Ceainăria îşi planifică plopii

mi-e dor de întâmplările cu tine
de oameni simpli şi zăpezi
de adăposturi în care se ascund de mii de ani
cormoranii

în umbrele feritelor amiezi
câteodată nu am loc pentru mine
sau pentru noi
cei care-ncăpeam într-o singură silabă
a pruncilor născuţi în grabă

iubito, mă ajunge un sfârşit
ce seamănă cu o femeie neiubită

parcă-aş mai sta
pe banca întâlnirii premature

se pregăteşte să mă-njure
această moarte care m-a trăit

acum că sunt iubitul neiubit

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru tine, iubito

Pentru tine, iubito, au înfrunzit toţi gorunii.
Pentru tine, iubito, au înflorit toţi salcâmii.
Pentru tine, iubito, zboară acum toţi lăstunii,
Pentru tine, iubito, nu va fi sfârşitul lumii.

Pentru tine, iubito, pe cer stele s-au aprins,
Pentru tine, iubito, astăzi viaţa a învins.

poezie de Dumitru Delcă (10 martie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tranziţie

Sunt kilometri de dor până la tine,
Atâţia oameni sunt acum între noi,
Atâtea dealuri şi atâtea ape,
De dor sunt scrise atâtea foi.

Pe aceste foi, lăuntricul război,
Nerăspunzând pe sine se întreabă,
Iar eu de atâtea ore aşteptând
Mă descompun şi azi într-o silabă.

Încă o silabă din povestea noastră
Va dăinui pe veci în vechiul calendar.
Ce bine ar fi dac-aş putea în vamă
Să te ascund în al meu buzunar.

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf (29 iulie 2011)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marisa

la umbra unui pom pitic
Marisa îşi pregăteşte
seara florilor de tei

şi de-acolo, din bordei,
strânge chipuri de femei tăcând
ţesând borangic

pentru bărbaţii care sapă
şanţuri provizorii
de la carul mare până la carul mic

iar dacă din întâmplare
vreo stea le-a scăpătat
să fie pentru femeile din sat

şi pentru copiii care încă

nu i-au aflat

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eden reprobat cu bucurie

pe drumul iernii mele
este toamnă
încrengăturile de brad neputincioase
îmi seamănă a case
ori a ninsori ca o chemare ancestrală
spre muchia unde
singură şi goală
îmi stă la căpătâi o siluetă care
mă-nvaţă despre zborul de egretă

ce dacă-mbătrânesc
îmi spune-o piatră

am timpul necesar pentru a desprinde
copilul de o mamă ce se vinde

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caligrafia demenţei

s-au uscat întrebările-n punctul
final
umezirea urechii
o noapte de greaţă
de viaţă
de tine, de mine
copil idiot

când se-aude-nserarea
mută în grabă
strada pe care
ne calcă o frunză
care mă-ntreabă
cum se curbează
gâtul amurgului rece

pământul ne spune
aproape tot timpul
ce se petrece

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gaj

Ştiam că după cerul zdrenţăros
Diavolii se-ntrec în D'arts şi cros

Băbuţele, cu aripi sângerii
Şi cu bastoane mici, ca de copii,
Se întreceau şi ele, câteodată,
La o şeptică şuie, demodată.

Şi-mpreunam din mâini împrumutate
Pentru această mie de păcate,
Dar, pare-se că nimeni n-asculta.

În pauza de masă, la cafea,
Un Scaraoţchi tânăr, pişicher,
Turna cu sârg şi ură, până-n cer,
Din ceaşca nebăută, amăruie,
Şi iadul se nălţa o cetăţuie
Cu turla până-n patul meu de fier.

Credeam că-s îngeri simpli, servitori,
Aceia care tot dădeau târcoale
Şi care încercau să mă mai scoale
Din nebunia porţilor de flori.

Aveau halate albe, foarte lungi,
Acopereau cămăşile în dungi;
Atunci am înţeles că noi, la şcoală,
Nu învăţam ce e chinta regală.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am căutat

Te-am căutat atât de mult şi am sperat că n-ai să pleci,
Mi-ai lăsat sufletul mut şi pe obraz doar lacrimi reci.
Nu mă întreba dacă mai plâng, nu am să-ţi spun tot ce mă doare,
Chiar dacă răni în suflet strâng, tot ce-ţi ofer azi e UITARE.

