Când am vrut să omor visul din vis

(Eu eram Toamna şi tot eu eram Iarna)

Obişnuiam a-mi adăposti creştetul
Pe sânul Iernii, clipind cu crengile
Ce-şi încordau ghearele,
Spărgând sunete de gheaţă
Lovind ochii înrăiţi de lacrimi, dar
Toamna stătea în mâinile mele,
Frunzele se lipeau precum plăgile
Neinvitate, severe,
Mă muşcau şi posedau –
Eram crucea lor strâmbă,
Bucuroasă de-a cădea
În Ţara Neantului Promis.

Şi râdeau între ele,
Le vedeam tot mai galbene şi roşii
Amuţeau, mâncând pe săturate
Din fiinţa mea naivă.
Când am hotărât despărţirea
De sânii ciudaţi ai Iernii,
Poate să-mi spăl creştetul
Cu timpul rămas,
Nu puteam omorî visul din vis
Căci Iarna era Toamnă...
Iar Prezentul m-a înşelat
C-un Trecut orb,
Scârbos, nepetrecut, amant.

poezie de Ariana Zburlea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ghearele iernii...

În ghearele iernii astăzi voi sta
În mine vin fulgi spulberând,
Nu mai zăresc vreo urmă de-a ta,
Pe alei mai pustii ca oricând...

Te strigai din zăpezi fără glas,
Fugiseşi de mult, hibernal,
Mi-e era teamă cui să te las
Iernii sau mie glacial....

Te privii ca pe a iernii ursit
Cum parcă mă strângi între dinţi
Sălbatică luna şi eu rătăcit,
Un demon eram intre sfinţi.

Ninsese iubito prea mult,
Avalanşa ne lua pe-amândoi,
Sunt singur şi încă ascult
În taină tot iarna din noi...

poezie de Sergiu Boian (decembrie 2013)
Adăugat de Sergiu Boian
Comentează! | Votează! | Copiază!

E timpul iernii să revină...

e timpul iernii să revină
dintr-un concediu prelungit,
lăsându-şi albul şi-a lui vină,
să se aşeze pe trecut

să se aşeze peste dealuri
şi peste câmpuri, peste munţi,
să se amestece cu valuri,
fulgii să zboare unduiţi

se-aude iarna cum revine
cu scârţâit de ger pătruns,
cu nopţile cu lună plină,
cu-al ei pustiu ce a ajuns

e timpul ei sortit de sensuri,
de rătăciri duse de vânt,
e timpul urmelor de versuri,
lângă un foc călduţ şi blând

e iarna albă înnoptată,
e iarna albă peste zori,
pe cer sunt stelele de gheaţă,
ciulinii înfloresc fulgite flori

pădurea iarăşi se îmbracă
cu haina albului de nea,
norii din cer încet revarsă,
prea albii pufi de catifea

e timpul iernii să revină
şi toamna tremura de frig,
sub streşini păsări se adună,
pe jos e alb ca ţipirig

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele plutesc!

Primăvara, copacii se înverzesc,
Crengile prind viaţă, înmuguresc.
Mai apoi mugurii crengilor înfloresc,
Frunzele sunt ascunse, zâmbesc!

Vara,
Copacii de la soare se încălzesc,
Poamele se dezvoltă mult şi cresc.
Crengile sunt acoperite şi umbresc,
Frunzele aşteaptă toamna, gândesc!

Toamna,
Cad frunzele şi se veştejesc,
Copacii rămân şi-n bătrânesc.
Crengile lor nu mai strălucesc,
Rămân şi ele goale, aşa e firesc!

Iarna,
Copacii cu o plapumă albă se învelesc,
Crengile sunt pline de nea, se îndoiesc.
Frunzele au dispărut, dar se mai găsesc,
Au zburat în toamnă, şi încă plutesc...!

poezie de Ovidiu Kerekes (1 noiembrie 2020)
Adăugat de Ovidiu Kerekes
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul neîntors

Toate săruturile mării
Peste creştetul meu
Sunt de moarte -
Nu de viaţă, nu de-amor:
Sunt meschine şi cumplite
Căci nu mă poartă nicăieri
Cînd cad – nici măcar în deşertăciuni.
Dacă o chem, îşi îndreaptă trupul
Înspre-al meu, dar nu şi capul
Şi-l păstrează pentru sine,
Să nu-i văd chipul preţios
Care nu se poate-abţine
Să-mi sufoce buzele, plămînii
În clandestin
Cu mîngîierea unei zeiţe sublime de apă,
Din care pe veci voi recita
Singur, agonic în gînd
Oarecare origini fataliste
De individ tribal.

poezie de Ariana Zburlea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge în suflet

