Farmecul iernii

Cât de alb este întinsul şi copacii cât alb poartă!
Printre ramurile goale flori de gheaţă se arată
Şi în liniştea deplină, sub privirea mea mirată,
Văd că iarna-i veşnicie şi că totul este artă.

Mă afund, intru năvalnic prin zăpada argintată.
Toată zarea-i veselie, chipul zâmbetul îmi poartă,
Soarele, de sus, şăgalnic, raze mii ar vrea să-mpartă
Şi natura, dintr-o dată, doar de alb e-nconjurată.

Ce e mai frumos ca iarna, când laşi grijile deoparte,
Când laşi albul să te prindă şi un chiot să îţi scape?
În al iernii, fulg-cetate, lacrimi, doruri sunt departe....

Ce e mai frumos ca iarna, când simţi cerul mai aproape,
Când uiţi vorbele mărunte şi iubirile deşarte
Şi simţi fulg uşor pe buze ori sărutul său pe pleoape?

sonet de Vera Craciun din Aproape de cer (18 noiembrie 2013)
Adăugat de Vera Craciun
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna

Iarna-i un vestit dulgher
Că ea poate, când voieşte,
Peste râuri pod să puie,
Fără lemne, fără cuie,
Fără nici un pic de fier;
Şi găteşte-aşa deodată,
Pod întreg, dintr-o bucată.

Iarna-i grădinar, când vrea
Pune albe flori la geamuri,
Fără frunze şi cotoare,
Fără chiar să aibă soare,
Numai cum le ştie ea.
Mie-mi plac, că sunt de gheaţă,
Dar când sufli, pier din faţă.

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alb e totu-n Mănăştur

iarna blândă a cuprins
în Cluj iată Mănăşturul
şi zăpada s-a întins
de acoperă acum totul

căci pe străzi şi pe alei
un strat alb se odihneşte
de-ţi tresaltă ochii tăi
prelung când iată-l priveşte

peste tot e alb frumos
şi pe stradă — printre blocuri
un strat alb fără miros
pretutindeni — nu pe alocuri

nu e frig ca altădată
ger aprig şi nepătruns
apa când era-ngheţată
pe vale şi-n jos şi-n sus

la Bogata când eram
în a mea copilărie
şi pe gheaţă mă dădeam
amintire încă-i vie

acum iarna e-o pictură
pe lângă ce-a fost atunci
nu mai are acea alură
nici pe dumuri nici pe lunci

căci acum prin Mănăştur
zăpada parcă-ţi surâde
cu-al ei chip curat şi pur
în palme când te cuprinde

nu mai e un frig cumplit
mâinile să ţi le-ngheţe
şi cu chipul năucit
să umbli pe la ferestre

e plăcut acum afară
cu alb totul e-mbrăcat
pe când mâinile îţi cară
tot ce azi ai cumpărat

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 ianuarie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Săptămâna unui beţiv

Lunea este ziua în care
Dormi la propriu pe tine.
După o beţie mare,
Nu te simţi deloc bine.

Marţea, fără chef de viaţă,
Încă eşti cam obosit
Şi-aştepţi cu speranţă
Să fii mai liniştit.

Miercurea intri în ritm puţin,
Dar când lucrezi cu spor
Gândurile îţi revin,
De weekend ţi-e tare dor.

Joia, tu visezi frumos,
Munca o laşi deoparte.
Te simţi foarte norocos,
Fericirea nu-i departe.

Când vinerea vine
Eşti cel mai fericit.
Distracţie scrie pe tine,
Mai cu spor ai muncit.

Sâmbăta dormi pân' târziu
Te pregăteşti şi ai plecat.
Nu conduci, chemi taxiu'
Te-ntorci dimineaţa beat.

Tu duminica toată
Stai şi leneveşti
Te mai îmbeţi o dată
De luni sa nu-ţi aminteşti.