Din ziua în care ai plecat, nicicând n-am mai zâmbit,
Şi aş vrea să stii că în urma ta, pe nimeni n-am iubit,
Mi-e cerul fără stele, mi-e cerul fără soare,
Şi inima din piept, iubito, iar mă doare.

Rămas în urma ta, tot strâng la piept iluzii,
În noaptea fără stele, amintiri, îmi sunt perfuzii,
În toate, doar pe tine mereu te regăsesc,
Stau singur şi adorm, în lacrimi mă trezesc.

Te-am aşteptat în gară pe un peron pustiu,
Ştiam că vii la mine, cu tine urma să fiu,
Ţi-am pregătit în grabă, un imens buchet de flori,
Când ai sosit, iubito, ne-am sărutat de mii de ori.

N-aş fi crezut că soarta e atât de nemiloasă,
Erai în faţa mea, fericită şi frumoasă,
Tu îmi zâmbeai continuu, iar timpul tot trecea,
Eram iubitul tău, iar tu prinţesa mea.

Te voi iubi o viaţă, mereu ai fost confuză,
Mai pot simţi şi acum aroma ta pe buză,
Parfumul tău de firmă şi chipul tău angelic,
În camera noastră, dragă, noi ne iubeam feeric.

Mi-e dor de glasul tău şi dorul ma doboară,
Dar poate într-o zi te aştept din nou la gară,
Ne aşteaptă banca noastră din parcul părăsit,
Eu ştiu şi ştii şi tu, noi doi chiar ne-am iubit.

poezie de Daniel Scripcaru
Adăugat de Daniel Scripcaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luminiţe verzi

Pot ajunge atât de uşor

la dulăpiorul cu calmante

dar

sunt unele lucruri care nu pot fi rezolvate atât de uşor,

stau în mijlocul apartamentului, desculţă, întunericul din jur

creşte şi îşi face loc peste tot,

pentru o clipă

chiar cred că nu sunt singură,

miocardul stă să pleznească, încerc să mă gândesc la ceva liniştitor,

o zi de vară, chipul lui,

un câmp de lavandă în care să mă arunc

dar mintea rămâne captivă în frică,

pot ajunge atât de uşor

la o lumină,

uneori ecranul telefonului salvează,

îl aprinzi, intri în virtual

ca-ntr-un culcuş,

mă-ntorc în pat, trag pătura peste mine,

parcă-aş fi într-un cort improvizat,

luminiţele verzi de la chat mă fac să mă simt mai puţin singură,

încă o duzină de oameni

au insomnii, încă o duzină coşmaruri,

insecurităţi,

fac kilometri pe news feed ca-ntr-un tunel tehnicolor,

cu bicicleta, printre gif-uri şi imagini de profil

cu feţe necunoscute, meme-uri vechi care încă mă fac să râd,

pun puţină muzică în căşti, încerc să mă

propulsez într-un spaţiu

mai puţin ostil,

aflu că

asta chiar funcţionează,

e safe aici,

mi-e bine,

mă stabilizez pentru o vreme

şi intru într-un vis cu o vară nesfârşită

în care tu eşti un mare rege al petrolului

şi eu fata frumoasă şi rea

care îţi mănâncă zilele.

poezie de Alexandra Negru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

V: Sutler nu se mai poate încrede în tine, nu e aşa, domnule Creedy? Şi ştim amândoi de ce. După ce voi distruge Parlamentul, singura lui şansă va fi să le dăruiască pe altcineva. O alta bucăţică de carne. Şi cine va fi? Tu, domnule Creedy. Un om deştept ca tine a luat deja această ipoteză în consideraţie. Un om deştept ca tine are probabil un plan. Acest plan este motivul pentru care Sutler nu mai are încredere în tine. Este motivul pentru care eşti supravegheat acum, pentru care sunt ochi şi urechi în fiecare cameră din această casă şi o casetă la fiecare telefon.
Creedy: Trupe.
V: O, un om deştept ca tine, cred că ştie şi care este cealaltă soluţie.
Creedy: Ce vrei?
V: Sutler. Vino, domnule Creedy. Ştiai că aceast moment va veni. Ştiai că într-o zi, voi fie eu sau el. De aceea Sutler este ascuns, din,, motive de securitate". De aceea câţiva oameni ai tăi sunt apropiaţi lui Sutler. Oameni pe care te poţi baza. Tot ce trebuie să faci este să o spui.
Creedy: Ce obţin de pe urma acestei înţelegeri?
V: Pe mine. (V îi oferă o bucată de cretă.) Dacă accepţi, fă un X pe uşa casei tale.

