Joia mare

măi dragă le-am spus eu cuvintelor care
mă aşteptau pe peron m-am întors la voi
din războiul meu cu lumea reală tras la
faţă şi fără vlagă le-am dat un rând la
bufetul din colţ cu toţii ştiam că urma
să fiu jefuit de tot ce aveam ascuns în
ventriculul stâng şi mă rugam să nu îmi
găsească metafora lustruită ca o lentilă
zeiss prin care încercam să îl apropii pe
d-zeu la masa murdară sta fiul omului
alături cuvintele care îl vor trăda până
va cânta cocoşul eram la o cină de taină
cuvintele toate aveau cearcăne de sfinţi
bizantini şi picioare nespălate vorbeau
între ele simplu firesc despre vreme
despre ce au mâncat şi ce vor iubi cu
siguranţă cuvântul nu poate spune nimic
mai mult dacă nu e scris de poet în vitrina
restaurantului o noapte luminoasă îmi
transformase în nimb aburul respiraţiei
ca un semn că urma să urc pe golgota poemului

poezie de Constantin Rupa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste cu pantofi pictaţi

pantofii de mireasă se pictează
pe talpă
cu cuvintele: fericire
sau cu cuvintele: bucurie
pantofii pe care i-am văzut recent
aveau scris: ce-o vrea să fie!

pantofii de călătorie se pictează
pe talpă
cu cuvintele: drum bun
sau cu cuvintele: cea mai frumoasă călătorie
pantofii pe care i-am văzut recent
aveau scris: anulată pentru altădată.

pantofii de serviciu se pictează
pe talpă
cu cuvintele: datorie
sau cu cuvintele: job să fie
pantofii pe care i-am văzut recent
aveau scris: hai sictir!

nu mai ştiam ce pantofi doream
să-mi cumpăr
am hotărât să umblu
desculţă
o vreme

până când într-o zi
am fost oprită şi întrebată
dacă nu vreau să-mi citească în talpă
contra cost
ca într-o cană de cafea consumată

mult prea mirată
de propunerea de plată
mi-am privit tălpile
nu mai erau roz
nu mai erau fine
aveau cicatrici
nu arătau bine

m-am dus la magazinul de pantofi
şi mi-am cumpărat
pantofi roz
foarte moi şi fără toc
am avut noroc
nu era nimic
pe talpă pictat
pictorul de pantofi era plecat
la mare
pentru un curs
de perfecţionare

poezie de Codruţa Vancea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ascuns...

mi-am ascuns durerile într-o lacrimă
şi am lăsat-o tulbure să cadă,
să pot zâmbi c-o floare într-o palmă,
să pot să văd ce ochii vor să vadă

mi-am ascuns visele în cele gânduri,
pe care nu le-am prins trăite,
pe care le-am strivit cu atâtea cârduri,
de zburătoare, toate părăsite

mi-am ascuns cuvintele după tăceri
şi le-am muţit cu mine de-odată,
cuvintele care nerostite ieri,
acum revin şi nu-mi spun că mă iartă

mi-am ascuns ochii sub greoaie gene,
i-am ascuns de mine şi de tine
şi-acum chiar dacă vor să mai lumine,
n-au străluciri de ieri, au cenuşiu de mâine

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duios Anastasia trecea

nu e despre filme sau actori, e despre viaţă şi despre cuvânt
cuvânt ce intră-n lume gol. lepădat de buze umede sau uscate de teamă
şi care se chinuie să înţeleagă viaţa cu toate rătăcirile ei
dar nimic nu o poate cuprinde în toate ale sale
şi-atunci cuvântul se retrage
şi intră în ilegalitate
ca şi genul.
cândva eram şi eu cuvânt
aveam valoare, aveam greutate
şi lumea mă credea
dar acum
nimic nu poate ţine istoria în loc
nici măcar eu...
fără cuvinte. fără epitaf
mai bine un sms
lma

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcere

Cuvintele, pe care nu le-am spus,
Sunt tot atâtea trepte ce coboară,
Cu sufletul tot mai adânc m-am dus,
Pe treptele tăcerii ca pe-o scară.