Şi-a mai trecut o săptămână
Tu tot mahmuri eşti,
Nu laşi deloc sticla din mână,
Cinci zile la ea te gândeşti...

poezie de Alina-Georgiana Drosu (21 februarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie de toamnă

Când nu pot să te am în gând
Mi-e viaţa un neant purtat de vânt
Îmi pare totul o povară
Cum este vremea de afară

Trăiesc de multe ori cu o senzaţie
Se vrea a fi o revelaţie
Te văd de parca-i fi aproape
Dar ce păcat, tu eşti departe

Mă-ntind pe frunzele din pom
Cu tine-n gând încerc s-adorm
Mai vreau să-ţi spun a nu ştiu câta oară
Eu sunt arcuşul, tu a mea vioară

Şi totul pare o obsesie
Încerc să ies dintr-o depresie
Mă afund pe un drum fără exit
La gândul că m-ai părăsit

Cu ce-am greşit când te-am iubit se ştie
Am mai trăit aceeaşi vreme de melancolie
Eu sufletul ţi l-am încredinţat doar ţie
Nu te acuz, dar cred c-aşa a fost să fie

Să nu mă uiţi te rog aş vrea
Să mă păstrezi în mintea ta
Să-mi scrii când simţi pe o hârtie
Ceva din viaţă de melancolie

poezie de Dan Duţescu din Oraşul iubirii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu încă te ador

S-arunci acum doar spini în mine,
Când sunt doar ţăndări şi fărâme.
Doar acuze crude fără scuze,
Când tu faci parte dintre muze.

Când toată viaţa-mi freamăntă cuvinte,
Şi-un dor nebun, un dor de tine,
Mă poartă dincolo de lume,
Printre aştrii fără nume.

Când eu iti spun că te ador,
Tu tot mă laşi să mor.
Când aripa mi-e fără zbor,
Frântă în calea viselor.

Când eu mă-ndrept spre nicăieri,
Tu tot te-ascunzi în depărtări,
Dimineaţa-n roua unei flori,
Mireasma unei adieri.

Când seara strigă tot a tine,
Când vorbele mi-s goale-n mine.
Eu încă-s viu si fără grai,
Tu tot aşa cum tot erai.

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne

Draga mea, nu sunt de gheaţă
Tot ce simţi tu mă învaţă
Să-mi strig dorul ca o fiară
Căci iubesc întâia oară.

Mă frământ, mă perpelesc
Peste zare hoinăresc
Să găsesc privirea-n care
Lumea mea n-are hotare.

În vâltoarea ce te prinde
Noaptea-n păr stele ţi-aprinde
De iubeşti nu ai scăpare
Poţi să fii şi vrăjitoare.

Nimeni vina nu o poartă
Fiecare are-o soartă
De ea nu te poţi ascunde
Când în suflet îţi pătrunde.

Printre flori de primăvară
Simţi atingerea-i fugară
Ca o zbatere de pleoape
Ca o curgere de ape.

Clipa-i o eternitate
Nopţile ţi-s zbuciumate
Simţi o mare împlinire
Când iubirea-ţi dă de ştire.

poezie de Lăcrămioara Teodorescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sub mantia iernii

Îşi varsă cerul fulgii cu obidă,
Cu-nverşunarea celui rătăcit
Tăind în trupul iernii o firidă
Lumina-şi plânge albul spălăcit.

Mai scrie gerul peste timp o carte;
Ferestrele de litere-au orbit!
O lume pare c-a plecat departe
Şi numai iarna singur-a venit...

Au amuţit gutuile în geamuri,
În sobă focul mormăie-o sudalmă;
Mai fornăie doar vânturile-n hamuri
La drum când le îndemână iarna calmă.

Prin timp şchioapătă sănii ruginite
Tot aşteptând de la copii o veste,
Şi brazii tac, cu braţe-ncărunţite,
Iar satul trist a devenit poveste...

I-atâta alb, şi-atâta dezolare,
Tăcerilor doar gândul le răspunde;
În suflete cresc flori de-nsingurare
Şi umbrele ce totul vor ascunde...

