Niciodată nu am avut răbdare să mă ascult
întotdeauna am fugit de mine, de acuzele pe care puteam să mi le aduc
și ori de câte ori mă certam, un ocean de furie se isca în mine
de aceea nu puteam să mă aud eram prea multă gălăgie
până când, ceva în mine s-a rupt. nu mai vedeam și nu mai auzeam
eram tot mai departe de acel eu gălăgios și în sfârșit
puteam să mă aud. puteam să mă tac. puteam să mă ascult
gălăgia din mine încerca să se cațere, să mă ajungă
mă ridicam, așa țintuit cum eram, mă ridicam pe marginea tăcerii
și în sfârșit simțeam că sunt liber. mă simțeam curat
m-am aplecat și mi-am sărutat ghizdurile sufletului
și buzele mele au simțit gustul lacrimilor
cât de însetat eram. cât de îndepărtat am fost. cât de ostenit sunt
acum pot să-mi trag sufletul. să-l ajut să urce la lumină. Hai suflete!
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre suflet
- poezii despre tăcere
- poezii despre sărut
- poezii despre sfârșit
- poezii despre ocean
- poezii despre lumină
- poezii despre furie
- poezii despre curățenie
- poezii despre ajutor
Citate similare
Pe 10 mai 1996, eram în "Zona morții", pe Muntele Everest și îmi aduc aminte că muream. Frigul mă anesteziase și simțeam cum îmi pierd cunoștința. A doua zi, când a răsărit soarele, m-am întors din morți și am deschis ochii. Acesta este un mister pe care nu-l voi înțelege niciodată. Aveam mâinile înghețate, nu puteam să deschid ochii, eram aproape orb, picioarele nu mi le mai simțeam și nu mai mâncasem de trei zile și nici apă nu mai aveam de două zile. Mă rugam să se întâmple ceva, voiam un semn divin, dar încet, încet, mi-am dat seama că nu voi scăpa cu viață din asta. În timp ce se apropia seara, mă resemnasem, și tot ce mai puteam să fac era să îngenunchez și să aștept să mor.
Beck Weathers în Ziua în care am murit
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre timp
- citate despre moarte
- citate despre zile
- citate despre viață
- citate despre seară
- citate despre picioare
- citate despre ochi
- citate despre mâini
- citate despre munți

Paralizie în somn
auzeam tot și nu mă puteam ridica
sandramaua gemea ca un elefant batran
mi-am amintit ca traiam intr-un tinut temperat
ca noi nu avem elefanti care gem
odată vazusem unul si nu l-am mai vazut apoi
se zicea ceva de cimitirul elefantilor
dar habar n-am de ce imi veneau in minte toate astea
eram singur inchis ca de obicei
într-o constructie subreda careia ii spuneam casa
pe afara cineva zgaltaia geamurile
râul ramul se intampla ceva
iar eu eram din ce in ce mai sigur
ca in tinutul meu nu erau eroi
și nici eu sigur nu eram unul
m-am liniștit ca prin farmec
auzeam tot, dar nu mă puteam ridica
poezie de Luminița Potîrniche
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre somn, poezii despre râuri, poezii despre eroism, poezii despre elefanți sau poezii despre crengi
Întârziere
Eram sa iubesc
Dar vântul m-a prins desculț de buze
Și m-a purtat intr-o alta limba
Analogic.
am dat din mâini cui a dorit.
Nu a venit nimeni sa le spele de lapte,
De pene, de lut.
Așa puteam sa zbor in doi
Pe sub tâmplele curcubeului ori nu puteam?
Eram sa mor
Dar dragostea m-a prins cu un sărut de palma infinitului
Câteodată ceata vorbește cu norii
Câteodată raiul o asculta
Câteodată aștept cu toporași iarna in soare.
Eram printre ere,
Ce altceva puteam fi?
poezie de Robert Coman din Proprie (18 august 2022)
Adăugat de Robert Coman