replici din filmul artistic V de la Vendetta
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerneala celor deprimaţi

"hulubi se cuibăresc în clopote de nuntă
şi doamne! ce păcat când nimeni nu-i ascultă
iubito, lumânarea se stinge pe obraz
mă sting şi eu, iubito, aici în Alcatraz"

nu ştiu ce a înţeles ea
din această telegramă
dar a ales conştient
să nu mai fie mamă

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ape rămase în ochii ei

Se crapă iar de dimineaţă
Pe buza ta, pe care-o muşc:
Schimbarea apelor la faţă
În ziua-n care mă împuşc.

Se urcă soarele bătrân
Pe coapsa ta, când eu cobor,
Şi nu mai vreau să mai amân,
Iubito, vreau să mă omor!

Acum, cu mâinile-amândouă,
Deschid priveliştea spre mine
Şi-n picătura ta de rouă
Dărâm capelele sixtine.

Dacă nu ştiu a mă ruga,
M-ajută un diavol chior;
În ziua când vei fi a mea,
Iubito, vreau să mă omor!

E linişte. Un cormoran
Se spânzură de stuful ud,
Eu îmi găsesc un bolovan,
Sub care pun trupul tău crud.

Canicula m-a istovit,
Iar puşca mea e lustruită;
Iubito, taci! Eu am murit
Şi tu... aproape fericită.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmbuteliem papilele gustative ale îndoielii

am tatonat puţin terenul celor privilegiaţi
până când s-au prins
că mă jucam cuminte
cu sfori despre care
nu prea se ştia înainte

am acceptat pauzele dintre două înghiţituri
crezând cu tărie că se pot drege
dar degeaba

trebuia să înşurubez dopuri de plută
până uitam de mişcarea de revoluţie

persecuţie!
mi-am zis şi am plecat
în acel spaţiu terestru
care seamănă cu un hambar
pentru oameni de pâine

unii îl numesc "acasă"

eu doar mă bucur că este
şi pentru ziua de mâine

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor...

Mi-e dor...
Mi-e dor de tot ce ar fi putut să fie
Mi-e dor de viaţă, ca de bucurie.
Mi-e dor de tine, vis neîmplinit
Mi-e dor de clipa fără de sfârşit.

Mi-e dor de vise care-s împlinite
Mi-e dor de taine nedescoperite.
Mi-e dor de tot ce e frumos pe lume
Mi-e dor de mine şi mi-e dor de... Tine.

Putea să fie, dar păcat, n-a fost
Acum, când îmi doream mai mult un rost
Unde am greşit şi ce-am cerut eu oare?!
Lasă-mi măcar speranţă-n inima ce doare.

Rămâne doar o amintire dragă
E trist, dar pentru o viaţă-ntreagă...
Iubire veşnică de tu vei dărui,
Dragoste nemărginită vei găsi.

poezie de Mariana Simionescu (10 septembrie 2011)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un fel de remiză

ştiu că nu ne-am văzut de mult
nu mai contează oricum
între mine şi tine
nu-i decât un punct
în care se adăpostesc
pentru o vreme
umbrele şi mirosul greu de igrasie
care mă împiedică să te văd

nu e nici ură nici încăpăţânare
ci doar un zid umed şi înalt
cu ferestre false care nu mă lasă
să privesc într-acolo...

încerc să mă târăsc prin
smoala din zid
şi mi-e greu
presimt ceva rău
neputinţa se-ncolăceşte pe mine
şi îmi taie răsuflarea dar
mă gândesc că de fapt
toate sfârşiturile sunt părţi
care egalează distanţa dintre noi

aici în lumea mea
cu o singură moarte
e ca un fel de joc cu remiză...