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fericirile dor

Fericirile dor,
precum gheaţa ce taie prin gingăşia primăverii
când toată renaşterea aşezată pe ram
rămâne în câteva palme pline de flori
iar crengile goale....
fără odor!
Doare iubirea
când râsul, sărutul
se pierd în distanţe
atingerile-rafale de vânturi,
suflete pribege ce poartă un dor,
doar lacrimi rămase
prin visele în care mai ştim
ce gust avea fericirea
când prin îmbrăţişările calde
trăiam sublimul că putem să ne fim!
Dor si visurile toate,
speranţele puse în fericiri viitoare,
emoţii, trăiri, dorinţa de bine
toate în lacrimi scăldate
în ziua când realizezi că....
fericirea doare!

poezie de Georgeta Şuta
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume minunată

Scrie multe sfaturi, pentru cei dragi ţie!
Să le scrii de toate şi nu doar ca să fie!
De dragul vostru sunt, acum, cu voi la masă!
Şi vă iubesc pe toţi, vă iau la mine acasă!

Ochiul nu mă înşală, eu vă simt privirea!
Nici inima nu-mi minte, ea simte bucuria!
Cu puterea mea, puţină, prea puţină
Aş vrea să vă mai scot cuvinte din rugină!

Să fiţi atât de veseli, şi plini de bucurie!
De fericirea voastră, nimeni să nu ştie!
Doar sufletul să vadă cum se uneşte cerul,
Cerul cu pământul, căldura cu gerul.

Fumul lumânării ce frumos se stinge!
Şi stratul de zăpadă, când afară ninge
Minunate-s toate şi toate sunt frumoase!
Şi iarna bradu-n case ce frumos miroase!

Totu e perfect şi totul merge bine!
Niciun lucru rău la oameni nu mai vine!
O lume minunată, făcută chiar din rouă!
O stare aşa de caldă şi o viaţă atât de nouă!

Ce frumos e totul, în culori aprinse!
Cu flori de argint, pictate, pe pajiştile întinse
Nu are vreme timpul acum să le măsoare
Bucuria toată, neîncăpătoare.

Sunt stele mari şi albe ce frumos lucesc!
Sunt fluturi care zboară şi flori ce înfloresc
Ce repede se înalţă, soarele pe cer!
În depărtări albastre, cu raze de oţel.

Pătrunde-n astă lume, ce nu a mai pătruns!
S-arată cerul tot, tot ce-a fost ascuns
Şi ni se spune totul, tot ce-am vrut să ştim!
Fără de întrebări, ce am putea să fim?

De bucurie mare, ar fi chiar mulţi surprinşi
Ar fi chiar sărbătoare, ar fi de nedesprinşi
Să ştii ce vrei e una, să ştii chiar toate, toate!
Cred că-n astă lume, şi moartea are moarte!

poezie de Ilie Dragomir
Adăugat de Ilie Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

J. D.: Nu cred că oamenii sunt meniţi să fie singuri. De asta, atunci când găseşti pe cineva la care ţii, e important să laşi deoparte lucrurile mărunte, chiar dacă nu le poţi lăsa complet. Pentru că nu e nimic mai trist decât să te simţi singur, indiferent de câţi oameni sunt în jurul tău.

replică din filmul serial Stagiarii
Adăugat de Ramona Stanescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seară de iarnă

Focul trosneşte în sobă,
E cald şi îmi este bine
Iar luna lunatică-n ceruri
Mi-arată drumul spre tine!

Afară în albul zăpezii
Se cern vise mari din înalt.
Te simt atât de aproape
Şi dorul se vrea alinat.

Şi gândul mă poartă spre tine
Mă rog să îmi fii sănătos
Iar zilele fie-ţi senine
Precum al tău suflet frumos!

O vrajă e totul in jur
Şi iarna la foc mi-o petrec
Când stelele nopţii devin
Minuni pentru clipe ce trec.

