Eu cad odată

cu frunza în aşteptarea iernii mele
ochii fac drifturi prin parcuri
au culoarea toamnei târzii
în creier mi-a rămas un tril voios
mă agăţ nebuneşte de el şi cerul
e ud
vara mea a trecut inutil m-am trezit
prea târziu în teatrul cu decoruri
galbene şi stau îndoit de mijloc
aştept tăcut bezna fără mâhnire

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze târzii

Frunzele cad; la fel şi eu;
Câteva flori târzii au ochii umezi, irizând violaceu;
Ochii mei la fel.
Prea rar se-aude-n vreun tufiş o şoaptă lirică,
Voios sau trist un tril de păsărică –
Întreaga pădure-aşteaptă-un cântecel.

Poate să vină iarna: ea aduce mai aproape
De foc cercul ( zi de zi mai mic) de priviri mioape,
Prieteni vechi care vorbesc despre zilele de-atunci.
Lăsaţi-o; acum cerul este înnorat şi ud,
Iar primăvara şi vara-s deja trecut –
La fel sunt şi toate lucrurile dulci.

poezie clasică de Walter Savage Landor, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am mai visat...

Când m-am trezit în mine era toamnă,
Se ofileau şi crini şi trandafiri,
Dar mi-a rămas în minte-un chip de doamnă
Ce îmi zâmbeşte-n zilele pustii.

Poate-ai plecat, poate-ţi încerci norocul,
Sau poate ai găsit o nouă zi,
Şi umbra îţi mai tine acum locul,
Pe acea bancă-n serile târzii.

Poate din când în când priveşti spre stele,
Cu-n zâmbet trist renunti la orice vis,
Şi par aşa departe, când pe ele,
Cu mâna-ntinsă nu le mai atingi.

Când m-am trezit era târziu şi noapte,
Te-am căutat până în ierni târzii
Şi mi-au rămas în inimă păcate
Să le ador în fiecare zi.

Am mai rămas, zâmbind, în chip de ceară
Şi-am mai visat puţin, la răsărit,
M-am modelat în chipul tău, de vară
Şi m-am topit, pe bancă, liniştit...

poezie de Daniel Leonard Moraru din Din suflet
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

măcar…

nu am găsit tristeţometrul
nici capacul
de la cutia cu nostalgii…
întotdeauna mi-a fost frică
de prea multă linişte
de zgomot de fond inutil
aparent inutil
de perspective fără întoarcere
dar nu m-am oprit, am tras
tălpile-n colb precum tu
biscuiţii preferaţi prin ciocolată
şi am tot dat din mâini
aşteptând să-mi crească
aripi…
cuiul poftelor, îndoit, cad una
câte una
nu mai vreau ce voiam
de-aş găsi măcar copacul
acela…!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăind din amintiri

Cu miros de orhidee
Şi cu ochii tăi căprui,
M-ai înnebunit femeie
Nu se poate! O să-mi spui.

Nu ştiu cine a-nceput
Să privească-n viitor?
În ochii tăi eu m-am pierdut
Şi asta nu întâmplător.

Cu o singură privire
Care nicicând nu pot s-o uit,
Mi-a trecut tot prin gândire
Şi prezent dar şi trecut.

Acum când eşti departe
Stau trăind din amintiri,
Citind scrisorile pictate
Având miros de trandafiri.

Aştept clipa revederii
Sunt încorsetat de gânduri,
La venirea primăverii
M-am înconjurat de gânduri.

poezie de Mihai Leonte (19 ianuarie 2002)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Fii ca un râu curgător,
Tăcut în noapte,
Să nu te temi de bezna nopţii.
Şi dacă stele sunt pe cer, să le oglindeşti.
Şi dacă cerul se înnorează,
Nu-i nimic:
Ca şi râul, noru-i apă;
Oglindeşte-l fără mâhnire
În adâncurile-ţi liniştite.

poezie celebră de Manuel Bandeira
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

