Caligrafia demenţei

s-au uscat întrebările-n punctul
final
umezirea urechii
o noapte de greaţă
de viaţă
de tine, de mine
copil idiot

când se-aude-nserarea
mută în grabă
strada pe care
ne calcă o frunză
care mă-ntreabă
cum se curbează
gâtul amurgului rece

pământul ne spune
aproape tot timpul
ce se petrece

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram aici

când mă îndepărtez
de maluri
ochiul atinge largul pământului

atâtea rigori
şi nicio scară pe care să urce
mama natură

încă mă caută
pe taigaua din mine
cu rădăcini până la glezna
întunericului
care mă calcă în picioare
până mă bătătoreşte
aproape de tine

acum te caut şi eu
prin deşertul fierbinte
al infernului

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Curgeau în mine două stele

mă doare o mână din lună

desfacem o inimă-n două

dar vouă
pământul vă spune smerit
că îngerul care-a dormit
în tihna poveştii de seară
coboară
cu inima-afară

lungile temeri de-o zi
le trecem pe două hârtii

să fii
în copii
şi-apoi să revii
în casa ciobită de fum

ferestrele sparte pe drum
mă calcă sub talpă

acum

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea mult copil, în mine, a rămas

Cum trece vremea, peste mine, Doamne,
Când eu încerc să mă strecor tiptil!
Ma calcă primăveri, mă calcă toamne,
Şi-n loc de om... devin tot mai copil.

Şi azi întreb, de unde vine ploaia?
Cum creşte firul ierbii din pamânt?
De ce mă speriau cu ghionoaia,
Cum de erau şi astăzi nu mai sunt?

De ce ţi-e teamă prin pădurea deasă
Când soarele se duce-n asfinţit?
De ce furnica şi-a făcut o casă,
Iar greieru-i tot timpul rătăcit?

De ce mai şade peştele în apă
Când porumbelul urcă pân'-la nori?
Tăria pietrei, doar în geruri crapă?
De unde-şi iau parfum atâtea flori?

Cum cânt'-aşa frumos privighetoarea,
Iar lebăda... e mută, fără glas?
De ce e roşu macul, nu cicoarea...?
Prea mult copil, în mine, a rămas.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un alt păcat, mai nou

s-a uscat vâscul
tu n-ai venit
un scaun întors
către răsărit
două mere pe masă, trei
nemuşcate
romanţă şi discuri uzate

o zi, poate şapte,
poate opt,
răstimpul în care trei mere s-au copt

s-a uscat vâscul,
nu cred că-mi pasă
dar am să pun
tacâmuri la masă
pentru două păcate
din măr
şi blestem,
pentru şapte-opt zile
în care nu vrem
să ne ducem paşii pe jar încins

să stingem lumina
cerul s-a stins
să strângem şi masa

din mărul muşcat
doi sâmburi,
trei sâmburi,
sub vâscul uscat

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceainăria îşi planifică plopii

mi-e dor de întâmplările cu tine
de oameni simpli şi zăpezi
de adăposturi în care se ascund de mii de ani
cormoranii

în umbrele feritelor amiezi
câteodată nu am loc pentru mine
sau pentru noi
cei care-ncăpeam într-o singură silabă
a pruncilor născuţi în grabă

iubito, mă ajunge un sfârşit
ce seamănă cu o femeie neiubită

parcă-aş mai sta
pe banca întâlnirii premature

se pregăteşte să mă-njure
această moarte care m-a trăit

acum că sunt iubitul neiubit

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piata Universitatii 23:59 (Si acum ca si atunci)

Nu mai vreau sa spun vreun banc idiot
Soptit, prin vreo scara obscura de bloc,
Nu mai vreau sa ma prinda 11 din noapte
Mergand pe strada c-o spaima de moarte.

Nu mai vreau sa-mi spui "ilegal",
Cand tu politic esti in stadiul final
Nu mai vreau sa ma culce jandarmii in strada,
Doar pentru ca libertatea mi-i draga.

Nu mai vreau sa te uiti inspre stele,
Sa umpli epoletii generalilor cu ele
Nu mai vreau sa calci juraminte,
Ci doar sa iti scoti din trup si din minte
Raul din tine,
S-atunci ne vom spune cuvinte.

poezie de Alex Dospian (2012)
Adăugat de Alex Dospian
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Când s-a apropiat de tine pe strada plină de viaţă,
Cum ai putut spune nu?
Însă indiferenţa ta faţă de mine nu-i ceva nou.
Scârţâitul balamalelor a amuţit la uşa nefolosită,
pe care demult nu mai intră nimeni.