Ninge şi energia iernii devine un curcubeu ascuns în spatele perdelei de lumină
Ascund mugurii de pomi fructiferi în sânul meu

Trec apele şi mă-nedrept spre Mareşal
Frunzele mi-au format un colier preţios
Un covor de culoare şi un pat liniştitor pentru zilele însorite
Zăpada mi-a croit o rochie de crăiasă
Ca o perlă ascunsă-n propria carapace
Ce-şi deschide ochii spre ferestrele inimilor bune
Norii se risipesc, alungând tristeţea
Magii vestesc Naşterea lui Iisus
E toamnă, vară, iarnă şi primiavara-n suflet
Natura a hotărât să-se conserve
Flori de gheaţă, iubire frumoasă.
Eu sunt universul şi el face parte din mine.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căldura iernii

E-o iarnă-n dreptul ei, de te-ai uita
Prin calendare, dar, mergând afară,
Îţi pare că-i o altă primăvară
Şi anul ce se-ncheie parc-ai vrea
Să îl întrebi: "Măi, unde-i iarna ta?

Ce s-a-ntâmplat cu fulgii mei de nea,
Cu florile de gheaţă din ferestre,
Cu obiceiuri ce-s a iernii zestre?
Eu cum să pot colinde a cânta
Iar, de Crăciun, pe cine-aş aştepta?"

Dar nu-l întreb, căci am găsit răspuns
În rugile ce-nalţă către ceruri
Cei ce se tem de ale iernii geruri
Şi simt că nu le-a fost îndeajuns
O viaţă ce iubirea le-a ascuns.

Aceia ce aşteaptă ca pe-un dar
O prelungire-a toamnei, cât se poate,
Cu ploi, cu frunze moarte şi uscate,
Cu vânturi foarte reci să fie chiar,
Dar să se tot repete, iar şi iar.

Nu, anule, nu-i asculta pe ei,
Căci, dac-o ştii trăi, e-o frumuseţe
Şi-o bucurie, nicidecum tristeţe,
În iarna ce-i iubită de acei
Ce-şi iau cojoace, după obicei.

Ascultă-i pe cei care au iubit
În primăvara vieţii şi-ntre timp,
În vară sau oricare anotimp,
Şi vor, în traiul lor de-acum, tihnit,
O iarnă cum, demult, au moştenit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un animal în timpul iernii

Un animal în timpul iernii,
o plantă primăvara,
o insectă vara,
o pasăre toamna.
În restul timpului, sunt femeie.

poezie de Vera Pavlova, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu cad odată

cu frunza în aşteptarea iernii mele
ochii fac drifturi prin parcuri
au culoarea toamnei târzii
în creier mi-a rămas un tril voios
mă agăţ nebuneşte de el şi cerul
e ud
vara mea a trecut inutil m-am trezit
prea târziu în teatrul cu decoruri
galbene şi stau îndoit de mijloc
aştept tăcut bezna fără mâhnire

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunzele nu mor toamna, pleacă doar să-şi odihnească verdele în timpul iernii.

aforism de Ai. T. Gheorghe
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio

Să-mi iau la revedere n-am să pot.
Sunt lacrimi multe între noi... şi dor,
De-aş colinda în gând pământul tot,
Cu lacrima nu am să-l mai măsor.

Pe pleoapa grea am scris cu nouri gri
Şi lacrimi ruginii de frunze-au curs,
Căci a trecut o zi şi înc-o zi,
În suflet, toamnă aspră, mi-ai pătruns.

Pe foi mototolite-ar fi-n zadar
Să-mi iau adio, ştiu că ar fi greu,
În toamnă m-aş ascunde iar şi iar,
Căci este toamnă şi-n sufletul meu.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petalele iernii

Mi-alint suflet cu trufii
Înconjurat de posesiuni divine
Martir între lacrimi târzii
Petalele iernii mângâind destine!

Cânt dragostea cerului în colinde
Şi nopţile le-ascund în lumânare
Mi-e dor, mi-e dor Iubire, de tine
De-ale iernii sfinte, pururi petale!

În ţin poemele în miezuri noi de vise
Şi mă alint Iarnă, cu dorurile promise!

Mai pun pe foc un lemn de vişin, altul de nuc
Şi parcă uit Iubire, uit ca să te mai sărut!...