M-am trezit dintr-o dată,
Mai singur ca niciodată!
M-am trezit răvăşit de lipsa,
A ceea ce-mi lipseşte!
M-am trezit cu un dor,
Şi-o durere în piept,
De moartea îmi era singura dorinţă!
M-am trezit printre cuvinte,
Pierdute în mii de tăceri!
M-am trezit că nu ştiu ce vreau,
Că niciodată nu am ştiut cu adevărat,
Ce vreau!
M-am trezit zguduit de trecut,
De ceea ce am avut şi-am pierdut!
M-am trezit,, slab" si nehotărât!
M-am trezit, trezit de cuvintele tale!
De vocea Ta, de bătăile inimii tale!
De cuvântul scris pentru mine, pentru tine!
M-am trezit, trezit să fiu lângă tine!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu şi inutil

Poeţii mari se nasc de tineri,
Şi mor în zi de sărbătoare,
Eu m-am născut cu mari reţineri,
Ofrandă clipei schimbătoare.

Dar am văzut lumina zilei,
În marţea zeului cu arme,
Cu zodiac sub semnul milei,
Nebun, trufaş, pe-auguste palme.

Şi m-am trezit în paradigmă,
Printre-arhaisme şi foneme,
Cu-a precursorilor enigmă,
Din forma fixă cu dileme.

Mult prea târziu şi fără noimă,
Când nimeni nu mai ia aminte,
Un inflaţionist prin doină,
Iubind mareea de cuvinte.

Să scriu, să tac, îmi e totuna,
Retorica-i izbăvitoare,
De n-as gândi c-asta-i arvuna,
Spre lumea cea nepieritoare.

Dar cui mai foloseşte versul,
Venit la ceasul de plecare,
Cum să cutremur universul,
Cu harul unui oarecare.

Nu-i versul bun mare scofală,
În cronicile partizane,
Ce seceră ca o rafală,
Creaţiile artizane.

Când poema contemporană,
Este ca modă definită,
Eu nu pot fi o curtezană,
În tagma lor cea izmenită.

Este târziu, ce mai contează,
Stau cu modeştii laolaltă,
Mă adâncesc în parafrază,
Metafora îmi fac unealtă.

Atâţi notorii şi iluştri,
Se-nghesuie prin Panteonuri,
Prea mulţi neghiobi, prea mulţi lacuştri,
Prin smârcul tern lipsit de tonuri.

poezie de Augustin Jianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de toamnă

Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge,
Nu mai visa zadarnic: e prea târziu acum!
Nu vezi ce toamnă tristă? Cu pete mari de sânge
Se iroseşte frunza pornită-n zbor pe drum.
Prin codrul de cărbune pluteşte-al iernii fum -
Nu mai vorbi, nu râde, nu te gândi, nu plânge.

Cu faţa ei asemeni iubirii ce-a trecut,
Pe tâmpla din Văratic, din vremuri legendare,
O sfântă-i zugrăvită de un necunoscut.
Icoana tăinuită ce farmec straniu are!
Tăcut o şterge veacul, dar tot mai blândă pare
Cu faţa ei asemeni iubirii ce-a trecut.

poezie clasică de Ion Pillat
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinovată că sunt

Vinovată că sunt
o inspiraţie din amurgul toamnei,
o tulburare de contururi verzi,
o recuperare din suspinele rotite în sânge.

Vinovată c-am intrat în ochiul tău verde
sub cerul tău suspendat peste lume,
vinovată că sunt după geamul unde cad fluturi,
de trecerea galbenă a toamnei
cuvintele triste uitate prin parcuri,
obsedanţii pereţi singuratici,
ziua trecută prin începutul nefast
cu sărutul venit nechemat.

Vinovată că sunt neplecată de atunci,
din aşteptarea reinventată altfel,
unde cuvintele nereparate au trecut dincolo de mine,
eu oprind timpul în extaz pentru noi,
vinovată sunt, pentru amândoi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scântei galbene

Vom spune că toamna a venit... foarte trist -
La o fereastră melancolică, mi s-a părut ceva,
Însă m-a trezit un glas pozitivist...
Vânt umed, şi frunza zboară, undeva.