***

Cerul de iarnă este rece şi-aproape lipit de pământ,
Cu vânturi aspre şi lapoviţă.
Dar când suntem sub pături, amândoi,
Se ivesc de nicăieri trei luni de arşiţă.

poezie de Tzu Yeh, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde păsări mă îngână

de ce să te întorci pe drumuri care
bătătoreau pădurile de brazi
atunci când doar în tine poţi să cazi
şi gâtul sângerând nu te mai doare

acelaşi legământ îl faci şi azi
cu frunza veştejită care moare
îţi pui mereu aceeaşi întrebare
cu pas împrumutat de la nomazi

se-aude-n depărtare un ecou
reverberând copaci în asfinţire
şi poate că pe drumul tău cel nou

te-ntrebi ce poate fi atât de rău
iubirea care nu mai e iubire
ori drumul nostru neted spre cavou

sonet de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peste care?...

Peste care zi din viaţă, te-am găsit şi admirat
Pe ce faţă şi prefaţă, cartea, rost şi-a terminat?
Am citit-o prea în grabă, foile s-au petrecut
O poveste, colţ de viaţă, ne-a plăcut şi ne-a durut!

Peste care colţ de iarbă, te-am iubit într-un amurg
O durea ca niciodată, braţele care se scurg
Peste mine, peste tine, peste verde lipicios
Frământări aproape line, scurse de sus până jos?

Peste care amintire, să te-aşez, să te păstrez,
Peste care amăgire, peste care dulce crez?
Peste care gând în şoaptă, să te-alung sau să te chem
Peste care zi din viaţă, ai împrăştiat blestem?

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neterminată

Sub pleoapa-nsângerată-a nopţii
O biblie de var
Ascunde paşii lungi ai morţii
Până-nspre clopotar.

În cimitirul vechi al meu,
Pe care creşte-un laur,
Copil cu ochi violaceu
Încalecă un taur.

Ceva mai jos, lângă un leş,
Copilăria tace.
Cuminte, bagă pe sub preş
O pasăre din ace.

Tu limba de la ceas îndoi,
Cu timpul scurs pe gât
Şi sânul morţii, ars, greoi,
Pulsează-ntreţinut.

Câte mătănii s-au bătut?
Mariile urâte
Se pripăşesc şi le ajut.
Câte mătănii? Câte?

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prezentul rece

nu ştiu de ce mă-ncântă
istoria prezentului rece
nici nu mă mai întreb
ce se petrece

cândva m-aş fi temut de săbii
trecând prin frunţi regale
azi
câteva corăbii
se-opresc în Gibraltar
pe urmă pleacă iar

departe
reci fantome

balene ucigaşe
se-aşază fără teamă
de-a curmezişul
în triburile mayaşe

şi totuşi
ce mă-ncântă
istoria prezentului rece!

atât de clară dintr-o dată
atât de bine aşezată
aşa cum te aşezi cuminte
la coadă la morminte

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri reci

Azi străbat cărările,
Iernii îi fac poftele;
Lăudând troienile,
Scrobite şi dantelate,
De vântul rece sculptate,
Ca să nu fie uitate.

Valea pare încremenită,
Câte o cioară o mai descântă,
Ca pe-o babă adormită,
Brodată e alba-i mare,
Plină de mărgătitare,
De umbre şi de picioare
Despărţită de cărări
Ca o mare de vapoare.

Gerul aspru îmi sărută,
Fruntea înaltă, gura mută,
De cuvinte înghesuită,
Ca o muză adormită.
Sătutându-mi trandafirii,
Din obrajii înghetaţi,
Soarele călduţ şi vesel
Îi face iernii în necaz.

Scârţâie sub paşi zapada,
Fără un ecou anume,
Gânduri reci sau gânduri bune
Se îndreaptă către mine,
Către tine, către lume,
Că singurătatea crudă,
Gândurile înfierbântă.

De-mi eşti aproape sau departe,
Soarta vieţii tot desparte,
Cum e apa între maluri,
Cum e marea între dealuri,
Sau destinele în valuri.

Gânduri reci, în iarna rece,
Care vine, care trece,
Ca iluzia cea veche
Fiindcă timpul o petrece;
O mireasă a anilor,
În albeaţa pletelor,
Tot tărâmul faptelor.

Cum să nu gândesc la rece?
Despre viaţa care-mi trece,
Vorbăreaţă, apoi tăcută,
Greoaie şi abătută,
Gânditoare, apoi mută.

Umbra firii ce în urmă,
O lăsam, ca să ajungă,
Sus la steaua ce dispare,
Când scădeam la numărare.

poezie de Valeria Mahok (31 ianuarie 2011)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre frunză

Oare frunza se gândeşte
când e mică şi când creşte,
ce rol are ea de-i verde
şi de unde se hrăneşte?

Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald şi când e rece?