E sfântă această pace,
Copiii mi se odihnesc.
Mă rog cu smerenie, Doamne,
Ai grijă de cei ce-i iubesc!

poezie de Ioana Voicilă Dobre din Între verde şi albastru (2010)
Adăugat de Ioana Voicilă Dobre
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de frig

flori de frig acum plutesc
şi în aer şi-n priviri
să nu stai să nu te miri
cum în ochi îţi strălucesc

toţi copacii azi sunt goi
chiar şi pomii din grădină
deşi bine-n rădăcină
stau cu toţii pe la noi

s-a-mbrăcat în frig azi totul
şi umblarea şi privirea
de mai dăinue-amintirea
şi ne mângâie cu botul

prin oraş se ţes doar paşi
umblete mereu în fugă
şi cu mersu până-n dungă
alături să nu te laşi

căci e aproape sărbătoarea
naşterii azi Lui Hristos
Prinţul Sfânt cel mai frumos
ce ne oferă azi salvarea

poezie de Ioan Daniel Bălan (4 decembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chipul prieteniei

(lui Ninel şi Mihaelei)

ai venit ca un înger când nici nu credeam
că lui Dumnezeu îi mai pasă de mine
ce fericită sunt prieten să te am
plin de aleanuri de prevestiri senine.

cum ştii tu să-mi aduci cerul aproape
dantelă de mătase e mângâierea lină
îmi vorbeşti ca o mare cu sincere ape
valuri de speranţe-mi fac viaţă deplină.

pe aripi de vis mă urci în lumină
prietenia ta este un dar suprem
să nu mă laşi doborâtă de vină
că prin hazard am să te pierd mă tem.

o odă fericirii vreau să îţi ofer
zâmbetul tău pe chip e giuvaer.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prefer iarna, atunci când simţi structura rigidă a peisajului, singurătatea acestuia, sentimentul de pustietate a iernii sub care ceva aşteaptă. Întreaga poveste nu se arată.

citat din Andrew Wyeth
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai frumos verde...

Ai cel mai frumos verde pe pământ,
Cu el se înveleşte iarba când i–e dor,
Te privesc uimit ca pe un loc sfânt
Când cobor pe coapse la izvor.

Şi–n armonia lui sub pleoape îmi descântă,
Atât de viu, de frumos şi tandru,
Zăpada cărnii pure ce tresaltă
Pe sânul tău ca lujerul de leandru.

Doar în faţa ta acum mă–nclin
Cu sfiala unui val în părul lung,
La cascada unei flori de crin,
Acolo eu trăiesc şi am să mă sting!

poezie de David Ionel Romulus
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de iarna

Licurici să cadă
peste trupul meu,
noaptea când se-aprind
stelele, noian,
Eu să sap fântâni
dincolo de ele
şi privind prin lună
ca printr-un ochean,
Să mă-nalţ o clipă
până-n poarta zării
îmbrăcată toată
în al iernii voal,
Iar când mă voi strânge-n
gheme de lumină
să încep a ninge
lacrimi de cristal.
Şi de le-ating ramul,
albul viscolind,
să roşească pomii
când zăpezi voi cerne,
Simfonii voi naşte-n
zvon de clopoţei
când în calea ta,
albă m-oi aşterne.

poezie de Elena Victoria Glodean
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neguri deşarte

Cum să-nţeleg furtuna când este-aşa departe
Şi nu ştiu ce-o provoacă, ce vânturi o-nteţesc?
Pot, numai, să-mi închipui ce nori o însoţesc,
Dar, dacă-s nişte neguri şi goale şi deşarte?

De ce-o priveşti? Vrei, oare, să o atragi spre tine?
Ori e deja acolo şi face un pustiu
Din liniştea pe care ai strâns-o-ntr-un târziu,
Acoperind seninul cu negrele-i cortine?

Întoarce-te! Lumina îţi e aici, aproape,
E-n tot ce te-nconjoară, în cei ce te susţin,
În tot ce-n visul nopţii îţi e frumos sub pleoape
Şi-n gândul ce mă-ndeamnă în braţe să te ţin.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plutire

[Exerciţiu de relaxare III]

Să te întinzi încet pe spate într-o barcă,
atunci când simţi că parcă mintea-ţi s-a-necat
şi că ar fi, de-ai strânge-o-n palme, udă leoarcă,
dar o poţi stoarce şi-o poţi pune la uscat.