Am ajuns, acum, pe un câmp cu ape...
În luncă, medita un poet cunoscut -
Părea că de oameni nu mai încape;
De-această-ntâmplare, atât de rău mi-a părut.

Eu nu mai ştiu nimic, şi m-am întors acasă,
Uitaţi-vă ce gol, ce ruină-n amurg -
Amurgul galben m-a-ngălbenit, şi m-apasă,
Ca geamuri galbene, cu lacrimi ce nu mai curg.

poezie celebră de George Bacovia din Versuri şi proză
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stătea

atât de ireală
pe o uşă
nu se refuza iubirii
de aia m-am îndrăgostit
nebuneşte de ea
o iubeam mecanic
ceva artificial
avea un nume asiatic
şi era un poster mare
în visele mele

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

aşteptam încordat aşteptarea
ce azi nu venea
mă întrebam
pierdut în trecut sau poate în alte întrebări
ce aşteptam, nu ştiam
nici azi nu ştiu
istovit, plecam
pe unde nimeream
mă loveam aleatoriu de gândul căzut
mi's oasele frânte de renunţări programate
trist, m-am aşezat în colţul luminii
aşteptând
aici nimic nu îşi avea rostul
târziu am înţeles
nici eu
eram damnatul din cetate
furios am cuprins bezna în palme
i-am dat drumul în lume
mă deranja culoarea ei
desfigurat de întrebări
am rămas pe ţărm, să număr anii
zidurile cetăţii au căzut sub imperiul timpului
a rămas doar ruina
se căţăra pe pereţi căutând împlinirea
e neagră noaptea
mai cântă doar cucuveaua
pe umerii timpului
plouă mult, nu'i aşa
am întins mâinile către cer
erau arse de întrebări
a rămas doar cuvântul
răstignit pe o cruce

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecătoare iarnă...

A mai trecut o iarnă pe la mine,
Nu pot să-i mai suport hainele-i grele,
Am să le-arunc în văgăuni străine
Sau le dau foc, m-am săturat de ele.

Ochii în licăr se-adapă insistent,
Nu vor să mă mai vadă prin noroaie,
Nu uit trecutul, urăsc acest prezent,
Un curcubeu aştept după o ploaie.

Fuiorul iernii se destramă-n ceruri,
În sobă a rămas cenuşa-i stinsă,
Topită-i veghea nopţilor cu geruri
În primăvara de fiori aprinsă.

poezie de Nicolae Matei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă aştept şi nu e drept

La umbra unei clipe reci,
Tu nu mai vii, nici nu mai pleci,
Nu mai îmi eşti, nu îţi mai sunt,
Am devenit un amănunt.

Văd urme ce-au rămas din noi,
Le şterg cu lacrimă de ploi,
Nici amintiri nu-mi mai doresc,
Sunt mult prea vii şi mă rănesc.

Tresar la orice zgomot mic,
Dar nu eşti tu... nu e nimic,
Ci doar închipuiri târzii,
Că suntem iar, c-ai să revii.

În ceaţa timpului trecut,
S-a prăbuşit tot ce-am avut,
Degeaba stau şi te aştept,
Nu te întorci... şi nu e drept.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flăcări de rouă...

tu voiai ca să-ţi spun ce mai fac fericirile mele
mă gândeam să te mint că pe aici pe la noi tot mai plouă
dar cinstit, numai ştiu ce să pun în cuvintele cele
ce tot frig în amiezi dimineţile mele cu flăcări de rouă

au rămas fericirile mele undeva în trecuturi departe
împânzite prin galbene ploi de suspine
înrămate-n păianjen de suple iluzii, deşarte
au rămas undeva în trecut, fericirile mele, cu bine...

nu mă simt obosit de nimic din iubirile mele apuse
nici nu voi a mă întoarce... pe aici pe la noi tot mai plouă
tu nu lua-n serios nici o vorbă din cele seduse
mă iertaţi, fericirile mele pentru galbene flăcări de rouă...

poezie de Iurie Osoianu (25 iulie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea târziu?