Oare frunza are simţuri
şi se sperie de vânturi,
ştie frunza când e noapte
şi de ce plouă în rate?

Ştie frunza sau nu ştie
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare ştie
şi bătrână şi pustie?

Ştie frunza când e ruptă
şi când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată şi e frântă?

Sau când doare poate ştie
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
ştie frunza... cine ştie?

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Colind timpuriu

Atunci când floarea albă de rozmarin uscat
Se-aşază pe cărarea pe care am umblat,
Atunci ştiu că şi toamna mi-aduce un septembre,
Ce nu mă va-ndura până-n miez de decembre.

Copil naiv, ce umbli cu mâna-n buzunare,
Privit de la fereastră cum seara, pe trotuare,
Te-ncumeţi să te-aşezi, îngândurat de toate,
Ca rozmarinul verde, când verde nu mai poate,

Să-ţi faci din miez de nucă ferită chilioară,
Să-nveţi colindul iernii, cuminte, pân' la vară,
Să-ţi faci şi bocceluţă din ramuri de pelin,
Apoi s-o târgui bine pe-un pumn de rozmarin...

Şi dacă floarea albă de rozmarin uscat
Va sta sub talpa vremii prin care ai umblat,
Atunci voi şti că toamna se-ndură de septembre,
Colindul iernii tale fiindu-mi alb decembre.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi... nimic nu poate fi

Între mine, între tine
Nu-i nimic ce ar putea
Să aprindă licărire,
Să privească ochi de stea.

Între tine, între mine
Gol pustiul surâdea,
Se-neca speranţa vie
Cerului ce ne veghea.

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Depărtare e de-un veac,
Ca-ntre noapte şi lumină,
Între verde şi uscat.

Nu e nimeni ce-ar visa,
Să unească două fire
De tristeţe-n iarnă grea
Pe un pisc frumos de lună!

Între mine, între noi
Bate vântul şi curg ploi.

Între tine, între mine
Nu-i nimic, ce-ar încerca
Să aprindă o lumină,
Să ne bucurăm de ea.
Nu e timpul şi nici locul,
Şi nici clipe de răgaz,
Tristă-i ziua, crud e focul,
Pal e roşul pe obraz!

Bate Între mine, între noi
vântul şi plâng ploi!

La ce bun aceste toate
Când speranţele ne mor,
Când plecat-a tot înaltul
Pe o frunză, pe un nor?

Între mine, între noi
Nu-i nici noapte, nu-i nici zi,
Curg doar lacrime şuvoi
Şi... nimic nu poate fi.

Între mine, între noi
Bate vântul, toarnă ploi!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gene de smoală

În crângul meu aspru de-atâtea sălcii
Se-aşază o lună pe marginea bărcii,
Iar lacul priveşte la mine cum tac
Şi plute de iarbă din mine desfac.

Când păsări de noapte îmi cântă difuz,
Cu ochii lor galbeni spre cerul ursuz,
Absorb luciul apei în ochiul deschis –
Un ochi care-mi ţine un soare închis.

Mă rabdă pădurea, mă rabdă şi cerbii,
Iar vântul mă-ntreabă de ce firul ierbii
Aşteaptă, o vreme, luna de seară;
Să uite, să plece, să nu mă mai ceară!

Pe cerul sălbatic copacii se zbat,
Din crengi şi din păsări îmi creşte un pat,
Pe care m-aşez cuminte, în tihnă,
Cu ochii mei galbeni pentru odihnă.

Apoi totul doarme. Oile rânduri
Se-adună în turmă – moină de gânduri –,
Cocorii se rup în stol de mărgele,
Iar stolul de noapte mă poartă cu ele.

Aici m-am născut, la prima rafală,
Din vântul câinesc, în râul de smoală,
Aici sunteţi voi şi cu voi am crescut,
Aici mă sfârşesc spre un nou început.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri reci

Azi străbat cărările,
Iernii îi fac poftele;
Lăudând troienile,
Scrobite şi dantelate,
De vântul rece sculptate,
Ca să nu fie uitate.

Valea pare încremenită,
Câte o cioară o mai descântă,
Brodată e alba-i mare,
Plină de mărgătitare,
De umbre şi de picioare;
Despărţită în cărări
Ca o mare, de vapoare.

Gerul aspru îmi sărută,
Fruntea înaltă, gura mută,
De cuvinte înghesuită,
Ca o muză adormită.
Sătutându-mi trandafirii,
Din obrajii înghetaţi,
Soarele călduţ şi vesel
Îi face iernii în necaz.

Scârţâie sub paşi zapada,
Fără un ecou anume,
Gânduri reci sau gânduri bune
Se îndreaptă către tine, către lume,
Că singurătatea crudă,
Gândurile înfierbântă.