Ca-ntr-un cuprins de peşteră boltit,
M-am coborât în lumea nerostirii,
Şi-n cutele de piatră i-am gătit,
Acolo-n fund, un ascunziş Iubirii.

Cuvintele pe care nu le-am spus,
Sunt tot atâtea trepte de tăcere:
Adânc în mine, mai adânc m-am dus,
Acolo, unde orice vorbă piere.

De-acolo, din limanul necuprins,
Din lumea fără mal a nerostirii,
Pe treptele tăcerii s-au prelins
Din ascunziş, luminile iubirii.

poezie celebră de Zorica Laţcu
Adăugat de gabriela alexandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvintele pe care nu le-am spus sunt mult mai frumoase decât cele pe care le-am spus...

George Budoi (2008)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lebedei

M-am întors într-o zi în sat
Să mai adoarmă în mine tristeţea
Şi toţi salcâmii m-au întrebat
Unde? Unde ţi-e tinereţea?

Am pierdut-o – le-am spus – am pierdut-o demult,
Zi cu zi am pierdut-o şi noapte cu noapte.
Mi-au mâncat-o oraşul plin de tumult
Şi cântecele toate rostite în şoapte.

Am vrut să văd casa în care-am crescut,
Poarta a rămas zăvorâtă.
De ce te-ai întors? Ce mai cauţi aici?
S-a răstit la mine o umbră urâtă.

Nu te speria, i-am răspuns, n-am să-ţi cer
Nici pâine, nici struguri, nici rodii,
Doresc doar atât: să-mplinesc
Ce e scris în străvechile zodii.

Am să cad într-un somn adânc,
Cu nimic n-o să te mai supăr,
O să mă schimb într-o trestie
Ori poate într-o floare de nufăr.

O să mă urc pe-o creastă de nor,
Cu norul să mă duc pân' la soare.
Să suflu printre buze în el
Să ardă mai repede şi mai tare.

Am să călătoresc cu norul apoi,
Mult mai sus şi mult mai departe,
Poate că voi ajunge într-o zi la o stea
Pe care să fie şi viaţă, şi moarte.

Miezul Universului o să-l caut,
Va fi de aur? Va fi de rubin?
Când eram tânăr, aveam ochii
Albaştri ca lanul de in.

Acum, ochii mei sunt tulburi de tot,
Prea mult i-am ţinut scăldaţi în lumină.
Văd cu ei lumea prin care-am trecut
Şi lumea care e pe drum şi-o să vină.

poezie celebră de Zaharia Stancu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna

întotdeauna
voi spune despre mine lucruri
pe care tu le vei crede
când eu nu le-am mai crezut

întotdeauna voi fi
cu o clipă mai târziu
decât clipa în care sunt

îmi voi lăsa pe rând
în mâinile tale mantiile,
pe care zadarnic mi le fluturi
prin faţa ochilor

mai bine caută prin ierburi
urma proaspătă de sânge

smuls din hlamidă,
fuge sălbaticul gol,
chircit de foame şi sete.

poezie de Silvia Velea din revista "Citadela literară"
Adăugat de Silvia Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea mea...

toţi cei care m-au iubit mi-au scris
despre seri memorabile şi versuri briliante
atmosferă, parfumuri, arome
încât îmi pot retrăi întreaga viaţă
alături de ei, de cei mulţi
cuvintele nu mai existau între noi
sau dacă vrei, deveneau transparente
ne vedeam prin ele aşa cum eram
şi ne înţelegeam
sunt oameni care nu-mi mai trec pragul
au ostenit probabil
dar scrisorile lor sunt aici
zid nenăscut
un top de hârtie velină, virgină
poate puţin îngălbenită
pe la colţuri

