Prea mult copil, în mine, a rămas
Cum trece vremea, peste mine, Doamne,
Când eu încerc să mă strecor tiptil!
Ma calcă primăveri, mă calcă toamne,
Și-n loc de om... devin tot mai copil.
Și azi întreb, de unde vine ploaia?
Cum crește firul ierbii din pamânt?
De ce mă speriau cu ghionoaia,
Cum de erau și astăzi nu mai sunt?
De ce ți-e teamă prin pădurea deasă
Când soarele se duce-n asfințit?
De ce furnica și-a făcut o casă,
Iar greieru-i tot timpul rătăcit?
De ce mai șade peștele în apă
Când porumbelul urcă pân'-la nori?
Tăria pietrei, doar în geruri crapă?
De unde-și iau parfum atâtea flori?
Cum cânt'-așa frumos privighetoarea,
Iar lebăda... e mută, fără glas?
De ce e roșu macul, nu cicoarea...?
Prea mult copil, în mine, a rămas.
poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.