Însingurat printre doruri, colinde şi poezii
Aud – din trecut – metafore calde din copii!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un poem naiv care trecea şi el pe-acolo

Eu sunt un copac care nu ştie să înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie
Întotdeauna m-am temut că poate sunt un copac defect
sau, mai rău, că nu sunt copac deloc
În jurul meu toată specia lemnoasă ştie exact ce are de făcut
se propteşte bine în rădăcini şi: puf! scoate floare după floare
la fel de firesc cum mă mir eu de ele...
"Străduieşte-te şi tu puţin", mi se spune.
Eu mă uit cu ciudă la toţi ceilalţi copaci înfloriţi şi mă străduiesc din toate crengile
degeaba.
- "Te străduieşti prea mult", zice careva
Şi atunci mă străduiesc să nu mă mai străduiesc atât
Dar tot un copac fără flori sunt
Şi nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...

Toate acestea s-au schimbat în ziua în care te-ai oprit sub ramurile mele.
Ai cerut o floare şi ţi-am întins-o fără să-mi dau seama de unde a răsărit.
Ce minune!
Floarea mea tremura atât de tare în mâinile tale
ar fi cântat din toate puterile de bucurie,
Dar era prima şi încă nu ştia cum, săraca.
Pe urmă mi-a fost uşor să înfloresc
Plănuiam să fac un buchet imens pe care să ţi-l întind când te întorci
Florile mele erau, e drept, aiurea
aveau, nu ştiu cum, o formă scandaloasă,
alergau pe stradă după toţi oamenii care semănau cu tine
şi cântau din toate puterile
O haită de flori roşii şi fierbinţi.
Se ţineau de mână şi dansau în jurul meu în pielea goală,
cu neruşinarea unor fete mari înnebunite de atâta aşteptare.

Ai trecut din nou pe lângă mine şi nu m-ai cunoscut
Şi atunci florile mele, arzoaicele, te-au strigat pe nume.
- "E nepermis să faci asemenea flori", mi-ai spus,
Dar eu eram sigură că e o provocare
că aştepţi să fac floarea perfectă
ŞTIAM că numai eu pot face floarea perfectă!
trebuia numai să mai încerc
să încerc până iese
Oricum, nu mă mai puteam opri din înflorit
Florile mele se năşteau una după alta
ciudate şi roşii
În toate zilele în care te vedeam
Şi mai ales în cele în care nu te vedeam
În toate zilele cu soare şi în toate nopţile fără soare
"Încetează cu florile astea!" Ai strigat..."Încetează!
Încetează încetează!"

E drept, sunt un copac care nu prea ştie să înflorească
Nici măcar frunzele mele nu stau cum trebuie...
Şi nu vreau să mă revolt împotriva primăverii,
doar că durează nedrept de puţin
absurd de puţin
şi nu ştiu dacă întreg mormanul ăsta de flori uscate
îmi va putea ţine de cald toată iarna...

poezie de Crista Bilciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să fiu naivă

Să fiu naivă înc-o zi
Să nu cunosc nici gelozii
Să mai alerg printre copii
Şi să roşesc de m-ai privi

Ochii mei ar străluci
Printre stele aş pluti
Cuvintele, când le-ai rosti
Cu trandafiri le-aş împleti

Pe tine iarăşi te-aş iubi
Poate lacrimi n-ar mai fi
Visul meu s-ar împlini
Să fiu naivă înc-o zi

poezie de Monica Trif
Adăugat de Monica Trif
Comentează! | Votează! | Copiază!

Farmecul iernii

Cât de alb este întinsul şi copacii cât alb poartă!
Printre ramurile goale flori de gheaţă se arată
Şi în liniştea deplină, sub privirea mea mirată,
Văd că iarna-i veşnicie şi că totul este artă.

Mă afund, intru năvalnic prin zăpada argintată.
Toată zarea-i veselie, chipul zâmbetul îmi poartă,
Soarele, de sus, şăgalnic, raze mii ar vrea să-mpartă
Şi natura, dintr-o dată, doar de alb e-nconjurată.

Ce e mai frumos ca iarna, când laşi grijile deoparte,
Când laşi albul să te prindă şi un chiot să îţi scape?
În al iernii, fulg-cetate, lacrimi, doruri sunt departe....

Ce e mai frumos ca iarna, când simţi cerul mai aproape,
Când uiţi vorbele mărunte şi iubirile deşarte
Şi simţi fulg uşor pe buze ori sărutul său pe pleoape?

sonet de Vera Craciun din Aproape de cer (18 noiembrie 2013)
Adăugat de Vera Craciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu am avut răbdare să mă ascult

întotdeauna am fugit de mine, de acuzele pe care puteam să mi le aduc
şi ori de câte ori mă certam, un ocean de furie se isca în mine
de aceea nu puteam să mă aud eram prea multă gălăgie

până când, ceva în mine s-a rupt. nu mai vedeam şi nu mai auzeam
eram tot mai departe de acel eu gălăgios şi în sfârşit
puteam să mă aud. puteam să mă tac. puteam să mă ascult

gălăgia din mine încerca să se caţere, să mă ajungă
mă ridicam, aşa ţintuit cum eram, mă ridicam pe marginea tăcerii
şi în sfârşit simţeam că sunt liber. mă simţeam curat

m-am aplecat şi mi-am sărutat ghizdurile sufletului
şi buzele mele au simţit gustul lacrimilor
cât de însetat eram. cât de îndepărtat am fost. cât de ostenit sunt

acum pot să-mi trag sufletul. să-l ajut să urce la lumină. Hai suflete!