Să te sărute geana soarelui în palmă,
când al tău braţ vrea să adoarmă-ngreunat
şi simţi a mării unduire tot mai calmă,
când de poveşti îţi este pieptul îngânat.

Să îţi vorbească numai liniştea pe buze,
atunci când zgomotul din tine-a devenit
prea serios, dar învelindu-se în scuze,
el s-ar retrage îmblânzit şi stânjenit.

Laşi buruienile de gânduri să se scurgă
din a ta luntre, ce se leagănă spre cer,
le vezi, când sunete de pian încep să curgă,
evanescenţa, ce-i cuprinsă de mister.

Pe şoapte moi să te aşezi, ca pe o pernă
catifelată, cu miros de trandafir,
iar calmul tandru, inundând lumea internă,
ca luciul apei, va surâde a safir.

Laşi ochii grei şi îmbătaţi, să se închidă
sub diafan păienjeniş de asfinţit,
sub acea vrajă ce alunecă lichidă
şi îţi atinge adâncimi ce-au amuţit.

Când se cufundă chiar şi vâslele în vise
şi-adie luna, deghizată într-un nai,
te simţi un nufăr cu petalele deschise,
plutind pe nori cu suflet cald şi fără grai.

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lună-n ochii tăi

E atâta lună în ochii tăi
Şi luminează sângerândă,
Din când în când o rază crudă
Sticleşte în ochi cu vâlvătăi.

Din când în când clipeşti din pleoape
Cu genele spre frunte-ntoarse,
Priveşti spre stelele colţoase
Şoptind încet: "stai pe aproape".

Ce raze blânde vin din noapte
Şi cum ne mângâie, şi-s hoaţe,
Aş vrea să te cuprind în braţe,
Ai vrea şi tu, dar stăm deoparte.

E toată luna în ochii tăi
Şi pare că nu vrea să plece
Şi între noi e-atât de rece
Cu un parfum plin de văpăi.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Povestea iernii

Când ninge doar copiii ştiu povestea,
noi am uitat-o-n goana unui timp,
dar ei clădesc din fulgi curaţi palate
şi vieţuirii îi aşază nimb.

Doar ei, cei mici, mai ştiu chemarea iernii,
Piatra filozofală e a lor,
trec prin nămeţi cu aur pur sub frunte,
doar ei mai ştiu ce-nseamnă-n trup fior.

Şi ninge, – cade-aceeaşi draperie,
ţesută din mirific fir ceresc...
Printre coloane albe ei aleargă
şi dintr-o altă lume ne privesc...

Iau în mânuţe, brusc, zăpada rece,
pesemne vor s-o strângă într-un chip,
parcă sunt nişte Fauri ai minunii,
lucrând febril în nea ca şi-n nisip.

Probabil pentru noi e prea mult albul,
l-am reciclat prea mult în scrum intern,
şi-atunci, stingheri, îmbătrâniţi în fire,
compătimim în ei albul etern.

Dar cel mai rău e c-am uitat iubirea,
cei mari mai pot atât: să fie doi,
şi când nu sunt ninsoarea e cumplită –
cuţite-adânci ce cad în amândoi...

Şi ce departe e atunci copilul,
cum s-a pierdut printre nămeţi de vis,
luând, sub hăinuţa caldă, fericirea,
făcând să ningă invers, din abis!...

În legea de-a simţi povestea iernii
e vorba despre-a fi şi-a nu mai fi,
e vorba despre vis, dar şi durere,
despre fatalul dar de a iubi.

Când ninge doar copiii ştiu povestea,
noi am uitat-o-n goana unui timp,
dar ei clădesc din fulgi curaţi palate
şi vieţuirii îi aşază nimb.

poezie de Dragoş Niculescu din Purgatoriu pentru sfinţi (2014)
Adăugat de Dragoş Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!