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zbor, poezii despre iubire, poezii despre vânt, poezii despre vorbire, poezii despre religie, poezii despre rai, poezii despre nori, poezii despre mâini sau Ne poți propune o poezie de dragoste?
O poveste și-atât
cândva toate erau ale mele
și viața era de-nțeles
nu anii contau ci iubirea
tot timpul aveam de ales
principii și taine, aiurea
puteam să greșesc orișicând
eram tânăr, cuprindeam cu privirea
pământul, cerul și orice gând
puteam să mut chiar un munte
doar suflam și l-am și sfărâmat
clădeam imediat câte o punte
peste hăuri de în cale mi-au stat
iar mintea-mi zbura printre stele
visând că eram infinit
nu știam că fac parte din ele
sunt praful ce cândva ne-a unit
nu-mi pasă că toate sunt duse
sau de tine de mine de voi
amintirile rămân suprapuse
peste viața de mai de apoi
cândva iubeam zi și noapte
nu existau îndoieli sau erori
dansam pe câmpuri minate
dar vedeam și credeam doar în flori
te-ai dus tinerețe adio îți spun
viața-i hâdă acum și neghioabă
dihănii ca troli și orci mă supun
crezând că au cu mine vreo treabă
cândva eram tânăr și chiar eram eu
voiam să le știu mai pe toate
imitam un zeu dar eram derbedeu
mai bine de atât nu se poate
poezie de Mihai Chira
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tinerețe, poezii despre timp, poezii despre greșeli, poezii despre viață, poezii despre stele, poezii despre prăpăstii, poezii despre principii sau poezii despre noapte
Werther: Și totuși am avut o asemenea prietenă, i-am simțit inima, sufletul mare înaintea căruia mi se părea că sunt mai mult decât eram, fiindcă eram tot ce puteam să fiu.
replică
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre suflet, citate despre prietenie sau citate despre inimă
Nu puteam să-nțeleg
Nu puteam să-nțeleg cum stă osul sub carne,
ce blestem îl apasă să suporte tăcut
îndurând umilința unui melc fără coarne
târâtor anevoie printr-un veac prefăcut
Nu puteam să-nțeleg de ce doare plutirea
ca o cruntă tortură născocită de popi,
ca o rană sărată, ca un gol, ca psaltirea
recitită-n răstimpuri de eretici miopi
Nu puteam să-nțeleg câte ceruri există
și de ce fiecare nu îl are pe-al său
chiar de-ar fi să măsoare numai cât o batistă
năclăită de stele ca un geam de hublou
Nu puteam să-nțeleg care far mă încape
ca o haină lălâie și din care ocean
vreo armadă de vise și-ar croi peste ape
drumuri lungi către mine, s-acosteze în van
Nu puteam să-nțeleg de ce cântă copacii
sunt viori sau sunt arbori și cum fabrică flori,
lemn de cruci, de corăbii, de ce-i tulbură macii
când răsar printre iarbă pe sub ei, trecători
Nu puteam să-nțeleg care umbră mă mușcă
pe furiș de călcâie sau ce câine dalmat
îmi adulmecă urma, presărând praf de pușcă
pân' la portul din mine unde zac exilat.
poezie de Mihail Soare din Eu, Nietzscheanul (2012)
Adăugat de Dora Merean

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copaci, poezii despre visare, poezii despre vioară, poezii despre vestimentație, poezii despre porturi sau poezii despre oftalmologie

Povestea este întotdeauna despre căutarea adevărului, indiferent de ce putea aduce cu sine. Chiar când nimic nu era ceea ce părea a fi, când totul era ascuns, exista un centru de care nici eu nu puteam fugi: cea care, cu adevărat, eram, ceea ce simțeam, ceea ce eram în sinea mea.
Alice Hoffman în Regina de gheață
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre adevăr sau citate despre existență

Puteam să-mi pun o dorință și să o transform în sânge și oase. Asta cum i s-ar părea? Aveam gheață în vene; eram mai rece și mai distantă decât o planetă întunecată și lipsită de soare. Dacă asta voia, în acest caz puteam fi femeia perfectă pentru el.
Alice Hoffman în Regina de gheață
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre întuneric, citate despre sânge, citate despre planete, citate despre perfecțiune, citate despre gheață, citate despre femei, citate despre dorințe sau citate despre Soare