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate că nu ştii dar viaţa este despre iubire

restul sunt doar agrafe de prins dovezile
în dosare cu pereţi şi acareturi
sau pe câmpii cu flori şi fluturi
şi
poate că trebuia să subliniez asta mai demult
viaţa este şi despre muzică
care e tot o formă de iubire

ceva mai curată
poate un pic mai universală
chiar şi poezia este despre iubire
uneori şi despre partea mai întunecată a iubirii

poate că nu ştii
dar până şi războaiele se fac din iubire şi ură
toate crimele
toate nedreptăţile
sunt doar conseciinţe colaterale ale iubirii

mi-ai tot spus că nu pot iubi pe toată lumea
că am de ales între zi şi noapte
între soare şi lună
între alfa şi omega
şi eu ca un nebun tot încerc imposibilul
punând în agrafe zi de zi toate dovezile
uitând să mă iubesc
tocmai pe mine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre dragostea noastră

despre dragostea ta, despre dragostea mea
toată lumea ştia, toată lumea vorbea
numai noi nu ştiam
cît de mult ne iubeam
de la ei am aflat
ce şi cum s-a-ntîmplat

am citit într-o zi în ziar
despre ce nici n-aveam habar
amănunte ce nu se ţin minte
gesturi oarecare, oarecare cuvinte
întîmplări de sub duş sau din dormitor
trăite de noi, notate de ei în agenda lor

şi prin arşiţi, prin geruri, prin ploi
ei uitau de ei şi vorbeau de noi
ei trăiau vorbind, noi trăiam iubind
şi intrînd în mit, ei vorbeau murind...
despre tot ce mai sînt şi mai eşti
se tot scriu atîtea poveşti

despre dragostea mea, despre dragostea ta
vor vorbi în veci şi o vor imita
şi va fi şi mai mult decît noi am fost
mai fierbinte decît o luptă, mai sfîntă decît un post
despre dragostea mea, despre dragostea ta
auzi? şi în Iad şi în Rai se vorbea.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am cutreierat pământuri străine, poleite şi semănate cu mori de vânt
să poată face faţă furtunilor barbare: Aceste pământuri m-au hrănit
şi le-am dat în schimb sudoarea, dar nu erau un adevăr al meu căruia să-i aparţin.
Atunci am înţeles că strămoşii mei întregesc rădăcinile stejarilor
cu frunţile în nori, din frunzele cărora toamna doineşte
la umbra galbenă a pădurii.
Am văzut pământuri cu măşti de sclavi:
aveau obrajii largi pe care se derulau lacrimi şi sudoare,
se uneau şi udau aceste pământuri seci, am văzut...
Am întâlnit şi români fericiţi la un televizor din vitrina
supermarketului din colţ: vorbeau despre libertate
ca de o pasiune care se răceşte şi moare:
rămăseseră fără rădăcini. Scrisorile încetaseră demult.
Acasă se privatizase POŞTA: îi luase locul o crâşmă cu băuturi de tranziţie în economia de piaţă.

Camelia Opriţa în Aşa am învăţat să redevin român, Revista Boema, nr. 152, oct. 2021
Adăugat de Brătescu Teodora Vasiliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am gândit

M-am gândit într-o zi
la ce aş fi eu fără zâmbetul tău,
eu fără mângâierea ta.
Nemăsuraţi, paşii vorbei m-au
dus uneori către tine şi ţi-am spus ce nu era.
Din vorbe
îmi făcusem regat şi eu,
pierdută prin el, nu mai ştiam
să spun ce era cu mine.
Gândurile mele vechi mă cuprindeau şi mă făceau noapte.
Fără să văd lumea,
fără să-mi pese ce era cu ea şi cu mine,
credeam că trăiesc.
Şi s-a făcut toamnă peste aleile
pe care fugeam. Şi nu mai ştiam dacă era
toamnă afară sau doar în mine.
Nu vedeam, nu simţeam penele
vântului zburând peste nori...

M-am gândit că eu
am venit la tine în suflet
ca într-o casă dărâmată
din temelii de cuvânt.
Până în zori
am să mă nasc

din nou rază
şi cuvântul meu poate
o să ajungă la tine
ca un pescăruş străin
ce ne împarte de azi
cerul în bucăţi
egale cu noi.

M-am gândit la o zi în care
vorbele nu ar mai fi, în care
paşii ar bate doar pe loc,
urmele ar păşi înainte şi
umbrele ar merge alături de
oameni pe stradă,
la braţ cu zâmbetul lor.

