră de care voi trece cu fruntea senină
am scris până m-au durut buricele degetelor
şi tot nu m-am învăţat minte

poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jen: Jack, am avut iubiţi, am avut prieteni, dar nu a existat un băiat care să-mi fie doar amic. Care să nu încerce să se culce cu mine sau care să nu plece în clipa în care i-am spus că nu vreau să mă culc cu el. Care să mă placă... pentru ceea ce sunt. Doar dacă nu te-ai hotărât între timp să fii bisexual? Când ai pus asta la cale a fost mai mult vorba despre tine decât despre mine.
Jack: Hai, lasă-mă. Nu sunt îndrăgostit de Henry Parker.
Jen: Nici eu, dar nu la asta mă refer. Poate că tu ai nevoie de o relaţie.
Jack: Poate că aşa este. Dar aici nu e New York unde băieţii gay se lovesc unii de alţii când ies din dulap. Suntem în Capeside. Populaţia gay: unu. Doar eu.
Jen: Jack, o să ai o viaţă amoroasă. O să ai o viaţă amoroasă incredibilă. O să fie super şi înfricoşător şi o să-ţi schimbe întreaga viaţă când o să aibă loc.
Jack: E uşor să vorbeşti.
Jen: Ştiu că e. Trebuie să ai încredere că uneori se întâmplă anumite lucruri când te aştepţi mai puţin.

replici din filmul serial Cei mai frumoşi ani
Adăugat de Moţ Mădălina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crescut pentru a fi liber

din păcate, libertatea este moartă şi ei uită să scrie anunţul în ziare
dar, curios, ziarele sunt pline de ştiri despre orice
şi chiar şi necrologuri pe paginile dedicate

dicţionarele nu mai sunt la putere, cuvintele sunt parcă mai goale de conţinut
şi lumea nu reacţionează, o ceaţă somnolentă cuprinde minţile
încât te întrebi dacă toţi vom putea trece prin strungă

floraria e plină de ghivece. ghivecele sunt pline de flori deosebite
florile cresc aşa cum cred ele că e bine, inundând lumea de parfum şi culoare
dar din păcate, florile sunt crescute în ghivece. ele nu ştiu ce înseamnă libertatea

fericiţi cei ce au gustat sălbăticia chiar dacă libertatea era doar un vis

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Joia mare

măi dragă le-am spus eu cuvintelor care
mă aşteptau pe peron m-am întors la voi
din războiul meu cu lumea reală tras la
faţă şi fără vlagă le-am dat un rând la
bufetul din colţ cu toţii ştiam că urma
să fiu jefuit de tot ce aveam ascuns în
ventriculul stâng şi mă rugam să nu îmi
găsească metafora lustruită ca o lentilă
zeiss prin care încercam să îl apropii pe
d-zeu la masa murdară sta fiul omului
alături cuvintele care îl vor trăda până
va cânta cocoşul eram la o cină de taină
cuvintele toate aveau cearcăne de sfinţi
bizantini şi picioare nespălate vorbeau
între ele simplu firesc despre vreme
despre ce au mâncat şi ce vor iubi cu
siguranţă cuvântul nu poate spune nimic
mai mult dacă nu e scris de poet în vitrina
restaurantului o noapte luminoasă îmi
transformase în nimb aburul respiraţiei
ca un semn că urma să urc pe golgota poemului

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am ostenit

Am ostenit rugându-mă la Tine,
Am ostenit rugându-mă mereu
Se stinge-ncet speranţa de mai bine
Şi nu mai cred în mine, Domnul meu.
Dacă mă laşi în beznă şi tăcere,
Dacă mă laşi să plâng, să mă frământ,
Dacă mă laşi lipsită de putere
Eu mă sufoc şi nu mai pot să-Ţi cânt.

Mi s-au oprit cuvintele pe buze
Şi paşii s-au oprit în calea lor,
Un deget parcă vrea să mă acuze
Dar eu mă duc într-un ungher şi mor.

Am ostenit, o, Doamne, sunt trudită,
Mi-e sufletul mai chinuit ca ieri,
Mi-e inima bolnavă şi rănită
Şi nu eşti, Doamne Sfinte, nicăieri.

Am coborât la margine de mare
Şi marea asta vreau s-o trec înot
În gură mi-s cuvintele amare
Şi-acuma, Doamne, am să mor de tot...

Am ostenit, o, Doamne, sunt bătrână,
Te-am aşteptat şi Te-am strigat mereu
Şi chiar de-mi mai întinzi acum o mână
Am ostenit de moarte, Domnul meu...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jurnal

jurnal al inimii
aici nu văd să citesc
scrisul e orfan şi dezgolit
coperţile sunt atât grele încât mâinile
se descos
frica e transpusă într-o lume sumbră
încât zborul foilor de hârtie păleşte
şi nu poate decât să fie tradus în franceză
în ardere
prin momente şi momente mă preling
în versuri inegale
şi încerc să echilibrez aerul
cu sângele poetului care se amestecă noaptea
în vinul celor muţi

poezie de Sorina Rîndaşu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea mea şi a lor