Mai plouă, demult n-a plouat
şi iar mi-e dor de casă şi de vii
cînd mă duceam cu tata la arat
mă înfrăţeam cu orele târzii.

Am avut un vis să plec departe,
să mă rup de oamenii din sat,
dar toate sunt atâta de deşarte,
că iar mi-e dor să merg la semănat

Mi-e dor să alerg desculţă prin câmpii
păsările –n codru să le ascult
să mă mai joc cu ai satului copii
aşa cum mă jucam demult, demult...

Întoarsă-n sat nu mai m-am regăsit,
tata plecase undeva tăcut,
foşnetul pădurii a amuţit,
mama tot mai mică s-a făcut.

M-am căutat copil printre copii
si în niciunul nu aveam să fiu,
toamna cernea galben peste vii,
întoarcerea venise prea târziu?

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiku

vara la final -
vântul plimbă câteva
frunze galbene

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Clipa ce mi-a rămas,

De clipa ce mi-a rămas mă leg,
Şi-o împart în atomi azurii,
Încercând astăzi să-ncheg,
Din gândurile fluide, timpurii.

Cu clipa ce mi-a rămas,
Încă descopăr comori,
Pe lângă care treceam uneori,
Şi nu le-auzeam al lor glas.

Clipa ce mi-a rămas îmi este destin,
Şi nu pentru mine o ţin,
Ci o preschimb în raze de mai,
Să las moştenire o parte de rai!

În clipa ce mi-a rămas, mă dezleg
de trecut, îmi liniştesc ape,
Şi consimt să fiu tot mai aproape,
De neîmpărţitul şi suveranul întreg!

La umbra clipei ce mi-a rămas,
Voi face târziu un popas,
Să-mi odihnesc anii grei,
Şi să mă bucur cu ai mei.

poezie de Gheorghe Alionte (7 decembrie 2022)
Adăugat de Gheorghe Alionte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis marin (2)

Ai venit în grabă...
cu ochii tăi, mai verzi
decât marea şi smaraldul...
Ai clipit din ei dulce
şi ai limpezit
cerul învăluit de aburii
asfinţitului...
Ai mai clipit o dată dulce
şi ai îmblânzit furia mării,
ca să poţi culege
alge verzi pe plaja pustie.
Ai căzut apoi istovită
cu obrazul în nisipul
toamnei,
rece şi aspru.
Ai rămas aşa... în aşteptarea
brizei de seară,
să dormi sub mângâierea ei,
să visezi pâlpâitul
pescăruşilor în căutarea
cuiburilor din inima
stufărişului mort...
Te-am căutat îndelung...
te-am găsit tot acolo
scufundată în vis...
Nu te-am trezit...
M-am alăturat ţie...
Am adormit şi am avut
acelaşi vis... cu pescăruşi
care-şi caută cuibul...

poezie de Ioan Friciu (1 octombrie 2013)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reproş

Nu te mai rog, Doamne, nu te rog nimic,
las în voia ta timpul meu strivit,
nu te mai rog, Doamne, prea mult te-am rugat
râd şi plâng, visez, cum m-ai depărtat.!

Nu te mai rog Doamne, nu stau în genunchi,
n-aprind lumânarea, nu mă-nchin la cruci,
tu n-ai timp de mine, eşti prea important
şi eşti mult prea mare să vezi din înalt!

Fă Doamne cum vrei, aştept trist în noapte
clipa ta celestă, clipa de dreptate,
o aştept tăcut poate prea gândită,
o aştept să ştii până-i plămădită!

Nu te mai rog, Doamne, stau şi eu la rând,
poate-mi vine timpul până sunt mormânt,
poate am norocul să auzi ce spun,
poate vezi cu ochii şi omul cel bun!

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!