M-am gândit că
asta ar fi
de n-am fi.
Dar tu, tu te-ai gândit
ca într-o zi
să dai de pomană cerneală
pentru sufletul meu?

poezie de Daniela Slapciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalmul trei

În ziua-n care cuvintele mele
erau ţărână...
eram prietenul tulpinilor de grâu.

În ziua-n care cuvintele mele
erau mânie
eram prietenul lanţurilor.
În ziua-n care cuvintele mele
erau pietre
eram prietenul râurilor.
În ziua-n care cuvintele mele
erau răzvrătire
eram prietenul cutremurelor.
În ziua-n care cuvintele mele
erau mere amare
eram prietenul omului optimist.
Dar în ziua-n care cuvintele mele
au devenit miere...
muştele mi-au acoperit
gura...!

poezie de Mahmoud Darwish, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către cititori

Aici e casa mea. Dincolo soarele şi grădina cu stupi.
Voi treceţi pe drum, vă uitaţi printre gratii de poartă
şi aşteptaţi să vorbesc. - De unde să-ncep?
Credeţi-mă, credeţi-mă,
despre orişice poţi să vorbeşti cât vrei:
despre soartă şi despre şarpele binelui,
despre arhanghelii cari ară cu plugul
grădinile omului,
despre cerul spre care creştem,
despre ură şi cădere, tristeţe şi răstigniri
şi înainte de toate despre marea trecere.
Dar cuvintele sunt lacrimile celor ce ar fi voit
aşa de mult să plângă şi n-au putut.
Amare foarte sunt toate cuvintele,
de-aceea - lăsaţi-mă
să umblu mut printre voi,
să vă ies în cale cu ochii închişi.

poezie celebră de Lucian Blaga din În marea trecere (1924)
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi, dacă ţi-aş spune...

Şi, dacă ţi-aş spune, m-ai crede?
Ţi-ai frânge degetele-n mâini
Şi ţi-ai zdrobi privirea în perete,
Tăcând,
Şi poate
Mi-ai vorbi despre nimic
Uitând...

Şi, dacă ţi-aş spune, m-ai crede?
Mi-ai lăsa ochii să vorbească
Şi ţi-ai strânge sufletul în resemnare,
Ştiind,
Şi poate
Mi-ai cânta despre nimic,
Plecând...

Şi, dacă ţi-aş spune, m-ai crede?
Mi-ai curma dorul în răspunsuri
Şi ţi-ai opri ecoul în distanţe,
Simţind,
Şi poate
Mi-ai striga despre nimic,
Trecând...

Şi, dacă ţi-aş spune, m-ai crede?
Ţi-ai tăia partea din mine
Şi ţi-ai scurta vocea din cuvinte,
Ieşind,
Şi poate
Mi-ai ura despre nimic,
Fugind...

Şi, dacă ţi-aş spune, m-ai... iubi?

poezie de Gab (23 iulie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile pe care le-am iubit

Femeile pe care le-am iubit
au plecat
în alte ţinuturi.

N-au uitat nimic
au cărat şi aerul în poşeta de vise
în urma lor tăcerea
ca o biserică fără enoriaşi
şi fisura-n mine
pentru schimbul de aer.

Mirate că le-am avut,
mândre de norocul lor
de încărcătura de obiecte
ostentativ să le invidiez
să le pietruiesc drumul străin.
Eu le flutur un zîmbet
ca la nişte meduze
gata să se lipească de tine
să suferi, să compensezi suferinţa lor
să fie întotdeauna deasupra,
să-ţi vânture formele pline,
sa te coacă pe jar
cu pielea lor smăcuită.

Femeile pe care le-am iubit
rămân cu golul în zâmbet
de a nu mai iubi
şi irosesc trecutele trăiri
în braţele false
de ocazie.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (15 august 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am întors la filonul moştenit

Am îmbrăcat cerul într-o mantie domnească
strălucitoare cu fire de aur
şi l-am privit apoi ca admirator

Mi-am descântat durerea din suflet
până am căpătat puteri dăruite
şi prin cuvântul pus în rugăciuni
m-am îndepărtat de invidie şi orgoliu
într-o linişte milostivă de uşurare.