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Moartea albă

Mă uit în ochii iernii şi îi trimit căldură,
însă ochii-i de gheaţă mă-ntâmpină cu ură.
O ură neagră, -ascunsă în albul pur de nea,
să-mi stingă-ar vrea privirea din ochi de albăstrea.

I-ntorc spatele-ndată şi plec pe drum, voioasă,
dar ea mă însoţeşte, să-mi intre-n gând şi-n casă.
Pe câmp plâng imortele ce-şi frâng trupu-mpietrit
sub giulgiul de zăpadă, de ură pângărit.

Într-un sfârşit se-mbracă pământu-n albul morţii...
Târziu ajung acasă, m-opresc în faţa porţii,
intru doar eu şi-nchid cu lacăt de Lumină,
lăsând iarna în drum, fără să simt vreo vină...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amor sincer

Mâinile sale de martir -
Le divinizez în limba nebuniei
Unei Magdalene fragede;
Respir beţia Erosului,
Calmul mi-l sufocă
Iar zbaterea răsună-n ecou
Precum o şoaptă disperată
Între zidurile pietruite-ale cetăţii.

Cu şuviţa ta îmi spăl
Parfumul trupului de lavă,
Mă binecuvântez fără-ncetare,
Delirul pudorii e-acum ascuns,
Împrăştiat în echinocţiile din mare
Şi ne-ncovoiem a teamă şi supunere
Să privim cum vinul benedictin
Ţâşneşte languros din căldura
Celor două limbi de şarpe,
Căci l-am sorbi până la moarte.

Vreau să-ţi eclipsez buzele de rodie
Cu coapsa-mi plină de albeaţa
Suptă de soare, ce s-a lipsit de melancolie,
Atât de molcomă să ne cheme zorii,
Atât de grăbită să moară de voluptate
Atinsă de clavicula nopţii.
Topeşte-mi spiritul şi pictează cu el
Un altul – în sculptura eviscerelor
De marmură, ale cărnii tale
Şi-a stelelor.

poezie de Ariana Zburlea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochi larg închişi

E toamnă, să nu mor de dor,
Ignor căderea frunzelor,
Închişi ţinând şi foarte strânşi
Ochii, de teama iernii plânşi.

E prima dimineaţă-n care,
Din prea sărate-n mai amare
Decât pelinul s-au schimbat,
De lacrimi zic, şi-au îngheţat.

Oricât îi ţin închişi, n-au cum,
De ochii mei vorbesc acum,
Să vadă visul care-i ţine:
Că vara ce s-a dus, revine.

poezie de Marius Robu (7 noiembrie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondelul veştedelor roze

Când rozele veştede pier,
Iar toamna îşi sapă făgaş,
Mă plimb abătut şi stingher,
Pe străzi, în pustiul oraş.

Să-ntorc timpul ce ni-i vrăjmaş,
Eu încă, din suflet, mai sper,
Când rozele veştede pier,
Iar toamna îşi sapă făgaş.

Nici frunzele n-au un reper,
Iar vântul, vremelnic ostaş,
Şi timpul, perfid temnicer,
Le-alungă-n al iernii sălaş,
Când rozele veştede pier.

rondel de Mihaela Banu din volumul de versuri Cu pânzele întinse (2016)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna pe perete

Cade toamna pe perete
Cade toamna azi pe mână
În picaj ca un egrete
Crengile doar să rămână

Vine toamna în izvor
Vine toamna peste ape
Şi ne prinde c-un fior
Şi cu frunze în ochi sapă

Totul a îngălbenit
Chiar şi mersul deoparte
Umblă iată încâlcit
Dor de vară să ne poarte

Şi pădurile s-au copt
Şi de umbre şi de paşi
Acum sunt ca un compot
Mai pe jos să nu te laşi

Bate vântul crengile
Frunzele doar au plecat
Să umple izvoarele
Vara ce ne-au stâmpărat

Astăzi iată cum sunt lipsă
Pomii şi copacii-s goi
Căci viaţa în eclipsă
A primit un iz de ploi

poezie de Ioan Daniel Bălan (3 noiembrie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!