***

nu nu-mi doresc nimic mai mult
decât să stau în faţa oglinzii
şi să privesc depărtările

poezie de Teodor Dume
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

purificat în vechi ritualuri
am dat foc drumului
ca să ştii pe unde să-mi vii
şi ca să nu ne urmărească
umbrele unde-am trăit
rătăciţi în vechiul oraş
te-aştept iubito
la ultima răscruce
pe vechiul drum
să ne ţinem de mână
fraţi siamezi în roua dimineţii
până-n ultima clipă
şi dincolo de timp...
ne-aşteaptă castelul
clădit din cuvinte,
din poemele magice
de sub salcia veche
unde ne-am sărutat mai întîi
poemele scrise într-o viaţă de om
pentru tine...
ai grijă iubito când vii
să cânţi cântecul de iubire
care face pomii să-nflorească
şi iarba să crească
pentru ca drumul pustiit de mine
să arate ca o mireasă...
ai grijă să se regenereze pădurea...

poezie de Mihai Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce i-am poruncit lui Dumnezeu

Se jefuiesc stele pe cer
Ca-ntr-o ţiganiadă falsă
Şi din ciocanul meu de ger
Cioplesc icoana ta întoarsă.

Au adormit lalele negre
Pe o scriptură fără zei
Şi un diavol stă de veghe
La întâlniri cu farisei.

Păcatul meu, întins pe toţi,
Mă arde ca o moarte vie;
În tine sunt şi-ai să mă scoţi
Şi-apoi să mă redai tot mie!

Mi-e teamă că dintr-o aripă
O să ajung subit ateu,
Căci clipa nu mai este clipă
Cu mine şi cu Dumnezeu.

Mă-nclină univers marin
Pe o clepsidră de granit,
Mă-nclină univers alpin
Pe munţi cu piscuri de-afanit,

Ce se topesc în lava grea
A corpurilor mamifere,
Iar pleoapa lumii – pleoapa mea,
Sărută două emisfere,

Dar mă ascund într-un cocon,
Pentru o primăvară nouă,
Şi-mi pun şi ploile palton,
Să-mi fie, poate, mâine rouă.

Şi când te laşi, să mă striveşti
Până ating ce-i sub pământ,
Căci doar acolo mai trăieşti
Şi-acolo mori într-un cuvânt!

Tu, Dumnezeu, să-ngenunchezi!
Tu, Dumnezeu, să-mi spui pe nume!
Şi doar în mine să te-ncrezi,
Acum când sunt singur pe lume...

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amnistia silabelor

Pentru mine cea mai frumoasă silabă
este silaba "ma"
de la "mare" sau de la "odată"
sau de la "masă"
măi tată măi...
Pentru mine cea mai frumoasă silabă
este silabă "ta"
de la "talpă" sau de la "niciodată"
sau de la "taburet"
măi mamă măi...
Pentru mine cea mai frumoasă silabă
măi tată
măi mamă
măi...
sunteţi "voi"
de la "zâmbet"
măi
"silabă"
de la "odată" sau de la "niciodată"
măi!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai ştii de mine...

ce mai ştii de mine, iubito,
eu de tine nu mai ştiu nimic,
doar floarea care am sădit-o,
miroase ca şi tine, pic cu pic

acum e mare şi înaltă,
am îngrijit-o, tu să ştii,
că i-am pus apă dimineaţă
sub mângâieri de raze vii

vorbesc cu ea şi despre tine,
îi este dor şi îmi e dor
de toate clipele sublime
pe care le-am trăit noi doi

s-a îmbrăcat cu mici petale,
poartă culoarea ta, de roz,
parfumul dinspre ea e moale,
îmbată clipele de mov

ce mai ştii de mine iubito,
eu despre tine nu mai ştiu,
doar floarea care am sădit-o
mai dă culori de purpuriu

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

William Jones

Câteodată o buruiană străină, necunoscută mie,
Avea nevoie de un nume din cărţile mele;
Câteodată sosea o scrisoare de la un mic fermier,
Câteodată, printre scoicile care se adunau de-a lungul ţărmului,
O perlă sclipea ca o lacrimă în iarbă,
Alteori dimineaţa ajungea în Spoon River
O scrisoare ştampilată în Tyndall, Anglia.
Eu, iubitorul naturii, îndrăgit pentru iubirea ce-i purtam,
Am corespondat cu iniţiaţii,
Care o cunoşteau mai bine decât mine.
Oh, nu există mai mic, nici mai mare,
Doar noi facem ceva mare pentru a obţine o mai adâncă încântare;
... cu scoici din râu înveleşte-mă, înveleşte-mă.
Am trăit minunându-mă, venerând pământul şi cerul –
Acum am intrat în marşul etern al vieţii fără de sfârşit.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River (1915), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Inefabulă

să nu generalizăm
infinitul

pentru că acesta
poate fi cuprins
într-o clipă
întoarsă pe dos
cu podul palmei
în care
creştetul lui

şi-a găsit

odihna

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!