M-am întors la filonul moştenit
de unde izvorăşte apa limpede
şi nimeni nu-mi poate spune unde se varsă
sau devine fluviu.

Limba în care am învăţat regulile
susţinute de voinţă şi interes
devine o deprindere voluntară
care nu se lasă robită
şi nu solicită nimic,
acoperă doar cu praf prin timp
cuvântul scris.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epifanie

hei, care mi-ai intrat în cabină? aveam cuvintele pregătite
unde-i monologul meu? ce pot să mai spun acum?
nimic. crede şi nu cerceta.

voiam să vorbesc despre ceara ce-mi lipeşte pleoapele
dar cum pot să vă conving din moment ce eu citesc
şi nu orbecăi asemeni bătrânului Lear?

ce îţi mai doreşti acum? m-a întrebat privindu-mă
mi-am privit degetele, mi-am privit mâinile
şi m-am văzut spălându-mi-le după crunta judecată

cuvântul. cine ar fi crezut că o să îmi fie greu. te ataşezi, îţi intră-n sânge.
la început eram singur. şi credeţi-mă că e grea singurătatea
dar el mi-a luminat tot întunericul şi m-a învăţat ce e... iubirea

eu poate nu... dar tu, cu siguranţă...
crezi?

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iisus Hristos: Arătat-am numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat Mie din lume. Ai Tăi erau şi Mie Mi i-ai dat şi cuvântul Tău l-au păzit. Acum au cunoscut că toate câte Mi-ai dat sunt de la Tine; pentru că cuvintele pe care Mi le-ai dat le-am dat lor, iar ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit, şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt. Şi toate ale Mele sunt ale Tale, şi ale Tale sunt ale Mele şi M-am preaslăvit întru ei. Şi Eu nu mai sunt în lume, iar ei în lume sunt şi Eu vin la Tine. Părinte Sfinte, păzeşte-i în numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum suntem şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam în numele Tău, pe cei ce Mi i-ai dat; şi i-am păzit şi n-a pierit nici unul dintre ei, decât fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum, vin la Tine şi acestea le grăiesc în lume, ca să fie deplină bucuria Mea în ei. Eu le-am dat cuvântul Tău, şi lumea i-a urât, pentru că nu sunt din lume, precum Eu nu sunt din lume. Nu Mă rog ca să-i iei din lume, ci ca să-i păzeşti pe ei de cel viclean. Ei nu sunt din lume, precum nici Eu nu sunt din lume. Sfinţeşte-i pe ei întru adevărul Tău; cuvântul Tău este adevărul. Precum M-ai trimis pe Mine în lume, şi Eu i-am trimis pe ei în lume. Pentru ei Eu Mă sfinţesc pe Mine Însumi, ca şi ei să fie sfinţiţi întru adevăr. Dar nu numai pentru aceştia Mă rog, ci şi pentru cei ce vor crede în Mine, prin cuvântul lor, Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis. Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem: Eu întru ei şi Tu întru Mine, ca ei să fie desăvârşiţi întru unime, şi să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit pe ei, precum M-ai iubit pe Mine. Părinte, voiesc ca, unde sunt Eu, să fie împreună cu Mine şi aceia pe care Mi i-ai dat, ca să vadă slava mea pe care Mi-ai dat-o, pentru că Tu M-ai iubit pe Mine mai înainte de întemeierea lumii. Părinte drepte, lumea pe Tine nu te-a cunoscut, dar Eu Te-am cunoscut, şi aceştia au cunoscut că Tu M-ai trimis. Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.

replici din Sfânta Evanghelie după Ioan, Rugăciunea lui Iisus pentru Sine, pentru apostoli şi pentru toţi credincioşii. - 17:6-26 de Sfântul Ioan Evanghelistul
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă am realiza că momentul întâlnirii cu o persoană ar putea fi ultimul moment al vieţii lui ori al vieţii noastre, am fi mult mai intens concentraţi, mai atenţi la cuvintele pe care le-am rosti şi la gesturile pe care le-am face.

citat din Mitropolitul Antonie de Suroj
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!