De eşti aproape sau departe,
Soarta vieţii tot desparte,
Cum e apa între maluri,
Cum e marea între dealuri,
Sau destinele în valuri.

Gânduri reci în iarna rece,
Care vine, care trece,
Fiindcă timpul o petrece;
O! mireasă a anilor,
În albeaţa pletelor,
Tot tărâmul faptelor.

Cum să nu gândesc la rece?
Despre viaţa care-mi trece,
Vorbăreaţă apoi tăcută,
Greoaie şi abătută,
Gânditoare apoi mută.

Umbra firii ce în urmă,
O lăsam, să nu ajungă,
Sus la steaua ce dispare,
Când scădeam la numărare.

poezie de Valeria Mahok (31 ianuarie 2011)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echilibru-n piruetă

Nu mă tem de ceea ce sunt
Între cer şi vechiul pământ,
Între linişte şi zbuciumare,
Între zâmbet şi-adâncă-ntristare.

Nu mă tem de ceea ce este
Între viaţă şi-o simplă poveste,
Între ochii deschişi ori închişi,
Între cei amintiţi ori nezişi.

Nu mă tem de ceea ce-a fost,
Pietate ori gând fără rost,
Folosinţă ori caz inutil,
Afirmare ori demnul exil.

Nu mă tem nici de ceea ce-ar fi
Pentru încă o noapte şi-o zi
Către care, de mână cu mine,
Tot ce am şi ce sunt, iată, vine!

Nu mă tem de firescul sfârşit
Al iubirilor ce au pătimit,
Nu mă tem de-ntrebări şi răspuns,
Chiar de-n mine, subit, m-am ascuns.

Nu mă tem, nu mă tem, nu mă tem,
Chiar de-ar fi rugăciuni ori blestem!
Nu mă tem de războaie ori pace,
Nici de cel care urlă ori tace.

Nu mă tem nici de proşti ori deştepţi,
Nici de cei care-s strâmbi ori prea drepţi,
Nu mă tem nici de foc ori furtună,
Nu mă tem de-adevăr ori minciună.

Nu mă tem de iluzii ori fapte,
Nici de vise ori praguri de noapte;
Între toate mă-ncumet să fiu
Omul drept, omul sincer şi viu.

Nu mă tem nici de timpul ce-mparte
Câte-o oră-ntre viaţă şi moarte,
Dar mă tem că-ntr-o zi voi afla
Cum ar fi să mă tem de ceva.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soacrele pe scara Richter. Soacrele pot fi notate pe o scară de la 1 la 10, precum cutremurele:
1: Nemaipomenite: cele cu care trăieşti liniştit şi nici nu simţi că ai soacră.
2: De treabă: aproape la fel ca cele de la punctul 1.
3: Obişnuite: uneori simţi priviri chiorâşe, dar nu îndrăznesc să ridice tonul la tine şi nu-ţi produc daune materiale.
4: Obişnuite, aproape ca cele de la punctul 3, dar ale căror priviri chiorâşe sunt mai dese, care uneori ridică tonul la tine, cu care uneori te cerţi, dar care încă nu-ţi produc daune materiale;
5: Moderate, cele cu care te cerţi deseori, care încep să te bârfească, faţă de care începi să simţi o ură slabă;
6: Tolerabile, cele cu care te cerţi zdravăn, care te bârfesc deseori, faţă de care simţi o ură moderată;
7: Intolerabile, cele cu care te cerţi tot timpul, care te bârfesc tot timpul, faţă de care ura este puternică;
8: Cumplite, cele cu care certurile sunt interminabile şi insuportabile, care te bârfesc peste tot, care uneori îţi pun viaţa în pericol, faţă de care ura este foarte puternică;
9: Groaznice, cele care ţi-ar face orice rău, care ţi-ar lua tot sau aproape tot ce ai, care nu ezită să-ţi ia viaţa, cele faţă de care simţi o ură teribilă;
10: Fatale, cele cu care nicio noră şi niciun ginere nu rezistă, care ţi-ar lua tot ce ai fără să clipească, cărora nu le pasă de nimic chiar dacă pământul s-ar crăpa în două, cele cu care viaţa ta e terminată, faţă de care simţi o ură neîmpăcată.

George Budoi în Femeia de la A la Z în Aforisme, Epigrame, Poezii, Pamflete şi Satire (1 aprilie 2010)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dramatic

ştii cum e să calci
pe bumbi de tăceri
în tandem cu morţii
care bat
în tavanul pământului?

ştiu
cum să nu ştiu

tocmai de aceea
ne îngropăm sistematic
de la stânga
la dreapta

când n-ai ce face
scrii

şi când n-ai ce spune?

mori

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!