Mă-ntreb:
Cel care-am fost cândva
Tot eu sunt şi-azi?...
Sau sunt altcineva?...
Confraţii mei - e drept - nu bănuiesc
Că sunt şi morţi rebeli care trăiesc!
Dovadă eu -
Eu, care-am fost ucis
De către cei care, citind ce-am scris,
M-au ponegrit
Şi m-au scuipat,
Apoi cu toţi m-au pastişat...
Iar când n-au mai avut ce-mi face,
Mi-au presărat în pat un pumn de ace -
Convinşi c-am să mă-nţep în ele
Şi-am să mor!...
Dar eu le-am dat cu tifla tuturor...
Şi azi - deşi înmormântat de ei
De viu -
Continuu să trăiesc, ba chiar să scriu...
În timp ce criminalii mei confraţi
Trăiesc din semne de-ntrebare
Şi putrzesc ne'nmormântaţi...

poezie celebră de Ion Minulescu din Nu sunt ce par a fi (1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Normal că cel care caută înţelepciunea fuge de muncă, de orice acţiune în genere. Tu crezi că munca e o virtute şi prin muncă poţi evolua şi spiritual. Păi dacă ar fi aşa ar ploua cu eliberaţi la tot pasul, peste tot ai vedea iluminaţi, pentru că peste tot sunt oameni care muncesc la gândul lor. Dar de fapt ce vedem; doar oameni îndobitociţi prin muncă eterni sclavi la banii pe care ea îi promite. Munca despre care vorbeşti, draga mea, nu a eliberat pe nimeni dar ţine în jug întreaga omenire. Căci doar oamenii sunt atât de stupizi încât să servească banului, animalele pământului, păsările cerului, fluturii aerului, şi peşti oceanelor dacă ar vorbi limba noastră şi ar auzi o atare grozăvie ar râde şi cu fundul. Dacă cu adevărat vrei libertatea atunci găseşte-ţi un serviciu de maxim 4 zile pe săptămână. 3 ar fi cel mai bine. iar în celelalte 4 oferă-le drept oblaţie lui Dumnezeu, Supremului. Fie prin introspecţie sau practica de "A-Fi" sau "Eu-Sunt", iar una din cele 4 zile rămâi în tăcere ca Tăcerea. Aceasta este calea unui pshu, dar din păcate prea mulţi dintre voi nu realizaţi că nu aveţi nevoie de ea.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prescrisa

Sunt prescrisă pentru viaţa cu lacrimi şi zâmbete,
Sunt prescrisă cu înger obraznic
Ce nu-mi dă voie să mă arunc
De la etajul tuturor vreascurilor pentru rug,
Ce nu-mi dă voie să nu iubesc.

Şi când iubesc în mai multe finaluri reuşesc să nu mor.
Sunt prescrisă cu moarte pe foaia matricolă a cerurilor.
Pixurile ce m-au scris au folosit mult roşu.
Ca să cad doar între cer şi Pământ.

De fapt sunt prescrisă pentru îngeri.
Să le arat cum se greşeşte,
Cum se moare fără să mori:
Cum se iubeşte fără să fii iubit,
Cum se iubeşte şi să fii iubit
Cum se regăseşte iubirea renunţând la reţeta colorată a sinelui.

poezie de Ioana Camelia Popa
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt foarte mulţumit de fiecare an care trece. Şi asta încă de la vârsta de patruzeci de ani. Eram puţin supărat fiindcă ajunsesem la acel prag şi un prieten mai în vârstă m-a consolat. "Nu te plânge că înaintezi în vârstă. Sunt mulţi, mulţi oameni care nu au acest privilegiu."

citat din Earl Warren
Adăugat de Silvia Bratu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce au făcut din mine? Ce am făcut din ei?

poate un peşte din acvariu să privească de la depărtare ce se întâmplă în acvariu?
atâta timp cât viaţa e o cuşcă şi eu sunt maimuţa care îşi ia porţia zilnică de mâncare lăsată
cum pot să spun cum e afară, în junglă, în libertate deplină?

chiar dacă ne naştem liberi, suntem învăţaţi să ne spălam, să ne tundem, să vorbim frumos
suntem învăţaţi să respectăm toate interdicţiile şi să atacăm cu pietre orice abatere
astfel încât să ieşim din viaţă obosiţi şi înstrăinaţi, alienaţi, abandonaţi

ca să ştiu ce au făcut din mine tabuurile şi interdicţiile
ar trebui să-mi amintesc ce făceam într-o viaţă anterioară când eram leneş
şi mă întindeam pe câte o creangă în căutarea mâncării

dar nu ştiu ce simte un leneş, nici măcar un vierme sau o albină nu ştiu
cred că mi s-a spus că omida trebuie să moară în pupa ei pentru ca fluturele să trăiască o zi
dar nu-mi amintesc nici de stadiul de omidă şi cu atât mai puţin cel de fluture

piciorul meu a călcat pe urmele altora străbătând acelaşi pământ
şi frământând poate aceleaşi gânduri
dar cu siguranţă că strigătul meu în deşert nu a fost auzit

umbra mea s-a intersectat cu o mulţime de umbre
cuvintele mele s-au tăvălit printr-o mulţime de guri şi speranţe
aşa că nu ştiu dacă cineva a simţit atingerea mea
nu. nu suntem ingeri... dar cred că ne-am fi dorit...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!