Puteam să ne simțim singuri atunci când eram împreună, însă ne simțeam singuri împotriva celorlalți.
citat clasic din romanul Adio, arme de Ernest Hemingway (1929)
Adăugat de Bianca

Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel adamic
De nu-L lăsam să-mi smulgă coasta,
Ce liber azi puteam să fiu!
Puteam umbla hai-hui, zurliu,
Să n-am habar de lumea asta.
Așa, mi-am acceptat nevasta
Și-orice regret i-acum târziu...
De nu-L lăsam să-mi smulgă coasta,
Ce liber azi puteam să fiu!
Și nici El n-ajungea năpasta
Să-și răstignească propriul fiu,
Ca să mă țină veșnic viu
Cum aș fi fost oricum - și basta -
De nu-L lăsam să-mi smulgă coasta.
hipersonet de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre soție sau poezii despre căsătorie

Zenas Witt
Aveam șaisprezece ani - și aveam vise îngrozitoare,
Și debilitate nervoasă, și puncte scânteietoare îmi împăienjenau ochii.
Și nu putem să-mi amintesc cărțile pe care le citisem
Asemena lui Frank Drummer care memorase pagini după pagini.
Iar spatele îmi era moale, și eram mereu îngrijorat
Și stingherit, și îmi făceam cu greutate temele,
Și, când mă ridicam să recit, uitam
Ceea ce tocmai învățasem.
Well, am văzut anunțul doctorului Weese
Și, iată, era totul tipărit acolo,
De parcă m-ar fi cunoscut personal pe mine
Și totodată visele mele pe care nu puteam să le controlez.
Astfel, am înțeles că eram însemnat deja pentru mormânt.
Și am tot continuat să mă îngrijorez până când a început tusea,
Și atunci visele s-au oprit.
Și de atunci dorm somn fără vise
Aici, pe dealul de lângă râu.
epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre tipografie, poezii despre ochi, poezii despre medicină, poezii despre medici, poezii despre greutate sau poezii despre cărți
Nu eram amorțită - simțurile mele erau neobișnuit de intense după atâtea luni de ceață -, dar ceea ce simțeam nu era o durere normală. Singura durere era provocată de dezamăgirea că nu-i mai puteam auzi vocea.
Stephenie Meyer în Lună nouă
Adăugat de lala

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre voce, citate despre simțuri sau citate despre durere
Eram în întuneric
Eram în întuneric;
Nu-mi puteam vedea cuvintele,
Nici dorințele din inimă.
Apoi, deodată, a apărut o lumină mare
"Vreau înapoi, în întuneric."
poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre întuneric, poezii despre inimă, poezii despre dorințe sau poezii despre cuvinte
Eram nu numai apreciat, dar și încurajat să fac experimente cu orchestra, să observ care combinație suna bine și care nu, eram într-o poziție care permitea o continuă evoluție, puteam să elimin sau să adaug muzica după bunul meu plac și să fiu oricât de îndrăzneț vroiam. Nimeni nu mă bătea la cap și aproape că eram forțat să fiu original.
citat din Joseph Haydn (1761)
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre încurajare, citate despre muzică sau citate despre evoluție
Dar eu nu mai eram de mult Femeie. Încetasem să mai fiu femeie, de când nu mă mai puteam apleca să-mi leg șireturile. Nici să alerg. Nici să urc sau să cobor scări, fără a mă ține de ceva sau de cineva. Încetasem să mai fiu femeie, când nu aveam cui spune La mulți ani, dragule, sau Noapte bună sau când nu aveam pe cine aștepta, acasă, și când nu a mai fost nimeni să-mi deschidă ușa. Să-mi spună că i-a fost dor de mine.
Doina Postolachi în Scrisul, între vindecare și destin (2014)
Adăugat de Doina Postolachi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre noapte sau citate despre acasă
Ambii
Mi-e frică să spun că n-am uitat,
O frică născută din frica de a nu fi judecat,
Știu c-am neglijat tot ce-am promis,
Nu sunt pregătit pentru un compromis.
Carieră, iubire, copil, gura lumii,
Iubire-am lăsat-o s-o îngroape nebunii,
Puteam face multe, dar ceva m-a oprit,
M-ai fusesem lăsat, eram pregătit.
Trădat de femei, și de -alegeri stupide,
O frunză-n copac sub priviri de omide,
Setat pe ce -o să zică alții, dar nu pe ce simt eu,
Acum că nu mai suntem, ți-aș scrie dar mi-e greu.
Se simțea de departe că nu sunt pregătit,
Ai încercat cumva, dar nu ai reușit,
Trebuia să ai răbdare, ai preferat să pleci,
Am să-ți arăt, o să regreți,
Prin ochii mei când ai să treci.
Știu că sunt un copilaș, nu am ascuns nicicând,
Puteam să fim divini, nu muritori de rând,
Nu ai crezut în mine, văd asta și mă doare,
Eu am crescut frumos, și cresc în continuare.
Îți voi zâmbi mereu, cândva ți -am fost iubit,
E clar, e lin de apă...
Noi, ambii am greșit.
poezie de Vlad Bălan
Adăugat de Andrei Vlad Balan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică, poezii despre creștere, poezii despre copilărie, poezii despre zâmbet, poezii despre trădare, poezii despre promisiuni sau poezii despre nebunie

Când eram mai tânăr, puteam să-mi amintesc orice, indiferent dacă se întâmplase sau nu.
citat celebru din Mark Twain
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre tinerețe sau citate de Mark Twain despre tinerețe
Întotdeauna mi-a plăcut să stau în casele femeilor. Când eram eu la ele, puteam pleca oricând.
Charles Bukowski în Femei
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate de Charles Bukowski despre femei

De va fi, va fi, într-o zi
sunt liber
nu mă atrag nici oamenii,
nici vorbele lor mincinoase
liber în cer
să zbor, să visez și să mor
m-am întâlnit într-o zi cu eternitatea
la o nuntă în cer
nu m-a cunoscut
se coc azi boabe de struguri în vie
raza de soare se frânge
cine să vie, în vrie
nu spun nimic
nici bun, nici rău
rătăceam, pierdeam galaxii în lumina divină
eram un strop efemer de lumină
în timp și în gând
mă întâlneam uneori spre seară, cu mine
vorbeam
eram o lumânare aprinsă în negura lumii
durerea o aruncasem departe
inima nu a plecat
doar cântecul s-a oprit, a stat
eram aici de la începuri
un spirit născut între ape
nu trăiesc aici
sunt un ocean
fără început, fără sfârșit
azi sunt nebun
liber și fericit
și de va fi, va fi, într-o zi...
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre struguri sau poezii despre seară

Esența rătăcită
M-am retras departe-n zare,
E albastru-n jur, e cer,
Ce-a fost trist, e doar uitare,
A durut... dar efemer
Culeg zâmbete și stele,
Numai îngeri împrejur,
Mă ademenesc spre ele,
Luna... îmi e abajur
Iar eu zbor fără de teamă,
Cum o fac? Habar nu am,
Îngerii mă vor, mă cheamă,
De mult timp... dar nu-i vedeam
De prea multă "realitate"
Eram orb, numai un trup,
Obosit de tot, de toate,
Nu puteam ca să mă rup
De cotidian, de frica
Că nu pot să fiu mai mult,
Aveam totul... dar nimica,
Știam tot, dar ce "incult"
Nu mă defineam pe mine,
Ci doar ce-am fost învățat,
Neînțelegând prea bine,
Ce nu ne-a fost explicat
Doar trăiam o existență
Care nu era a mea,
Risipind ce e esență
Și ajută a zbura...
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre îngeri, poezii despre învățătură, poezii despre uitare sau poezii despre tristețe